Flying Girl.

Prima parte aici

Oricând mi-ar plăcea

ca trecutul să nu existe, el totuşi există.

       Îşi întinse mână tremurândă spre cerul nopţii luminat acum de puterea suferinţei ei, şi-şi strânse degetele într-un pumn forţat, din care lipsea adevărata putere. Ar fi vrut să prindă acea licărire de pe cer şi s-o planteze în inima ei, pentru a o preţui toată viaţa. Pentru că ştia că ceea ce a fost ars de maginificul acelei lumini era viitorul ei.

Autum's dark

Summer gets

further and further

      Mă uit urât la întunericul de afară şi îmi vine să-l insult pentru că a venit mult prea devreme. Mă face să-mi dau seama cât de departe e vara şi cât de mult s-au împuţinat posibilităţile mele din cauza lui. Nu-mi displace întunericul, ci chiar din-potrivă, mă face să mă simt mai confortabil, dar tot nu pot înţelege limitările care vin odată cu el.

Visând la vară

Când soarele străluceşte tare,

şi visele sunt mai frumoase

        Am ajuns să idolatrizez ideea de libertate. Aş vrea să alerg ca o nebună prin lumea asta mare şi să ţip, fără ca nimeni că ar trebui să fiu undeva, cândva. Şi totuşi, nu sunt îndeajuns de rebelă şi curajoasă încât să poate face ceva pentru a mă elibera, pentru că există imensul risc să-mi pierd micul şi fragilul loc pe care îl am în această lume.

A fi eu însămi îmi ocupă tot timpul

Listening to

the music of my life

     Personajul principal al acestei nesfârşite aberaţii care se numeşte viaţa mea ar trebui să evolueze în ceva mai bun, dar, fiind prins într-un cerc vicios al societăţii pe care naratorul ăsta fără inspiraţie s-a decis să-l creeze, acum oscilează între suferinţă reală şi zâmbete fictive.

Pieces of weekend

"I have to fight

to lose what's mine"

       M-am îmbătat în relaxarea adusă se singurătate şi am privit lumea de afară ca pe un abis în care visele se pot împlini într-o clipă. Asta doar pentru o secundă, pentru că realitatea imposibilului să mă aducă la viaţă. Am zâmbit ironic şi m-am gândit "nu se poate ca totul să se întâmple ceva atât de perfect tocmai acum". Mi-am şters însă zâmbetul repede, gândindu-mă că din cauza lui s-ar putea să am surprize.

30 Song Challenge [Matsushita Yuya Ver.]

Şterpelită de la Mazăre.

Momentan numai cu cântece ale lui Yuya, deci s-ar putea ca la unele întrebări să nu pot răspunde.

1. A song you like with a color in the title
---

2. A song you like with a number in the title
2 of Us

3. A song that reminds you of summertime
HOT GIRL!

Flying Girl

Într-o zi,

nu vom mai simţi această durere

        O explozie care trăda un nou început al suferinţei se derula acum prin faţa ochilor ei, care străluceau, plini de regret, din cauza lacrimilor care aveau să izvorască o secundă mai târziu. Ar fi vrut să ţipe, dar vocea ei era acum ceva secat, fără putere şi cu o singură dorinţă: să dea timpul înapoi. Să se întoarcă la acea fericire care acum părea o îndepărtată iluzie.

Still lost

In paradise

      M-am săturat de multele lucruri care nici măcar nu merită a fi numite viaţă. Mi-e scârbă, silă şi mi se pare o pierdere de timp să sufăr, uneori mi-aş dori o inimă de piatră. Mi-aş dori să nu mai simt nimic, durere, dezamăgire, aşteptări şi eşecuri.

Lost In Paradise

"All I feel is this curel

wanting"

       Am crezut în ceva atât de distant, ca şi cum aş fi uman. Şi am negat acest sentiment de deznădejde din mine, al meu. Toate promisiunile pe care le-am făcut, doar pentru a te dezamăgi. Tu ai crezut în mine, dar eu sunt distrusă. Nu mi-a mai rămas nimic, şi tot ce simt este această crudă dorinţă. Noi am căzut pentru tot acest timp şi acum, eu sunt pierdută în paradis.

We are infinite

Sources of absolutely

smart idiocy

Not really. For me is stressing and sort of disgusting.

    Universul plin de culoare îmi oferă atât de multe oportunităţi încât ameţeşte orice intenţie a subconştientului meu de a dori extraordinarul care pare atât de posibil. Astfel că onorabila intenţie este învinsă iminent de lenea trezită din adâncul aşa-zisului meu spirit conservator. În final, fericirea sau cel puţin mulţumirea de sine rămâne un fenomen total posibil şi uşor de obţinut, dar care se lasă aşteptat.

