Search and Kiss and Destroy

Prepare!

Life's but an

unfulfilled love

          Nu vreau să nu mi se spună că nu par a avea capacitatea de a iubi. Nu judec fără să cunosc, astfel că nici eu nu vreau să fiu judecată fără să fiu cunoscută. Inima mea e ceva pe care nimeni nu are nevoie a cunoaşte, deşi îmi doresc pe cineva care să mă facă să doresc să i-o fac cunoscută. Sunt lacomă şi rea, şi nu vreau să iubesc fără să primesc iubire înapoi, deşi am făcut-o de nenumărate ori şi o fac şi acum, dar nu înţeleg de ce alţii mă consideră lacomă şi rea. Pentru că, până la urmă, toţi vrem să fim iubiţi.

Flori de ciocolată

Imaginea ta

e ceea ce-mi colorează viaţa

    Deşi eram înconjurată de haosul magnific al culorilor ce au prins viaţă din atingerea lui, lumina pătrunzătoare reflectată de sufletul care nu mai părea mort al pânzelor nu a mai putut deveni acel element care să-mi înece atenţia ca în alte dăţi. Precum distingeam culorile şi recunoşteam picturile una câte una în subconştientul meu, fără să le percep adevărata substanţă, muzica trecea pe lângă urechile mele ca briza unei vieţi a cărei existenţă părea foarte depărtată. Tot ce simţeam, doream să absorb şi devenise centrul universului acelui moment era prezenţa lui, graţioasă prin fragilitatea-i, dar care-mi dădea fiori prin forţa cu care-mi înconjurase corpul, figura lui, ce purta acel zâmbet plin de o blândă căldură care se regăsea infinit în strălucirea misterios de vie a privirii lui. Şi în acel moment, pe lângă infinita iubire pe care încercam să i-o transmit din toată fiinţa mea, m-am întrebat: oare eu cum arăt în ochii lui?

Beat it, Love!

Or just let me

beat you

     Dragostea te bate? Nici o problemă dacă eşti masochist. Şi dacă nu eşti masochist, atunci bate-o tu pe ea. Ceea ce înseamnă că eşti sadist. Pentru că teoria lui Kagerou este incontestabilă.

Dragostea nu dispare, se transformă

"Voi deveni vântul

care te îmbrăţişează blând"

     Îmi place să mă înec în amintiri, e adevărat. Şi asta poate că e suferinţa mea, dar e prea dulce pentru a vrea să renunţ la ea. Precum fiecare privire plină de compasiune pentru mine însămi pe care mi-o aruncam, sentimentele de atunci au dispărut odată cu faptul că nu am mai avut cui să arunc acea privire. Până azi.

Long forgotten

Sau din amintirile

ultimei iubiri

      Îi mângâiam ușor părul și zâmbeam nu amar, dar nici fericită, pentru că știam că, atâta timp cât nici măcar nu-și ridică ochii către cea care-l atinge, el niciodată nu va putea să se gândesc la mine așa cum mă gândeam eu la el. Am trăit știind că viitorul nu-mi va urma sentimentele și acum îmi dau seama că existența mea pentru el a fost ceva neînsemnat.

Innocent Girl

sau "Întuneric înflăcărat"
Compoziţia de mai jos
poate fi percepută, într-o anumită măsură,
perversă sau chiar nebună.
V-am avertizat.

    Draperiile grele nu mai acopereau ferestrele ca în zilele însorite în care camera era goală. Acum luna îşi zâmbea lumina rece prin ferestrele înalte, făcându-i pielea să strălucească şi orbindu-i universul. Îşi deschise gura uşor şi respiră greu şi sonor. Nici ea nu mai ştia ce face. Acele două perechi de ochi care o priveau în moduri atât de diferite, şi totuşi cu aceeaşi dorinţă, o speriau prin simplul fapt că o excitau. Doar unul nu era de ajuns.

Tu şi frumoasa lume

Lumea mea se reconstruieşte

prin acea privire de mult uitată.

       Nu aveam nevoie de distrugere încă de la bun început. Am crezut că dacă voi termina totul singură dintr-o lovitură o voi lua de la capăt ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Atunci nu ştiam că voi ajunge să-mi preţuiesc amintirile mai mult decât viitorul. Şi ei acum, schimbaţi de timp, dar rămaşi aceeaşi în amintirile nopţilor de vară, mă întreb, îşi mai amintesc?

