Taniyama Kishou

"I WANNA STAAAY

TOGETHEEER"

      Fiecare univers are nevoie de acel personaj ai cărui paşi oricine în poate recunoaşte din depărtare; acel personaj care nu face nimic diferit faţă de ceilalţi, ci pur şi simplu excelează prin propri-ai existenţă. Din prima secundă, după imediata privire tipică pe care ţi-o aruncă îşi poţi dai seama că este un narcisist exagerat, dar după ce ajungi să-l cunoşti îşi dai seama că este printre puţinii narcisişti care nu se laudă cu nimic.

       Ce m-a învăţat el? În primul rând că el şi numai el este absolut perfect. Dar privindu-l pe el, zeul zeilor, care creează veşnic o împărăţie de cuvinte ameţitoare, am rămas confuză, pierdută şi total fericită. Când m-am trezit din vrajă, viaţa mea era aceeaşi, dar totuşi se schimbase.

I don't want to feel anything, anymore

Nu vreau să fiu nemuritoare,

vreau să fiu cenuşă

     Doare. Atât de tare încât mă face să vreau să-mi calc viitorul în picioare şi să cad în întunericul nesfârşit. N-am nevoie de un viitor care-mi aduce numai suferinţă, nu vreau să fiu obligată să suport lucrul pe care-l urăsc cel mai tare. Vreau să mă arunc în adânc, să-mi simt viaţa cum îmi trece prin faţa ochilor şi, odată cu respiraţia mea care se va tăia, să renunţ la suferinţa de aici pentru una şi mai groaznică.

GRANRODEO - ウソノイロ (Uso no Iro)

Running in the Bathroom

You're my

Ranmao

Matsushita Yuya - Kowarekake no Radio

      O mică doză de fericire pe care numai un singur zâmbet mi-o poate da. Fie că e zâmbetul larg care apare pe faţa mea când o văd, sau zâmbetul ei uşor ironic care-mi spune că mă cunoaşte mult prea bine, sper că nici unul nu se va schimba.

Tales for the Abyss

Disperarea se îmbracă în

sunetul unei viori

      Am auzit cântecul unui cavaler căzut, înconjurat de acel soare negru ce-i vindeca rănile. Infinitul lui devenise efemer, iar adevărul lumii era acum numai o amintire. Ţipătul lui de agonie străbătuse cerul nesfârşit, dar în final acesta alese să ne arunce pe amândoi în abisul întunecat. Am reînviat din îmbrăţişarea întunericului, doar pentru a mânji lumea în negru. Acum speranţa, de mult pierdută, ne-a luminat din nou visele şi lumea s-a transformat într-o dorinţă împlinită. Odată cu cântecul pierdut al viorii care avea să ne scrie soarta, am ales să înfruntăm furtuna pentru a deveni mai puternici. La capătul călătoriei ne aştepta un prieten vechi, care a deschis, fără să clipească, cutia Pandorei.

Arzând sub zăpada verii

Miracolul s-a transformat

în rutină

        Sub lumina distrugătoare a soarelui care făcea aerul din jur înecător, lumea părea atât de coruptă şi nu exista nici măcar o privire care să pară a emana o altfel de lumină. Farmecul copilăriei, al dragostei şi al amintirilor n-a fost încă spulberat, ci doar transformat în ceva antic, de mult pierdut. Mi-am zâmbit mie pentru că nu m-am schimbat, am zâmbit acelei Mări Negre pentru că şi ea era neschimbată şi am primit de la ea o simplă revelaţie: amândouă eram superbe.

Ciel being Ciel

Demonul verii

He came to devour

my soul

Nu că asta m-ar deranja,

you can have it, darling.

        Nu m-am schimbat, pur şi simplu cei din jurul meu au realizat cât de superbă sunt. Aş fi vrut să ţip, din cauza unei simple voci care mă făcea să tremur, dar ştiam că ţipătul meu avea să taie aerul şi să ajungă pe lumea cealaltă. Am fugit, dar am dat de marginea unei prăpăstii şi m-am întors din drum, întrebându-mă "ce caut eu aici?". 

        Aş vrea să vă spun mai multe decât trei fraze ambigue despre ultimele mele săptămâni, dar entuziasmul tipic mă omoară. It's that time of the year again. Mâine dimineaţă mă urc în tren spre Mangalia. Mă duc să-mi văd amanta de sezon, cea mai iubitoare şi pasională amoreză pe care am avut-o vreodată: marea. Ea e singura care a reuşit să ajungă până în cel mai adânc colţ al sufletului meu.

"Atunci te voi duce,

până în adâncurile pământului"

Dacă nu te-aş fi întâlnit...

...poate că acum sufletul meu

ar fi fost nemuritor

         Oraşul plânge, se îneacă în ceaţa nopţii, care se ridică dusă de ritmul greoi al respiraţiei amorului înconjurat de întuneric. Dragostea mea, care cu flacăra ei falsă mă face să sângerez, îmi aduce un strop de viaţă mie şi oraşului.

         El, provocat de acele circumstanţe imprevizibile şi, acum, inevitabile, îşi purta zâmbetul strălucitor de sadic în timp ce îşi îneca simţurile în acel cântec de dragoste ieftină. O făcea într-un aşa mod încât părea că-şi cântă el pentru el însăşi şi una şi acceaşi persoană-şi, sau cel puţin aşa aş fi vrut eu să văd acel cântec, un inm al narcisismului.

         Dar el îşi ascundea acea simplă fericire în spatele unei figuri care ar fi trebuit să fie prefăcătorie, dar devenise originalul: avea şansa ca, după ani în care trăise în umbra oarbă a nopţii, să iasă la lumină şi să strălucească, luminând noaptea cu propria-i lumină.

