Minciunile primăverii

Nimic nu e mai real

decât o minciună.

     Nimic nu e mai crud decât să ţi se dea impresia că poţi avea ceva ce nu va fi niciodată al tău. Mereu am preferat cruzimea adevărului decât farmecul aparent şi efemer al minciunii. Privind soarele care străluceşte probabil aşa cum ar trebui s-o facă în această perioadă, ştiind că în spatele razelor lui se află aerul aproape îngheţat şi briza scârbos de puternică a vântului iernii, mă gândesc, oare aparenţele au devenit ceva de trebuie tratat ca şi parte a esenţei? Atunci lumea ar fi plină de mincinoşi.

Strawberry Days

Viaţa e mult mai frumoasă

când o devorezi cu zahăr

Boys are always better when sparkly.

      Probabil că redescoperirea e un proces mai interesant şi mai concret decât cel care-l precedă, evident, descoperirea. Impactul unor concepte, motive sau imagini noi nu este neapărat la fel de efectiv şi nu lasă o impresie la fel de puternică şi durabilă decât înţelegerea lui în profunzime, care, în cele mai multe cazuri, nu poate fi dusă la bun sfârşit doar de la prima experienţă. Sau, mai bine zis, oamenii mereu învaţă cel mai bine din propriile greşeli şi, probabil, reuşite.

Adevăruri despre mine

N-am mai făcut o leapşă de mult. Fie, asta e un soi de leapşă. O arunc cu stil oricui doreşte s-o prindă, dar dacă o faceţi, vreau şi eu s-o citesc [so link in the comments]

Bold what's true about you:

I am under 18.
I am a cuddler.
I am a morning person.
I am an only child.
I am currently in my pajamas.
I am currently pregnant.

Almost All Alone With You

"Vreau să fii fericit...

alături de mine"

    Presupun că îmi doresc să fiu dependentă de ceva faţă de care să nu simt că ar fi nevoia să scap, ceva care să nu-mi dea impresia că mă afectează. Probabil că vreau să cred că dependenţa este ceva reciproc, că nu numai eu sunt cea care alege să se dedice şi să se lase absorbită de ea. Dar, până la urmă, probabil că am nevoie de ceva pe care să-l doresc atât de mult precum eu îl fac să mă dorească.

Mi s-au uscat lacrimile

Care nu vor uita
să-mi ude obrajii din nou

    Este cu adevărat mizer, acest izvor al tristeţii care-şi are originea în sufletul omului. S-a născut odată cu mine, şi îmi arată fiecare greşeală pe care îndrăznesc s-o fac. Toarnă peste mine smoala distrugerii, îmi topeşte simţurile şi curajul încet, arzându-le ireversibil parcă, strat cu strat, până simt cum ploaia nefericirii mele cade peste inima mea care încă bate, aşa expusă cum este ea, agăţându-se cu fiecare bătaie de acel fir subţire al speranţei. Tot din aceeaşi inimă a mea care naşte suferinţă şi creşte îndoieli, toate ca pe o mamă iubitoare, ca şi cum ar vrea să-mi facă un bine, tot ea mă face să vreau să-mi deschid ochii şi să văd acea rază de lumină pe care numai puterea mea o poate percepe. Îmi spune cât de patetică sunt, mai ales pentru că dau vina pe ea.

Search and Kiss and Destroy

Prepare!

Life's but an

unfulfilled love

          Nu vreau să nu mi se spună că nu par a avea capacitatea de a iubi. Nu judec fără să cunosc, astfel că nici eu nu vreau să fiu judecată fără să fiu cunoscută. Inima mea e ceva pe care nimeni nu are nevoie a cunoaşte, deşi îmi doresc pe cineva care să mă facă să doresc să i-o fac cunoscută. Sunt lacomă şi rea, şi nu vreau să iubesc fără să primesc iubire înapoi, deşi am făcut-o de nenumărate ori şi o fac şi acum, dar nu înţeleg de ce alţii mă consideră lacomă şi rea. Pentru că, până la urmă, toţi vrem să fim iubiţi.

Swift Gaming

It's all about how

you play with your life

    Niciodată n-am încercat să percep cu adevărat viaţa ca pe un proces distinct căruia i se poate atribui, fie şi cu sens conotativ, un nume, o definiţie sau un sentiment. E adevărat că haosul acesta ce ascunde un inifnit necunoscut care se numeşte viaţă a putut fi numit, pe rând şi uneori la grămadă, suferinţă şi durere, fericire şi optimism, împlinire sau dezamăgire, joc sau realitate, vis sau iad. Oricum îşi alege fiecare să o numească, viaţa va rămâne acel element care poate fi privit în două moduri: viitorul care poate fi schimbat prin efort şi muncă sau care va fi aşteptat şi acceptat sub denumirea de "soartă". Cât despre trecut, fiecare face ce vrea cu el.

Flori de ciocolată

Imaginea ta

e ceea ce-mi colorează viaţa

    Deşi eram înconjurată de haosul magnific al culorilor ce au prins viaţă din atingerea lui, lumina pătrunzătoare reflectată de sufletul care nu mai părea mort al pânzelor nu a mai putut deveni acel element care să-mi înece atenţia ca în alte dăţi. Precum distingeam culorile şi recunoşteam picturile una câte una în subconştientul meu, fără să le percep adevărata substanţă, muzica trecea pe lângă urechile mele ca briza unei vieţi a cărei existenţă părea foarte depărtată. Tot ce simţeam, doream să absorb şi devenise centrul universului acelui moment era prezenţa lui, graţioasă prin fragilitatea-i, dar care-mi dădea fiori prin forţa cu care-mi înconjurase corpul, figura lui, ce purta acel zâmbet plin de o blândă căldură care se regăsea infinit în strălucirea misterios de vie a privirii lui. Şi în acel moment, pe lângă infinita iubire pe care încercam să i-o transmit din toată fiinţa mea, m-am întrebat: oare eu cum arăt în ochii lui?

