De la Kata [Fotografii]

Fată, să fii mândră că numele tău

e titlul unei postări de ale mele.

Şi nu, nu mă mai bate la cap.

Nu vin cu tine la piscină, n-am chef de Cippy.

Mah life is just here.

             Este ea, tipa cu poveşti imposibile. Tipa insuportabilă care mă ţinea pe mine de mână în loc de blondul ei. Ea, femeia care minte de îngheaţă apele. Ea, paraşuta care plângea în seara aia. Ea, beţiva care înoată în minuni. O amantă mai bună nu puteam să-mi găsesc. Numai eu ştiu cât e de nebună.

             Azi, de drag, am scos negativul. Pentru că ea face asta mereu, de ce să nu o fac şi eu? Pentru că îmi place micul meu aparat de fotografiat şi tot ce poate el să prindă. Nu sunt cea mai bună [i mean mah camera is kida ooold and crappy], dar fotografiez de vreo doi ani [de chef numa']. Şi, fără vreo îndoială, sunt mai bună decât Kata b-). Ironic, când m-am uitat peste pozele astea [care nu's deloc noi], mi-am dat seama cât de repede trece timpul. I so treasure those memories.

Pitzi Coca Miaaaaau!

"I got you and me, that's a family"

"Mâncai-ai rookie-u' lu Cookie!"

Plouă.

                 *Mi-au dispărut două postări de aseară. Cică ăştia de la blogger le-au şters pentru că azi au făcut nuştu ce procedură de menţinere a reţelei sau ceva de genu'. Dacă nu le văd până mâine fac scandal.*

                 Zi tare. Zi penală. Zi de neuitat. Zi de ieşeală. Zi de miştocăreală. Zi de cookiecăreală. Zi de holbeală şi bipăit. Zi de distracţie. Zi perfectă.

                 Sunt zilele alea geniale în care nici timp să calci pe acasă nu mai ai şi cutreieri oraşul în lung şi-n lat, parcă simţind aerul acela de vacanţă şi frumuseţea libertăţii, chiar dacă e printre betoane. 

Batem străzile la picior

Pentru că ador oraşul ăsta.

Ciudat, dar adevărat. 

Dacă plec de aici, trec graniţa şi gata.

             Îmi amintesc ce frumoase sunt momentele astea când pur şi simplu te plimbi şi simţi cum vântul îţi trece pe lângă urechi, fără vreo grijă pe lume. E de ajuns să ştii că n-ai să te rătăceşti, şi parcă toată lumea e a ta. Dar parcă uneori să mergi singur pe stradă nu mai are noimă. Fiecare are un loc în care ceva important i s-a întâmplat. Poate uneori acesta este defectul meu : leg prea multe sentimente de locuri sau obiecte. Nu că un sentiment n-ar putea să fie oriunde.

Singurătate, întotdeauna eu, întotdeauna tu.

N-am dormit azi-noapte. N-am mai dormit mai mult de 5 ore de nopţi bune.

Kuroshitsuji dăunează grav minţii mele bolnave.

Ignoraţi faptul că citatele sunt adresate direct, am un chef nebun de ficuri, dar să mor dacă mă apuc de unul.

Lenea mă omoară -_____- Şi da, eu gândesc numai în engleză -_"

私はあくまで執事ですから

Watashi wa aku made shitsuji desukara

I am one hell of a butler

私は旦那様を飽くまで貪りたい

Watashi wa danna-sama wo akumade musaboritai

I want to greedily devour you to the end, my master

 "Do you want to deeply desire me, or..."

"...Or, do I want to endlessly love you?"

"What...do you really feel for me?"

"I hate you. And this hate of mine made me be afraid. Afraid that if I actually confess my true feelings, you will answer me with nothing but pain. I don't want my soul to burst again. I desire you. Don't forget I'm a monster. I desire even the last tear drop of your blood. And because I'm a vampire, this desire makes me love you."

"Didn't you ever suffered?"

"Suffering is one of the many things that comes with our immortality. But even if that suffering will burn the last memory that I have of you, I will never forget you."

Evanescence - Solitude

WTF...deja am început să uit =]]. Mai bine pentru mine. I'm just gonna cry it, hope it, scratch it, kill it, burn it all away.

