Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.
Se afișează postările cu eticheta Event. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Event. Afișați toate postările

duminică, 3 noiembrie 2013

Why Nijikon 2013 was a fail for me

sau
"De ce nu o să mai prea merg eu la convenţii anime"

      Anul acesta n-o să aveţi parte de entuziasm de la mine. Şi nici de toleranţă deşi eu mă consider o persoană care iartă uşor, repede şi mult. Am să fiu ceva mai strictă şi pretenţioasă cu comentariile anul ăsta, şi asta din simplul motiv că defectele covenţiei i-au bătut calităţile. Pe scurt, ce se întâmplă e că Nijikon-ul în ultimii ani tot ce-a făcut a fost să involueze. Normal, tot ce-i aici scris de doar părerea mea.

În principal:
- totul a fost dezamăgitor
- publicul anime din România pare să involueze
- noua locaţie e varză murată şi călcată în picioare
- organizarea în general a avut mai multe lacune decât în alţi ani
- selecţia de merchandise este redusă şi neinteresantă
- selecţia din aleea artiştilor e ceva mai interesantă  
- prezentatorul a fost jalnic
- cosplay-ul pare să fi regresat faţă de ediţii trecute

duminică, 12 mai 2013

Otaku 2013.

GYAAAAH
*more screams*

      La Otaku, m-am redescoperit ca şi otaku. Pentru că, de fapt, se ştie că "otaku" denotă o persoană obsedată. Obsesiile nu sunt ceva rău atâta timp cât nu ne fac să facem lucruri care ar putea fi percepute ca rele, sunt pur şi simplu un mod de a ne exprima. Chiar dacă nu ţipăm sau ne exteriorizăm, cu siguranţă există obsesii în adâncurile inimilor noastre. Acestea sunt, până la urmă, o formă de iubire necondiţionată şi eu le consider pur şi simplu frumoase. Deşi eu sunt genul care alege să ţipe.

sâmbătă, 11 mai 2013

Otaku 2013

Când rutina devine
culoare

    Am relizat astăzi, probabil din nou, că diversitatea şi complexitatea fiinţei umane rămâne ceva de neînţeles pentru mine. Pe mine nu simt nevoia să mă înţeleg, şi cred că nu voi putea înţelege într-adevăr şi în totalitate pe cineva niciodată, deşi simt că ar fi nevoie să fac asta.
    Pierdută într-o lume de culoare, fie ea pe gratis sau bani grei, nu e ca şi cum m-am simţit ameţită. Sau mai bine zis m-am obişnuit cu ameţeala, am ajuns la un nivel în care a devenit ceva normal. Sau poate că mi-o doresc. În orice caz, şi la acest Otaku n-am putut să nu mă gândesc că am intrat într-o rutină.

duminică, 21 aprilie 2013

Michi-biraki III

Precum visul
unor culori vii

        S-ar putea spune că iubirea poate fi atât simţită cât şi învăţată. Probabil oricărui concept i se poate aplica această afirmaţie. Astfel că, se ajunge la idea că aceste două motive n-ar putea exista unul fără celălalt. Ceea ce înseamnă că se completează unul pe celălalt. Am redescoperit astăzi că atunci când îmbini a învăţa cu a simţi, experienţa devine una de neuitat. Am învăţat din nou cum să simt, am regăsit o latură nouă a frumuseţii şi am admirat viaţa ca fiind ceva plin de oportunităţi.

sâmbătă, 30 martie 2013

East European Comic Con

    Modul în care percep eu Comic Con poate fi foarte bine descris prin starea pe care am avut-o azi de dimineaţă. M-am trezit târziu, la ora la care ar fi trebuit să fiu acolo, însă nu m-am simţit prost, n-am simţit că întârzii şi nici nu-mi părea rău. Şi totuşi, m-am grăbit să ies din casă.

duminică, 4 noiembrie 2012

Nijikon 2012.

I have feels for this!