Extra terrestrial Biological Entities

         Lumina începutului a strălucit peste lumea ce se zbătea încet între regretul distrugerii şi infinitatea iubirii. Înconjurată de un foc de iluzii ale dorinţelor, ploaia de lacrimi a realităţii a lovit-o cu putere, trezind-o la viaţă. Când viciul a devenit frumuseţe şi dorinţa a devenit graţie, era deja prea târziu. Dragostea a lovit puternic, precum o furtună ascunsă de aparenţele echilibrului, aprizând în urma ei nenumărate mistere. Într-un univers în care sentimentele şi-au pierdut sensul printre gesturi minore, neînţelese, despărţirea s-a transformat în recunoştinţă. Printre ruinele unei promisiuni despre care nu se ştia dacă era nevoie să fie păstrată, cerul a deschis un drum către amintirea acelei iubiri pierdută printre milenii, şi totuşi neuitată. Şi enigma miliardelor de sentimente s-a pierdut, purtată de cântecul despărţirii.

Cântecul imaginilor

Îmi umple simţurile

cu milioane de culori

       Probabil că viaţa s-ar putea asemăna cu o pictură, sau mai bine zis cu procesul creării unei picturi. Pânza albă, care, până ajunge să reflecte lumina caldă a culorilor armonizate într-o construcţie care nu trebuie neapărat să aibă sens, poate fi acoperită de lacune conturate monocrom sau de pete, linii şi umbre care o vor aparent distruge. Rezultatul probabil că nu va mai fi ceva perfect, însă munca, atenţia şi timpul investite vor crea o piesă care va străluci mai frumos decât orice frumuseţe imposibilă a perfecţiunii.

Productivitate subită

Azi sau mâine,

ori undeva între vis şi realitate

         Provocarea forţată a inspiraţiei nu a fost niciodată o modalitate efectivă de a evada limitele creaţiei. Firul ideilor nu pare a fi ceva uşor de prins, dar atunci când ajunge în mâinile celui care-l poate înţelege cu adevărat, acesta poate lua orice formă. Din explozia silenţiosului se va naşte mereu o nouă explozie.

The crazyness of normality

Când monotonia

te ameţeşte

        Nu am nevoie de oricine, am nevoie doar cei care au nevoie de mine. Poate că-mi va fi greu să-i găsesc, să-i recunosc alături de mine şi să-mi dau seama că am nevoie de ei, dar probabil şi pentru ei va fi la fel. Până în ziua în care ne vom putea înţelge prin natura unui zâmbet, voi învăţa să închid ochii când nu am nevoie să simt răutatea oamenilor şi să-mi deschid sufletul celor care merită să-l cunoască.

Frumuseţea distrugerii

Ne-a hipnotizat

cu perfecţiunea ei

          Aş fi vrut să râd isteric şi fără oprire în faţa flăcărilor care se dezlănţuiau în faţa mea, dar privirile tuturor celor care asistau la acel miracol luminos care avea să devină cenuşă, alături de ochii mei care probabil atunci reflectau o fericire a cărui sursă nici acum nu o înţeleg, erau vrăjite de prezenţa aproape nesimţită şi totuşi atât de înfricoşătoare a unei frumuseţi care se îneca în acea mică apocalipsă. Era atât de frumoasă, cu corpul ei marcat de rănile neiertătoare ale existenţei şi acel zâmbet care ascundea atâtea sentimente imposibil de recunoscut, de la o pasiune sadică şi posesivă de a distruge tot ceea ce iubea doar pentru a se îneca, până la vorbele melodioase şi calme prin care-şi povestea blestemul.

Isteria fericirii

Sau ce mi se întâmplă mie

atunci când socializez

cu cine trebuie

     În nesfârşitul abisului plin de mistere pe care nu doresc, şi nici nu simt nevoia să le rezolv, abis nedefinit care poartă ciudatul nume de suflet, probabil că voi fi veşnic pierdută. Din adâncul acestui suflet pe care nu am nevoie să-l înţeleg, am descoperit că probabil întreaga mea existenţă este un adevăr simplu ascuns în spatele unor minciuni complicate. Probabil că oamenii vor reuşi în sfârşit să-i înţeleagă pe cei din jurul lor în momentul în care se vor putea înţelege cu adevărat pe sine.

Dreaming of salvation

 Sau

Sayuuki in Dreamland

         Farmecul acestei viziuni ireale, şi totuşi atât de posibilă, este ascuns tocmai în această posibilitate. Nu este nevoie să credem că poate fi real, ci simplul fapt că ne-am dori să fie real face ca vraja să fie mai mult decât o mică, scurtă şi efemeră strălucire. Lovindu-ne de propriile slăbiciuni, fiind înconjuraţi de propriile dorinţe, sfidăm timpul şi spaţiul în căutarea unei împliniri neterminate şi neexprimate. Un moment de libertate în care noi guvernăm peste libertate.

Puterea slăbiciunii

Te ţine în viaţă,

dar nu te ajută să trăieşti

       Am descoperit încă o persoană în adâncul inimii mele. Nu o mai întâlnisem niciodată, dar aveam impresia că o cunoşteam atât de bine, încât am decis fără să gândesc că am dreptul să o controlez. Ea mi-a înţeles dorinţele, îndoielile şi clipele de nebunie, şi, mai presus de toate, nu m-a judecat. Şi totuşi, de ce nu pot trăi doar cu sentimente precum blândeţea?