        De ce iubim? Defapt, iubim oare cu adevărat? Imortalitate, ceea ce ne defineşte. Am trăit atât de mult încât am început să uit amintirile din copilărie. Am devorat, omorât, distrus; am privit, am dorit şi poate chiar am iubit. Şi totuşi, n-am învăţat nimic din toate astea? Ba da...

        Dacă asta este ceea ce doreşti, atunci distruge-o. Devoreaz-o. E numai a ta. Şi totuşi tu nu, nu îndrăzneşti să-i curmi suferinţa. O minţi, spunându-i simplul adevăr. Aşa eşti tu, iar ea n-are cum să nu te adore. Ţi-e de ajuns o privire. Nu, nu ţi-e de ajuns un sărut. Ţi se pare atât de complicată, când defapt tu eşti cel care nu înţelege. Nu le poţi avea pe toate. Şi totuşi ea nu te pune să alegi. Continuă să o adori sau continuă să pierzi.

        Hai să dansăm. Fără să mă calci pe picioare, bineînţeles. Cum nu înţelegi? De ce trebuie să mă pui să dansez cu el doar pentru ca tu să te uiţi la ochii noştrii? Aşa e, ţi l-am furat. Dar, ironic...el tot pe tine te vrea. Nu vezi cât de preţios eşti? O să am grijă de tine. Şi el o să aibă grijă de noi. O să fie frumos, ca atunci când erai copil. Noi nu ne mai amintim cum a fost când eram copii...aşa de mult timp a trecut. Şi totuşi, nu eşti încă mulţumit?

        E uşoară ca un fulg, nu? Continuă să urci scările fără să mai gândeşti, nimic nu se va întâmpla. Eşti total controlat de ea. Şi totuşi, n-o cunoşti de loc. Îţi va da un cadou unic, asta doar ca să-ţi demonstreze că ea te cunoaşte. O călătorie minunată, pe drumuri întunecate de amintiri cu iz sângeriu. Mereu va avea dreptate, degeaba te chinui singur, în frica ta nevinovată. Vezi? Avea dreptate, acum o cunoşti mai bine de cât se ştie ea însăşi. Dă-ţi jos mănuşile.

Evanescence - Understanding

November did really was

         Edit : zilei ăstei şi celor două catalezoice named Sayuuki et Kata se dedică melodia asta.
                  şi ţie, ca să mori de râs după ce vei citi, se dedică locul ăsta.              

         Mi-ee somn de mor. Mi-era somn de când m-am trezit defapt, dar mi-a trecut. Edit, nu-mi mai e. Am să vă omor cu starea mea spirit. Mai ales pe Kata. Soo, azi am fost în Heră, cu Kata. După ce m-am chinuit mult timp să-mi fac manichiura (Kata insistase să-mi fac unghiile negre), ne-am întâlnit pe la prânz şi ne-am îndreptat tiptil către marele parc. Ne-am plimbat, am făcut o tonă de poze (cred că vreo 400, amândouă) şi ne-am distrat. Am convins-o să vadă Kuroshitsuji şi să se cocoţeţe pe un imens monumet de piatră, doar ca să-i fac eu poze. Am stat mult în grădina japoneză şi acolo am făcut cele mai multe poze, eram în stare de totală inspiraţie, mai ales Kata. Azi nu prea am mâncat şi nici n-am dormit, deci sunt bâtă de oboseală, deşi cât am fost în parc chiar nu m-am simţit obosită. Oricum, n-am de gând să mă culc, dar văd eu ce fac (energizantu’ ar fi salvator, dah mi-e lene să mă duc să-mi iau). 

         Whatevă'. Asta-i special pentru Kata, fiindcă mă freacă la cap pe mess să postez mai repede. You're suuch a bitch! Ha.Ha. Fie, glumesc, că nu vreau ca o bitch ca mine să fie făcută praf de o bitch ca Kata. Suntem mândre şi ne lăudăm cu asta (nu'i aşa don'şoara tu?). Deci, hai să v-o descriu pe Kata : e o tipă totală, din toate punctele de vedere. Vine la pachet, cu de toate. Şi când deschizi pachetul de orbeşte strălucirea ei fadă. Asta-i Kata Kunaka. Şi o ador pentru că într-o zi o să ne omorâm între noi. Şi ea mă adoră fiindcă îmi dau seama de asta. Deci, Kata merită aplauze şi confetti şi un şut undeva, pentru că o ador. Luv you, mah little bitch! HA.HA.

