Visul tărâmului minunilor

     Se făcea că eram într-o lume în care cele două tărâmuri, cel al oamenilor şi cel al minunilor, erau despărţite de o graniţă fizic inexistentă, care putea fi trecută cu uşurinţă de orice om, dar oamenii alegeau să  n-o treacă pentru că tărâmul minunilor era un loc de neînţeles. Nu le era frică de tărâmul minunilor, ci mai degrabă preferau să-l evite pentru că-l simţeau a fi diferit.

      Eu, o Alice care trecuse graniţa de nenumărate ori, m-am aventurat din nou pe partea cealaltă a graniţei. Soarele stătea să apună, dar tărâmul minunilor era inofensiv, chiar interesant noaptea. Îl căutam pe iubitul meu, pisică de Cheshire. Noi aveam o relaţie la fel de ciudată precum acel tărâm – nu ne spusesem niciodată vreun cuvânt care să declare sentimentele noastre, dar simţeam că ne iubim şi ne-o dovedeam în alte moduri. 

Happy B-Day Miiisa-chan [Nyya :3]!

Misa-chan, Daiiisuki.

Defapt, iubesc toţi otacii mei ^_^

            <Visez. Că intru într-o casă întunecoasă, păşind pe podeaua care scârţâie; o casă care ar trebui să fie a mea. Cu partenera mea în spatele meu, încercam să găsim un loc mai liniştit. De unde veneam noi desfrâul era în toi. Se deschide o uşă; El îşi încheia cordonul la halat, iar ea stătea pe pat acoperită de cearceaf. Mă panic. E ora patru, nu trebuia să fiu într-un total alt loc?>

Mah cupcake lăăăv

Sunt zile în care

Totul e atât de frumos

Şi e pe bune

       Nu-mi vine să cred. NU-MI VINE SĂ CRED! că o iubesc pe iubita mea Misa. Pentru că...hmrrrhhrr [cuvântul magic, dear <3]...nu e ea imoto-tan [sor'mea junioară] a mea?

Seebaaaastian [Fan Girl SCREAM]

"Unu-doi-trei : Seeeebaaastiaaaan!"

"Voi sunteţi fane anime?!"

L-am văzut pe Sebas-chan în iad.

                 "E mişto când ieşi afară, ori te duci prin mall, ori mergi şi mănânci ceva, ori te dai în tiribombe d'astea, ori râzi până te doare burta, dar să le faci pe toate într-o zi e absolut genial!" Săptămâna asta a fost absolut superbă, deja odată cu venirea soarelui pe cer se simte aerul acela al libertăţii de vară. Mi-e dor de Cookie al meu. Şi da, în loc de bishie i-am zis cookie. Teeheehe :">.

"Mă cheamă opt"

O fată n-ar niciodată destui pantofi

O fată n'are niciodată crize de nerăbdare

Când vine vorba de pantofi

Teeheehe :X

Luv for accessories <3

De ce sunt nebună.

"Pe sistem mâtzitooor, vere!"

"Eşti nebună, pe sistem turbo!"

"Pe bune, tu eşti cu capu'...!"

"Taci, că te aude! Cât de nebună poţi să fii?!"

Mă simt mândră că oamenii de pe această planetă mohorâtă mă consideră atât de COLORATĂ. 

             De vreo doi ani de când mi-am ieşit din carapace şi am făcut mare şi radicala schimbare în adolescenţa mea, inclusiv mama, care teoretic ar trebui să mă iubească aşa cum sunt, îmi reproşează că sunt prea nebună pentru ea.

             Când eram un kid mic şi neintrodus, nu vorbeam cu nimeni, râdeam la orice şi nu înţelegeam o varietate de lucruri care-mi făceau viaţa mai grea. Mă ofticam, visam să fiu o barbie şi să am o tonă de barbie şi să fiu altfel. Bineînţeles că înăuntru nu m-am schimbat, doar că...am crescut. Oameni cu care stau un minut sau chiar ani îmi zic că sunt sărită de pe fix. Eu argumentez simplu că nebunia mea iminentă e doar o modalitate de a ieşi din tot felul de situaţii, dar nici eu nu ştiu dacă e aşa. Poate că faptul că am fost o stridentă şi o repezită de când eram copil m-a ajutat să devin aşa.

