Ikki I

イッキ I

"Doar putem să fim numai noi doi, singuri. Haide să ne aşezăm acolo."
"Aaamm...eşti prea aproape."
"Eh...? Şi cu toate astea eu mă abţineam. În mod normal, chiar şi în cel mai rău caz, măcar umărul l-aş îmbrăţişa. Şi totuşi, dacă tu nu-mi interzici, aş putea face orice aici. Doar suntem numai noi doi. În timp ce artificiile se ridică, nimeni nu se va uita pe acoperişul clădirii. ...Eh? Ce, devii precaută? Haa, acum e târziu. Dacă vrei să mă eviţi, ar trebui să o faci înainte să ajungem singuri într-un loc întunecat. ...dar, dacă nu vrei, nici măcar să ne ţinem de mână, nici măcar să stăm ghemuiţi unul lângă altul, atunci chiar acum dă-mi drumul şi fugi.Deşi par calm, să ştii că mă lupt cu propriia-mi raţiune. Intenţionez să nu fac nimic, dar nu pot promite cu siguranţă. ...şi totuşi n-am să fac nimic. Nu vreau să mă urăşti şi, surprinzător, sunt mulţumit cu atât. Oare de ce. Surprinzător, doar pentru că stau alături de tine...nnn...cum să spun, probabil sunt...foarte fericit.
...Îţi simt parfumul. Mâna ta, e fină. Pentru că am venit fugind, e foarte caldă. Pentru că stăm ghemuiţi unul lângă altul, mă simt calm. Aşa că, adunând toate astea...surprinzător, sunt mulţumit. Nu e rău.
Şi, tu? Dacă nu fugi, înseamnă că, cel puţin acum, pot să cred că nu mă refuzi? Dar mai mult? Încă nu mă laşi să te sărut...? A, eşti emoţionată? Mâna, îţi tremură.
...Haai, spune ceva."

Eclere

Priveşte şi

este privită?

      O oglindă. Priveşte fiecare detaliu şi totuşi nu vede nimic, rămânând rece şi neschimbată la atingerea razelor care parcă vor s-o încălzească, dar sunt alungate odată cu reflexia lor. Prezenţa ei e uneori înţepătoare, parcă fiind o pereche de ochi ce privesc silenţios totul, existând, dar nefăcându-se văzuţi. Însă aceasta îşi regăseşte adevărata viaţă numai atunci când reflectă viaţă. Prinde contur atunci când conturează un zâmbet, o mişcare, un dezastru sau un moment plin de entuziasm. Aş vrea...să fiu ca o oglindă. Oare?

SEVENTH HEAVEN: Introducere

"Aceşti magnifici zei ai morţii, ce se fac văzuţi numai tinerelor care-şi doresc moartea din adâncul inimii, ei sunt SEVENTH HEAVEN. În cântecul lor sălăşluieşte puterea de a trimite, alături de plăcere, sufletele morţilor către cealaltă lume. Se ştie că cei care se găsesc călcând în conacul de la marginea oraşului, în care şapte frumoşi majordomi locuiesc în lipsa stăpânului lor, nu se mai întorc. Dintr-un anume motiv, paşii te-au dus într-un astfel de loc suspicios. Adevărul descoperit acolo este surprinzător, însă tu nu poţi spune nimănui acest adevăr.
Pentru că..."

The depths of everything

May be

where true beauty lies

"Peştele care se îneacă"...şi eu simt deseori că mă sufoc respirând aerul acestei lumi

       Am vizitat din nou necunoscutul. Eram prieteni vechi, atât de vechi încât uitasem chiar şi urmele lăsate de el în visele mele. Când a devenit deja cunoscut, dovedindu-se a fi ceva mult inferior aşteptărilor mele, l-am abandonat indignată în favoarea dorinţei puternice de a avea ceva nou. Nu neapărat un alt necunoscut, pur şi simplu nou. Mi-a trecut rapid prin minte aceeaşi tristeţe care mă cuprindea mereu după un astfel de moment, spunându-mi că vina a mea este, a mea şi aşteptărilor mele. Şi apoi m-am întrebat...oare toată viaţa mea aşa va fi?