         So, zi tare, cam monotonă dacă stai să te gândeşti, dar m-am simţit bine şi mă bucur că n-am stat degeaba acasă azi. Ah, şi după vreo două minute după ce m-am întâlnit cu Kata, o pasăre s-a uşurat pe tricoul meu…bleahh. Oricum, a fost tare şi amândouă am început să râdem. I’m not affected by this shit. =)) 

Şi, ofc, pozeleee : 

Ah, şi poze ar mai fi, că doar are şi Kata aparatul ei. Dah nu mi s-au copiat...>.<

Şi, alte poze pe al meu hi5.

-------------------------

Bubble Day

     Azi m-am trezit mai târziu decât de obicei şi am ajuns ultima la şcoală, chiar înainte de profa de fizică. La mate nu ne-a adus testele, iar la geografie am dat un test la care nu prea mă interesează ce notă iau. Lumea a răcit mai rău, Andra n-a venit azi şi Kata dormea pe bănci : are gripă. Am avut o zi ok în general, dar au fost şi faze tari.

     După cele şase plictisitoare ore de şcoală am fost la Kata, ofc. Am făcut poze tari, l-am umflat de dulciuri pe Dodo, javra casei, şi am flambat atmosfera. Am pus Kamelot, Sonata, Evanescence şi tot felul de prostii pe fundal, poate ne mai venea vreo idee. Prima chestie pe care am făcut-o a fost să facem o poză cu cuţitele din casă. Mama Katei e bucătăreasă şi are o tonă de cuţite, deci am ales greeu. Am făcut un desen abstracto-artistic pe o foaie cu creioane cerate şi am pus cuţitele şi cerioanele pe ea. Şi Kata a făcut toate pozele, din 20 de mii de unghiuri şi cadre. Mergeam cu cuţitele, printre care şi un satâr masiv, prin casă într-o feerie, fără nici o problemă. Dacă nu erau aşa de grele le agăţam de lampă şi le făceam poză aşa. Din nefericire n-am putut să mergem pe bloc, asta chiar ar fi fost tare. Dar trebuia să agăţăm ceva aşa că am luat nişte converşi coloraţi şi cul ai Katei şi i-am agăţat de lampă. Apoi Kata s-a aşezat pe un fotoliu pe roşi şi s-a învârtit în jurul lampei ca să facă cele o grămadă de poze. Zicea că şi jegu' de pe drum e sexy. Aşa'i. :P. Şi cum n-am uitat de câine, îl chem eu; nu vine, era mai bine în pat, aşa e. Când să luăm şi noi o bucată de prjitură, îţi arată şi cuţu mutra. A mâncat bine, după aia a strănutat parcă. Şi am zis că dacă tot s-a trezit, să-i facem şi lui poze. Şi l-am pus sub o umbrelă antică a Katei şi am început sesiunea. Pozele au ieşit super, mai ales cu Dodo protagonist. :)) Sau nu, uite că deja uit. Înainte de asta am vrut să flambăm o banană, şi cum n-am avut acool s-o flambăm bine, am ars-o cu bricheta. I-am pus o lumânare în vârf şi am dat-o cu sos de ciocolată, apoi Kata a halit-o. Şi am mai făcut ceva poze, am vorbit şi am făcut schimb de alte poze. A fost destul de tare, mai ales că am plecat când deja se aprinseseră luminile pe stradă. O să pun multe poze...

At teh rock schol

  La şcoală, ora de info. Adol ziua de vineri, începem fix cu două ore cu diriga, adică la info. Taare, adormim de tot în ritmul ăsta. Plus, ăştia deja au început să chiulească, lucru inevitabil de altfel. Ieri a fost o zi banală, am frect menta şi-am făcut teme. Era 8 seara şi eu făceam teme la română, dar m-am ambiţionat şi mi-a ieşit o capodoperă de temă. Şi ăştia din clasă se uitau strâmb că habar n-au să lege o frază. Whatevă, viaţa lor.

