Why Nijikon 2013 was a fail for me

sau

"De ce nu o să mai prea merg eu la convenţii anime"

      Anul acesta n-o să aveţi parte de entuziasm de la mine. Şi nici de toleranţă deşi eu mă consider o persoană care iartă uşor, repede şi mult. Am să fiu ceva mai strictă şi pretenţioasă cu comentariile anul ăsta, şi asta din simplul motiv că defectele covenţiei i-au bătut calităţile. Pe scurt, ce se întâmplă e că Nijikon-ul în ultimii ani tot ce-a făcut a fost să involueze. Normal, tot ce-i aici scris de doar părerea mea.

În principal:

- totul a fost dezamăgitor

- publicul anime din România pare să involueze

- noua locaţie e varză murată şi călcată în picioare

- organizarea în general a avut mai multe lacune decât în alţi ani

- selecţia de merchandise este redusă şi neinteresantă

- selecţia din aleea artiştilor e ceva mai interesantă  

- prezentatorul a fost jalnic

- cosplay-ul pare să fi regresat faţă de ediţii trecute

Cosplay Gen #6

     Reading Cosplay Gen over the last few years, I came to realize that cosplay could be revolving around discoveries. Or it may just be a grand, exciting discovery in itself. It shows that passion and dedication, which may give birth to motivation (or the other way around), are what people need to have, to follow, in order to be truly happy. In the end, seen from the eyes of just a fan like me, cosplay becomes one original and fun way to strieve for happiness. But what makes it so special is the colorful, complicated and challenging ways it leads to acomplishment, to happiness. The new number of one of my favorite magazines brings to light, yet again the wonders of cosplay, from the mindwrecking aspects of the creation of a costume to the marvellous feeling of creating and sharing a huge palette of experiences.

Taishou Mebiusline

      Tânărul Hiiragi Kyouichirou îşi părăseşte satul natal pentru a studia la universitatea din Tokyo. Acesta este fiul cel mai mare al familiei care administrează şi conduce satul său, astfel că acesta are sarcina de a moşteni această ocupaţie, motiv pentru care este trimis de părinţi la studii. La plecare, lui Kyouichirou i se încredinţează o katana sacră a familiei, iar tatăl său îi spune că, în funcţie de corectitudinea din punct de vedere moral a acţiunilor acestuia, katana îl va proteja sau îl va blestema. Acesta ajunge în maiestoasa capitală, pregătit fiind să întâmpine orice soartă i s-ar pune în cale şi să-şi proteje principiile. El nu are însă nicio idee că "soarta" îi va aduce nişte experienţe cu totul extraordinare.

[Traducere] DAY&NIGHT

      Nu a existat un motiv pentru care imaginea ei m-a captivat. Poate am vrut să mă las prins, poate că parfumul indescriptibil care plutea prin întuneric m-a îmbătat, sau poate că am vrut să cunosc mai bine acei ochi suferinzi, care la rândul lor mi-au adus suferinţă. Însă în momentul în care acest sentiment m-a curpins în totalitate şi a început să ardă în adâncul inimii mele, în momentul în care mi-am dat seama că nu am nevoie de un motiv pentru a o iubi, am decis să transform aceste sentimente în ceea ce o va face pe ea fericită.

Why I am not next to sea now

Because life happened

      Există acele lucruri fantastice care-mi fac inima să tresare numai atunci când mă gândesc la ele, care-mi aduc un adevărat calm sufletesc doar când le conştientizez în faţa mea. Presărate printre amărăciunea vieţii de zi cu zi, printre dorinţele neîmplinite şi printre veşnica nemulţumire care poate oricând lovi fiinţa umană, acestea sunt probabil ceea ce mă motivează să merg mai departe. Şi probabil cu astfel de lucruri am vrut mereu să-mi umplu verile.

SEVENTH HEAVEN: Yuuri

ユーリ

    "Haide, te rog să trăieşti înăuntrul meu. Nu urăsc lucrurile urâte. Te vreau pe tine aşa cum eşti. De la vârfurile degetelor picioarelor, până la vârfurile degetelor mâinilor, totul. Chir şi parfumul tău îmi este drag. Acestea toate, vreau să le capturez. Haide, relaxează-te.
Aşa, ca să poţi pleca în mod comfortabil. Ai încredere în mine, încrezinţează-mi totul. Continuă să trăieşti.
...Numai pe tine, vreau să te dau peste cap!"

Tsukiuta (Vară)

     Ploaia încă rece şi-a făcut calea printre fisurile sufletului meu, topindu-mi tristeţea pentru ca apoi să mă părăsească sub formă de lacrimi. Privind artificiile verii, am simţit cu fiinţa mea se umple de fericirea culorii explozive. Pierdută în rutina verii, am ocolit farmecul zilelor trecute pentru a-mi căuta o nouă flacără.

