Being blue

has never been

so colorful

      Mă gândeam că poate ar trebui să învăţ să mă abţin din a zâmbi dureros de larg şi idiotic de câte ori mă întâlnesc cu cineva pe care nu l-am mai văzut de mult timp, dar probabil e imposibil. Probabil că aşa e omul, atunci când e cu adevărat fericit, nu care cum să nu scape ceva din sentimentul acela printre degete. Să spun că mi-a fost dor, am uitat, poate pentru că o spusesem de atâtea ori înainte să ne vedem.

Braşov reloaded

...au trecut aaani!

    "Au trecut aaani şi viaţa s-a schimbaat!" Trecerea timpului mă loveşte şi mai tare acum pentru că sunt conştientă de ea mult mai bine decât eram când eram copil. Acum viaţa se scurge altfel, lăsând în urmă un soi de regret pe care n-aş avea de ce să-l bag în seamă. M-am...refugiat trei zile în oraşul ăsta din munţi şi am făcut ceea ce n-am putut face acum un an.

Otaku 2013

Când rutina devine

culoare

    Am relizat astăzi, probabil din nou, că diversitatea şi complexitatea fiinţei umane rămâne ceva de neînţeles pentru mine. Pe mine nu simt nevoia să mă înţeleg, şi cred că nu voi putea înţelege într-adevăr şi în totalitate pe cineva niciodată, deşi simt că ar fi nevoie să fac asta.

    Pierdută într-o lume de culoare, fie ea pe gratis sau bani grei, nu e ca şi cum m-am simţit ameţită. Sau mai bine zis m-am obişnuit cu ameţeala, am ajuns la un nivel în care a devenit ceva normal. Sau poate că mi-o doresc. În orice caz, şi la acest Otaku n-am putut să nu mă gândesc că am intrat într-o rutină.

Michi-biraki III

Precum visul

unor culori vii

        S-ar putea spune că iubirea poate fi atât simţită cât şi învăţată. Probabil oricărui concept i se poate aplica această afirmaţie. Astfel că, se ajunge la idea că aceste două motive n-ar putea exista unul fără celălalt. Ceea ce înseamnă că se completează unul pe celălalt. Am redescoperit astăzi că atunci când îmbini a învăţa cu a simţi, experienţa devine una de neuitat. Am învăţat din nou cum să simt, am regăsit o latură nouă a frumuseţii şi am admirat viaţa ca fiind ceva plin de oportunităţi.

Isteria fericirii

Sau ce mi se întâmplă mie

atunci când socializez

cu cine trebuie

     În nesfârşitul abisului plin de mistere pe care nu doresc, şi nici nu simt nevoia să le rezolv, abis nedefinit care poartă ciudatul nume de suflet, probabil că voi fi veşnic pierdută. Din adâncul acestui suflet pe care nu am nevoie să-l înţeleg, am descoperit că probabil întreaga mea existenţă este un adevăr simplu ascuns în spatele unor minciuni complicate. Probabil că oamenii vor reuşi în sfârşit să-i înţeleagă pe cei din jurul lor în momentul în care se vor putea înţelege cu adevărat pe sine.

Keep you house closed

A mea e mereu deschisă,

pentru că mereu e cineva în ea.

Aaaaa, nu!

        Fiecare zi vine cu doza ei de optimism, în ochii unei optimiste ca mine. Nu vreau să-mi imaginez cum arată viaţa prin ochii unui total pesimist, cred că m-aş îngrozi. Fie că această doză este urma unui vis frumos, convorbirea cu o persoană dragă, o glumă bună sau un milion de râsete, un pasaj dintr-o carte care-ţi atinge sufletul, toate la un loc sau doar umbra zilei de ieri.

"It's beautiful, girl!"