  Am avut un vis penal, şi aşa mi-a venit o idee genială pentru restul zilei. Ah, şi m-am reapucat de citit. Presimt că vremurile când ieşeam afară chiar dacă ploua cu găleata s-au cam dus pentru moment. Oricum, am nevoie de un impuls şi o iau de la cap. Mamă ce e urlă p'aci, pluteşte în aer sentimentul de plictiseală. Cel puţin aşa mi se pare mie. Măcar a ieşit soarele, care-mi dă inspiraţie. S-a sunat, prima oră e deja gata?? Bloondule...

Şi iată inspiraţia mea...:

 

Coridorul lung şi întunecat ascundea pe acel cineva care zâmbea sarcastic. Şi tăietor, ca o secure. Pereţii tapetaţi cu acel model scorojit şi ars de timp erau atinşi uşor de o mână firavă, cu unghile lungi şi negre, înfăşurată într-un şirag de mărgele care creau un zgomot uşor, tăietor. Purta o rochie neagră, ce o făcea uşoară ca o umbră. Scurtă, poate prea scurtă, cu un voal imens în spate. părea o perversă mireasă a morţii, cea ce-l făcea pe individul ascuns în umbră să ofteze împovărat de imaginea damei. Aceasta urcă scările, privindu-l cu coada ochiului ei viclean, şoptindu-i un scurt "Vino", care zbură repede de pe buzele ei vineţi, acoperite de rujul sângeriu. 

El o urmă vărjit, ştiind că apariţia aceasta incertă era exact ceea ce şi-ar dori. Se uita mirat în jur, prin întunericul înţepător, fără să vadă o rază de lumină. Însă o simţea aproape, ceea ce-i dădea un sentiment de aparentă siguranţă. O uşă masivă, cunoscută prea bine de cei doi se deschise greu, scârţâind puternic. O cameră lucioasă, melancolică îi întâmpină cu pereţii ei de oglindă, în care cei doi se vedeau de mii de ori, în ciuda întunericului aspru care-i înconjura.

"Stai!", îi spuse tânărul şi o strânse puternic, pe la spate, înconjurându-i corpul subţire care fremăta sub atingerea lui. Îi simţea mirosul sângeriu, voalurile rochiei mângâindu-i trupul. Îi puse mâna pe piciorul gol, iar aceasta rămase indiferentă,  după câteva secunde respirând fierbinte asupra lui. "Chiar trebuie?", îl întrebă ea deznădăjduită. Îi plăcea acest sentiment de siguranţă pe care i-l dădea întunericul. I-ar fi lipsit zâmbetul lui  sarcastic, atingerea lui rece. Îl privi adânc cu ochii ei albi şi strălucitori, iar privirea ei era pătrunzătoare. Îl lovi ca un trăsnet, trăsnet care-i dădea acelaşi impuls. O sărută apăsat, simţind acea dulceaţă ce era numai a ei. Rămaseră aşa mult timp, cu ochii închişi, ca şi cum ar fi murit împreună. "Îmi pare rău..." , îi spuse ea, şi scoase un cuţit mic, ..."dar tu nu mă vei părăsi; vom pleca împreună, aşa cum ţi-ai dorit mereu."

Oglinzile scânteiau, arătând parcă urma de viaţă ce dăinuise strălucirea cândva. Sângele acoperea tot, mirosul puternic plutind în aer. Dar totuşi, erau împreună. Ţipete.

Light's Out!

  