Ce este timpul?

Poate

ceea ce ne ţine în urmă

        Sunt puţine motive pentru care mă trezesc de dimineaţă atunci când aş putea să n-o fac. Şi puţine dimineţi în care mă trezesc dintr-un motiv care mă face fericită. Aş vrea ca pur şi simplu în fiecare dimineaţă să deschid ochii şi să mă lovesc de o anume satisfacere, nu fericire. Dar până la urmă probabil că asta mi-ar fura liniştea şi m-ar îneca în acea dulceaţă a vieţii de care mie cumva mi-e scârbă.

Cadou de la destin

 Se pare că aş putea

să-mi găsesc drumul spre infinit

       Privind cerul înstelat al iernii, trecu uşor cu degetul peste genele îngreunate de fulgii de zăpadă ce cădeau încet, fără ezitare, dar fără un scop, pe suprafaţa rece a pământului. Păreau a fi fragmente ale strălucirii vieţii, dar cum lumina lor proprie nu exista de la început, tot ce făceau cu adevărat era să se hrănească cu viaţa din jurul lor, ceea ce le dădea o culoare stinsă. Semănau cu eu, şi poate chiar de aceea păreau a fi atraşi de ea. Ironic era că ea şi-i dorise, însă ei veniră purtând un blestem mult prea bine cunoscut.

Let's make sweet love

Adică prăjitură

cu glazură de amintiri

      Visul unei veri perfecte pentru mine este ceva foarte simplu. Ceva care prin aparenta sa stridentă grandoarea ţipă nebunia personalităţii mele. Sub cerul arzând al verii, înconjurată pe cât posibil de iubita mea mare, să străbat aerul zâmbind nebună şi cântând, sau mai bine zis ţipând, "We're soarin'", ca iubirea-mi să-mi răspundă la fel de entuziast "Flyin'!" şi cerul să răsune cu vocile noastre fericite "There's not a star in heaven that we can't reaach!". Toate asta în timp ce noi doi sfidăm cumva normalitatea, călărind astfel pe o grămadă de pepeni făcuţi cam praf în urma unei bătăi, a căror zeamă ne face să alunecăm cu viteză.

...OHHH DAAAAAAAAAAAAAA.

Kara no Kyoukai: The Garden of Sinners

Seventh Heaven

   "Defapt, ştiam că pot să zbor, dar am uitat vântul, înfricoşată de momentul zborului." "Tu eşti cel care mă conduci către o lume atât de luminoasă." "Pieptul pe care l-ai atins poartă o rană blândă." "Din întunericul nesfârşit, scâteia pe care tu mi-ai dăruit-o luminează viaţa născută în sufletul meu gol." "Tot ce putem să facem e să strigăm fără speranţă că suntem în viaţă până când vom rămâne fără putere." "Mi-am amintit visul pe care l-am lăsat în urmă odată cu copilăria mea." "Nu vei mai fi singur niciodată. Vom merge împreună către un loc miraculos."

Being blue

has never been

so colorful

      Mă gândeam că poate ar trebui să învăţ să mă abţin din a zâmbi dureros de larg şi idiotic de câte ori mă întâlnesc cu cineva pe care nu l-am mai văzut de mult timp, dar probabil e imposibil. Probabil că aşa e omul, atunci când e cu adevărat fericit, nu care cum să nu scape ceva din sentimentul acela printre degete. Să spun că mi-a fost dor, am uitat, poate pentru că o spusesem de atâtea ori înainte să ne vedem.

Anime Vară 2013 - PRIMA IMPRESIE

Pentru că de ce nu.

I'll try and make this short

...it may end up sort of sensless

Sezonul se anunţă a fi destul de interesant şi pentru că e vară nu m-am abţinut şi acum cred că m-am apucat de vreo 20 de titluri. O bună parte din ele sunt continuări ceea ce face totul şi mai divers. Însă momentan nu am văzut nimic care să mi se pară extraordinar, ceea ce e cumva trist. N-am dat niciun zece vreunui anime de anul ăsta. Eeen fin, let the fangirling begin:

Tanabata

私の妄想が事実に成りますように・・・

か？

     Dorinţele mele erau probabil la fel de multe precum stelele, dar nu vor fi niciodată atât de minunate, de luminoase, sau de necesare cerului nopţii aşa cum stelele sunt. Şi totuşi eu am continuat să-mi doresc. Să pot zbura printre ele, sau să strălucesc ca ele, să mă pierd printre ele, să fiu steaua luminoasă în cerul nopţii inimii cuiva. Dar...cel mai probabil mi-am dorit să fiu eu o stea. Şi totuşi ar fi trist, ca lumina mea să ajungă pe pământ mult după ce ea în sine s-a stins. Aşa că am să-mi doresc...