Modern Strange Cowboy

Când îţi dai seama că e un idiot
după ce te-ai îndrăgostit de el, ce faci?

Îl omori.

        Vă amintiţi, fetele mele, când v-aţi băgat cu în pat, cu el la mijloc, doar ca să-l omorâţi pe celălat el? Farsa a reuşit perfect, idiotul meu care se afla între voi zâmbea ca prostul, iar el pe care credeai că-l iubeşti a rămas fără cuvinte. A fost epic, pentru că eu am fost singura care chiar a râs.

MAXIM a la Kata

Sayuuki Deathscythe: să mooor XD
♥ Raluca: MA-TA?
Sayuuki Deathscythe: DAAA
Sayuuki Deathscythe: EA L-A VĂZUT
Sayuuki Deathscythe: şi face
Sayuuki Deathscythe: maria uite unu bun de tine
Sayuuki Deathscythe: şi eu
♥ Raluca: stiam eu ca MA-TA e geniala
Sayuuki Deathscythe: OH DAAA
Sayuuki Deathscythe: OH DAAA
♥ Raluca: pacat ca nu o mostenesti
♥ Raluca: -.-"
♥ Raluca: ))))))))))))))))))
Sayuuki Deathscythe: ))
♥ Raluca: maxim am zis!
Sayuuki Deathscythe: eu mi-s tută ca tata
Sayuuki Deathscythe: tută şi bună la pat când am chef
Sayuuki Deathscythe: că de obicei n-am
Sayuuki Deathscythe: >_>

Povestea continuă în fiecare zi.

Ploaie. Cântece. Blond.

Fantezii. Cântece. Totul străluceşte.

De la stânga la dreapta : Shiro, Sayuuki şi Misaki.

      E minunat când realizezi că ai nişte oameni lângă tine în care poţi să ai încredere. E minunat când ai pe cineva care te acceptă aşa cum eşti, care te iubeşte cu bune şi cu rele şi care te înţelege. E minunat să iubeşti.

Povestea zilei

"Chiar crezi că n-am curaj s-o fac?"

"Hai, hai să te văd"

Şi-a scos cuţitul.

Râzi.

          La masa mică stăteau patru oameni : Soaţa care muncise la cratiţe, Mama Soacră, Blonda şi Fata Popii. Soaţa şi Blonda au o poveste de amor în curs. Blonda fiind un tip, altfel nu se putea, nu? Fiecare avea un rol principal în stupizenia acelei zile.

          Deci terminaseră de mâncat, după ce Soaţa se muncise amarnic alături de Mama Soacră în bucătărie. Blonda nu intrase p'acolo, nu că ar fi fost treaba ei. Iar Fata Popii nu îndrăzni să intre pe teritoriul unde inzbucnea focul mereu când apărea ea : bucătăria. Astfel că Soaţa şi Blonda se cam luaseră la palme, după câteva cuvinte. Iar Fata Popii îi susţinea de aproape : "bag-o cu capul în farfurie!" Dară blonda, cu mintea ei sclipitoare, văzând că n-are şanse de câştig cu trucul ăla, luă repede un cuţit de pe masă şi-şi ameninţă Soaţa. Soaţa acţionă însă foarte rapid şi dintr-o deschidere de sertar luase în mână un cuţit şi mai mare. Dar Blonda nu se da bătută şi apucă şi ea repede un cuţit la fel de mare. Iar Fata Popii, în starea ei de entuziasm, apucă aparatul de fotografiat şi făcea poze, în timp ce Mama Soacră se chinuia să nu vadă sânge. Cuţitul în gură, apoi pe gât, apoi la gâtul ei. Şi, deşi-şi ţineau armele şi vieţile la linie, Soaţa o împinse pe blondă şi-o sărută apăsat. "Aşa se omoară oamenii" zise Fata Popii. Dar, între timp, Soaţa deschise un alt sertar şi luă de acolo un satâr gros şi lat, gata să-l înfigă în capul iubirii sale. Iubirea sa, Blonda, însă, apucă un ciocan gata să-l înfigă în gâtul soaţă'sei. Dară Soaţa puse repede o moacă nevinovată : "Nu dădeaa! Nu dădea la gât!". Iară Blonda, cu o moacă malefică : "Dar cine a zis că dau în gât?!" şi îndreptă ciocanul spre capul Soaţă'sei. Dar, înainte de momentul de impact fatal, interveni Mama Soarcă şi totul se termină cu un alt sărut inofensiv.