A douăzeci şi treia primăvară

O prezență
ce crează vise și dorințe

       De câte ori mă gândesc la Yuya, primul cuvânt care-mi apare în minte este "frumos". Pentru mine, el este întruchiparea vie a frumuseții umane, a acelei magii ce radiază din adâncul fiecăruia dintre noi. Frumos prin zânbetul lui, prin modul ușor modest și totuși plin de încredere prin care-și alege cuvintele, prin mișcările lui grațioase ale acelui corp frumos, prin cântecul magnific al vocii lui, care răsare din adâncul sufletului lui iubitor, și, nu în ultimul rând, prin faptul că alege să fie mândru de el însuși. Astăzi, acest tânăr plin de talent și care încă poartă vise mari, împlineşte 24 de ani. La mulți ani, dragule!

Plouă

Şi-mi curăţă inima

de vise imposibile

       Graniţele cerului se deschiseră, lanţurile luminii fuseseră distruse, pentru a lăsa această rază rară să lovească pământul secătuit de răutate. Ca o avertizare, cutremurul din depărtările necunoscute răsuna peste oraşul aparent pustiu şi inofensiv, ameninţându-i parcă pe cei ce simţeau nevoia să se ascundă în spatele întunericului. Şi apoi, din nou, vastul orizont, impreceptibil prin negura nopţii, fuse luminat într-o clipită, ameţind parcă pământenii care, chiar dacă n-ar fi vrut să privească, erau atraşi de fulgerul imprevizibil. Asfaltul era uşor şi rar pătat de picături reci, al căror lovire distrugătoare răsuna repetitiv. Parcă aţâţate de melodia propriului lor sunet, acestea începură să cadă mai dese, mai multe şi mai grele.

The world's always joking

And mostly

also lying

       Probabil că actele percepute ca fiind "rele" există pentru că pot fi folosite pentru obţinearea a ceva ce poate fi perceput ca "bine". Nimic nu pare a fi inutil şi totul, de la comportament la concepte abstracte şi pure minciuni, poate fi folosit pentru a servi drept avantaj. Sau poate că simplul fapt că noi gândim totul prin prisma ideii de avantaj sau dezavantaj este ceva greşit . Pentru că, până la urmă nu conteză neapărat rezultatul unei minciuni faţă de modul în care aceasta este văzută.

Shin IV

シン IV

"..........
De mult am vrut să fac asta. Nu glumesc, să ştii. Să am în faţă femeia iubită şi să nu pot pune mâna pe ea, nu-i prea crud? Mă gândeam să aştept până-ţi revin amintirile, dar am renunţat! Nu voi aştepta după ceva care nici măcar nu ştiu când va veni! Continuând să aştept, dacă tu ţi-ai fi revenit la a mă vedea doar ca un frate, ce-aş fi făcut? Chinul acelor trei luni s-ar fi dus de râpă. ...Să ştii că te voi face să te emoţionezi. Să palpitezi din nou neştiind când te voi săruta, e cel mai bine."

Shin III

シン III

 

"Tu eşti criminalul?"
"Nu? Eu nu sunt "criminalul" de care vorbiţi voooi. Daaacă ai fi murit atunci când erai inconştientă, totul s-ar fi terminat fără atâta suferinţă şi durere. Haahahaha...ahh "criminal", ziici...Shin ăla, se pare că a fost destul de precaut în legătură cu el. Toaaată atenţia i-a fost luată de el, încât nici n-a visat că a chemat adevăratul ucigaş. Eei bine, condoleanţe. Şi lui...dar şi mie. Deci, timpul să ne spunem adio."

Eurovision 2013

        Sau când Europa merge la război, dar se îmbată puţin şi hotărăşte să trimită în prima linie cântăreţi care şi ei se pare că au tras ceva pe nas.

Trenul vieţii

Oare e nevoie

de un nou început?

     Sunetul acesta artificial și repetitiv care poartă mii și mii de vieți îmi este foarte drag, nu știu de ce. Se asemănă cu cel care mă poartă pe mine în fiecare vară către o mică lume a viselor. Deși, acela pare mai fin și totuși mai greoi, trădând parcă cum că ar purta pe aripile lui fragilitatea puterii. Uneori stau și pe fundalul melodios al vieții mele apare o sclipire a infinitului: n-aș putea rămâne aici pe veci?