Scoici

    Dorinţa mea neaşteptată le-a trezit din somnul lor îngheţat, aducându-le în faţa dureroasei lumini care avea să le dicteze sfârşitul. Le-am scăpat în abisul arzător, le-am făcut să-şi deschidă porţile grele ale sufletului lor şi m-am bucurat de fiecare ţipăt care le trimitea viaţa către coşul de gunoi. Apoi le-am înghiţit sângele cu poftă şi fără să-i apreciez gustul acru, distrugând astfel ultima urmă a existenţei lor.

Braşov reloaded

...au trecut aaani!

    "Au trecut aaani şi viaţa s-a schimbaat!" Trecerea timpului mă loveşte şi mai tare acum pentru că sunt conştientă de ea mult mai bine decât eram când eram copil. Acum viaţa se scurge altfel, lăsând în urmă un soi de regret pe care n-aş avea de ce să-l bag în seamă. M-am...refugiat trei zile în oraşul ăsta din munţi şi am făcut ceea ce n-am putut face acum un an.

Ikki III

イッキ III

 

     ...scuze, aşa e. Chiar ai fost îngrijorată. Ah...poate ar fi fost mai bine dacă ţi-aş şi spus eu mai mult. Că te iubesc, doar pe tine. M-am panicat, când mi-am dat seama că mai e doar o lună şi tu te depărtezi iarăşi deşi credeam că ai început să te apropii de mine. Deşi îţi spusesem de multe ori să fii atentă în legătură cu fetele din jur, ai devenit dintr-o dată fără apărare. Probabil din cauza asta, am ajuns să fim deranjaţi de ele. ...m-am panicat foarte tare, îmi pare rău. Cel care te-a îngrijorat cel mai tare am fost eu... Să ştii, eu te iubesc. Ştiu că am fost şi rece cu tine, dar toate astea au fost pentru ca tu să nu păţeşti ceva. Dar, n-am să mai fac asta. Am să-ţi spun în fiecare zi că te iubesc, încât să nu conteze dacă-ţi vei mai pierde amintirile încă o dată.

SEVENTH HEAVEN: ITSUKI

イツキ

 








    "Nu mai pleca de lângă mine niciodată. Rămâi alături de mine. Te doare? Închide-ţi ochii. Am să te ţin de mână. Te voi face cu siguranţă fericită. Vreau să rămânem aşa pe vecie. Arată-mi mai mult din ceea ce până acum am putut doar visa. Vreau să iubesc. Îţi este ruşine? Pentru că aceasta este bucuria de a ne uni. 

Îmi vei arăta tot ce este al tău?"

30 Anime Facts

This is basically a tumblr challange

but why not do it like this

I am totally aware that in the last few days this place has been only anime, I have warned you. I REGRET NOTHING.

「いや～～～～～ｗ」

"Nuuuuuuuuu"

       Ambiţia e ceva ce probabil suferă foarte mult pe parcursul vieţii mele. Poate că ar trebui să-mi fie milă de ea, văzând-o cum se naşte din speranţă şi cum este doborâtă de realitate. Dorinţele mele o iau şi o fac franjuri, deşi eu aş avea nevoie de amândouă. Cum pot să fac două sentimente total diferite să se armonizeze în mintea şi sufletul meu? Am deci să-mi înec dorinţele cu ambiţie.

Anime Primăvară 2013

It's that time of the year again dudes.

Nu vreau să-mi mai regret visele niciodată

二度と自分の夢に後悔したくない

        Nu ştia dacă lacrimile care se adunaseră în colţul privirii lui, gata să-i cadă pe obraji, sunt o apariţie crudă sau de mult dorită. În inima lui sălăşluia acel neînţeles sentiment care-i dicta să aleagă între două concluzii care în tot timpul vieţii sale erau atât de contradictorii şi totuşi indispensabile, dar acum devenite inutile. Oare o alegere ar putea schimba ceva?

Uta no☆Prince-sama♪

"De ce sunt atât de speciali?"

"Pentru că strălucesc într-un aşa fel

încât nu pot să-mi iau ochii de pe ei."

☆*･゜ﾟ･*\(^O^)/*･゜ﾟ･*☆

      Strălucirea nu are limite. Ea porneşte din izvorul nesfârşit al fabulosului fiinţei umane, pătrunde adâncurile universului şi hrăneşte flacăra stelelor, pentru ca apoi să se întoarcă, atrasă de unicitatea fantastică a farmecului uman, şi să se reflecte tot în fiinţa umană, făcând-o să emane o fericire orbitoare.

