Lasă-mă să mă înec în vise

Pentru că, în final, vor fi

tot ce-mi va rămâne

 

            Fiecare om ar trebui să trăiască în armonie cu defectele lui, deşi toţi ne luptăm încontinuu pentru a nu fi devoraţi de calităţile noastre. Mereu am vrut să cred că-mi pot înţelege defectele şi că le pot corecta, cum şi cu ajutorul timpului. Şi asta poate din ciudata cauză că am simţit mereu nevoia de a fi, într-o măsură, acceptată de cei din jurul meu. Totuşi, sunt momente în care singurul sentiment pe care-l pot avea faţă de oameni este o puternică repulsie.

Discovery

Descoperind din nou universul magnific,

mi-am dat seama că n-am fost niciodată singură.

        Mereu m-am avut pe mine, mie. Şi m-am crescut singură, m-am modelat aşa cum am vrut, dar totuşi n-am putut să scap de defectele mele. M-am acceptat aşa cum sunt, poate că m-am supraestimat, dar măcar am fost conştientă că am şi calităţi. M-am lovit şi am fost lovită de multe, poate că am devenit insensibilă, şi cu fiecare cântec aş fi plâns. Dar eu nu plâng. Decât pentru mine, mie.

I want to slaughter them

Aş vrea să le dau cu capul de marginea

unei bănci din clasă până le văd

creierii zburând.

           Lumea este contaminată şi dusă spre distrugere cu fiecare râset prostesc din mijlocul unei ore de curs. Eu pe oamenii ăştia i-aş omorî cu munca, pentru că pe băncile şcolii n-au ce căuta. La şcoală să vină numai oamenii care vor să înveţe, care au capacitatea să devină cineva. Nu să se corcească poparele şi rasele, ca să nu mai zic de corceala unei educaţii proaste, ca să se umple lumea de proşti. În mormânt cu ei! Pământul ăsta e prea plin de retardaţi. 

Innocent Girl II

Prima parte aici.

        În acea dimineaţă Masato se simţea pierdut, avea impresia că toate dorinţele lui neîmplinite îl copleşesc. Noaptea care tocmai trecuse îl făcuse să-şi dea seama că nu e în stare s-o facă a lui pentru că iubirea lui nu era menită ei. Dar o dorea, mai mult decât şi-a dorit el ceva vreodată. N-o vroia pentru el. Vroia doar să ştie că ea nu e în braţele lui Jinguji, şi acest lucru se putea împlini într-un sigur mod. Gândurile şi coşmarurile îl făcea să simtă un ghipe în inimă.

Dulceaţa mă disperă

Lumea pe care o privim

se învârte în cercuri disperate

       Şi asta fără vreo orbită. Viaţa îşi continuă cursul fabulos şi strălucitor, cu sau fără noi, fie că alegem să-i orbim pe alţii cu strălucirea noastră sau să ne lăsăm orbiţi de strălucirea altora. Cel mai frumos lucru este că nu există o cale de mijloc.

Higashi no Eden

I saw you in heaven
and heard of your glory.
We live a dying dream.

            

            Pe 22 noiembrie 2010 zece rachete lovesc Japonia. Dar acest act terorist, mai târziu supranumit "Careless Monday", va fi repede uitat, deoarece în urma lui nu au existat victime. Trei luni mai târziu, Saki Morimi, o tânără studentă, se află în America cu ocazia unei excursii organizată pentru a sărbători absolvirea facultăţii. Aceasta însă intră într-o încurcătură în faţa Casei Albe, dar este salvată de intervenţia neaşteptată a unui compatriot. Însă acest personaj intră în scenă total dezbrăcat, cu un pistol într-o mână şi un telefon în cealaltă. Mai târziu Saki avea să afle că tânărul care se recomandă ca fiind Akira Takizawa şi-a pierdut amintirile. Printre altele, acesta avea pe telefonul lui 8 bilioane de yeni digitali.

Dear Girl, Laugh Out Loud!

Kamiyan şi OnoD...

Sayuu şi Misa...

Eu. Nu. Văd. Nici o diferenţă.~!

      Râsete nebuneşti, din alea din suflet, la puterea a treia, plus rânjetul lui Ryuk şi ochii lui Sebastian de pe peretele meu. Combinaţia perfectă. Astea şiii...o doză de Jinguuji. [oh daaaa~!]

Rânjetele fantasmelor nocturne

Nu pot să înţeleg întunericul

Îmi ameţeşte mintea

      Am mai descoperit un sentiment scârbos, groaznic, pe care nu ştiu cum să-l numesc. Dorinţele mele s-au transformat în presupuneri, apoi în idei solide, astfel că eram sigură că altfel decât fericită nu aveam cum să fiu. Dar cineva a avut grijă să-mi dea o palmă frumoasă, din aia dureroasă şi cu impact pe termen lung. Astea toate în secunda în care am aflat că dorinţele mele erau doar...dorinţe. Şi aşa s-a dus naibii vacanţa mea.

ここにあるぬくもり

Nu m-am schimbat,

doar mi-am cunoscut slăbiciunile

       Mirosul înţepător al nopţii şi lumina strălucitoare a lunii mă aduc la viaţă, doar ca să-mi amintească de acele sentimente ale verilor în care îmi zâmbeam cu milă. Cu tine însă, inima îmi bate mai tare fără să-mi dau seama că într-o zi şi aceste momente vor fi amintiri dulci şi luminoase.