             Ce este nebunia? Şi nu, nu mă refer la acea nebunie bolnavă, doar că pur şi simplu nu pot să găsesc alt termen. Nebunie colorată, nebunie neortodoxă, ieşită din tipare, nebunie anormală sau pur şi simplu o stare d'aia de beţie imaginară, amestecată cu nişte râsete şi nişte oameni extraordinari. Această nebunie a mea e simplul curaj de a face ceva ce n-ar trebui să faci, ceva ce "n-ar fi normal" să faci. Să urli în mijlocul drumului, de exemplu [asta se trage de la faptul că urlam ca o descreierată la pisici şi căţei când eram mică], să sari într-o baltă sau să pui pariuri nebune; sau să faci mişto, sau să vorbeşti perversiuni, sau să scrii nebuni sau o grămadă de alte tâmpenii.

             N-am să mă schimb. Nu pot, nu vreau şi-mi place să fiu aşa pentru că aşa sunt eu. Just 'cuz' I'm like that chiut rainbow, it's just that I show my face way more often than it.

Kyah!

Miku Sketchin'

Hatsune Miku - [ワールドイズマイン] World Is Mine

Aşa e, am părăsit era metalului, ce-i rău în asta?!

Mă simt din ce în ce mai Otaku :>

Nu mai aştepta o altă poveste

"This is how you remind me"

N-au putut rezista ca oameni săraci, furând

Aşa că au ales să se refugieze între patru pereţi şi să ţipe
Poate surd uneori, dar să ţipe tare. Cu mine în funte :>

             Oh Mah Fuckin Goood. Viaţa asta e ca un pendul. Are două extreme simple, care diferă în funcţie de unghiul în care se află pendulul. Ce e frumos e atunci când pendulul se dă peste cap, dar niciodată nu poţi ştii prin care extremă. Oricum, viaţa mea numai la extrem n-a fost dusă azi. Încă...cine ştie.

Supravieţuire

Sonata Arctica - Everything Fades to Gray

Nu e drept

Priveşte întunericul

Şi vei orbi în lumina lui

 

            Culorile nu vor ţine o viaţă. Iar atunci când vor dispărea în ceaţa nimicului, îţi vei da seama că lumea ta se distruge.

Unele lucruri nu trebuie spuse,

Odată cu ele lumina va amuţi.

Alte priviri trebuie distruse

Doar pentru a supravieţui.

                                 Cui? Luminii

To be continued >.<

After all, He's one hell of a White Rabbit

"Alice, te-ai pierdut?"

 "Taci."

          Săptămâna a început în forţă, în cel mai groaznic mod posibil. A venit tata acasă, ceea ce înseamnă că trebuie să iau zece la mate dacă vreau linişte. N-am fost la şcoală, am avut o problemă de familie şi atrebuit să mă car cu mama până la ţară. După, ne-am întâlnit cu tata şi am mers cu maşina acasă. Odată familia reunită, şi bomba atomică  "Daisy" e gata de lansare. [vă zic eu mai încolo ce'i cu bomba]. Ne-am certat. Urât de tot, dar acum că mă uit înapoi, mi se pare amuzant. Eu şi cu tata suntem doi căpoşi încăpăţânaţi, iar mama e hipersensibilă. Săraca, ajunse să-şi pună mâinile în urechi =]].  Dar fie, acum totul e înapoi la normal. Aşa se întâmplă mereu.

          Am revenit la manga. Cel puţin ieri, am citit şase volume dintr-un shojo destul de interesant. Urăsc asta : manga e licenţiată şi începe să fie tradusă în engleză şi vândută oficial şi traducătorii se opresc din tradus [să nu cumva să'i mânânce legea copyright-ului]. Aşa a fost şi cu Heart no Kuni no Alice. Şi cum dreaq să aştept eu până traduc ăia până la volumul nuştu' cât? Eh, şi uite aşa se pierde fanbase-ul. Am văzut ultimele două OVA Kuroshitsuji, le găsisem din întâmplare -___". Aia cu Ciel in Woderland e pur şi simplu kawaaaaii ^___^. Mi-a plăcut mult o fază în care Agni [un bucătar] împăştia piper dintr-o râşniţă imensă şi ăia strănutau de le ieşeau plămânii. Abia aştept să-l văd pe Undertaker în rolul Pălărierului Nebun, iar Sebastian cu codiţă de iepure mi s-a părut un pic cam...*nosebleed*.

