Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.
Se afișează postările cu eticheta Redozare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Redozare. Afișați toate postările

joi, 23 mai 2013

Plouă


Şi-mi curăţă inima
de vise imposibile

       Graniţele cerului se deschiseră, lanţurile luminii fuseseră distruse, pentru a lăsa această rază rară să lovească pământul secătuit de răutate. Ca o avertizare, cutremurul din depărtările necunoscute răsuna peste oraşul aparent pustiu şi inofensiv, ameninţându-i parcă pe cei ce simţeau nevoia să se ascundă în spatele întunericului. Şi apoi, din nou, vastul orizont, impreceptibil prin negura nopţii, fuse luminat într-o clipită, ameţind parcă pământenii care, chiar dacă n-ar fi vrut să privească, erau atraşi de fulgerul imprevizibil. Asfaltul era uşor şi rar pătat de picături reci, al căror lovire distrugătoare răsuna repetitiv. Parcă aţâţate de melodia propriului lor sunet, acestea începură să cadă mai dese, mai multe şi mai grele.

joi, 7 februarie 2013

Isteria fericirii

Sau ce mi se întâmplă mie
atunci când socializez
cu cine trebuie

     În nesfârşitul abisului plin de mistere pe care nu doresc, şi nici nu simt nevoia să le rezolv, abis nedefinit care poartă ciudatul nume de suflet, probabil că voi fi veşnic pierdută. Din adâncul acestui suflet pe care nu am nevoie să-l înţeleg, am descoperit că probabil întreaga mea existenţă este un adevăr simplu ascuns în spatele unor minciuni complicate. Probabil că oamenii vor reuşi în sfârşit să-i înţeleagă pe cei din jurul lor în momentul în care se vor putea înţelege cu adevărat pe sine.

luni, 31 decembrie 2012

Voi continua să visez

Pentru că altfel,
nu voi ştii să trăiesc


       N-am nevoie de dorinţe, aş vrea să le alung din mintea mea şi să-mi rămână doar fericirea. Nu voi sta să-mi adun din amintiri ce am făcut şi ce nu anul ăsta, tot ce ştiu e că am trăit şi asta în sine e ceva minunat. Nu-mi doresc minuni de la noul an, decât un set frumos de focuri de artificii şi bani sau iubire. Pentru că prea puţini le au pe amândouă.
       Pentru a nu avea exact acelaşi sentiment la exact aceeaşi oră ca anul trecut, am ieşit în oraş şi m-am plimbat printre luminile alea colorate intereant. Adineauri m-am întors, tocmai la ţanc ca să scriu asta înainte de miezul nopţii. Singurul lucru pe care mi-l doresc cu adevărat de la 2013 este să pot ajunge în Japonia la musicalul Kuroshitsuji. 
       Aşa că La Mulţi Ani! oameni care puteţi fi frumoşi, iar eu în 2013 voi rămâne cu zâmbetul meu simplu şi cu visele mele mult prea mari.

vineri, 19 octombrie 2012

Luminile oraşului

Încă un motiv
pentru care îmi displace soarele

     Lumea mea seacă a devenit mai luminoasă când întâmplarea a făcut să mă găsesc în mijlocul amintirilor. Întâmplări neimportante şi momente scurte, care acum vor fi uitate din cauza peisajului care nu a avut altceva mai bun de făcut de cât să se schimbe. Numai eu am rămas la fel, acel animal nocturn.

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Isterie de noapte - lvl: sleepover

"Ştiţi, ai mei pleacă mâine de acasă..."
"Eu vin.""Şi eu.""Şi eeeeu."