          Asta ca să vedeţi ce fac puştii după ce chiulesc de la ultimele patru ore din şase de la şcoală.

Happiness >.<

Your beauty that doesn't rely on adorements

WTF, PEOPLE?! FUCK LOVE.

Zilele trec.

Sentimentul s-a dus.

Şi asta concluzionează confuziile mele.

          Nu sunt atât de proastă încât să ţin o dragoste doar de partea mea pentru atâta timp. Nu sunt atât de proastă încât să-mi zic "cu siguranţă de vom mai întâlni într-o zi". Şi totuşi. Kiito mata aeru. În concluzie, oameni : dragostea arată bine de la depărtare.

          Ciudat. Fooaaarte ciudat. De un an şi ceva am aflat că sunt genul de om care-şi poate omorî sentimentele fooaaarte uşor. Adică într-o zi. Adică de ce să păstrez ceva alimentat de fantezii? Da, fantezii. Nu din alea perverse. Alea nu le are nimeni când e vorba de dragoste. Noroc.  Nu. Dragoste. Nu. Obsesie. Ce darcu?

          Normal, dacă era frumos totul mergea altfel. Dar nu. Nu din partea mea. Deşi pe bune, când m-am apropiat de el m-am simţit mică pe lângă el. Mi-a plăcut. Şi ce? Avea o atitudine de moarte. Nu mai încerc. Nu când are figura aia pusă. Mi-e silă.

          Parcă văd că am să ajung să-l urăsc. Aşa, din nimic. Adică blondul s-a făcut praf imediat ce-am reunuţat eu la el. Cum dracu să te faci din skater...cocalar? Mă doare capul. Nu mă mai interesează. Momentan aştept să intru în liceu, poate acolo lucrurile vor fi altfel. Şi, până atunci mă alimentez cu anime-uri atât de adevărate încât mă fac să ţip şi muzică atât de adevărată încât mă face să cânt.

           Vreau să merg la un concert. Am nevoie de o autorizaţie oficială să-mi urlu plămânii afară. Ce naiba? Dragoste?! Prea greu de înţeles azi.

Redozare.

Kaichou wa Maid-sama!

Pentru că orice fată adoră siropul!

"So you knew about it.

Do you want me to say it out loud?

You always lie at times like this.

Are you enduring as well?"

"...I am. I've been enduring!

Why must it be you?! I don't get it at all!

You're a pervert who annoys me all the time.

You're always running ahead of me and teasing me.

It's your fault!

I wouldn't have realise it if not for that game!

I wanted to join hands with you since a long time ago!

Just what are you thinking?

Why is my heart beating so fast?

Why do I feel lonely when you leave me?

Why are you...the only one causing me so much confusion?

You idiot, why do you always tease me?"

"You're really sly, Ayuzawa.

How much are you going to make me endure?

I wanted to see you interesting expressions, that's why  teased you.

Your sudden smiles always surprise me.

They're interesting, but dangerous enough to make my heart race.

I have been enduring a lot of things, and I can't phrase it short.

Even now...”

 Pentru că orice fată adoră siropul!

Să mor. Oare chiar n-am nici o şansă?

Naiba. Naiiiiba!

Numai la el mă gândesc.

Numai la el vreau să mă gândesc.

Nu mai realizez odată că nu-i adevărat.

              Sunt o nebună declarată. Nebună pe sistem turbo, dusă cu capul şi total de dinafară când vine vorba de realitate. Poate că asta se aplică şi pe felul meu de a iubi. Sau poate visez prea mult.

              "Tu vorbeşti măcar cu el?"; "Ai măcar o poză cu el?". Nu-l cunosc. Nu l-am cunoscut niciodată şi nici până în ziua de azi nu-mi amintesc că fi avut o conversaţie normală, ca între oameni. Poate pentru că asta se întâmpla într-o eră apusă a copilăriei mele, când eram cu totul altă persoană şi în acelaşi timp aceeaşi. Anii au trecut. Noi n-o să mai râdeam niciodată ca atunci. Sau, mai precis, n-am să râd eu cu ei. Pentru că în deşteptăciunea mea copilărească am zis stop şi nu i-am mai văzut şase ani de atunci. Atunci nu-mi părea rău. Nici acum nu-mi pare, pentru că ar fi fost la fel. Faptul că am zis adio mi-a dat şansa să mă schimb, să devin altfel şi să înţeleg altfel.