Adâncurile luminii

    Oare cât timp a trecut de când am ajuns aici? Am...ajuns? Ca şi cum locul acesta ar fi fost destinaţia mea. Am avut o destinaţie? Am avut nevoie de aşa ceva? Poate că mi-am dorit-o, inconştient. Poate că singurele dorinţe care se împlinesc cu adevărat sunt acelea fără rost, pe care omul şi le pune cu dorinţa de...a dori ceva. Niciodată n-am ştiut concret ceea ce vreau...şi probabil că de acest fapt în sine aveam cu adevărat nevoie. Defapt, mă ajută asta? Ce...mă ajută?

Death Billiards

    „Bun venit în Queen Decim” este salutul cu care probabil au fost întâmpinate nenumărate perechi de indivizi. Un tânăr angajat şi un bătrân se întâlnesc astfel în acest loc luxuriant, unde sunt întâmpinaţi de un barman. În urma întrebărilor acestuia, cei doi realizează că până la un anume punct ei nu-şi mai amintesc cu exactitate evenimentele pe care le-au experimentat înainte de a ajunge acolo. Defapt, cei doi sunt probabil conştienţi de situaţia în care propria lor persoană se află. Nu pot ieşi din Queen Decim decât dacă joacă un joc, hotărât de o ruletă a fi biliard, în care „vor juca cu riscul vieţii lor”.

Tell me about your body

 You'll never

truly know it

 Hair: What hair color looks best on you and what's your natural color?

N-am încercat niciodată altă culoare decât aia naturală care e un şaten închis care defapt variază pe parcursul anului, se deschide la culoare vara, dar eu îl prefer închis cum e iarna.

Skin: Do you tan easily?

Da, variata rac prăjit. Cred că e clar, eu mă ard. Astfel că mă apăr şi ajung să nu mă mai bronzez deloc pentru că nu-mi place.

Valurile nostalgiei

They're drowning me

slowly

      M-am gândit, oare optimismul are cantitate? Probabil că poate fi măsurat şi pus pe o scară de intensităţi, dar oare fiecare treaptă reprezintă "optimismul" autentic? Tot ce ştiu eu e că optimismul e neschimbat. Că dorinţele mele simple, şi totuşi atât de greu de îndeplinit, sunt cele care dau valoare secundelor efemere ale vieţii. Pentru că dorinţele cu adevărat greu de îndeplinit sunt "vise" în vocabularul meu. În orice caz, nu nuanţa cerului dictează lumina zâmbetului meu.

De pe vârfurile blocurilor

Cerul pare

să aibă altă culoare

      Mi-am întins braţul şi am lăsat vântul să treacă peste vârfurile degetelor mele, să le mângâie cu blândeţea sa seacă, iar razele soarelui să se risipească printre degetele mele, încălzindu-mi sângele. Acelaşi parfum fad mi-a invadat simţurile când am tras aer în piept, iar zumzetul oraşului m-a făcut să zâmbesc pentru o secundă, pentru că era atât de forţat şi totuşi atât de normal. Şi am sărit, de pe bloc pe bloc, ridicând praful de beton cu paşii mei ce apăsau greu. De la fiecare fereastră pornea altă senzaţie, care în ciocnirea lor inevitabilă creau un pod pe care eu păşeam în călătoria mea.

SEVENTH HEAVEN: HINATA

ヒナタ

       Kufufu...hahahaha...ahahaha! Zâmbeşte-mi mai mult. Vreau să-ţi văd o figură pe care nimeni altcineva n-o cunoaşte. Durerea o să dureze doar o secundă. N-ai de ce să-ţi fie ruşine. Nn...nu-ţi fie frică. Vei fi alinată în curând. Hei, poţi să mă chemi pe nume? Pentru că te iubesc. Te voi străpunge adânc. Înţelegi, nu? Ahh, eşti frumoasă, foarte. Mai îndură un pic, încă puţin...Pentru că...
Vreau să plec cu tine.

Ikki II

イッキ II

       "...Azi se termină şi luna august. Înţeleg şi fără să te întreb, decizia la care tu ai ajuns. Deşi e păcat, se pare că nu te-am putut face să mă priveşti. ...aah, nici măcar cuvintele pe care ar trebui să le spun acum nu-mi vin. Să deveni prieteni acum ar fi prostesc, şi chiar dacă încerc în continuare, pare inutil. ...ce ar mai trebui să spun. ...în orice caz, hai să ne despărţim. Ce amuzant. Nici nu prea am fost conştient că am fost împreună cu tine în relaţia asta. ...aşa că, ne mai vedem. Rămâi cu bine."