      Mereu am visat la eternitate ca la ceva care poate fi al meu numai dacă mi-l doresc. Dar acum când îmi văd fericirea efemeră înşirată în faţa ochilor mei, ideea de etern mi se pare un blestem. Fie că fericirea se materializează în ţipetele entuziaste care mă lasă răguşită, în cărţile frumoase care mă privesc de raft, în acea clătită fierbinte pe care am mâncat-o cu furculiţa sau filozofia inutilă a vieţii pe care o înşir alături de iubirea mea.

Nijikon 2012

Paradisul poate fi
uneori orbitor

        Strălucirea lumii, care m-a fascinat toată viaţa, a devenit ceva care acum poate fi simplu introdus în rutina mea. Ceea ce poate sună egoist, dar astăzi mi-am dat seama că lucrurile care acum ani de zile îmi făceau ochii să strălucească de fascinaţie şi capul să se întoarcă cu curiozitate, au ajuns acum fenomene normale şi aşteptate. Asta nu înseamnă însă ceva rău, ci pur şi simplu denotă faptul că orizonturile mele s-au lărgit.

duminică, 27 mai 2012

OTAKU 2012.

"Şi să vezi că atunci când urcă
Marc pe scenă, o să fie nebunie"


         A doua zi a festivalului OTAKU 2012 a fost mai monotonă, pentru mine personal, şi poate şi în general, decât prima. În general, festivalul a fost mai monoton decât Nijikon, dar destul de interesant şi divers. Observând atmosfera, am ajuns la concluzia că Nijikon-ul în general mi s-a părut mai interesant decât Otaku, astfel că aştept cu nerăbdare să vină toamna [ohh, nuuuu, şcoală!] pentru o încă o tură de distracţie. Până atunci hai să-mi înşir părerile despre ziua de azi.

sâmbătă, 26 mai 2012

OTAKU 2012

Prima zi...
Potato desu~

     Şi uite aşa îmi dau din nou seama cum a trecut anul ăsta epic al vieţii mele. Să sperăm că aşa va fi şi la anul, epic. Otaku de anul ăsta a fost foarte interesant, mai bun cu siguranţă decât cel de anul trecut, aceeaşi atmosferă superbă şi strălucitoare plină de otaci, cosplayer şi fani înnebuniţi pe la standurile cu merchandise. Şi parcă văd la şcoală, ca şi anul trecut, un poster cu festivalul afişat la intrare luni. Lucru interesant şi chiar nemaiîntâlnit în România, Otaku 2012 a fost o ediţie specială Vocaloid.

duminică, 13 mai 2012

Michi-biraki II


De la stânga la dreapta: Ana, Mika-chan, Misaki, Sayuuki [eeeu] şi Shiro-chan + Marian undeva pe acolo


        Honto ni natsukashiii~, şi asta doar pentru că anul ăsta mi-am dat seama cât de neschimbată sunt. Şi totuşi m-am maturizat, fără ca nimeni să-şi dea seama. Astfel că am urlat ca o nebună ca de obicei, am făcut lucrurile pe care doream să le fac şi m-am luat o doză bune de fericire. Cel mai bun drog existent.

duminică, 23 octombrie 2011

Nijikon '11

It's all 'bout havin' phun.
Pentru că până la urmă contează şi locul,
nu numai oamenii.


              A trecut un an. A TRECUT UN AN. Nu-mi vine să cred câte lucruri s-au întâmplat într-un singur an. Şi ca de obicei, am realizat prea târziu că totul se schimbă.