Harezora

Fiecare zi începe cu

o nouă descoperire

        Mă uit la cer şi viaţa îmi trece prin faţa ochilor. Şi paşii mei îşi schimbă ritmul cu fiecare destinaţie, astfel că am început să zâmbesc de dragul de a dărui fericire. Simt vântul care-mi ridică părul şi oraşul devine mut odată cu vocea lui pe care o cunosc de prea mult timp. E ciudat de simplu să fii fericit!

Desperate Girl

A devenit un prinţ, pentru că nu avea de ales

Nici măcar ţipătul mut al morţii

nu l-a putut schimba

     Lumea este unic colorată prin fiecare privire, fiecare pereche de ochi care nu-şi înţelege regretele. Şi, bineînţeles, lumea lui avea o culoare pe care oricare alţi ochi n-o vedeau. Acea culoare consumată, distrusă, care-l făcea să se îndoiască de propriile lui sentimente. Şi-ar fi vrut speranţa înapoi, dar acel sentiment dureros de dulce îi fusese de mult devorat de o altă privire. O altă privire care vedea lumea într-o culoare.

Hai să ne mărităm!

Şi când lumina nopţii cade peste oraş,

lumea ne aruncă flori la picioare.

Because we are who we are.

          Acele momente în care îţi vine să fugi cu viteza luminii şi să urli ca un nebun pentru că, deh, eşti fericit! Acel moment în care nu-ţi pasă dacă te calcă tramvaiul, maşina, vântul, sau sentimentele amare, care oricum n-au cum să te calce. Mi-a fost dor de Rapunzel a mea cea roşcată. Cu adevărat originală.

Wagnaria ~Natsu no Dai Kanshasai~

     Sentimentul acela nebunesc pe care-l am când mă distrez a devenit din ce în ce mai greu de înţeles. Este atât de complex şi uneori greu de obţinut încât devine ceva ce nu poate să nu fie preţuit în amintirile mele. Şi totuşi, o doză mică, dar de efect, de Kamiyan, OnoD, sau, mai nou, KitaEri, plus tâmpeniile zilnice, mă fac să zâmbesc ca o idioată.

Dual Wing

Oraşul îmi zâmbeşte din nou,

iar briza îmi aduce aminte

de magia verii.

        Mereu am fost mulţumită cu ceea ce am, deşi în adâncul inimii speram la mai mult. Şi totuşi, când farmecul vieţii mele simple m-a lovit odată cu soarele prea puternic, am simţit că nu mai am nevoie de nimic. Vreau doar libertatea mea, vreau să zbor printre chicoteli ca în zilele copilăriei mele.

That always dusty spring

Mi-era dor de ceea ce deja

mă stresează.

Happens to me too often. Making that Izaya face, I mean.

        Am observat astăzi că eu reacţionez foarte ciudat, mai ales atunci când gândesc prea repede. Oricare ar fi sentimentul meu adevărat, atunci când cineva mi-l aruncă în faţă urât şi cu nepăsare, figura mea se încruntă. Şi mă uit intens, urât, la persoana care a îndrăznit să mă facă pe mine să mă simt aşa. Urăsc să pierd timpul.

Amintirea primăverii

Timpul trece precum briza înţepătoare a verii,

lăsându-mă pe mine cu amintirile mele amare

         Îmi place să văd oameni fericiţi. Când văd oameni care zâmbesc, care trăiesc cu acea sclipire minunată a entuziasmului vieţii în ochi, zâmbesc. Zâmbesc larg, şi în minte îmi doresc ca fericirea lor să dureze cât mai mult. Şi asta doar pentru că fericirea mea a fost spulberată de zâmbetele lor. Ironic, nu?

39 de trepte

        39 de trepte este un roman scris de autorul scoţian John Buchan, care apoi a fost adaptat într-o piesă de teatru. Richard Hannay s-a întors de curând de la Londra, unde fusese dezamăgit de priveliştea oraşului modern. Plictisit de viaţă, acesta se hotărăşte să meargă la un spectacol, unde o va întâlni o damă urmărită de nişte indivizi ciudaţi. Aceasta va petrece noapte în apartamenul lui, unde Richard o va găsit moartă în dimineaţa următoare.

Ştii, nu-mi spune tu mie în faţă că m-ai prostit

Fiindcă nu-ţi iese,

d'aia

        Cred că n-a existat persoană care să nu profite, într-un fel sau altul, împins de împrejurări sau de simpla dorinţă, de altă persoană. Doar că, în ultimul timp, acest act al profitării, care trebuie făcut şi el cu măcar puţină graţie, începe să devină încă un aspect stupid al lumii. Nici să mintă nu ştiu unii.

Today Is A Beautiful Day

În seara asta,

hai să mergem să vedem stelele împreună.

         Oare de când n-am mai petrecut o zi cu adevărat frumoasă? O zi fără griji, o zi fără oraşul gălăgios, o zi în care să zâmbesc pentru că viaţa e pur şi simplu minunată? Nu mai ştiu. Clipele frumoase, zilele adevărate, puteam cândva să le presimt. Şi acum îmi amintesc de soarele arzător, de râsetele stridente ale colegilor mei care mă făceau să zâmbesc sincer şi de bătăile cu apă în zilele lungi de primăvară. Devenise un obicei. Era ceva normal să fim fericiţi.