   Zilele astea a fost o învârteală, o holbeală şi-o plictiseală d'aia nebună rău. Vineri, la şcoală, am făcut...2 ore din 6. La primele două ore efectiv am dormit cu ochii deschişi, mai ales eu şi Raluca. Apoi, fiindcă nu aveam profesor, am ieşit afară. Băieţii s-au apucat de măturat, noi de frecat menta. Cel puţin eu şi Raluca :)). Şi m-am enervat că paznicii ( că bodyguarzi no's, atât de low minded mi s-au părut ) erau ai dracu şi ne puneau şi pe noi să măturăm. Dah Raluca, care îşi ţine unghile lungi de te zgârie dacă zici ceva :)), aşa, deci, Raluca, nu "noi nu măturăm, că ne rupem unghiile". Şi mergeam amândouă prostindu-ne, eu îi ţineam mâinile ridicate, să nu i se rupă unghile, dragă! A fost tare, doar că n-am avut ce face şi la un moment dat, am început şi noi să mai facem câte ceva. Şi mucoşii de a 2a au început să ne strige în toate felurile...=]]. Ne-am mai învârtit, am fost la asistentă, la control, şi am mai frecat menta. Ultima oră, cu diriga; Ultima oră, acasă. Deja mi-e dor de unghile Ralucăi...:P Aşa, şi se miră profii cum de nu ştim nimic când ne ascultă.

   Seara, am fost în Poli cu Malina. Ne-am plimbat, am vorbit şi am râs de câte chestii s-au întâmplat într-o săptămână de şcoală. Ah, şi, minune, sk8erii erau acolo, la ora 8 juma'. Ei care de obicei se cară imediat ce se face întuneric. ( I know, they're hopeless ). Şi frate, stăteam pe bancă, vorbeam, cântam şi ne lălăiam şi pac! Dintr-o dată se face întuneric. Căzuseră, toate, dah toate becurile din parc! La început m-am mirat, după'aia am început să urlu ca nebuna :)). Când am văzut că e tot întuneric, am decis să plecăm, cât mai vedem. Păcat, când am ieşit din parc, se luminase de tot. Oricum, a fost penală faza. În rest, ieri m-am învârtit prin casă, n-am ieşit decât să mă plimb un pic şi în rest am făcut curat, de plictiseală. Penal, penal cu luminile astea. Şi blondu' a urlat primu'...

"Aveţi Hi5?!"

   Oficial, Bucureştiul este oraşul meu preferat. Iar locul meu preferat din Bucureşti este cu siguranţă Politehnica. N-am să vă mai spun de ce. Azi ai mei au dat o fugă la ţară iar eu am rămas acasă. M-am învârtit, am făcut curat, am vorbit pe mess şi-am bântuit netul. Iar, când au venit ai mei am plecat şi eu în parc cu Malina. Şi am luat şi aparatul de fotografiat. A fost truuu! Prea penal. Ne-am învârtit, am făcut tot felul de poze şi am atras atenţia fără să ne dăm seama. Ţopăiam, alergam ş.a.m.d. Am avut cele mai tari idei de poze. Blondu' nu era în parc, defapt niciodată nu e în parc după ce se lasă întunericul, cel puţin în ultima vreme. Oricum, mai bine că n-a fost :P. Cât despre coşul de gunoi de ieri, n-a ars toată Politehnica, din (ne?)fericire. Şi au fost cam vreo două faze penale. Eu am lovit cu piciorul un afiş publicitar în timp ce Malina îmi făcea poză şi în momentul ăla treceau nişte tipi cu bicicletele şi ne-au întrebat : "aveţi Hi5?" A fost tare rău. Cum spuneam Politehnica arde...după noi =)). Şi acum...pozele! Ah, şi rău îmi pare că n-am putut poza sk8erii din zonă...

[edit] Pun pozele mâine, enervanta de maică-mea vrea să mă culc şi mă tot freacă la cap..

[Laater Edit]. Am reuşit să pun pozele...:Đ Aş fi pus şi poze cu mine sau Malina, dah mi-e lene să le mai editez şi p'alea.

