FREE HUGS FOREVĂ!

"FREE HUGS?!"

"Haaide mă, voi n-aveţi pic de iubire?!"

>:D<

             Free hugs. Nu ştii ce-i aia, google it. Prima oară am început la Nijikon anul trecut, unde erau o grămadă de free huggeri. Apoi anul ăsta la Otaku, unde am fost cu drăguţa de Pikachu. Şi apoi astăzi. Nu mă aşteptam să fie atât de tru.

             Să începem cu urâtul. Pe facebook 12.000 de oameni au făcut public faptul că vin. Teoretic, Parcul Herăstrău ar fi trebuit să colcăie de free huggări...teoretic. Practic, abia dacă ne-am strâns 30 de persoane în total. Şi dacă ar fi fost alţii pe acolo, sigur ne-ar fi auzit; pentru că începusem să ţipăm şi să atragem atenţie. So, lume ironic de puţină. Apoi...măria sa cel care a făcut evenimentul pe facebook nu şi-a arătat moaca. Şi nu cred că am fi putut să-l/o ratăm. 

            Deşi au fost nişte chestii naşpa, a fost o toooonă de distracţie. Cel mai frumos a fost că nici nu prea am făcut cunoştinţă [spiritul de turmă în acţiune] şi totuşi ne-am înţeles relativ bine. În general toată lumea a fost foarte drăguţă şi amuzantă şi nu mă aşteptam, sincer, să ne înţelegem atât de bine [la un moment dat ţipam în unison].

            Am revăzut-o pe Pikachu de la Otaku [cel mai tru lucru al zilei], mi s-a alăturat Kata [nu mă aşteptam ca amantă'mea să fie atât de înnebunită după huguri, dar a fost mişto], plus că m-am întâlnit cu o tonă de lume cunoscută. A fost o experienţă foarte frumoasă şi siiigur am să mai merg la chestii din astea. Abia aştept Nijikonul <3.

HAPPINESS <3

Mi-am luat căşti noi

Ador vocile

şi chitările

şi faptul că creirii îmi zboară.

Vara asta.

        Mama zicea că's dependentă de căşti. Adevărat. Declar sus şi tare că n-aş putea trăi fără muzică. Muzica mă linişteşte, mă face mai veselă şi-mi dă un minuscul impuls de a trăi. Şi, la fel ca o drogată, îmi vine să mor când mi-e luată. Ironic, nu?

       Mă topesc când prin faţa ochilor mei trece acea amintire crudă în timp ce ascult o melodie veche şi fără sens. Poate că totul a fost aşa cum am vrut, aşa cum a fost scris în versurile melodiei. Ador nopţile în care sunt singură acasă şi podeaua vibrează, iar chitările electrice în gâdilă urechile. Mă fac să vreau să ţip cu toată fiinţa mea, să mă fac auzită până la capătul pământului. Pentru că, până la urmă, muzica e doar încă o modalitate de a-ţi urla sentimentele, nu?

I still can't forget that summer's melody.

Happiness >.<

Pe tocuri

Lista mea cu tipi idioţi creşte,

iar lista cu tipi interesanţi devine

din ce în ce mai mică.

M-am plictisit

de idioţii ăştia.

              Fuuuck. Mama are idei serioase [bine că nu-s planuri :-<] să mă trimită la studii peste vară în Austria [bine, vara asta deja e dusă]. Am luat supradoză de anime iar zilele astea. Şi cred că de patru nopţi n-am mai dormit.

               Mah darling entertainer [Misa I mean] şi-a scrântit mâna. Afară e cald de mori şi zilele trecute mi-am făcut picioarele praf la un botez. Şi am întâlnit şi un idiot de-mi venea să-mi smulg părul din cap că-mi făcusem aşteptări prea mari. Sau nu, defapt nu aveam aşteptări [de plictiseală am adormit în maşină]. 

              Azi trebuia să dau nuştu ce probă la liceu să intru la clasa de intensiv engleză. Când am ajuns acolo, am aflat că proba nu se mai dă şi că deja au fost făcute clasa [btw, eu mi's boboacă în Şcoala Centrală, clasa a IX D, profil fillo :3]. Habar n-am de ce dar de la un timp vara mi se pare obositoare. Vreau să merg la ARTmania să-i văd pe Sonata Arctica, Tarja, Lacuna Coil şi mai pe toţi, dară sunt şanse puţine. Nici nu ştiu dacă vrea să mai văd Within Temptation la Peninsula [nu prea am cu cine să merg, sincer, în afară de soaţă'mea cu care n-am mai vorbit de 2 săptămâni]. 