          Am avut o zi destul de ciudată, şi se anunţă o săptămână boring şi plină de căcături. Mi s-au crăpat mâinile de la frig. Urăsc asta. Şi muuulte altele.

Happiness >.<

Underground

           Mi-am dat seama că n-am deloc timp să fac, să văd şi să citesc tot ce-mi propun. Iar acum am un chef nebun să vorbesc despre filme. N-am văzut Twilight şi mă foarte laud cu asta. Am văzut în schimb Vampire Knight şi încă mai citesc manga. N-am văzut Avatar şi nici nu vreau. Îmi ajunge Naruto cu minunile lui. Abia dacă am văzut Harry Potter, iar filmul îmi place în primul rând pentru că actorii nu sunt americani, sunt englezi. Ador Anglia. America e doar o amestecătură de puritani, negri şi toate chestiile pământului. Etc.

           Am văzut The Nightmare Before Christmas şi mi se pare genial. Tot ce e Disney e genial, cred că până şi vechiul Mickey Mouse îmi place încă. Îmi amintesc că prima dată când am fost la cinematograf am fost să văd Mickey Mouse, cu tata. Desenele alea antice, vechi, în alb-negru şi mute au fost cele mai geniale desene pe care le-am văzut vreodată. Dar deh, copilăria s-a cam dus. Aş vrea să văd noul Alice în Wonderland. De când cu Heart no Kuni no Alice, mă fascinează cam tot ce ţine de Wonderland. Cineva-mi zicea odată că s-a plictisit de vampiri, că peste tot se aude numai de "Tuailait". Asta acum vreo 9 luni parcă; atunci terminasem de ceva timp de văzut Vampire Knight. Nu ştiu de ce, dar am impresia că tot ce văd nou : vampiri, vârcolaci, wonderland, absolut totul sunt idei din anime-uri. Because anime is awesome, that's it.

           În fine, nuştu' de ce, dar nu-mi place [până acum] noul album Avril Lavigne. Avril în sine e super tare, dar piesa aia trasă de păr ["What The Hell" e un titlu atâât de neinspirat] nu-mi place deloc. Tot Sonata Arctica e mai originală [cred că mă apuc de "Unia" înainte de "We Are The Fallen" =))]. Şi ah, mâine mă duc să-mi fac buletinul, deci abia aştept. E ca şi cum ai combina dulce cu picant. 

Happiness, că am cam uitat de ea. >.<

I'm melting

Mă doare nasul. Shiiit, I'm sick again, mai ales că săptămâna asta am tezele. Şi anul trecut am fost răcită când au fost tezele. Shiiiit, mă doare nasu' rău >.<.

La ora doişpe fix netu' meu cade. Haahaappiness >.<.

Şi tocmai m-am îndrăgostit. Zâmbete de porţelan. Şi făăăărăă blonzi [watch out, they're...so freakinn'...whaa, blonzi :X]

Ne vedem la cimitir, am sicrie de neon bleeo [pentru Kata blonda şi blondu' ei] şi roox [pentru Adaa nebuna].

M-am reprofilat : I'm a siick killăr. Miss you...neeah >:P.

Singurătate, întotdeauna eu, întotdeauna tu.

N-am dormit azi-noapte. N-am mai dormit mai mult de 5 ore de nopţi bune.

Kuroshitsuji dăunează grav minţii mele bolnave.

Ignoraţi faptul că citatele sunt adresate direct, am un chef nebun de ficuri, dar să mor dacă mă apuc de unul.

Lenea mă omoară -_____- Şi da, eu gândesc numai în engleză -_"

私はあくまで執事ですから

Watashi wa aku made shitsuji desukara

I am one hell of a butler

私は旦那様を飽くまで貪りたい

Watashi wa danna-sama wo akumade musaboritai

I want to greedily devour you to the end, my master

 "Do you want to deeply desire me, or..."