You know that is the truth

when they make you squeal in joy

       Când nu ai nevoie de un ceas care să-ţi spună că timpul curge neoprit, atunci ori eşti într-o groaznică întârziere, ori eşti într-un mic paradis al fericirii în care existenţa timpului nu mai are importanţă. În această lungă lamentare care se numeşte viaţa mea am trecut prin amândouă situaţiile, întotdeauna cu regrete uitate rapid şi dorinţe ulterioare imposibile. "Până la urmă, în lumea asta sunt o grămadă de chestii care fac tic-tac!".

I became married

It's like having an

everyday blast

      Printre cuvintele simple, dar importante doar pentru că mi-erau spuse de ea şi nu altcineva, auzeam versurile unei iubiri imposibile. Şi mâinile ei blânde îmi mângâiau visele şi se pierdeau prin părul meu care devenise plăcut de încurcat. Aş fi vrut să rămânem împreună, ca să ne pierdem în râsete şi idei pe care numai noi le înţelegem.

Nijikon 2012.

I have feels for this!

      Mereu am visat la eternitate ca la ceva care poate fi al meu numai dacă mi-l doresc. Dar acum când îmi văd fericirea efemeră înşirată în faţa ochilor mei, ideea de etern mi se pare un blestem. Fie că fericirea se materializează în ţipetele entuziaste care mă lasă răguşită, în cărţile frumoase care mă privesc de raft, în acea clătită fierbinte pe care am mâncat-o cu furculiţa sau filozofia inutilă a vieţii pe care o înşir alături de iubirea mea.

"Not sleeping at all"

"Now come inside me,

let me drink you all up"

       Totul se termină cu bine când se termină în exces. Sau poate că nu, sigur că nu. Dar parcă exagerarea e singurul lucru care face o glumă, o replică, o imagine, un moment sau viaţa întreagă mai intense. Asta, şi excesul de somn.

Nijikon 2012

Paradisul poate fi

uneori orbitor

        Strălucirea lumii, care m-a fascinat toată viaţa, a devenit ceva care acum poate fi simplu introdus în rutina mea. Ceea ce poate sună egoist, dar astăzi mi-am dat seama că lucrurile care acum ani de zile îmi făceau ochii să strălucească de fascinaţie şi capul să se întoarcă cu curiozitate, au ajuns acum fenomene normale şi aşteptate. Asta nu înseamnă însă ceva rău, ci pur şi simplu denotă faptul că orizonturile mele s-au lărgit.

N-am apucat să-ţi cânt

Din nou

       Mi-e milă de mine când mă gândesc că singurii care mă ascultă sunt pereţii tapetaţi cu figuri ireale de hârtie. Asta sună crud, simt mândria mea cum cade odată cu cuvintele care se desprind din adâncul sincerităţii mele. Aş fi vrut să mă auzi, dar mi-ar fi venit să mă îngrop sigură dacă nu m-ai fi auzit perfect. M-am simţit ca o tânără care se pregăteşte să-şi mărturisească iubirea: entuziasmată şi totul cu o frică inexplicabilă în inimă.

Războiul normalităţii

Continuă cu putere

      Nu mi-e frică să recunosc, îmi place să râd. Cui nu-i place?! Nu de alţii, ci cu alţii. Nu de mine, ci cu mine. Când însă ceea ce ar trebui să fie o bucată intensă de fericire se dovedeşte a fi o doză frumoasă de nervi, de prostii ieftine pe care, deh, trebuie să le înghit. Dar ce pe mă plâng?! Totul merge perfect.

Hugness

"Hai să te mai îmbrăţişez

încă odată"

        Smile, stop smiling. La asta m-am gândit când mi-am dat seama cât de entuziasmată sunt din cauza unui singur mesaj. Şi cred că a fi împreună cu acea persoană e singura rutină de care nu m-aş  putea plictisi. Ştii, tu trebuie să-ţi dai seama cât de bine ne potrivim noi.

Isterie de noapte - lvl: sleepover

"Ştiţi, ai mei pleacă mâine de acasă..."

"Eu vin.""Şi eu.""Şi eeeeu."