Kamisama Hajimemashita: PRIMA IMPRESIE

"I don't have a home to go to"

"Who cares?"

    Nanami Monozono este o adolescentă ajunsă pe drumuri din cauza datoriilor tatălui ei, care a dispărut, lăsând-o sigură, fără casă. În seara acelei zile întâlneşte cu om care, după ce este salvat din colţii unui fioros câine, îi dă o sărutare pe frunte şi o hartă mâzgălită care ar trebui s-o ajute să ajungă la noua ei casă. Ajungând acolo, locul se dovedeşte a fi un templu şi Nanami se vede devenită zeiţă peste templu. Ce se va întâmpla însă când fata, şi-aşa ameţită, se loveşte de prezenţa lui Tomoe, familialul fostului zeu al templului, care nu doreşte s-o servească pe noua lui aşa-zisă stăpână?

Mardock Scramble: The Second Combustion

Review la prima parte

aici

      Sânge în spatele unei aurore boreale. Odată cu el curge disperarea din sufletul ei şi lacrimile fără voce. "Nu vreau să mor". Un foc de armă şi nesfârşite regrete, din arma vie se revarsă sânge cald.

Hikari, Sono Saki E

"Poza asta,

nu arată ca o pasăre?"

      Kii, o tânără venită din provincie pentru a studia la Tokyo, îşi petrece zilele hoinărind prin marele oraş şi imortalizând prin lentile fiecare peisaj care i se pare interesant. Între timp, tânărul Matsushita Yuya lucrează pentru ca visul pe care şi l-a împlinit să nu se termine. Ce se va întâmpla când acesta o va întâlni pe Kii şi va lua în mâini aparatul ei de fotografiat?

Spontanitatea toamnei

Deloc stimulat

de căderea frunzelor

       Singurul loc în care văd frunze galbene, portocalii, frumoase şi fragile căzând este de la fereastra mea. În rest, ori nu mă uit, ori deja s-au pus covor pe pământ şi asfalt şi atunci nimeni nu le mai vede. Niciodată n-am îndrăgit toamna, pentru că-mi aminteşte cât de departe e vara.

It is mine

KYAAAAAAAH

*infinte enthusiastic screams*

      Sincer, n-am găsit alt mod mai bun de a-mi transmite sentimentele pentru el. Inima îmi ardea cu fiecare sunet dulce pe care-l auzeam, şi acum încă mocnind necontenit. Aşteptarea a stins dorinţa din mine, dar când l-am văzut din nou după acel timp în care mă hrănisem doar cu iluzia lui, trebuia să fac ceva ca el să-şi dea seama cât de mult îl ador.

K-On! Movie

"And us in London!"

De la stânga la dreapta: Mio, Azu-nyan, Yui, Ritsu şi Mugi

     Absolvirea liceului se apropie pentru Mio, Yui, Ritsu şi Tsumugi, studente din ultimul an şi membre ale clubului de muzică uşoară. Ele hotărăsc împreună să meargă într-o excursie de absolvire, alături de prietena lor Azusa, de asemenea membră a a clubului. Destinaţia, aleasă prin tragere la sorţi, este...Londra!

Never content

Lumea e prea complicat

de simplă

       Agitaţie inutilă combinată cu vitrine superficiale şi feţe corupte. Latura cu adevărat frumoasă a lumii e distrusă de această faţadă care pare a fi ceva valoros, când defapt distruge valoarea. Ce e cel mai grav e că pare a ne obliga s-o urmăm în involuţia în care duce această lume.

I wish I had someone to fangirl about

In real life,

I mean

       Am vrut întotdeauna să cred că atracţia vine din admiraţie. Că lumea e plina de posibilităţi, că fiecare persoană are calităţi care-i întrec defectele şi că oricine poate fi frumos în felul lui. Dar, ce se întâmplă când adevărul e crud, iar atracţia se transformă în regret?

Monochrome frame

It's all about

what you want to feel

     Monotonia a luat calea asfaltului şi s-a transformat într-un vuiet stins de entuziasm. Şinele au trosnit gălăgios, ca de obicei, şi zgomotul a acoperit tot ceea ce putea fi perceput ca frumos. O scurtă exteriorizare de ură nefondată, care a fost înăbuşită de lumina obscură a serii. Luminile oraşului încercau să pară interesante prin strălucirea lor vagă, dar agitaţia inutilă făcea figurile tipice să devină neinteresate.

