Visul tărâmului minunilor

     Se făcea că eram într-o lume în care cele două tărâmuri, cel al oamenilor şi cel al minunilor, erau despărţite de o graniţă fizic inexistentă, care putea fi trecută cu uşurinţă de orice om, dar oamenii alegeau să  n-o treacă pentru că tărâmul minunilor era un loc de neînţeles. Nu le era frică de tărâmul minunilor, ci mai degrabă preferau să-l evite pentru că-l simţeau a fi diferit.

      Eu, o Alice care trecuse graniţa de nenumărate ori, m-am aventurat din nou pe partea cealaltă a graniţei. Soarele stătea să apună, dar tărâmul minunilor era inofensiv, chiar interesant noaptea. Îl căutam pe iubitul meu, pisică de Cheshire. Noi aveam o relaţie la fel de ciudată precum acel tărâm – nu ne spusesem niciodată vreun cuvânt care să declare sentimentele noastre, dar simţeam că ne iubim şi ne-o dovedeam în alte moduri. 

Shin I

シン I

"Uite tu, când eu îmi cer scuze, spui aceleaşi lucruri. Chiar dacă ţi-ai pierdut amintirile."

"Te cred."
"...aşa deci, mulţumesc. Şi totuşi, ce ar trebui să facem dacă eu sunt salvat de cuvintele tale, deşi tu te afli într-o poziţie mult mai îngrijorătoare. Nu-ţi face griji, tot ce am spus a fost adevărat.
...Îmi pare rău. Era şi timpul să-ţi spun eu însumi. Ai auzit tot felul de lucruri de la alţii şi te-ai îngrijorat. ...haa... Când încerc să vorbesc despre acea zi, îmi amintesc lucruri neplăcute.
Ţipătul tău când ai căzut, imposibila lungime a timpului în care aşteptam ca cei care te căutau să se întoarcă. Sau momentul în care te-au cărat fiind plină de sânge, sau perioada în care, fără să mi se spună nimic despre condiţia ta, am fost interogat.
Atunci când te-au cărat, aveai gâtul adânc tăiat, părea că sângerează foarte tare. Faptul că ai rămas doar cu răni minore a fost o întâmplare. Dacă ai fi fost găsită mai târziu, viaţa ta ar fi fost în risc, aşa mi s-a spus mai târziu.
Ar fi fost posibil ca eu să te las să mori. Nu-mi pot ierta incompetenţa. Nu am putut să fac nimic. Deşi erai chiar în faţa ochilor mei, deşi cu câteva secunde înainte îţi prinsesem braţul..."

I should be playing AMNESIA

dar n'am făcut

 una din astea de mult

Filmul meu preferat: The Shawshank Redemption
Show-ul meu preferat: ...N-am. Dar în ultimul timp mă găseşte ora 1 pe Disney Channel uitându-mă la H2O.
Melodia mea preferată: Etto...all time favorite song ar fi Evanescence - The Last Song I'm Wasting On You
Animalul preferat: Neko nyan nyan Pisici pisicuţe motani motănei miau şi miorlau
Culoarea preferată: Negru?...negru.

AMNESIA : Introducere

"Păăi, sunt doar un spirit blocat în subconştientul tău printr-o întâmplare ciudată..."

«Aaah! Unde mă aflu?! Tu cine eşti?!»...cam aşa aş fi crezut că ai să răspunzi, dar poate că pe lângă amintirile tale, ţi-ai pierdut şi personalitatea...?

