Mi s-au uscat lacrimile

Care nu vor uita
să-mi ude obrajii din nou

    Este cu adevărat mizer, acest izvor al tristeţii care-şi are originea în sufletul omului. S-a născut odată cu mine, şi îmi arată fiecare greşeală pe care îndrăznesc s-o fac. Toarnă peste mine smoala distrugerii, îmi topeşte simţurile şi curajul încet, arzându-le ireversibil parcă, strat cu strat, până simt cum ploaia nefericirii mele cade peste inima mea care încă bate, aşa expusă cum este ea, agăţându-se cu fiecare bătaie de acel fir subţire al speranţei. Tot din aceeaşi inimă a mea care naşte suferinţă şi creşte îndoieli, toate ca pe o mamă iubitoare, ca şi cum ar vrea să-mi facă un bine, tot ea mă face să vreau să-mi deschid ochii şi să văd acea rază de lumină pe care numai puterea mea o poate percepe. Îmi spune cât de patetică sunt, mai ales pentru că dau vina pe ea.

Puterea slăbiciunii

Te ţine în viaţă,

dar nu te ajută să trăieşti

       Am descoperit încă o persoană în adâncul inimii mele. Nu o mai întâlnisem niciodată, dar aveam impresia că o cunoşteam atât de bine, încât am decis fără să gândesc că am dreptul să o controlez. Ea mi-a înţeles dorinţele, îndoielile şi clipele de nebunie, şi, mai presus de toate, nu m-a judecat. Şi totuşi, de ce nu pot trăi doar cu sentimente precum blândeţea?

Sperând la frumuseţea oraşului meu

"M-am prefăcut mereu că aş fi cunoscut

acea minciună pe care mi-o spuneai"

      Aceeași voce de mult cunoscută şi de la bun început iubită devine fundalul fericirii mele când trec din nou prin faţa unei scene la fel de prea bine cunoscută şi din veci iubită. Inima mi se umple de razele blânde ale soarelui şi aş vrea să alerg şi să-mi îmbrăţişez acest sentiment care e parcă mai puternic la fiecare revedere. Mi-era dor de gălăgia neauzită şi de lumina simplă, dar caldă, a felinarelor ce decorează noaptea, pe care nimeni nu le observă. Mi-era dor de locul vieţii mele.

Să te ia dracu', Bucureşti!

Oraşul iubirii

vieţii mele

         Când eram mică am visat odată că avem un ciocan imens, greoi şi care rezona graţios când distrugea greoi clădirile alea din faţa casei mele pe care nu le suportam. Şi în fiecare lovitură îmi puneam toată ura din sufletul meu, iar sufletele scârboase ale celor care m-au făcut să urăsc ţipau cu disperare, ca apoi să dispară în neant.

Sindromul timpului

Opreşte-te pentru mine,

dragă

       Visele sunt precum firele de nisip din apa tulbure, atât de multe încât ne înconjoară ca pe nişte dorinţe efemere, dar atât de greu de prins în mână încât ne întrebăm dacă există cu adevărat. Depinde doar de noi, fie vom lupta cu monotonia apei care în final va fi secată, evaporată, lăsând în urmă micile bucăţi de vise pe care le vom putea strânge cu putere în pumni, sau vom privi nepăsători, nedoritori sau neputincioşi cum viitorul se adânceşte printr-o presărare ce ne va lăsa doar cu monotonia timpului.

A fi eu însămi îmi ocupă tot timpul

Listening to

the music of my life

     Personajul principal al acestei nesfârşite aberaţii care se numeşte viaţa mea ar trebui să evolueze în ceva mai bun, dar, fiind prins într-un cerc vicios al societăţii pe care naratorul ăsta fără inspiraţie s-a decis să-l creeze, acum oscilează între suferinţă reală şi zâmbete fictive.

Is it better on the other side?

"Avem o ţară...!"

Şi eu vroiam să spun asta.

     Nu vreau să cred că tot ce este bun, cult, frumos şi bine gândit se doreşte a fi înghiţit, a fi distrus împreună cu orice urme legate de el care ar putea rămâne generaţiilor viitoare. Dar poate că ceea ce eu îmi zic în fiecare zi, singurul lucru care defapt mă ajută să continuu tot ce înseamnă a trăi, se aplică şi pentru ţara mea, şi pentru univers în general: "dacă eu nu ţin la mine, atunci cine o să o facă?". Şi ce e cel mai groaznic este potenţialul irosit.

Sir Sunny Sunshine

Why?

Scumbag sun!

      Aş vrea să-l prind în mână şi să-l trag cu toată forţa mea, uneori inexistentă, pe pământ. De ce îmi dă speranţe false, se joacă cu dorinţele mele şi mă face să-mi întorc privirea de câte ori îl privesc. Defapt, nici nu îndrăznesc să-l privesc, e prea strălucitor pentru privirea mea care a început să-l urăsc. Şi totuşi, cum aş putea trăi fără el?

Killing the suffering

"Într-o zi am să-l omor"

     Ironic e faptul că îmi calc unul dintre cele mai importante principii după care îmi duc viața: să nu mă las afectată de alții. Nu pot, pur și simplu nu pot să fiu atât de nesimțită încât să nu-mi pese. Și, deoarece persoana pe care eu o consider cea mai slabă din întreaga lume, este în stare să facă ceea ce eu nu pot, îmi dau seama cât de puțină putere am eu însumi.