After Eden

      Porţile luminii s-au deschis în faţa ochilor mei, parcă surâzându-mi cu speranţă. În urma iubirii mele a rămas doar sângele ce păta nisipul deşertului arid, acela ce fusese odată brăzdat de umbra războiului. Din blândeţe s-a născut visul acelei luni de septembrie, pe care l-am văzut adânc gravat în abisul privirii tale. Incertitudinea m-a lăsat ţipând din cauza disperării adusă de propriile-mi greşeli. M-am pierdut în pădurea dorinţelor, şi am privit-o cum arde. În urma haosului, magnolia a înflorit pătată în roşu, şi sub liniştea cerului strălucitor s-a născut o grădină în care sufletele pierdute şi-au găsit liniştea. Odată cu iarna care i-a presărat cu lacrimile ei reci, aceştia au adormit, pentru a mă întâmpina pe mine la porţile luminii.

After the shitstorm

It will always stink

         Viaţa mă iubeşte enorm. Mă adoră atât de tare încât se ţine de mine prin toate suferinţele pe care le pot suporta. Şi prin cele pe care nu le pot suporta. Chiar şi atunci când am ajuns la pragul lucidităţii, când mintea mea a luat-o razna, ea tot mă iubeşte. Chiar dacă noi ajungem să o urâm, să-i urâm forţa cu care se leagă de noi, forţă pe care noi n-o avem, să urăsc acel sentiment crud şi apăsător care poate este pur şi simplu conştiinţa, care-mi spune că e greşit să o neg, ea tot va continua să mă iubească. Dar ea nu poate să facă altceva decât să mă adore, nedespărţită de mine. Atunci când sunt împroşcată cu mizerie, atunci când sunt doborâtă la pământ într-un mod atât de dureros încât tot ce aş vrea ar fi să nu mă mai ridic, ea tot ce face este ca ea în sine, singură, să reziste. Inutilă rău viaţa asta, nu?

'Till the last moment

When we revive

from our regrets

      Până în ultimul moment...voi fi alături de tine. Îţi voi zâmbi cu toată căldura pe care o voi găsi în inima mea, cu fiecare scânteie a sufletului meu arzând. Te voi privi cu hotărâre şi cu un anume regret, poate cu tristeţe sau pur şi simplu cu calmul adus de o decizie sigură. Totul depinde de tine. Dacă acea căldură din sufletul meu te va îmbrăţişa şi te va preţui, sau te va arde, hrănindu-se din ţipetele tale. Dacă te voi privi cu bucurie în fiecare zi, ca pe ceva preţios, ca pe cineva pe care vreau să-l văd zâmbind, al cărui zâmbet mă face şi pe mine fericită, sau dacă în adâncul ochilor mei nu vei găsi nicio urmă de regret, decât probabil o milă din aceea scârboasă în urma căreia se află sentimentul de superioritate.

Reconnecting with DMMd

a.k.a ramblings of a fangirl

...or more likely just some playthrough

      Probabil că intensitatea sentimentelor determină tăria cu care acestea se înrădăcinează în sufletul nostru şi le face cu adevărat importante, semnificative. Şi probabil că impresia pe care acestea o lasă în urmă, gustul final al unei senzaţii, este ceea ce le face să dureze, să rămână arzând la fel de puternice în inima omului. Dar ce se întâmplă când această flacără e hrănită din ce în ce mai mult?

今日も日本語を勉強しました

Şi azi
am învăţat la japoneză

       Probabil că ataşamentul e cu atât mai puternic cu cât obiectul acestuia este cât mai depărtat. Cu cât pare mai complex, mai dificil şi mai greu de descoperit, cu atât atrage mai tare. Până la urmă totul se rezumă la noi, la sine. Pentru că ceea ce provoacă simţurile şi izvorăşte sentimente puternice, care până la urmă sunt toate înăuntrul nostru şi imposibil de împărtăşit cu adevărat, este ceea ce ne face să iubim.

Plimbare pe acoperişuri

Zburând peste

visele noastre

      Peste orizontul senin trece urma unui zâmbet şi mai senin. Îşi duce iubirea în spate, la propriu, cu bucurie, ca pe ceva valoros, fără de care probabil n-ar putea zâmbi aşa. Iubirea lui ţipă şi se agită. Mâinile-i tremură încet în timp ce se ţine cu degete încleştate de şuviţele lui, şi vocea revoltată i se blochează deseori, stupefiată. Sub ei, oraşul se lasă călcat în picioare. Ţiglă cu ţiglă, jgheab cu jgheab, totul este marcat de paşi uşori şi rapizi, ce nu lasă niciun alt sunet în urmă decât urletele de mirare amestecată cu o uşoară groază a iubirii purtate pe umeri. Şi continuă să calce pe acoperişuri, să sară unul peste altul, ca pe pietre ce formează un soi de cărare peste o apă curgătoare. În urma lor, şuviţe albastre precum cerul senin flutură.