CRACK STAR FLASH

      Pupilele mi se dilataseră, şi nu din cauza luminii care-mi lovise rapid privirea, ci din cauza optimismului multicolor care mi-era aruncat în faţă. Am simţit fericire pură, am simţit că pot să fac absolut orice din ambiţia mea, mi-am aruncat slăbiciunea în urmă şi am îmbrăţişat scena dezastruoasă care se numeşte viaţa. Oraşul m-a absorbit şi eu l-am devorat pe el. L-am analizat ca pe persoana complexă ce ştiam că este, şi mi-am dat seama că acele defecte pe care le are îi bat calităţile. M-am înnecat în dorinţele mele juvenile, doar pentru a mă trezi mângâiată de lacrimile regretului. Însă strălucirea soarelui şi poate o doză din orgoliul meu m-au făcut să trec peste suferinţă şi să privesc partea frumoasă a vieţii. Ambiţia a revenit în mâinile mele ca o vrajă şi am simţit nevoia să cuceresc, poate chiar întregul univers. Nu mi-a luat mult până să mă îmbăt din nou cu gustul amar al iubirii, încât am ajuns să lupt pentru ea cu toate puterile mele. În final, mi-a rămas speranţa şi nostalgia verii.

Monotonie ameţitoare

Sau când ceasul
e blocat

    Aş vrea să opresc timpul? Numai dacă aş putea s-o fac cu adevărat, aş ştii. În acest val continuu care se numeşte viaţa de zi cu zi nu mă pot înneca, nici pierde, ci pur şi simplu rezista. Dar lumea asta tipică, văzută prin ochii mei plictisiţi de complexitate, prinde ceva culoare şi mă face să vreau să rânjesc mulţumită. Trec peste, mă întorc, şi mai fac un pas.

De vorbă cu şi despre domnul Manga Shop

E ca un soi de

Moş Crăciun

      Doar că-ţi ia bani :)).

      Perfecţiunea, fragilă şi vicleană cum e ea, poate fi frumos întinsă pe o masă şi devorată din priviri, în timp ce-ţi goleşte portofelul. Însă aroma ei e atât de extraordinară încât te lasă fără regrete şi bani, dar cu un viitor şi nişte dorinţe sigure. Fie pe acea masă care nu şi-a schimbat poziţia în ultimii ani, fie în raftul meu, oricum îi stă bine.

Nijikon 2012.

I have feels for this!

      Mereu am visat la eternitate ca la ceva care poate fi al meu numai dacă mi-l doresc. Dar acum când îmi văd fericirea efemeră înşirată în faţa ochilor mei, ideea de etern mi se pare un blestem. Fie că fericirea se materializează în ţipetele entuziaste care mă lasă răguşită, în cărţile frumoase care mă privesc de raft, în acea clătită fierbinte pe care am mâncat-o cu furculiţa sau filozofia inutilă a vieţii pe care o înşir alături de iubirea mea.

"Not sleeping at all"

"Now come inside me,

let me drink you all up"

       Totul se termină cu bine când se termină în exces. Sau poate că nu, sigur că nu. Dar parcă exagerarea e singurul lucru care face o glumă, o replică, o imagine, un moment sau viaţa întreagă mai intense. Asta, şi excesul de somn.

Nijikon 2012

Paradisul poate fi

uneori orbitor

        Strălucirea lumii, care m-a fascinat toată viaţa, a devenit ceva care acum poate fi simplu introdus în rutina mea. Ceea ce poate sună egoist, dar astăzi mi-am dat seama că lucrurile care acum ani de zile îmi făceau ochii să strălucească de fascinaţie şi capul să se întoarcă cu curiozitate, au ajuns acum fenomene normale şi aşteptate. Asta nu înseamnă însă ceva rău, ci pur şi simplu denotă faptul că orizonturile mele s-au lărgit.

"Stinge mă uşa!"

Întunericul nu înnebuneşte,

ci dă idei

        Râdeam când le-am auzit ţipetele, singurul lucru pe care l-am putut face a fost să râd din toată inimea mea. Era pur şi simplu amuzant, extatic chiar, să le văd siluetele care le trădau mişcările ameţite. Din când în când mai dădeam de licărerea unei priviri, şi zâmbeam pur şi simplu pentru că nu eram eu aceea care avea privirea pierdută. Odată cu venirea luminii, singurul lucru pe care l-am văzut a fost iubirea excesivă

N-am apucat să-ţi cânt

Din nou

       Mi-e milă de mine când mă gândesc că singurii care mă ascultă sunt pereţii tapetaţi cu figuri ireale de hârtie. Asta sună crud, simt mândria mea cum cade odată cu cuvintele care se desprind din adâncul sincerităţii mele. Aş fi vrut să mă auzi, dar mi-ar fi venit să mă îngrop sigură dacă nu m-ai fi auzit perfect. M-am simţit ca o tânără care se pregăteşte să-şi mărturisească iubirea: entuziasmată şi totul cu o frică inexplicabilă în inimă.