              Astfel că în jurul ochilor mei se învârte această senzaţie de dulce pierdere de timp. Trebuie să ies din starea asta.

Happiness >.< [PLOUĂ?!]

Misaki + Grell = Hanabi

"Ştii...tu eşti ceva genul...nu, chiar exact la fel ca 

Grell Sutcilff."

"Gyaah, Daiisukii!

Şi tu eşti ceva genul...o combinaţie între 

Misaki şi Shana"

"EU?! Holly shit, that's me for real."

"Are you drunk?" YEAH!

Ploaie. Suspans. Fuste Mini.

Combinaţia ideală, nu?

Istoria verii se repetă.

            Vara trecută. Plouă. Sfântă ploaie aducătoare de amintiri, ce bine e să te revăd! Pentru că nu voi uita pentru mult timp ziua aia de iulie în care noi trei eram ude leoarcă şi el trecea mândru pe partea cealaltă a drumului cu placa sub braţ. Blondule, de ce nu poţi să mai fi aşa? Pentru că niciodată nu ai fost.

            Zilele astea s-au întâmplat multe. Suspans, ţipete, ploaie [de soare şi nu numai], efecte adverse alcoolului, reuniuni neaşteptate şi măceluri virtuale. Ce mişto sună...măcel virtual; îmi dă idei.

Something Old

Când cineva cade, îl ajuţi să se ridice.

Şi asta e tot.

Când cineva se ridică, îi dai sprijinul tău.

Şi asta va fi tot.

               Soarele nopţii ardea uşor. Luna privea pământul şi lăcrima uşor, lumina sa ironică amintind că nu mai există fericire. Străzile pustii ascundeau un întuneric apăsător, din umbra căruia se simţea ura. Totul era senin.

                În acea zi însorită de vară, ea se plimba singură pe străzile goale. Silueta ei suplă se strecura pe lângă casele colorate, iar în urma ei rămânea liniştea. Dantela rochiei ei se îngălbenise din cauza prafului de pe străduţele înguste, iar ochii ei albaştrii ardeau de nerăbdare. Simţea că ceva nou se va întâmpla în acea zi, ceva ce va schimba această vară plictisitoare. 

                Linia căsuţelor părea că se va termina curând. Dar cu cât se apropia mai tare de râu, parcă auzea nişte zgomote acute. La început crezu că erau păsările neastâmpărate, dar când ascultă mai bine auzi fade strigăte de ajutor. Începu să alerge, iar capătul aleii acum arăta ca o lumină la capătul unui tunel. Intră în poiană şi urmă strigătele, zărind curând pe cineva care se ţinea tare de o piatră, străduidu-se să nu fie luat de apa repezită. 

               "Prinde-mă de mână!" strigă fata cu ochi albaştrii, întingând mâna ei subţire. O altă mână puţin mai mare, dar totuşi mai fragilă şi mai rece, o apucă cu putere. Fata îl trase la mal, iar băiatul respiră uşurat.

                "Eşti bine, nu ai păţit nimic?" întrebă cu o expresie îngrijorată fata.

                "Ahh...sunt bine..."

                Ochii lor străluceau. Nici unul nu ştia că această clişeică întâlnire le va aduce ceva cu totul nou.

To be continued? [Tell me if you wanna read a continuation of this]

Nu ştiu de ce, dar chestia aia clişeică seamănă cu un început de anime [dacă chiar există un aşa anime, cineva să-mi dea titlul].

Sonata Arctica

    Metal? Poate. Rock? Always. Metal? Forever. \m/

*Later edit: Postarea asta am găsit-o când făceam curat în postările nefinalizate. Şi mi-am amintit că trebuia să o scriu de un an*

               Sonata Arctica este ceva ce se cheamă muzică tru. Ca să nu zic adevărată. Ca să nu zic reală. Just tru. E aşa de greu să defineşti prostia asta >.<. Aşa-i, viaţa e greu de definit.