Devenise orbitor.

Aşa că nu am putut face altceva decât să mă îndrăgostesc.

Naturally

„Eu sunt singurul

care te înţelege”

         În prima secundă, acea replică nu avea cum să sune a altceva de o aroganţă seacă, prin care el şi-ar fi exprimat o dorinţă neînţeleasă de el însuşi de a mă domina. Poate din cauza faptului că atitudinea mea presărată cu accente sadice, dar totuşi sinceră, îi dădea impresia că s-ar simţi inferior, în această relaţie nedefinită pe care o aveam. Ceea cu adevărat se întâmpla era o simplă coliziune cu aparente scântei a personalităţilor noastre dominante. Şi totuşi, odată cu trecerea timpului m-a lovit ideea: cuvintele lui cu siguranţă nu erau arogante sau ar fi dorit să mă domine, erau pur şi simplu adevărul.

Natural Summer

Vara,

nebunia vine automat

      Fie că sunt momente speciale sau simpla rutină, vara totul se schimbă. Inclusiv modul în care îmi respir aerul. Muzica sună puţin mai bine, parcă orice baltă de care mă apropii miroase a mare şi de câte ori pun mâna pe pix, îmi dau seama că mâna mea nu vrea şi nu are nevoie să scrie. Vreau să opresc timpul.

SUPERNOVA

Sau drumul spre

extazul nebuniei

      După acea discuţie inutilă, nu mi-am putut abţine un ţipăt venit din adâncul frustrării. Gânduri negre, nebune, mi-au trecut prin cap, doar pentru a se transforma într-o simfonie ciudat de vesel colorată. Buna dispoziţie creată de ideea că acea vară frumoasă, petrecută împreună, avea să înceapă,  a fost distrusă de apariţia unui sălbatic vânător, care în final s-a disipat. Lăsând în urmă o altă stare bună, adusă de simplele lui comentarii ironice referitoare la ironia lumii, acesta a făcut discuţia să degenereze într-o scenă seacă şi totuşi dramatică referitoare la minciunile dintre noi. Dar clişeicul sunet al dragostei noastre, de altfel exagerat de sinceră şi pasional de profundă, a transformat convorbirea într-o infinitate de idei neterminate. Odată cu cerul înstelat, dorinţele s-au aprins şi în acel moment nebunia a degenerat în amuzament. Totul s-a terminat superb, în lacrimi amare şi regrete distrugătoare. Astfel am ajuns cu toţii să ne închinăm slăbiciunii.

4 seasons

'Cuz' it's summer.

     Lucrurile drăguţe, care te fac să zâmbeşti într-un mod atât de frumos încât nu te mai recunoşti, nu apar des şi, de cele mai multe ori, sunt uitate repede.

Rolling the scar lemon

Oare de cât timp

ne cunoşteam noi?

        Înconjurat de aerul studioului de înregistrări care cu puţin timp înainte fusese încărcat cu un miros fin de tutun, Kishō privea relativ nepăsător, dar totuşi cu nişte aşteptări, telefonul care se afla în mâna lui. Era conştient că se minţea pe sine atunci când îşi spunea că nu aşteaptă uneori, cu un entuziasm relativ ridicat, acele apeluri venite de pe cealaltă parte a globului. Pierdut în gânduri, acum respira uşor după ce ultima melodie pe care o repetase împreună cu trupa îl făcuse să simtă cum, din cauza acelui sentiment ciudat de extatic pe care-l avea când cânta acele melodii presărate cu versurile lui, devenise obosit. Când, într-o clipă, îşi întoarse ochii, care până atunci priviseră pierduţi tavanul, ecranul telefonului se aprinse şi acel ton de apel la fel de extatic precum melodiile lui răsună în cameră.

"China?"

"No. Korea."

      Viaţa mă loveşte în fiecare zi cu ceva relativ interesant. Fie că acel ceva este o simplă plictiseală sau rutină, într-un fel tot interesant este. Când, însă, mă lovesc de o doză dublă din ceea ce visez, totul devine un pic mai luminos. Şi astfel realizez că am şi eu momentele mele în care sunt pur şi simplu...clişeică. It's weird.

Bonus:

Terashima Takuma - Friend [or the Friendzone song]

Yanagi - Prima zi

Cum a început totul?

Cu o gură de aer.

        Ceea ce nu are cum să fie adevărat. Fiecare limbă se respiră, dar nu ai cum s-o recunoşti după o simplă respiraţie. În fine, lăsând acea gură de aer despre care voi povesti când voi simţi că am cum să explic legătura ei cu dorinţa mea de a învăţa limba japoneză fără ca întregul fapt să pară prea simplu sau stupid, am să vă spun despre prima mea zi cu Yanagi. Cine este ea? Aş idolatriza-o - bine, nu chiar, mai bine zis aş lăuda-o - dar n-o cunosc încă îndeajuns. Am să vă spun despre ea în a 100a parte, dacă ajung vreodată acolo.

Olympos

"If your heart is not there,

the mirror will reflect nothing"

       În ziua în care ar fi trebuit să fie centrul atenţiei în cadrul unei parade organizată pentru a serba majoratul său, prinţul troian Ganymede este răpit de zeul Apollo. Frumosul prinţ se trezeşte într-un loc necunoscut, înconjurat de flori albe, totul sub un cer înstelat. Apollo reapare şi îi spune tânărului că se află prizonier în grădina zeilor, fără vreo şansă de a se întoarce acasă. Oare pentru ce scop este prinţul prizonier şi ce reacţie va avea acesta când în grădina zeilor va apărea un personaj care îi va spune că există o cale de ieşire?