__________________

Viaţa unui coş de gunoi ars

    M-am trezit la 8, record pe luna septembrie. Oricum, în curând am să mă trezesc la 6, deci e bine. M-am învârtit prin casă, am intrat pe mess, am scris ceva pe la temele alea. (Vai de viaţa mea că nici măcar n-am început bine şi mai am mai puţin de 10 până începe şcoala >.<) Mi-am făcut ochii cu creion negru din nou, dah m-au pus ai mei să mi-l şterg...şi cât m-am chinuit să arate bine. Pe la prânz am vorbit cu fetele să ieşim, dar abia la 5 am reuşit să ne întâlnim (Ce-am făcut 5 ore? De când sunt aşa de bună la frecat menta?? =]] ). Am ieşit, afară era nor şi picura uşor, iar converşii noi mi-au făcut praf picioarele. Ne-am plimbat, i-am observat pe blond şi blondă; ea se uita în oglindă, el la mine. Aveam o atitudine d'aia de "Nu am chef azi" (Vama Veche). Ne-am aşezat pe o bancă mai încolo, şi fetele au început să facă mişto cu repilicile alea din serialu' ăla cu Demi Lovato "Sonny nu ştiu ce". Muream de râs : "Fi atentă la fundă! Fi atentă la câine! Fi atentă la funda de pe câine!" sau alta "Fi atentă la mutra ei! Fi atentă la copac! Fi atentă la copacul de pe mutra ei!" ş.a.m.d. Eu nu cred că m-am implicat aşa de tare, eram (şi sunt) plictisită, enervată (mi s-a rupt colierul ăla mişto) şi mult prea cu capul în nori (sau hai să recunoaştem, îndrăgostită?). A fost amuzant, am făcut mooolte poze şi ne-am distrat, până când a început să plouă. Eu m-am enervat că abia atunci observasem că mi s-a rupt crucea. Şi l-am văzut şi pe blond, singur. Ce bine...nu? Oricum se holba la noi, iar eu numai ştiam cum să-mi întorc capul, de zicea Malina că o să-mi rupă gâtul, poate aşa o să mă simt mai bine :)). După-aia m-am bine dispus. Ah, şi încă o fază : doi tipi din Poli, cred că erau mai mari (şi nu foarte interesanţi ) ne-au abordat. După-aia au dat foc la un coş de gunoi, iar noi am mers frumos şi-am făcut poze. Defapt, numai eu am făcut pozele atunci. Off, ce-a ajuns Politehnica mea dragă...=]] Oricum, a fost...oke, ne-am distrat.

Asculta mai multe audio Muzica

Unbreakable

    Titlul ar fi trebuit să fie "Unforgetable", dar nu este. Aşa şi zilele mele la mare: ar fi trebuit să fie perfecte, dar n-au fost. Nimic nu e perfect, se ştie. Zicea cineva odată "Eu, om al mării"; eu nu ştiu dacă aş vrea să fiu un om al mării, dar ştiu că marea a fost a mea. Ador chestia asta pe care tu sigur că nu o s-o înţelegi, aşa eşti tu, minunat. Trebuie să mă laud şi să spun că am ajuns o persoană seacă, fără sentimente. N-am simţit marea deloc anul ăsta: dovada că sunt bolnavă =]]. Dar vă spun, sincer, n-aş fi plecat de acolo. Am făcut poze puţine, m-am bronzat puţin. Dacă te uiţi la mine, nici nu se simte c-am stat atât la mare. Şi totuşi mă simt mai bine. Ajunge.

    În prima zi m-am aruncat în apă fără să mă gândesc. Mă ajută să evadez, apa şi înălţimea. Mereu mi-au plăcut extremele. Şi totuşi, acum mă simt seacă. Abia aştept să înceapă şcoala, poate aşa n-am să mai fiu aşa de plictisită. Dar hai să contiuăm : eram sigură că şi la mare o să-mi creez o rutină, şi aşa a fost. A doua şi a treia zi n-am făcut nimic extraordinar, prin a treia zi am mers cu trenul până la Neptun, iar de acolo până în Jupiter pe plajă. Bătea un vânt infernal şi na-am avut nici un chef să intru în apă; când în sfârşit m-am hotărât să intru în apă, am constatat că erau numai pietre. Într-un sfârţit ne-am întâlnit cu cine trebuia să ne întâlnim ( un coleg de-al lu' tata ) şi atunci m-am mai distrat şi eu, să zicem. Şi am constatat că am mare lipici la copii =]]. A trebuit să stau cu aceşti 4 copii şi să-i ascult. Am murit de râs, trebuie să recunosc. Ăştia mici au nişte idei extrordinare. Şi eu care credeam că va trebui să devin dădacă...N-a fost deloc rău, şi într-un sfârşit am reuşit să intru şi eu în apă. În rest, a fost ok. N-am găsit nimic care să-mi placă în materie de haine. Mi-am luat un...nici nu ştiu cum să-i spun...pandantiv, să zicem. Oricum, e ceva super tare : o cruce destul de mare, de metal, 'sculptată/cioplită' pe dinăuntru (are un model super mişto), pe lângă crucea mare, încă una mai mică, simplă, o plăcuţă pe care scrie "I feel about you/ makes my heart/ lone to be tree" şi două inele arămii pe care cred că scrie ceva într-o limbă d'asta necunoscută. Oricum, ador chestia asta. Şi mi-am mai luat vreo două brăţări care chiar se asortează cu crucea.