"...Or, do I want to endlessly love you?"

"What...do you really feel for me?"

"I hate you. And this hate of mine made me be afraid. Afraid that if I actually confess my true feelings, you will answer me with nothing but pain. I don't want my soul to burst again. I desire you. Don't forget I'm a monster. I desire even the last tear drop of your blood. And because I'm a vampire, this desire makes me love you."

"Didn't you ever suffered?"

"Suffering is one of the many things that comes with our immortality. But even if that suffering will burn the last memory that I have of you, I will never forget you."

Evanescence - Solitude

WTF...deja am început să uit =]]. Mai bine pentru mine. I'm just gonna cry it, hope it, scratch it, kill it, burn it all away.

        De ce iubim? Defapt, iubim oare cu adevărat? Imortalitate, ceea ce ne defineşte. Am trăit atât de mult încât am început să uit amintirile din copilărie. Am devorat, omorât, distrus; am privit, am dorit şi poate chiar am iubit. Şi totuşi, n-am învăţat nimic din toate astea? Ba da...

        Dacă asta este ceea ce doreşti, atunci distruge-o. Devoreaz-o. E numai a ta. Şi totuşi tu nu, nu îndrăzneşti să-i curmi suferinţa. O minţi, spunându-i simplul adevăr. Aşa eşti tu, iar ea n-are cum să nu te adore. Ţi-e de ajuns o privire. Nu, nu ţi-e de ajuns un sărut. Ţi se pare atât de complicată, când defapt tu eşti cel care nu înţelege. Nu le poţi avea pe toate. Şi totuşi ea nu te pune să alegi. Continuă să o adori sau continuă să pierzi.

        Hai să dansăm. Fără să mă calci pe picioare, bineînţeles. Cum nu înţelegi? De ce trebuie să mă pui să dansez cu el doar pentru ca tu să te uiţi la ochii noştrii? Aşa e, ţi l-am furat. Dar, ironic...el tot pe tine te vrea. Nu vezi cât de preţios eşti? O să am grijă de tine. Şi el o să aibă grijă de noi. O să fie frumos, ca atunci când erai copil. Noi nu ne mai amintim cum a fost când eram copii...aşa de mult timp a trecut. Şi totuşi, nu eşti încă mulţumit?

        E uşoară ca un fulg, nu? Continuă să urci scările fără să mai gândeşti, nimic nu se va întâmpla. Eşti total controlat de ea. Şi totuşi, n-o cunoşti de loc. Îţi va da un cadou unic, asta doar ca să-ţi demonstreze că ea te cunoaşte. O călătorie minunată, pe drumuri întunecate de amintiri cu iz sângeriu. Mereu va avea dreptate, degeaba te chinui singur, în frica ta nevinovată. Vezi? Avea dreptate, acum o cunoşti mai bine de cât se ştie ea însăşi. Dă-ţi jos mănuşile.

Evanescence - Understanding

Sayuuki in Wonderland I

 Chestia asta am scris-o azi-noapte pe la 4. Şi după'aia l-am visat pe Ozzy Osbourne. Ha.Ha! >:P

 ,Whooo!’

‚Drace, îmi ţipi în ureche!’

‚Ha-ha, că mi-ar păsa! Tu nu-ţi dai seama? Cădeeem…împreună!’

Azi am găsit ceva nou : ceva excentric, colorat şi spontan care i se potriveşte în totalitate. Şi sunt sigură că şi el adoră acesta ceva la fel de mult ca mine. Sentimentul de a cădea este mereu mai intens când mă ţine în braţe. Da, am căzut amândoi într-o gaură de iepure şi ne îndreptăm sper Wonderland.

‚Tu glumeşti? Locul ăsta  este extraordinar!’

‚Eh, şi? De ce ai insistat să ne aruncăm în chestia asta colorată?! Phhh…’

‚Serios, tu chiar n-ai fost copil? Uită-te în jur!’