              După aceşti şase ani l-am văzut. Din nou. Nu părea deloc schimbat, îmi aducea aminte de acelaşi lucruri. Ce m-a fascinat au fost ochii lui. Am avut curajul să-i privesc într-o noapte, de aproape, şi deşi nu i-am văzut prin bretonul lui, le-am simţit strălucirea. Aveau o strălucire malefic de sinceră, ceva ciudat şi deloc mirific. M-au speriat. Astfel că în fiecare seară mergeam în parc, doar ca să-l văd. Să mai adaug un pic zahăr în viaţa mea amară. Nici nu ştiu dacă simt ceva pentru el, tot ce ştiu e că el mă va schimba. Dacă voi avea curajul care-mi trebuie şi dacă nu voi primi un refuz clar. Poate atunci da, atunci mă voi mai schimba un pic. Şi da, habar n-am ce înseamnă să vrei pe cineva aproape. Nu vreau să am habar. E o povară prea mare pentru mine.

              Ştiu că nu e omul perfect. Îmi dau seama de asta, nici eu nu sunt perfectă. Poate că el nu e aşa cum îmi imaginez, poate că mintea mea se joacă cu mine sau poate că pur şi simplu mă simt singură într-o lume care are multe de împărţit. Oricum ar fi, nu ştiu ce-am să fac. Singură n-am să pot să fac nimic. Aşa se consumă flăcările mele : ard până când nu mai au chef să ardă. Poate că sentimentul va dispărea. Sau poate că ironia îţi va face simţită prezenţa şi el are deja pe cineva. Asta ar fi calea cea mai uşoară, nu?

Cuţite pe linie. Nu muri =]]

WTF, PEOPLE?!

M-aţi blonzit...!

           O sticlă. Două sticle. Trei sticle. Lume. Obsesii. O casă goală. O podea care duduie. Moartea fericirii <3.

             Se simte de la milimetri distanţă vara. O simt în vene, în râsul de paraşută al Katei sau poate doar în privirea lui nouă. O simt pe umerii nevastă'mii Nexa şi în sticla de coniac de lângă uşă. O simt arzând pe cer şi întunecându-mi nopţile. O simt aproape. O iubesc. Vino dracului mai repede!

M-am oprit din a-ţi număra paşii. Oare?

"Măăă! Da' tu ştii cum se holbează la noi?!"

"Şi ce, e vina mea că cunosc vreo cinci de tipi cu numele de ..."

"Taaci! Iar i-ai zis numele!"

"Nu e vina mea că tu stai să te holbezi cum se holbează el la noi."

"Mdeah...dacă nu m-aş fi holbat, habar n-aveai că se uita la noi."

"Nu că mi-ar păsa."

         

        Uneori se întâmpla ca din simple priviri, să iasă scântei de râsete. Când crezi că viaţa ţi-e doar un deja-vu, atunci înseamnă că eşti obsesat. Iar eu personal îmi ador obsesiile.

            N-am fost la şcoală. Să zicem că nu m-am simţit bine; să zicem. Mă trezeşte mama la nouă jumate, mă roagă insistent să duc nişte bani cuiva. Am zis oke, mai ales că era o tipă pe care o ştiam şi că maică'sa, colegă cu mama, a vorbit personal cu mine şi m-a rugat frumos. Şi astfel s-a dus pe apa sâmbetei lung planificatul meu somn; bine măcar că am avut timp să visez, dar am uitat. Ştiu doar că am visat doi tipi şi un amalgam cu elemente Wonderland. Apoi am plecat, pe la două, să iau nişte chestii pentru tata. Şi cred că l-am văzut pe Dizzy la metrou; uneori am senzaţia că unele locuri sunt prea familiare. Fine, apoi am vorbit cu Mali să ieşim. Mali, însă, are un defect imens pe care eu nu-l suport. Îi ia minim 40 de minute, până la 3 ore, să iasă din casă. Mie îmi ia 10 minute, fără grabă. O s-o strâng de gât într-o zi, mai ales că ştiu că n-are nici un stres şi mă lasă să stau după curu ei.
           În fine, trecând peste asta [că doar am tolerat chestia asta vreo 3 ani, deci mai pot s-o tolerez], am mers în parc. Am povestit o grămadă de prostii, ne-am distrat până când am ajuns să mergem în zig-zag şi să cântăm "apă de izvor" :)). Sunt unele momente în care realizez că am nevoie de Mali ca să-mi scot latura de maniacă la lumină; nici măcar băutura nu mă înnebuneşte atât de tare. Astfel că vorbeam tare pe stradă, atât de tare încât lumea nu s-a obosit să nu se holbeze. Totuşi, e enervant să fii abordată de studenţii retardaţi  cu profesie de clubberi ai Politehnicii; dar în sfârşit, m-am simţit flatată, că doar omul ne oferise nişte gumă de mestecat, pe care o scosese frumuşel, ca un magician, din mânecă. Apoi ne-a catalogat ca fiind EMO. Yeeeah, i'm ză perfect emokid. Apoii...am făcut un mişto de Vlad încât m-am simţit mândră de propria persoană. Am făcut un mişto atât de urât încât omu' s-a holbat mai urât. Eu nu m-am stresat să-i văd mutra. A fost nevoie de doar trei cuvinte : numele lui, "beat" şi un nume de fată. Şi uite aşa am învăţat cum se face ipocrizie inversă. He-he.