Never close our eyes

"There's plenty of time to sleep

when we die"

          Ploaia bate geamurile clasei şi primul lucru la care mă gândesc ar fi că aş prefera să fiu afară, chiar dacă ploaia mi-ar înţepa pielea cu fiecare picătură rece. Vreau să ies şi să-mi ţip libertatea, lumea s-a schimbat exact aşa cum am prezis eu şi acum sunt din nou singură şi închisă în încercările mele de supravieţuire. Viitorul meu nebun e încă încleştat în ghearele mele, iar odată cu vara, îl voi lăsa să-şi ia zborul.

I want to slaughter them

Aş vrea să le dau cu capul de marginea

unei bănci din clasă până le văd

creierii zburând.

           Lumea este contaminată şi dusă spre distrugere cu fiecare râset prostesc din mijlocul unei ore de curs. Eu pe oamenii ăştia i-aş omorî cu munca, pentru că pe băncile şcolii n-au ce căuta. La şcoală să vină numai oamenii care vor să înveţe, care au capacitatea să devină cineva. Nu să se corcească poparele şi rasele, ca să nu mai zic de corceala unei educaţii proaste, ca să se umple lumea de proşti. În mormânt cu ei! Pământul ăsta e prea plin de retardaţi. 

ここにあるぬくもり

Nu m-am schimbat,

doar mi-am cunoscut slăbiciunile

       Mirosul înţepător al nopţii şi lumina strălucitoare a lunii mă aduc la viaţă, doar ca să-mi amintească de acele sentimente ale verilor în care îmi zâmbeam cu milă. Cu tine însă, inima îmi bate mai tare fără să-mi dau seama că într-o zi şi aceste momente vor fi amintiri dulci şi luminoase.

Ştii, nu-mi spune tu mie în faţă că m-ai prostit

Fiindcă nu-ţi iese,

d'aia

        Cred că n-a existat persoană care să nu profite, într-un fel sau altul, împins de împrejurări sau de simpla dorinţă, de altă persoană. Doar că, în ultimul timp, acest act al profitării, care trebuie făcut şi el cu măcar puţină graţie, începe să devină încă un aspect stupid al lumii. Nici să mintă nu ştiu unii.

Ironia ricoşează

Când idioţenia lor e atât de grandioasă,

şi deci dureroasă,

încât mă doare şi pe mine.

     Există acele specimene nedezvoltate care au puternica impresie că s-ar fi maturizat şi au deja o doză bună de experienţă. De unde, din aer?!

"Nu vreau să învăţ să te accept"

Mă doare inima când te aud

că minţi fără să-ţi dai seama

        Încredere. Cel mai distrugător, insuportabil şi, totuşi, greu de găsit sentiment. De cele mai multe ori vine împreună cu nişte aşteptări şi dorinţe care, atunci când sunt îndeplinite, simţi că trăieşti. M-am săturat să mă simt în viaţă atunci când sunt lovită de propriile aşteptări. "Ştiam că aşa va fi".

Sebastian just reminded me of myself

I somehow start to feel

the world's crushing down

     There are these days when I feel so helpless I start to cry. It's irritating , just because I hardly ever think about how painful my own pain is. All I do is make myslef forget, but when I actually remember, it hurts even harder.

Mawaru Sekai

Şi totuşi, cu sau fără mine,

lumea se învârte

       Zilele începute în scârbă sunt cele mai ratate şi imposibile aspecte ale vieţii. Acel sentiment pe care-l ai când abia ai reuşit să te ridici singur şi cineva te loveşte urât, fără acea graţie a cuiva care ştie să lovească, dar cu mândria cuiva superior. Ar trebui să mă doară? Mă doare, ar fi imposibil să nu mă doară, dar nu atât de tare încât să mă doboare la pământ. Pentru că eu n-am acea mândrie neruşinată care încearcă cu greu să radieze o superioritate fără substanţă; eu pur şi simplu am încredere în mine. 

Vanished Truth

I want to destroy this world.

It took away myself from me.

        Frustrare. De ce aleg să o confrunt singură? Nu mă mai înţeleg, credeam că am capacitatea să fac alegeri nu corecte, ci bune. Mă doare, o durere enervantă care-mi stoarce creierul, pentru că ştiu că mi-am făcut-o singură. Mi-e frică. De mine, de ei. Pe naiba.

Magical High School Boy Potter

Look up,

SENSATION!

         Oare e cineva care să treacă prin acel moment în care cineva face ceea ce nu cu mult timp în urmă au reproşat altuia că ar fi enervant? Şi când încerc să fie sinceră, mă trezesc cu diferite chestii fix în cap. E un coşmar să trăieşti împreună cu un maestru al răzbunării.

Filament

Arde şi mă doare.

Fug, când eu sunt cea care

vrea să fie urmărită.

この想いが 許されるなら

         Azi l-am văzut din nou după atâtea luni. Şi râsetul ăla idiot, statura lui mult prea schimbată faţă de ceea ce cunoşteam eu şi melodia din urechile mele mi-au făcut inima să-mi aducă o doză de suferinţă. Am trecut peste tot, dar nu vreau să uit. Şi mă rănesc singură.