Leapşăăhăhăhă

01: tell me the truth, what made you start liking the person you like right now?
Ăăăă...faptul că-mi recunoaşte calităţile şi mă face să mă simt superioară (nu faţă de persoana respectivă în sine, bineînţeles)
02: what on your body is hurting or bothering you?
Deci zilele trecute m-am lovit serios cu degetul arătător de la mâna stângă de piciorul lui tata (mai exact de fluierul piciorului) şi încă şi acum mă mai doare. Ceea ce e foaaaarte ciudat.
03: what was your last thought before going to bed last night?
*thinking hard* Nu-mi amintesc!

Vreau să-mi amintesc...

...cum să folosesc iubirea

“See, there was this boy; his heart was as fragile as the wind. “

     Singurătatea poate fi concepută ca fiind atât o slăbiciune cât şi o dovadă de putere psihică. Probabil că fiecare caracteristică umană, fiecare stadiu sau stare sunt aşa. Şi totuşi, singurătatea pare a fi ceva întotdeauna unic, ceva ce nu poate fi împărtăşit. Ne îndepărtează de ceilalţi pentru a ne apropia de propria persoană, pentru că oricum până când nu vom fi cu adevărat noi înşine, nu ne vom putea apropia nici de cei din jurul nostru. Solitudinea aceasta care ne rupe de lume doar pentru a ne apăra este o slăbiciune pentru cel care nu o doreşte şi o dovadă de putere pentru cel care poate să trăiască alături de ea.

Preserved Roses

      Liniştea solitudinii era singurul lucru care-i putea lega, dominându-i. Ea, alături de dorinţa ei intensă, şi-a creat o legătură aparent nesimnificativă şi inofensivă cu el, cel care nu-şi cunoştea propriul început. Ea i-a creat unul nou, i-a dat o rază de viaţă unică, care era necesară pentru a deschide ochii altcuiva. Vârsând sângele lui, dorinţa ei s-a împlinit, însă ea nici nu a relizat că, odată cu împlinirea dorinţei ei, el i-a furat libertatea.

Dreaming of glorious beauty

a.k.a. Reika

麗華

     Societatea în care trăim, oamenii cu care alegem să ne înconjurăm, sau cei printre care suntem obligați de circumstanțe să trăim, sunt probabil un factor important care ne dictează percepția despre sine și despre modul în care ar care trebui să luăm decizii. E inevitabil și totuși frustrant, pentru că până la urmă ne lăsăm indirect controlați de ceilalți. Depinde de noi să alegem ce lăsăm și cun să ne controleze.

Hana ni Arashi

     Tot ce Kunimi Riko își dorește este să trăiască o viață normală, deși se poate spune că are niște abilități fizice neobișnuite. Într-o zi total obișnuită de școală, în care Riko reușește să nu întârzie după ce sare frumos, grațios, și ca de obicei, peste umerii profesorului care se afla în ușa clasei, ceva cu adevărat neașteptat se întâmplă. Tânărul Ran Tachibana, moștenitorul unui influent imperiu de afaceri și cunoscut afacerist încă de la acea vârstă, intră în sala de clasă și o cere cu seriozitate și nonșalanță pe Riko de soție. Uimită și ușor speriată, aceasta fuge pe geam în secunda următoare, însă Ran nu se dă bătut, și îi propune că, dacă va reuși să reziste și să fugă până la ora 5 a aceleiași zi, o va lăsa în pace. Dacă nu, o va lua de soție.

Otaku 2013.

GYAAAAH

*more screams*

      La Otaku, m-am redescoperit ca şi otaku. Pentru că, de fapt, se ştie că "otaku" denotă o persoană obsedată. Obsesiile nu sunt ceva rău atâta timp cât nu ne fac să facem lucruri care ar putea fi percepute ca rele, sunt pur şi simplu un mod de a ne exprima. Chiar dacă nu ţipăm sau ne exteriorizăm, cu siguranţă există obsesii în adâncurile inimilor noastre. Acestea sunt, până la urmă, o formă de iubire necondiţionată şi eu le consider pur şi simplu frumoase. Deşi eu sunt genul care alege să ţipe.

REIKA la Otaku 2013

└（★ｏ★）┐

Hee he i love this.