              Aseară m-am băgat la culcare foarte târziu, în contextul în care trebuia a doua zi să mă trezesc la 8. Am început Ao no Exorcist şi mi-a plăcut atât de mult încât nu mi se făcea somn. Anyway, n-am trezit la 8 fără vreo problemă, am făcut şi micul dejun şi am sunat lumea. Am zis că nu-i bai dacă ajung ceva mai târziu. Mă sună Misa pe la 10 fără ceva să-mi zică că ea e deja acolo. Într-un sfert de oră am ieşit pe uşă, iar la capul străzii mi-am dat seama că nu luasem banii.
              Am ajuns acolo, am dat un big hug to mah biatch şi m-am pus pe cumpărat. Mi-am luat postere cât să-mi umplu toată camera [asta era şi ideea b-)], am trecut şi pe la manga şi mi-am luat nişte bunăciuni [:))] şi până la sfârşitul zilea am rămas aproape falită. De muuult timp n-am mai avut parte de o sesiune de fangirl-ism din ăla hardcore de mult. Eu şi cu Misa eram ceva gen kyah kyah mai mereu, iar săracul Cosmin după vreo două ore se obişnuise. 
              Multă lume cunoscută. Ciudat de multă cunoscută. Anul trecut la Niji nu cunoşteam mai pe nimeni. Thut is ză miracle of a year. A fost tare faza când eu şi Misa ne-am dus la baie şi intră Marc [Marc care e un tip care poate să poarte o pălăriuţă din aceea lolita cu pampon, să lingă o acadea şi să mai arate şi bine], care o căuta pe Shuu. And I was smth like [în mijlocul băii pline de oameni]: Shuuuuu!. =)) Bine, la sfârşitul zilei mi-am dat seama că Shuu era defapt acel cosplayer cu bretonul total peste ochi.
              Speaking of cosplay...am impresia şi nu ştiu de ce dar la Otaku a fost mai divers. Cred, mi se pare, posibil. A fost relativ funny, mai ales că a fost prezentat foarte mişto [deşi au fost multe scăpări, sincer chiar nu m-a interesat să fie perfect]. Câştigătoarea are un costum...atât de tru încât nu se poate mişca în el. La propriu. Parcă era un cosplay după zeiţa Atena, oricum purta o armură şi avea aripi în spate, care atunci când îşi ridica mâinile se deschideau. Ah şi a fost un cosplayer după Alois Trancy [Kuroshitsuji], iar când eu şi Misa am auzit numele am fost ceva de genu KYAAAH! în acelaşi timp.
              M-am distrat. Deci eram ceva LOL din două în două secunde. Iar la un moment dat începusem să-i şoptesc Misei chestii la ureche, ea ţipa ca deşteapta şi Cosmin se uita cumva la noi. Am avut inclusiv constructiva discuţie despre "fantezii". Teeehee XD. De cumpărat mi-am cumpărat o tonă de postere [14 parcă], câteva cu Kuroshitsuji, câteva cu Vampire Knight şi parcă nu mai ştiu ce. Am văzut-o pe tipa aia care fusese anul trecut cu bijuterii hand-made şi mi-am mai luat un colier [care e ofc geeenial]. Şi n-am rezistat senzaţiei să-mi iau un inel din ăla cum are Ciel din Kuroshitsuji [argintiu cu o piatră mare albastră - superb adică :))].
              Mâine să nu uit să-mi iau aparatul că vreau să fac poze cu cosplayerii. Mai ales cu tipul ăla care-l face pe Shizuo din Durarara!!, plus că astăzi nu l-am văzut la concursul individual, deci înseamnă că e la concursul pe grupe. Dacă mai apare şi un tip bun care să facă cosplay după Izaya o fie moartea fangirl-ismului. Şi mă rog la ceruri să vină tuta de Misa ca să-l vânăm pe Shizuo [azi după cosplay era de negăsiiiit >.<]. Am cunoscut lume destulă, am văzut o toonă de lume cunoscută şi am rămas falită.
This is what Nijikon can make people do =)).

HAPPINESS >.<

luni, 3 octombrie 2011

Haramichi (reloaded)


Or smth like:
Marc şi karaoke pe Versailles
sau
Taki şi jocuri spooky
sau
those old awesome days when you feel
like you love everyone and everyone loves you.
Or not.

duminică, 7 august 2011

HARAMICHI

This I call:
...
ONE AWESOME DAY!


             Sunt unele momente în viaţă când oamenii sunt legaţi între ei de un fir invizibil şi subţire, dar mereu acolo şi indestructibil. Poate că totul are o şansă, nu?