               Sonata Arctica este o trupă de metal din Finlanda, formată în 1995. Multe nu ştiu încă despre ei, dar sunt una dintre trupele mele preferate for sure. Azi am hotărât să mă apuc de teme : citit biografie, discografie, istorie şi stil muzical pentru aceşti ăştia \m/. În maxim două ore am să fiu bâtă de istorie. Sincer, dacă aş învăţa la şcoală cum învăţ despre muzica metal, sigur aş lua 10. Revenind, trupa este destul de veche şi are un număr considerabil de albume [7, cred] şi destule demo-uri. Nu's chiar atât de nebună să ascult şi demo-urile şi alte zeci de melodii pe care le mai au, mă limitez la albume; mi-a luat...jumătate de an să ascult absolut toate melodiile, demou-urile şi versiunile vechi de la trupa mea preferată, Evanescence [so you can see I'm kinda obsessed]. Am început să-i ascult de prin vara trecută şi deja am trecut prin 'The Days of Grays' şi 'Reckoning Night' şi acum vreau să mă apuc odată pe Unia.

               Stilul lor muzical este total...adorabil [asta fiindcă totuşi sunt fată :-"]. N-am cuvinte să descriu, sincer. De câte ori ascult Sonata Arctica, ori dau mai tare boxele şi încep să urlu ca nebuna, ori adorm. Cel mai bine eu adorm cu muzică metal :]]. Versurile sunt extraordinare, uneori se potrivesc atât de bine cu stările mele emoţionale sau cu amintirile mele.

               Rândurile de mai sus au fost scrise acum nouă luni cred. De atunci, lucrurile s-au mai schimbat [adică am ascultat mai mult metal, Sonata au fost primii pentru mine], dar tot ce am precizat acolo e încă adevărat şi up to date. Prima mea melodie a fost "Broken" [doar fiindcă Metal [de la el am luat mania] zicea că e melodia lui favorită], apoi "It Won't Fade" şi "My Selene". Melodiile astea le ascultam acum un an non-stop într-o excursie cu ai mei prin ţară. De câte ori le aud, îmi aduc aminte de peisaje şi de aerul verii.

               Muzica lor e genul ăla de muzică de care nu te plictiseşti niciodată. E complexă, bine scrisă şi unele melodii chiar m-au atins pe suflet. Acum trebuie să mă chinui să ascult şi Unia şi Winterheart's Guild. Plus, băieţii [alături de Tarja Turunen - ex. Nightwish, Lacuna Coil şi mulţi alţii] or să concerteze la ARTmania vara asta, la Sibiu. Habar n-am dacă am cum ajunge.

De la Kata [Fotografii]

Fată, să fii mândră că numele tău

e titlul unei postări de ale mele.

Şi nu, nu mă mai bate la cap.

Nu vin cu tine la piscină, n-am chef de Cippy.

Mah life is just here.

             Este ea, tipa cu poveşti imposibile. Tipa insuportabilă care mă ţinea pe mine de mână în loc de blondul ei. Ea, femeia care minte de îngheaţă apele. Ea, paraşuta care plângea în seara aia. Ea, beţiva care înoată în minuni. O amantă mai bună nu puteam să-mi găsesc. Numai eu ştiu cât e de nebună.

             Azi, de drag, am scos negativul. Pentru că ea face asta mereu, de ce să nu o fac şi eu? Pentru că îmi place micul meu aparat de fotografiat şi tot ce poate el să prindă. Nu sunt cea mai bună [i mean mah camera is kida ooold and crappy], dar fotografiez de vreo doi ani [de chef numa']. Şi, fără vreo îndoială, sunt mai bună decât Kata b-). Ironic, când m-am uitat peste pozele astea [care nu's deloc noi], mi-am dat seama cât de repede trece timpul. I so treasure those memories.

Happy B-Day Miiisa-chan [Nyya :3]!

Misa-chan, Daiiisuki.

Defapt, iubesc toţi otacii mei ^_^

            <Visez. Că intru într-o casă întunecoasă, păşind pe podeaua care scârţâie; o casă care ar trebui să fie a mea. Cu partenera mea în spatele meu, încercam să găsim un loc mai liniştit. De unde veneam noi desfrâul era în toi. Se deschide o uşă; El îşi încheia cordonul la halat, iar ea stătea pe pat acoperită de cearceaf. Mă panic. E ora patru, nu trebuia să fiu într-un total alt loc?>

Luv it when it's colorful

Îngheţaaată :X

'Cuz' I'm so crazy when it comes to 

sweet things and people.

HELL YEAH!

          Unele zile lucrurile se schimbă. De data asta se schimbă în bine. Sau nu? Vara trece repede, zilele sunt pline de lucruri neinteresante sau chiar minunate. Cine-i Centralistă pă Sitsteem [beeibiii :X]?! Sayuu b-).

