Crima iubirii

Doare.

Doare al dracului de tare.

Trecutul care ne-a adus aici.

 

            Respira greu. Priveliştea îi făcea tot corpul să tremure, iar sentimentele i se opriră pentru o secundă doar pentru a reveni ca o furtună deasupra ei. Mâna lui caldă o ţinea strâns, iar lacrimi aşteptau să curgă pe obrajii ei. Întunericul fu spart de sunetul armei, iar în acea secundă toate speranţele ei dispăruseră. Mâna lui se răci.

            "De ce eu?" 

            "De ce acum?"

            

        Acele întrebări clişeice în trecură prin cap în clipa în care făcuse acea hotărâre. Stătea întinsă pe patul gol, gândindu-se că nu mai merită să regrete decizia pe care o făcuse, până la urmă, din dragoste. Pernele încă mai aveau mirosul lui, iar atunci când îşi afunda faţa în ele şi inspira adânc, amintirile-i tăiau cursul gândurilor şi lacrimile o înecau.

        Îi era scârbă să mai ţină arma în mână. Deşi înainte ar fi slobozit gloanţele fără ezitare, acum mâinile îi tremurau. Le privea şi imaginea sângeroasă a acelei nopţi nu înceta să o bântuie. Nu mai avea acea forţă, nu mai putea să zâmbească şi regretul o apăsa mai tare cu fiecare secundă.

         Înainte putea să zâmbească. Înainte îşi înţelegea sentimentele şi îşi controla frica. Înainte să apară el. 

        Atunci când el apăru în viaţa ei, totul îşi schimbă culoarea. Şi totuşi nu putea să-l condamne. "E vina ta...numai vina ta. De ce trebuia să mă înveţi să iubesc?!". Era mândră de ea. Ultimele cuvinte pe care el le auzise erau cea mai sinceră declaraţie de dragoste. Iubirea lui l-a omorât. Nu ea. Ea doar a apăsat trăgaciul, doar a trimis glontele.

           Şi totuşi îi lipsea iubirea lui.