Eram înconjuraţi de nişte ziduri de piatră colorată aprins, pe lână care creşteau ciuperci albastre. Aleeile pepit formau curbe infinite de nonculori, iar un miros roz şi dulce plutea în aer. El se tot chinuia să-şi dea seama de ce l-am adus aici, dar bineînţeles că nu reuşea şi mă privea intrigat. Reuşisem să-l conving să renunţe la atitudinea de snob şi începusem prin a-i schimba ţinuta în ceva mai colorat. Zâmbea larg, ca un copil răsfăţat şi se uita la rochia mea la fel de colorată. Ne potriveam împreună şi ne potriveam cu tot Woderlandul.

‚Vezi, ţi-am zis eu că o să-ţi placă aici! Parcă n-ai fi obişnuit cu chestii d’astea cu gust de acadea.’

‚Ştii ce mă intrigă pe mine? Chestia aia roz din copac…ce dracu’ e?’

‚Hmm…seamănă cu…’

Pisica de Cheshire rânji, arătându-şi colţii rozalii. Stătea în copac şi zgâria scoarţa gălbuie cu ghearele sale mici. Evident că se holba insistent la noi. Presupun că era geloasă, doar eram mai coloraţi decât ea. Fie, am lăsat-o în pace, deorece nu pentru ea venisem. Trebuia să găsim nenorocitul acela de iepure care a îndrăznit să-mi fure mie poţiunea. Şi cât muncisem la ea, de ieşise un curcubeu perfect. Zicea că vrea să vrăjească pe cineva cu ea. Daa, sigur, să folosească el poţiunea mea pe altcineva?! Las că vede el…

El deja o luase înainte, mă enerva atitudinea aceea de ‚îmi place că nu-ţi place’ pe care o emana când vroia ceva strict de la mine.

‚Haaide, ce faci? Nu vezi că deja se vede parcul de distracţii în faţă?’

‚Deja?! Păi în ritmul acesta o să se termine prea repede. Şi eu nu vreau să se termine…’

‚Tuu!’

Avea o privire aşaa de colorată...

Heart no Kuni no Alice

     Se pare că în ultima vreme am numai parte de măgării când vine vorba de manga. Am căzut într-o stare de ciudă profundă când am aflat de câte chestii minunate au parte japonezii. Etcc.

I'm seeing this as a huge review, deci tu decizi dacă citeşti tot.

     
      Heart no Kuni no Alice  sau Alice in Heartland sau Alice în Ţara Inimilor sau cum s'o mai numi este un joc japonez, adaptare după cartea lui Lewis Carroll Alice in Ţara Minunilor (carte care într-a 2a mi se părea aşaa de complicată...). Este o aventură romantică şi totuşi comică de tip otome (în fiecare zi înveţi ceva nou). Sunt categorisite ca fiind otome jocurile japoneze în care o fată este personajul prinicipal, fată care va avea într-un fel sau altul relaţii cu tot felul de protagonişti masculini. Interesant, personal îmi plac poveştile în care o singură fată atrage toţi băieţii. Şi d'aia mi-e ciudă, că sunt nu unul, ci trei jocuri şi bineînţeles că nu sunt traduse în engleză. Anyway, I've given up already, când am aflat că mare parte din jocurile astea nu ies din Japonia. Am început cu manga, care şi aceea a fost lăsată la pământ. Seria este extraordinară, dar nimic nu se mişcă  nimic (doar au făcut destui bani din vânzarea jocurilor...). Personajele sunt mare parte derivate destul de complexe ale cărţii orginale, lucru care mă face să vreau să citesc cartea (ca să vezi ce cultură am eu...) Lăsând asta, trec la esenţial.

     Alice ajunge în Wonderland atunci când este răpită de Peter White, un iepure alb care pretinde că o iubeşte. Personajul...nu, n-am un personaj preferat, e imposibil să alegi, toţi tipii ăia au ceva atractiv. Alice este obligată să bea o poţiune (ce a fost tare a fost că ea a refuzat şi iepurele băut poţiunea, a sărutat-o pe Alice şi astfel ea a băut poţiunea) şi astfel ea va trebui să participe într-un joc. Ea bineînţeles că dorea să se întoarcă acasă, dar cu timpul se va ataşa şi va avea diferite sentimente faţă de tot ce înseamnă Wonderland. Etcc, citiţi manga dacă vă interesează.

 ________________________________