       Există unele momente care, trăite alături de persoanele potrivite, pot deveni amintiri de neuitat. Astfel că noi, care nu ne putea odihni din cauza luminii nopţii, am trecut spontan printr-un mic carusel al discuţiilor relativ inutile, al momentelor de isterie şi a sesiunilor de elogiere a pereţilor mei.

miercuri, 29 august 2012

Arzând sub zăpada verii

Miracolul s-a transformat
în rutină

        Sub lumina distrugătoare a soarelui care făcea aerul din jur înecător, lumea părea atât de coruptă şi nu exista nici măcar o privire care să pară a emana o altfel de lumină. Farmecul copilăriei, al dragostei şi al amintirilor n-a fost încă spulberat, ci doar transformat în ceva antic, de mult pierdut. Mi-am zâmbit mie pentru că nu m-am schimbat, am zâmbit acelei Mări Negre pentru că şi ea era neschimbată şi am primit de la ea o simplă revelaţie: amândouă eram superbe.

luni, 20 august 2012

Demonul verii

He came to devour
my soul

Nu că asta m-ar deranja,
you can have it, darling.

        Nu m-am schimbat, pur şi simplu cei din jurul meu au realizat cât de superbă sunt. Aş fi vrut să ţip, din cauza unei simple voci care mă făcea să tremur, dar ştiam că ţipătul meu avea să taie aerul şi să ajungă pe lumea cealaltă. Am fugit, dar am dat de marginea unei prăpăstii şi m-am întors din drum, întrebându-mă "ce caut eu aici?". 

        Aş vrea să vă spun mai multe decât trei fraze ambigue despre ultimele mele săptămâni, dar entuziasmul tipic mă omoară. It's that time of the year again. Mâine dimineaţă mă urc în tren spre Mangalia. Mă duc să-mi văd amanta de sezon, cea mai iubitoare şi pasională amoreză pe care am avut-o vreodată: marea. Ea e singura care a reuşit să ajungă până în cel mai adânc colţ al sufletului meu.

"Atunci te voi duce,
până în adâncurile pământului"


joi, 26 iulie 2012

Can you DO the summer?

Today's OTP:
Noi şi lasagna

       Vântul bate cu putere şi are grijă să-mi sufle fiecare fir de păr în direcţia în care nu trebuie. Privesc oraşul meu şi amintirile zilelor frumoase mi se derulează prin creier, dar vocea lui KISHOW, care presimt că va fi fundalul acestei veri, mă face să zâmbesc ca o idioată pentru că-mi aminteşte cât de frumoasă e viaţa, în acest moment. Am să-mi înec dorinţele în iubire, sarcasm, fantezii, şi apa aia rece în care era să mă înec.

luni, 9 aprilie 2012

Hai să ne mărităm!

Şi când lumina nopţii cade peste oraş,
lumea ne aruncă flori la picioare.
Because we are who we are.

          Acele momente în care îţi vine să fugi cu viteza luminii şi să urli ca un nebun pentru că, deh, eşti fericit! Acel moment în care nu-ţi pasă dacă te calcă tramvaiul, maşina, vântul, sau sentimentele amare, care oricum n-au cum să te calce. Mi-a fost dor de Rapunzel a mea cea roşcată. Cu adevărat originală.

joi, 5 aprilie 2012

Dual Wing

Oraşul îmi zâmbeşte din nou,
iar briza îmi aduce aminte
de magia verii.



        Mereu am fost mulţumită cu ceea ce am, deşi în adâncul inimii speram la mai mult. Şi totuşi, când farmecul vieţii mele simple m-a lovit odată cu soarele prea puternic, am simţit că nu mai am nevoie de nimic. Vreau doar libertatea mea, vreau să zbor printre chicoteli ca în zilele copilăriei mele.

joi, 22 martie 2012

You are the music in me

«Grell: This thing...I just had
a fucking orgasmic explosion in my mouth.
Sebas-chan: This is like...a mouthgasm»

Ştii, poza asta este chiar aia de la mare de care'ţi spuneam.
Seriously, Sebas-chan, if you're gonna be that perverted, than you leave no choice than to eat you up!

      Odată cu venirea primăvreii ăsteia care ne ameţeşte imaginaţia, rolurile se inversează. Şi parcă mă apucă un dor imposibil de drogul  ăla al nebuniei care creează amintiri superbe. Soushite, anata wa watashi no mirai chizu. Vreau să cred asta, şi peste 30 de ani.

sâmbătă, 11 februarie 2012

A match made in Heaven!