    Ceva frumos va rămâne frumos chiar şi atunci când va încerca să-şi schimbe identitatea. Dorinţa de a fi altcineva, de a părea a fi altcineva, poate un cineva mai frumos, mai plăcut, mai perfect, nu-l schimbă pe cel care se află înăuntru, în spatele măştii. Probabil că acel cineva nici nu are dorinţa de a se schimba. Bucuria, fericirea, pasiunea, se pot exprima în diverse şi infinite moduri. S-ar putea spune că cosplayerii sunt cei care aleg să exprime aceastea prin construirea unei măşti care să-l facă pe cel care o poartă şi mai frumos.

Otaku 2013

Când rutina devine

culoare

    Am relizat astăzi, probabil din nou, că diversitatea şi complexitatea fiinţei umane rămâne ceva de neînţeles pentru mine. Pe mine nu simt nevoia să mă înţeleg, şi cred că nu voi putea înţelege într-adevăr şi în totalitate pe cineva niciodată, deşi simt că ar fi nevoie să fac asta.

    Pierdută într-o lume de culoare, fie ea pe gratis sau bani grei, nu e ca şi cum m-am simţit ameţită. Sau mai bine zis m-am obişnuit cu ameţeala, am ajuns la un nivel în care a devenit ceva normal. Sau poate că mi-o doresc. În orice caz, şi la acest Otaku n-am putut să nu mă gândesc că am intrat într-o rutină.

Nu vreau să dorm

Aşa că-mi pierd timpul.
Până acum am tot cântat.
Chestie luată de pe tumblr, de la Sara mai specific.

1. Who was the last person you held hands with?
...ăăă...nu-mi amintesc clar...probabil Azumi ieri la şcoală
2. Are you outgoing or shy?
Sociabilă la suprafaţă şi timidă pe dinăuntru
3. Who are you looking forward to seeing?
Miiiisaki~
4. Are you easy to get along with?
Depends on how stupid the one I need to get along with is

Sleepless Nights

They became

a part of the depths of my soul

       Stelele mi-au luminat calea atunci când am ales să părăsesc oraşul meu drag. M-am înecat în iubirea mirosului florilor şi mereu mi-am dorit să-mi zâmbeşti, dar până la urmă totul a rămas rugăminţi şi dorinţe. Lumina aurorei mi-a zâmbit în dimineaţa altei nopţii în care somnul mi-a fost furat de singurătate, în care miezul nopţii îmi aduse amintirile triste ale dorinţelor melancolice. Căderea zăpezii peste oraş mi-a adus o iubire nouă, însă n-am putut să las liberă, sub formă de lacrimi, strălucirea vie a trecutului dezastruos. Peste universul meu au strălucit din nou stelele unui nou început.

Fericirea văzută prin lupă

S-ar putea să fie

doar minciuni

        Cunoaşteţi sentimentul acela care dă impresia că nu trăieşti, ci supravieţuieşti? Ei bine eu mă lupt cu el de ceva timp şi, pentru că, pare-se, bătăliile se termină cu retragerea ambelor armate, probabil războiul nu se va termina fără victime. Sau, mai concret spus, eu fug de greutăţile vieţii şi odată cu ele îmi scapă...sau scap şi de aspectele frumoase. Nu vreau să lupt, dar dacă ar fi să urmez o replică dintr-un anime văzut recent, heehe, "e nevoie să-ţi pătezi mâinile pentru a proteja ceea ce-ţi e drag". Se vede că fără război pacea nu mai pare pace.

Zanzou

残像

Imaginea unei dorinţe
stinse

    Dacă ar fi să considerăm caracteristicile umane ca o listă relative infinită de elemente care ni se atribuie sau nu la naştere, fie în mod aleatoriu sau atent calculat, am ajunge la concluzia că “destinul” sau ceva similar ne decide rezultatul acestui joc numit viaţă încă de la bun început. Modul în care noi alegem să controlăm măsura în care lăsăm aceste caracteristici să ne domine şi să iasă la suprafaţă probabil că ne determină personalitatea. Există posibilitatea să le avem pe toate şi o mare parte să fie pur şi simplu latente, dacă facem referire la acea informaţie pe care am auzit-o din surse neclare şi care s-ar putea să fie o minciună – cum că omul nu-şi foloseşte creierul la capacitate maximă, sau pur şi simplu...viaţa e ceva imposibil de înţeles.