       Există unele momente care, trăite alături de persoanele potrivite, pot deveni amintiri de neuitat. Astfel că noi, care nu ne putea odihni din cauza luminii nopţii, am trecut spontan printr-un mic carusel al discuţiilor relativ inutile, al momentelor de isterie şi a sesiunilor de elogiere a pereţilor mei.

Arzând sub zăpada verii

Miracolul s-a transformat

în rutină

        Sub lumina distrugătoare a soarelui care făcea aerul din jur înecător, lumea părea atât de coruptă şi nu exista nici măcar o privire care să pară a emana o altfel de lumină. Farmecul copilăriei, al dragostei şi al amintirilor n-a fost încă spulberat, ci doar transformat în ceva antic, de mult pierdut. Mi-am zâmbit mie pentru că nu m-am schimbat, am zâmbit acelei Mări Negre pentru că şi ea era neschimbată şi am primit de la ea o simplă revelaţie: amândouă eram superbe.

Can you DO the summer?

Today's OTP:

Noi şi lasagna

       Vântul bate cu putere şi are grijă să-mi sufle fiecare fir de păr în direcţia în care nu trebuie. Privesc oraşul meu şi amintirile zilelor frumoase mi se derulează prin creier, dar vocea lui KISHOW, care presimt că va fi fundalul acestei veri, mă face să zâmbesc ca o idioată pentru că-mi aminteşte cât de frumoasă e viaţa, în acest moment. Am să-mi înec dorinţele în iubire, sarcasm, fantezii, şi apa aia rece în care era să mă înec.

A(エース) & Anli Pollicino

Din abisul dulcei renaşteri,

mă trezesc seacă

       Aş fi vrut să-l prind în mână, doar ca să-l cunosc mai bine. Şi apoi să-l întreb de ce-mi zâmbeşte fals, de ne priveşte ca şi cum ne-ar cunoaştea şi iubi, când defapt el se uită în gol? Am ţipat şi l-am văzut cum se topea uşor în orgoliul lui frumos. Mi-a amintit de el, romanticul meu egoist. Dar acest romantic, ajuns acum pirat, m-a făcut să vreau să mă îndrăgostesc, din cauza zâmbetului lui frumos, dar totuşi fals. Când, pentru o secundă, cred că i-am văzut adevăratul zâmbet, am simţit că vreau să mă vadă şi el pe mine zâmbind.

       Apoi sub lumini a trecut alt personaj, pe care aş fi vrut să-l cunosc, dar nu aveam cum. Părul lui ars de timp îmi aducea aminte de briza vindecătoare a verii, iar pielea lui era prea perfectă. Dar urechile mele au fost curând zgâriate de vocea lui aparent frumoasă. Voce care a înnebunit mulţi oameni.

Braşov and all sorta feels

„Kurama…

he’s perfect!”

by Koori

         E ciudat, acel sentiment. Mă cuprinde dintr-o dată şi mă face să vreau să ţip, pentru că sunt în sfârşit conştientă că am fost eliberată din chinul zilelor nesigure. Derutată de entuziasmul relativ calm al zilelor care urmează, totuşi nu simt că mă pot desparte de regretele mele. Regretele şi teama că acest sentiment se va transforma în ceva mult mai urât.

Sexy Women and The Heat

"Ce frumoase sunteţi...!"

"Soshite omae wa hontou ni busai."

        Prin minte îmi fulgerase scurta idee că aş putea s-o sun, pentru că nu mai vorbisem de ciudat de mult timp. Acel ceva care ne ţinea despărţite era ceva inevitabil şi împotrivă căruia nu puteam acţiona, aşa că alesesem să mă împac cu ideea şi zilele singuratice. Şi totuşi, nu puteam să nu mă gândesc la ea. Frumos a fost că eu n-am fost singura care se gândea: "Mi-e un dor din ăla nebun de tine". And so my heart was melted. Because of the heat, of course *i'm such a tsundere*.