SEVENTH HEAVEN: AKIRA

 アキラ

      "Aşa, bucură-te mai mult. Nu ai de ce să te ruşinezi. Lasă-mă să-ţi aud sentimentele prin voce. Visezi? Lasă-mă să-ţi văd chipul mai îndeaproape. Mă voi apropia şi mai tare. În curând totul va deveni plăcere. Priveşte-mă în ochi. Nu pleca încă. Nu-ţi şterge lacrimile. Lasă-le aşa umede cum sunt. Ce figură drăguţă ai. A fost dureros, nu-i aşa? Bine...

Poţi...pleca acum."

Cinderella's Love

 君だけは何故だろう？
騙せない…

     Au călătorit departe una de cealată, și totuși împreună către iubire. S-au lăsat înconjurate de această magie a necunoscutului privirii fiecăreia, înțelegându-și până și nuanța inimii. Au urmat calea simplă a atracției și s-au descoperit fără să se înțeleagă, pentru că fiecare simțea încă din primul moment strălucirea sufletului celeilalte. În lunea în care nimeni nu le putea descifra misterul inimii, ele nu mai simțeau nevoia să-și descifreze sensul vieții.

Turning this month's page

Yuki!

       Oare controlul de unde vine, pe ce idee se bazează şi de ce pare a fi necesar? Poate că face parte din faţada de care toţi avem nevoie pentru a supravieţui, sau mai bine zis pentru a ne croi un drum prin această societate. Şi poate că se naşte din dorinţa noastră lăuntrică de a fi...perfecţi, puternici sau frumoşi. Cu siguranţă el este acolo, acel control involuntar, care vine de la sine şi cu greu poate fi doborât, pentru a ne apăra de ceea ce ne-ar răni. Dar nu oare omul este cu adevărat fericit când se simte liber?

[Traducere] Tears

たとえ砕け散る華だとしても

       Iubirea lor era diferită, atât de puternică încât au ales să se piardă în ea. S-au înecat în extazul suferinţei şi s-au dorit prin acesta. Nu mai exista loc de regrete, pentru că adevăratele lor dorinţe au fost înghiţite de acea dorire distrugătoare pe care o aveau unul faţă de celălalt.

Feeding the pain

叶わない想い抱いて

      A existat un timp în care ea zâmbea. Un miraj al fericirii încă sălăşluia în amintirile ei, ca o speranţă ce, distrusă de adevărul realităţii, încă mai trăia doar pentru a o tortura. Însă atunci când a simţit cum sufletele lor trec printre degetele ei, în drumul lor ireversibil spre acea altă lume necunoscută, când a realizat că sângele de pe mâinile ei, izvorât din urlete de disperare, îi arde pielea cu senzaţia lui, a realizat că nu mai există drum de întoarcere. Că orice acţiune, cuvânt, gest, chiar şi gând, sunt ireversibile şi din fiecare ia viaţă un sentiment inutil, fără formă şi fără sens, al căror efecte sunt văzute mult prea târziu. Şi-a dat seama că singura soluţie era să meargă tocmai împotriva sensului vieţii ei.

DRAMAtical Murder

       Undeva în viitorul îndepărtat, pe insula Midorijima din sud-estul Japoniei, s-a dezvoltat "Platinum Jail", un district extravagant dedicat distracţiei şi plăcerilor, echipat cu tehnologia de ultimă oră. Acesta ocupă o treime din insulă, o altă treime fiind rămăşiţele aşezărilor originale, "Kyuujuuminku", adică Districtul Vechilor Rezidenţi, iar ultima treime fiind reprezentată de vegetaţie şi faună. Traiul în Kyuujuuminku este mult mai prost comparativ cu Platinum Jail, dar rezidenţii trăiesc în pace. Tinerele generaţii obişnuiau să se organizeze în echipe şi să joace un joc de stradă numit Ribsteez, însă recent apărutul joc virtual "Rhyme" a devenit mult mai popular, astfel că echipele de, prescurat, Rib, încep să-şi piardă membrii. Într-un oraş în care aceste două activităţi domină, tânărul Aoba, care nu practică nici Rib, nici Rhyme, trăieşte în pace alături de bunica lui, Tae. Însă el nici nu-şi imaginează că aceste dureri de cap pe care el le are de ani de zile vor fi cauza începutului unei schimbări radicale.