             Aşa de rău îmi pare că mi-ai irosit minutele vieţii ca să o sun de 20 de ori pe Misa. Când o văd e moartă. Ha-ha >:). Aşa, revenind. A fost foarte frumos, extra phun şi ciudat de colorat. A fost unul din evenimentele alea la care oboseşti numai pentru că e genial [nu vreau să mă gândesc la organizatori]. Am fost cu Lidia, cu Ann-chan şi cu Cash Cash. Am cunoscut foarte mulţi oameni geniali şi sigur vreau să merg la următoarea ediţie.
             Cred că personajul care a atras cea mai multă atenţie a fost Shota, un tip care mi-a bătut amanta când vine vorba de awesomeness-ul cracilor, if you get meh. Thaomne, ce am mai râs când a dansat, pe mine şi Lidia ne dureau obrajii. Karaokele a fost chiar foarte tru, mai ales o tipă, care cred că aveam rădăcini asiatice, care a cântat supeeeeerb. Cel mai mişto a fost că după-aia am plecat toţi [i mea like 30 people] către Afi să mâncăm. Ziceai că eram o clasă de copii mici în excursie, la un moment dat cântam pe stradă iar în metrou se holbau oamenii la noi ca la bunăciuni [heeee-he =))].
             Deci in ză end, ziua de azi m-a obosit praf şi mi-a făcut un dor apocaliptic de Misa. Plus azi noapte mă trezesc eu cu chef de anime-uri şi ca proasta fără să-mi dau seama am văzut aproape tot ultimul episod din Hanasakeru Seishounen. And I hate spoilerz.

Taaaaahaaahaanoshiii~

vineri, 29 iulie 2011

FREE HUGS FOREVĂ!

"FREE HUGS?!"
"Haaide mă, voi n-aveţi pic de iubire?!"
>:D<


             Free hugs. Nu ştii ce-i aia, google it. Prima oară am început la Nijikon anul trecut, unde erau o grămadă de free huggeri. Apoi anul ăsta la Otaku, unde am fost cu drăguţa de Pikachu. Şi apoi astăzi. Nu mă aşteptam să fie atât de tru.

             Să începem cu urâtul. Pe facebook 12.000 de oameni au făcut public faptul că vin. Teoretic, Parcul Herăstrău ar fi trebuit să colcăie de free huggări...teoretic. Practic, abia dacă ne-am strâns 30 de persoane în total. Şi dacă ar fi fost alţii pe acolo, sigur ne-ar fi auzit; pentru că începusem să ţipăm şi să atragem atenţie. So, lume ironic de puţină. Apoi...măria sa cel care a făcut evenimentul pe facebook nu şi-a arătat moaca. Şi nu cred că am fi putut să-l/o ratăm. 
            Deşi au fost nişte chestii naşpa, a fost o toooonă de distracţie. Cel mai frumos a fost că nici nu prea am făcut cunoştinţă [spiritul de turmă în acţiune] şi totuşi ne-am înţeles relativ bine. În general toată lumea a fost foarte drăguţă şi amuzantă şi nu mă aşteptam, sincer, să ne înţelegem atât de bine [la un moment dat ţipam în unison].
            Am revăzut-o pe Pikachu de la Otaku [cel mai tru lucru al zilei], mi s-a alăturat Kata [nu mă aşteptam ca amantă'mea să fie atât de înnebunită după huguri, dar a fost mişto], plus că m-am întâlnit cu o tonă de lume cunoscută. A fost o experienţă foarte frumoasă şi siiigur am să mai merg la chestii din astea. Abia aştept Nijikonul <3.

HAPPINESS <3

luni, 9 mai 2011

Michi-biraki

Am găsit raiul pe pământ :
Să stai la o masă, înconjurat de 
puşti amuzanţi şi teancuri de manga
Şi să te gândeşti că n-a fost vreodată 
mai mişto să ai o carte în mână



              Dacă numai la un mic festival fără prea multă propagandă m-am distrat atât de bine, atunci la Otaku cred că va fi manie. Sau nebuneală. Sau poate fan-girl screams. Kyaaah! Plus, dacă apare Kata, o să fie colorăleară la superlativ. 