    Până la urmă a fost mişto, doar a fost o vacanţă. Au fost momente super amuzante, deşi am fost doar cu ai mei. Oricum, acuma personal am o atitudine din asta seacă şi nu prea mai am chef de scris. Poate o să dau un edit, later.

Am Plecat

În noaptea asta plec la mare. Deja mă simt acolo.

Locul cel mai frumos din lume, pe lângă al meu Bucureşti prăfuit.

Am să vă aduc o mostră, dar oricum nu o s-o simţiţi niciodată.

My Fav Sport: Shopping!

Soo, ieri m-a sculat mama la nouă (matinal pentru mine, te asigur) şi m-a luat pe sus să mergem să ducem un pachet imens la Piaţa Unirii. Într-un sfârşit m-am sculat şi am plecat. După ce ne-am eliberat de ce era mai greu, mama avea chef să meargă în Magazinul Unirea...iar eu cădeam de somn, deh, ora mea de sculare e 12, nu 9. M-am certat cu ea în mijlocul străzii, dar până la urmă a trebuit să merg cu ea. Şi, ca să vezi ce chestie, mama n-a găsit nimic să-i placă, iar eu am venit cu o sacoşă plină :)). Mi-am zis că decât să mai fac mutre, mai bine să mă uit şi eu, poate mă aleg cu ceva, N-o mai lungesc prea tare: m-am făcut cu două perechi de pantofi, o bluză şi o eşarfă. Pentru mine e ceva, eu care n-am mai ieşit la cumpărături din mai. Plus că am făcut mişto de mama toată ziua pe tema asta. O să vin cu un edit cu câteva poze.

[Edit] Pozele:

Deci, după ce m-am învârtit în magazine până la două am ajuns în sfârşit acasă. Acasă trebuia să fac curat, că doar venea tata. Apropo, mama mă tot bătea la cap să caut pe net un hotel să mergem odată la mare, dar eu nici că m-am sinchisit.Trebuie să plecăm odată şi nici măcar nu ne-am prea informat. Plus, numai când mă gândesc la câte cărţi avem de citit vara asta, îmi vine să leşin. Nimic interesant deci.

Şi uite nişte muzică, să vă mai minunaţi de ce mai ascult eu.

Poezie...poezie, ce-mi faci tu mie?

Plictiseala dăunează grav sănătăţii...

Cam aşa şi la mine, azi. Dar am făcut o chestie: m-am împăcat cu cineva care mă tot lua peste picior, las' că se ştie el. În rest am stat pe zup şi am râs...da, am râs pe cinste! După luungi perioade de gândire, am zis să termin odată cu mofturile, şi văd că am reuşit [şi nu numa' eu] Asta, ca introducere, esenţialul fiind că, chiar [cacofonie permisă!] dacă m-am plictisit, am reuşit să mă distrez [şi să stresez, aşa doar ca să rimeze]. Cum asta? Cum o persoană se poate distra când e plictisită? Păi e simplu, ai nevoie de un 'plus' ca să zicem aşa. În cazul meu plusul ăsta a fost Cristi. După ce am vorbit cu el, n-am putut să mai opresc din râs. Mda...

Abia aştept să mă apuc de canto şi pian. M-am săturat să-mi zică colegii mei semisurzi că eu cânt varză. Atâta le trebuie, la toamnă vreau să-i las mască! Ştiu că mai tot ce-am scris acuma nu prea a fost coerent, dar serios că am un chef să gândesc de nu mai pot.

Revin cu un edit cu cîteva opere de artă d'ale mele.

[Edit]

Două imagini desenate pe calculator, care mie chiar îmi plac.
Program:GIMP