Ikki I

イッキ I

"Doar putem să fim numai noi doi, singuri. Haide să ne aşezăm acolo."
"Aaamm...eşti prea aproape."
"Eh...? Şi cu toate astea eu mă abţineam. În mod normal, chiar şi în cel mai rău caz, măcar umărul l-aş îmbrăţişa. Şi totuşi, dacă tu nu-mi interzici, aş putea face orice aici. Doar suntem numai noi doi. În timp ce artificiile se ridică, nimeni nu se va uita pe acoperişul clădirii. ...Eh? Ce, devii precaută? Haa, acum e târziu. Dacă vrei să mă eviţi, ar trebui să o faci înainte să ajungem singuri într-un loc întunecat. ...dar, dacă nu vrei, nici măcar să ne ţinem de mână, nici măcar să stăm ghemuiţi unul lângă altul, atunci chiar acum dă-mi drumul şi fugi.Deşi par calm, să ştii că mă lupt cu propriia-mi raţiune. Intenţionez să nu fac nimic, dar nu pot promite cu siguranţă. ...şi totuşi n-am să fac nimic. Nu vreau să mă urăşti şi, surprinzător, sunt mulţumit cu atât. Oare de ce. Surprinzător, doar pentru că stau alături de tine...nnn...cum să spun, probabil sunt...foarte fericit.
...Îţi simt parfumul. Mâna ta, e fină. Pentru că am venit fugind, e foarte caldă. Pentru că stăm ghemuiţi unul lângă altul, mă simt calm. Aşa că, adunând toate astea...surprinzător, sunt mulţumit. Nu e rău.
Şi, tu? Dacă nu fugi, înseamnă că, cel puţin acum, pot să cred că nu mă refuzi? Dar mai mult? Încă nu mă laşi să te sărut...? A, eşti emoţionată? Mâna, îţi tremură.
...Haai, spune ceva."

Eclere

Priveşte şi

este privită?

      O oglindă. Priveşte fiecare detaliu şi totuşi nu vede nimic, rămânând rece şi neschimbată la atingerea razelor care parcă vor s-o încălzească, dar sunt alungate odată cu reflexia lor. Prezenţa ei e uneori înţepătoare, parcă fiind o pereche de ochi ce privesc silenţios totul, existând, dar nefăcându-se văzuţi. Însă aceasta îşi regăseşte adevărata viaţă numai atunci când reflectă viaţă. Prinde contur atunci când conturează un zâmbet, o mişcare, un dezastru sau un moment plin de entuziasm. Aş vrea...să fiu ca o oglindă. Oare?

SEVENTH HEAVEN: Introducere

"Aceşti magnifici zei ai morţii, ce se fac văzuţi numai tinerelor care-şi doresc moartea din adâncul inimii, ei sunt SEVENTH HEAVEN. În cântecul lor sălăşluieşte puterea de a trimite, alături de plăcere, sufletele morţilor către cealaltă lume. Se ştie că cei care se găsesc călcând în conacul de la marginea oraşului, în care şapte frumoşi majordomi locuiesc în lipsa stăpânului lor, nu se mai întorc. Dintr-un anume motiv, paşii te-au dus într-un astfel de loc suspicios. Adevărul descoperit acolo este surprinzător, însă tu nu poţi spune nimănui acest adevăr.
Pentru că..."

The depths of everything

May be

where true beauty lies

"Peştele care se îneacă"...şi eu simt deseori că mă sufoc respirând aerul acestei lumi

       Am vizitat din nou necunoscutul. Eram prieteni vechi, atât de vechi încât uitasem chiar şi urmele lăsate de el în visele mele. Când a devenit deja cunoscut, dovedindu-se a fi ceva mult inferior aşteptărilor mele, l-am abandonat indignată în favoarea dorinţei puternice de a avea ceva nou. Nu neapărat un alt necunoscut, pur şi simplu nou. Mi-a trecut rapid prin minte aceeaşi tristeţe care mă cuprindea mereu după un astfel de moment, spunându-mi că vina a mea este, a mea şi aşteptărilor mele. Şi apoi m-am întrebat...oare toată viaţa mea aşa va fi?