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Free hugs at NIJIKON

      Whaaa, ce mai zi. Şi încă nu sa terminat. În mare a fost super tare, convenţia e foarte frumos organizată şi lumea e super de treabă. Şi toată faza cu "Free Hugs" e prea tare.
     
       Am ajuns la Palatul Copiilor pe la ora 10 jumătate. Am întâmpinat ceva dificultăţi până să mă mişc din casă, dar totul s-a rezolvat. Afară era deja soare şi era destul de cald. Am ajuns, am plătit biletul şi m-am învârtit pe acolo cu Malina până învăţasem tot locul. Palatul Copiilor e destul de mic, aşa că după un sfert de oră deja ştim ce şi unde găsesc. Prima dată am luat două postere prea tari : unul cu Kuroshitsuji şi unul cu Vampire Knight. După vreo o oră deja se epuizaseră, aşa că am făcut bine că le-am luat atunci. Manga nu mi s-a părut interesantă şi erau numai primele volume pe acolo. Ce era tare e că erau o grămadă de cosplayeri. Am văzut-o pe Madam Red, pe Grell Sutcliffe, pe Naruto şi pe mulţi alţii. Şi o mare parte dintre cosplayeri, şi nu numai ei, aveau o pancardă pe care scria "Free Hugs". Şi dădeau îmbrăţişări pe gratis. Tare, mai ales că erau foarte prietenoşi. M-am mai plimbat, mi-am luat un colier handmade, încă un poster cu Kuroshitsuji, o insignă genială cu Undertaker şi o revistă de cosplay. Pe acolo erau şi calculatoare de grafică, cu table de desen. Am încercat şi eu, dar nu prea mi-a ieşit ceva; din mână iese mult mai repede. Şi cineva prea deştept pusese pe un stâlp gros cu scotch două foi mari şi o cutie cu creioane. Până la prânz erau pline. :)) Ne-am uitat pe acolo şi lu' Malina i s-a pus pata că vrea şi ea o pancardă cu "Free Hugs". Simplu. Am cerut unor fete de la un stand un carton şi un marker şi i-am scris pancarda, apoi am mai făcut nişte decoruri cu creionul. Apoi a început distracţia : ne-am plimbat amândouă pe acolo timp de vreo 40 de minute şi ne-am oprit la 101 îmbrăţişări, fără se le mai punem pe ale mele. Lume foooarte drăguţă, cu câteva excepţii. O emo d'aia pierdută rău ( n'am nimic cu ăia emo, sunt chiar cul, dar până la un punct ) ne zice "În pula mea, da' cine crezi c-ar vrea să te îmbrăţişeze pe tine ?!". Îmi venea să-i zic vreo două, dar Malina a zis că nu merită. Am făcut poze şi ni s-au făcut poze, and we shared hugs with so many cool people. Prea tare. Am fi vrut să mai stăm, dar Malina trebuia să se ducă la nunta sorei ei. Plus, ne dureau picioarele, bătusem tot locul şi îmbrăţişasem pe toţi care au vrut să ne îmbrăţişeze.



        Îmi pare rău că n-am mai stat, vroiam să-i văd pe cei de la Guild, dar oricum îi văd diseară. Cosplayerii au fost geniali, mă repet. Ah, şi Grell Sutcliffe era interpretat de o fată. :)) Zona de gaming era super tare, dar nu prea am stat să ne jucăm. Şi îmi pare rău că n-am mai avut bani de mâncare japoneză, dar asta e. Dacă merg şi mâine (şi tata îmi va mai da bani), sigur iau ceva mâncare japoneză. Manga-urile au fost...nu ştiam că manga e printată aşa mic. Plus, nimic interesant. Ce adoor sunt costumele şi toate accesoriile de cosplay. Sunt prea tari, dar nu-i de mine. Kata nu poate să mai vină...Naşpa, sincer cu ea ar fi fost altfel, mai ales la concert. Şi a dat şi banii pe bilet :)). Deja sunt obosită, cred că o să mă culc înainte de concert. Neeah, nu sunt genul. Diseară o so fie...visual kei! Want a free hug?? :3


 
back to top