HEAR THE VOICE OF GOD:

All people can be categorized as sadists or masochists.

So fuckin' true.


           Orice ar spune oricine, anime-urile sunt o sursă de cultură adevărată. Cultură de care lumea are nevoie! Acum totuşi, trecem peste faptul că această cultură este acoperită de un strat strălucitor de stupizenie care o face practic delicioasă. Cum să te mai saturi?!

luni, 12 decembrie 2011

Revelaţie

Pe naiba.
Deja ştiam de mult ce
voi spune acum.
Dar trebuie spus, nu?


            Ştiu că nu trebuie să plâng. Pentru nimeni, vreodată. Dar totuşi, aveam nevoie de o scuză, nu? Cândva demult când încă nu aveam de ce să plâng, plângeam noaptea în mijlocul străzii liniştită şi mi-am zis: "Plângi, fată, plângi, iar odată cu lacrimile, aruncă şi slăbiciunea din tine."

miercuri, 9 noiembrie 2011

Ideal de toamnă

Aş vrea să nu mai am nişte idealuri
atât de idioate.

           Azi e miercuri. Zi de şcoală blestemată. Mi s-au stricat căştile, şcoala e groaznic de plictisitoare şi afară vântul îţi îngheaţă oasele.
            Sincer, speram să nu mă transform într-una dintre acele persoane plictisitoare şi enervante care se vaită iarna că vor vară, dar se pare că e cam inevitabil. Iarna obişnuia să fie anotimpul meu preferat, totuşi, dar când mă gândesc la ideea de a merge singură prin parcurile înzăpezite, parcă nu mai pare la fel de fascinant.

joi, 21 iulie 2011

Ploaie. Suspans. Fuste Mini.

Combinaţia ideală, nu?
Istoria verii se repetă.


            Vara trecută. Plouă. Sfântă ploaie aducătoare de amintiri, ce bine e să te revăd! Pentru că nu voi uita pentru mult timp ziua aia de iulie în care noi trei eram ude leoarcă şi el trecea mândru pe partea cealaltă a drumului cu placa sub braţ. Blondule, de ce nu poţi să mai fi aşa? Pentru că niciodată nu ai fost.
            Zilele astea s-au întâmplat multe. Suspans, ţipete, ploaie [de soare şi nu numai], efecte adverse alcoolului, reuniuni neaşteptate şi măceluri virtuale. Ce mişto sună...măcel virtual; îmi dă idei.

miercuri, 13 iulie 2011

Luv it when it's colorful

Îngheţaaată :X
'Cuz' I'm so crazy when it comes to 
sweet things and people.

HELL YEAH!
          Unele zile lucrurile se schimbă. De data asta se schimbă în bine. Sau nu? Vara trece repede, zilele sunt pline de lucruri neinteresante sau chiar minunate. Cine-i Centralistă pă Sitsteem [beeibiii :X]?! Sayuu b-).
          Sunt genial de entuziasmată. Abia aştept să înceapă şcoala ca să ajung la liceu. Dar parcă n-am chef nici să se termine vacanţa. Whutevă, timpul trece. Am venit de la ţară cu câteva kilograme în minus [miracol!] şi mama a început să mă bage la regim. "No ice cream for you today, dear." "Whuuuut?". Am să rezist. De dragul shoppingului :)). După ce i-am luat cadoul Misei, n-am rezistat tentaţiei şi mi-am făcut şi eu un tricou personalizat [Alice in Wonderland], pe care abia aştept să-l port mâine. Mali e supărată că nu merg la ziua ei [sau cel puţin aşa pare]. Nici anul trecut n-am avut cum să ajung, iar acum "fă-mi chef să vin şi am să vin". Sunt groaznică când vine vorba de d'astea, recunosc. Am terminat Ouran, am de gând să mă apuc serios mai mult de manga decât de anime. Ascult noul album Within Temptation şi sunt şanse foarte mari să merg cu soaţă'mea la Peninsula şi să-i vedem.
          Astfel că mâine se anunţă o zi destul de plină. Yeeee.