A douăzeci şi treia primăvară

O prezență
ce crează vise și dorințe

       De câte ori mă gândesc la Yuya, primul cuvânt care-mi apare în minte este "frumos". Pentru mine, el este întruchiparea vie a frumuseții umane, a acelei magii ce radiază din adâncul fiecăruia dintre noi. Frumos prin zânbetul lui, prin modul ușor modest și totuși plin de încredere prin care-și alege cuvintele, prin mișcările lui grațioase ale acelui corp frumos, prin cântecul magnific al vocii lui, care răsare din adâncul sufletului lui iubitor, și, nu în ultimul rând, prin faptul că alege să fie mândru de el însuși. Astăzi, acest tânăr plin de talent și care încă poartă vise mari, împlineşte 24 de ani. La mulți ani, dragule!

Plouă

Şi-mi curăţă inima

de vise imposibile

       Graniţele cerului se deschiseră, lanţurile luminii fuseseră distruse, pentru a lăsa această rază rară să lovească pământul secătuit de răutate. Ca o avertizare, cutremurul din depărtările necunoscute răsuna peste oraşul aparent pustiu şi inofensiv, ameninţându-i parcă pe cei ce simţeau nevoia să se ascundă în spatele întunericului. Şi apoi, din nou, vastul orizont, impreceptibil prin negura nopţii, fuse luminat într-o clipită, ameţind parcă pământenii care, chiar dacă n-ar fi vrut să privească, erau atraşi de fulgerul imprevizibil. Asfaltul era uşor şi rar pătat de picături reci, al căror lovire distrugătoare răsuna repetitiv. Parcă aţâţate de melodia propriului lor sunet, acestea începură să cadă mai dese, mai multe şi mai grele.

The world's always joking

And mostly

also lying

       Probabil că actele percepute ca fiind "rele" există pentru că pot fi folosite pentru obţinearea a ceva ce poate fi perceput ca "bine". Nimic nu pare a fi inutil şi totul, de la comportament la concepte abstracte şi pure minciuni, poate fi folosit pentru a servi drept avantaj. Sau poate că simplul fapt că noi gândim totul prin prisma ideii de avantaj sau dezavantaj este ceva greşit . Pentru că, până la urmă nu conteză neapărat rezultatul unei minciuni faţă de modul în care aceasta este văzută.

Shin IV

シン IV

"..........
De mult am vrut să fac asta. Nu glumesc, să ştii. Să am în faţă femeia iubită şi să nu pot pune mâna pe ea, nu-i prea crud? Mă gândeam să aştept până-ţi revin amintirile, dar am renunţat! Nu voi aştepta după ceva care nici măcar nu ştiu când va veni! Continuând să aştept, dacă tu ţi-ai fi revenit la a mă vedea doar ca un frate, ce-aş fi făcut? Chinul acelor trei luni s-ar fi dus de râpă. ...Să ştii că te voi face să te emoţionezi. Să palpitezi din nou neştiind când te voi săruta, e cel mai bine."

Shin III

シン III

 

"Tu eşti criminalul?"
"Nu? Eu nu sunt "criminalul" de care vorbiţi voooi. Daaacă ai fi murit atunci când erai inconştientă, totul s-ar fi terminat fără atâta suferinţă şi durere. Haahahaha...ahh "criminal", ziici...Shin ăla, se pare că a fost destul de precaut în legătură cu el. Toaaată atenţia i-a fost luată de el, încât nici n-a visat că a chemat adevăratul ucigaş. Eei bine, condoleanţe. Şi lui...dar şi mie. Deci, timpul să ne spunem adio."

Eurovision 2013

        Sau când Europa merge la război, dar se îmbată puţin şi hotărăşte să trimită în prima linie cântăreţi care şi ei se pare că au tras ceva pe nas.

Trenul vieţii

Oare e nevoie

de un nou început?

     Sunetul acesta artificial și repetitiv care poartă mii și mii de vieți îmi este foarte drag, nu știu de ce. Se asemănă cu cel care mă poartă pe mine în fiecare vară către o mică lume a viselor. Deși, acela pare mai fin și totuși mai greoi, trădând parcă cum că ar purta pe aripile lui fragilitatea puterii. Uneori stau și pe fundalul melodios al vieții mele apare o sclipire a infinitului: n-aș putea rămâne aici pe veci?

Leapşăăhăhăhă

01: tell me the truth, what made you start liking the person you like right now?
Ăăăă...faptul că-mi recunoaşte calităţile şi mă face să mă simt superioară (nu faţă de persoana respectivă în sine, bineînţeles)
02: what on your body is hurting or bothering you?
Deci zilele trecute m-am lovit serios cu degetul arătător de la mâna stângă de piciorul lui tata (mai exact de fluierul piciorului) şi încă şi acum mă mai doare. Ceea ce e foaaaarte ciudat.
03: what was your last thought before going to bed last night?
*thinking hard* Nu-mi amintesc!