          Sunt genial de entuziasmată. Abia aştept să înceapă şcoala ca să ajung la liceu. Dar parcă n-am chef nici să se termine vacanţa. Whutevă, timpul trece. Am venit de la ţară cu câteva kilograme în minus [miracol!] şi mama a început să mă bage la regim. "No ice cream for you today, dear." "Whuuuut?". Am să rezist. De dragul shoppingului :)). După ce i-am luat cadoul Misei, n-am rezistat tentaţiei şi mi-am făcut şi eu un tricou personalizat [Alice in Wonderland], pe care abia aştept să-l port mâine. Mali e supărată că nu merg la ziua ei [sau cel puţin aşa pare]. Nici anul trecut n-am avut cum să ajung, iar acum "fă-mi chef să vin şi am să vin". Sunt groaznică când vine vorba de d'astea, recunosc. Am terminat Ouran, am de gând să mă apuc serios mai mult de manga decât de anime. Ascult noul album Within Temptation şi sunt şanse foarte mari să merg cu soaţă'mea la Peninsula şi să-i vedem.

          Astfel că mâine se anunţă o zi destul de plină. Yeeee.

Happiness >.<

Liceană pe sisteeeeem

Lăăăv, beeeibi, lăăăv.

 Azi de dimineaţă citeam fericită manga Ouran [şi eram la o scenă foooarte mişto] când intră Nexa pe uşă : "Vezi că ai intrat la Centrală, la Mate-Info." Imposibil!

După panica de rigoare am aflat că informaţia era eronată şi că intrasem la filologie. Heeell Yeeeah!

Poate că mi-e ciudă că n-am intrat în Lazăr, sau că n-am ajuns la Creangă la Filo-japo, dar când am auzit cât de mulţumiţi sunt ai mei şi cât de super e locul, mi-a crescut inima.

Astfel că de azi sunt liceană pe bune b-). Can't wait for mah highschool days :X.

Zile cu soare

„Zi sincer, cât de mult te-ai plictisit aici?”

„Păi sincer..80%?”

Mah cupcake lăăăv

Sunt zile în care

Totul e atât de frumos

Şi e pe bune

       Nu-mi vine să cred. NU-MI VINE SĂ CRED! că o iubesc pe iubita mea Misa. Pentru că...hmrrrhhrr [cuvântul magic, dear <3]...nu e ea imoto-tan [sor'mea junioară] a mea?

Crima iubirii

Doare.

Doare al dracului de tare.

Trecutul care ne-a adus aici.

 

            Respira greu. Priveliştea îi făcea tot corpul să tremure, iar sentimentele i se opriră pentru o secundă doar pentru a reveni ca o furtună deasupra ei. Mâna lui caldă o ţinea strâns, iar lacrimi aşteptau să curgă pe obrajii ei. Întunericul fu spart de sunetul armei, iar în acea secundă toate speranţele ei dispăruseră. Mâna lui se răci.

            "De ce eu?" 

            "De ce acum?"

            

        Acele întrebări clişeice în trecură prin cap în clipa în care făcuse acea hotărâre. Stătea întinsă pe patul gol, gândindu-se că nu mai merită să regrete decizia pe care o făcuse, până la urmă, din dragoste. Pernele încă mai aveau mirosul lui, iar atunci când îşi afunda faţa în ele şi inspira adânc, amintirile-i tăiau cursul gândurilor şi lacrimile o înecau.

        Îi era scârbă să mai ţină arma în mână. Deşi înainte ar fi slobozit gloanţele fără ezitare, acum mâinile îi tremurau. Le privea şi imaginea sângeroasă a acelei nopţi nu înceta să o bântuie. Nu mai avea acea forţă, nu mai putea să zâmbească şi regretul o apăsa mai tare cu fiecare secundă.

         Înainte putea să zâmbească. Înainte îşi înţelegea sentimentele şi îşi controla frica. Înainte să apară el. 

        Atunci când el apăru în viaţa ei, totul îşi schimbă culoarea. Şi totuşi nu putea să-l condamne. "E vina ta...numai vina ta. De ce trebuia să mă înveţi să iubesc?!". Era mândră de ea. Ultimele cuvinte pe care el le auzise erau cea mai sinceră declaraţie de dragoste. Iubirea lui l-a omorât. Nu ea. Ea doar a apăsat trăgaciul, doar a trimis glontele.

           Şi totuşi îi lipsea iubirea lui.