Happiness >.<

marți, 12 iulie 2011

Liceană pe sisteeeeem

Lăăăv, beeeibi, lăăăv.

 Azi de dimineaţă citeam fericită manga Ouran [şi eram la o scenă foooarte mişto] când intră Nexa pe uşă : "Vezi că ai intrat la Centrală, la Mate-Info." Imposibil!
După panica de rigoare am aflat că informaţia era eronată şi că intrasem la filologie. Heeell Yeeeah!
Poate că mi-e ciudă că n-am intrat în Lazăr, sau că n-am ajuns la Creangă la Filo-japo, dar când am auzit cât de mulţumiţi sunt ai mei şi cât de super e locul, mi-a crescut inima.
Astfel că de azi sunt liceană pe bune b-). Can't wait for mah highschool days :X.

luni, 4 iulie 2011

Mah cupcake lăăăv

Sunt zile în care
Totul e atât de frumos
Şi e pe bune


       Nu-mi vine să cred. NU-MI VINE SĂ CRED! că o iubesc pe iubita mea Misa. Pentru că...hmrrrhhrr [cuvântul magic, dear <3]...nu e ea imoto-tan [sor'mea junioară] a mea?

vineri, 24 iunie 2011

See you in another life

"Such great memories..." 
"Maybe you're my love"
"Time doesn't know how to stay still."
"Since the day it appeared, I can't evade it"
"Don’t let go of this hand, don’t let go"



duminică, 19 iunie 2011

More important than the future is the present

Mâine am examen la română.
Să moară dracu dacă deschid o carte ^_^.

Strange Fact : Asta'i a 222 postare a mea. b-)


            Mi-am luat la revedere de la ei. Nu că n-am să-i văd mâine, cu figurile lor speriate şi cu emoţiile lor care adunate vor atinge înălţimea cerului. Apoi o să ne vedem miercuri, şi vom intra toţi în clase cu acea repulsie "urăsc matematica". Şi, în sfârşit vineri ne vom înghionti la un amărât de panou să vedem pe ce loc ne clasează această lumea nemotivată. Iar săptămânile viitoare vom fi LICEENI. Aveam nevoie să ţip asta. O să fiu licean, abia aşteeeeept!!! <3

         Am mâncat anime pe pâine luna asta...Patru serii complete, două on-going şi o manga completă. O să am nişte review-uri luuungi de făcut. Dar totuşi. Îmi vine să dau un KYAH! din'ăla cu ecou moe decâteori îmi văd peretele plin cu postere dimineaţa când deschid ochişorii [I'm not totally obessed, îl am şi pe Alice Cooper p'acolo <3].
          Vara asta mă duc la PENINSULA. [ce-i cu tot entuziasmul ăsta pe mine?!]. Împreună cu soaţă'mea, Nexa, o luăm şi pe amantă'mea Kata şi dacă se poate şi pe imoto-tan a mea, Misa [mă laud cu familiă'mea b-)]. O să fie divinii de la Within Temptation [metal simfonic olandez] şi petrecăreţii de la Borgore [dubstep american cred :-?]. Adică pe ăştia vreau neapărat să-i văd, iar când i-am spus Nexei a zis că siiigur vine. So can't wait for it. În rest m-am uitat la artiştii de la Rock the City şi B'estfest dar nimic foarte interesant [poate doar Judas Priest la Rock the City, dar parcă nu mă omor cu metalul ăsta mai vechi]. 
         So this summer am de gând să mă plimb, să mă etuziasmez şi să văd o tonă de anime-uri. Am început să fac nopţi albe uitându-mă la anime-uri. Plus, Nexa avea de gând să mergem la mare...*entuziasmată la maaaaax*.

Haaaaaahahappiness >.<
KYAAAAAH!
Life RULLZ =)).
Dar stai că eu mâine am examen...>.<
 
back to top