Eu sunt Orion, un spirit venit dintr-o lume diferită. Am avut nişte treabă în lumea oamenilor, însă pe drum m-am lovit de spiritul tău. Nici eu nu ştiu de ce, dar dintr-o anumită cauză, acum sunt blocat înăuntrul inimii tale. Iar tu, din cauza şocului, ţi-ai pierdut cunoştinţa. E cam greu să spun asta, dar...se pare că în acelaşi timp şi amintirile tale şi-au luat zborul...heehee...am făcut-o şi pe asta! Îmi pare sincer rău, aşa că pentru a-ţi readuce amintirile, sunt dispus să fac orice! Nu înţeleg prea bine...dar probabil că prezenţa mea a înlocuit amintirile tale. «Aşa că hai să lucrăm împreună pentru a-ţi recupera amintirile!»...aş vrea să spun, dar există câteva probleme. Eu nu pot interacţiona cu lumea umană, până la urmă oricine în afară de tine nu mă poate auzi sau vedea. Am spus că am să fac orice...dar se pare că pot doar să te încurajez. Dar totuşi, e mai bine decât să fii singură! Şi totuşi, dacă rămânem în spaţiul ăsta interdimensional, nu putem face nimic, aşa că hai să ne întoarcem în lumea ta. Universul este creat din dimensiuni paralele, astfel că oricare dintre ele poate fi a ta, pentru că persoana ta există în toate. Dar, dacă nu ai amintiri...ar trebui să fii atentă! Nu putem ştii în cine poţi avea încredere, aşa că ar fi mai bine să păstrăm faptul că nu ai amintiri secret. Acum, închide ochii şi imaginează-ţi, simte lumea din care tu, existenţă unică în acea dimensiune, crezi că provii."

Lumea de Inimă

Lumea de Pică

Lumea de Treflă

Lumea de Romb

Anime Iarnă 2013

"Everybody loves somebody"

...or something

      Cred că am să-mi fac un obicei din a nu scrie ceva concret înainte de a tăia postarările de genul ăsta.

Constelaţia zilelor trecute

Îşi arde

ultima lumină

       Vreau să întind mâna către Andromeda şi s-o fac un inel pe degetul meu. Printre strălucirea stelelor vreau să mă pierd, să mă topesc şi să devin lumină alături de ele. Să le privesc pe veci cum se nasc pentru a-şi dărui viaţa cerului negru, linişti nopţii şi zâmbetelor oamenilor. În această viaţă vreau să iubesc sub cerul înstelat, să văd moartea sub strălucirea lui şi să-mi aud ecoul în noaptea goală.

"Unde eşti?

Rai sau Iad?”

Iad.

10.04.2013, 20:40

                Pentru că, până la urmă, cum s-ar defini Raiul?

                Mi-am dat seama acum câteva  minute că percepţia este un concept ce ne controlează viaţa. Sau cel puţin sentimentele. Modul în care alegem să percepem ceea ce se află în jurul nostru, elementele cu care intrăm în mod direct, viaţa în sine, ne afectează existenţa. Şi totuşi, ce pare cel mai dureros, este faptul că probabil marea majoritate dintre noi nu pot alege modul în care percep ceva, nu-şi pot controla sentimentele, astfel că în loc să ne controlăm noi viaţa, ne controlează ea pe noi. Oare e vina mea că am sentimente?

Beautiful Love

Love is surely

to make anyone beautiful

 　　Poate că fericirea nu ar trebui privită ca ceva extraordinar, poate că în fiecare lucru care ne apare în faţa ochilor de-a lungul vieţii se află fericire. Probabil că şi în noi înşine. Existenţa ei n-ar trebui supraestimată şi lipsa ei nu ar trebui învinuită. Nu ar trebui să fie văzută ca o ţintă în viaţă, ci ca pe un mijloc de a avea o viaţă frumoasă.

Innocent Girl.

Prima parte

A doua parte

A treia parte

        Regretul era ceva inutil şi fără substanţă şi motiv pentru aceşti trei tineri pierduţi în propriile dorinţe. Între ei n-a existat confuzie, n-a existat îndoială. Au fost legaţi de un instinct care nu avea nevoie de logică, probabil de sunetul inimilor lor. Pentru că, dacă nu s-ar fi lăsat jucaţi pe degete, atât de soartă, cât şi unul de celălalt, cu siguranţă viitorul lor ar fi fost mult mai diferit.

Nameless yet again

Lumea este

dureros de largă

       Este probabil în natura, în subconştinetul şi provenit din părţile cele mai groaznice ale sale, ca omul să-şi dorească mai mult. Să existe mereu ceva mai bun, ceva mai mulţumitor, care întrece lumina fericirii prezente. Sau probabil că şi asta e o parte a evoluţiei. Pentru că, până la urmă, eu văd oamenii ca pe ceva groaznic şi minunat în acelaşi timp.