            Am vorbit azi cu Kiwi şi poate mâine ieşim. O ştiu de doi ani şi n-am ieşit evăr. WTF... Life is beautiful.

Haaaappiness >.< 

Kyah! I WIN!

New people, old people

"Ce urâtă eeeşti!"

Pe bune?! Cine vorbea =]]

                 Ziua asta am terminat-o în forţă, fuuulll tilt. Şi prin simplul fapt că zilele obişnuite sunt la fel de interesante ca cele extraordinare, am decis să le amestec pentru a mă bucura de amândouă. Oare cunoaşte cineva sentimentul acela de entuziasm care apare când vezi o simplă şi neaşteptată figură. Oameni vechi, înconjuraţi de oameni noi.

                 Zilele mele încep ciudat. Apare un sentiment de frustraţie când îl văd pe Dizzy în staţie la tramvai, dar dispare uşor, când îi zic simplul "'Neaţa". La şcoală nu prea mai facem nimic, n-au fost faze foarte interesante. Poate atunci când Robert s-a dus la Dizzy [ăsta e un rocker cu plete miştoace] şi îi cânta "Are mama o fetiţă frumuşică foc / Face caca la oliţă şi mănâncă tot", în timp ce-i ciufulea pletele. Dah, asta a fost amuzant.

                 Apoi am ieşit cu Mali. Heeeeell yeeah! Aveam o presimţire că o să văd toată gaşca de bunăciuni azi,şi chiar aşa a fost. Oficial, blondu' s-a făcut un cocalar cu brevet [nici nu-şi mai ia placa], iar Vlad, deşi s-a tuns şi arată cam ciufulit [Mali zicea că e urât, dah mie mi se pare kawaii :X], e prima dată când l-am văzut cu blugi albi. Parcă are cracii mai lungi în vara asta =]] [varaaa....]. Deci, am salutat lumea, am văzut lume nouă şi am râs. De ce dracu' se uitau ţigăncile de la mine din cartier ca la poartă nouă, nu ştiu...He-he. Apoi am fost în Afi, ca să ne holbăm. Nimic interesant, nimic; aş fi vrut să-mi iau un hanorac, dar pur şi simplu n-am găsit.

                 Plus, când să ne întoarcem acasă, am luat tramvaiul greşit. Bine că ne-am dat seama.

Happiness >.<

Eu, decedata, vă iubesc. Pe dracu'

"OMFG! OMFG!"

Zi fără pizdeală nu se poate

"Frăguţă cu ciocolată

Şi cu frişcă-amestecată ,

Cu căpşună multă-multă

Şi vanilie zmeurică!"

           M-am trezit fără chef de şcoală, ca orice om normal. Dar atunci când mi-am dat seama că voi avea o zi minunată, mi-am revenit. Se poate şi fără alcool sau ţigări, fără obsedaţi sau obsedanţi, doar o doză de umor, plus ceva imaginar amor. Na'vă şi rima :>.

 

Apă de izvor

Don't try to fix me. I'm not broken

Daylight broke me into little shards of existence

And yet, it's just the time that passes to melt it all away

Evanescence - Hello

Câtă ironie pe lumea asta. Sau poate că simpla existenţă a naturii umane face această lume ironică. Şi totuşi, simţea cum se pierde uşor, fără şanse prea multe de scăpare. Dar exista acel motiv, acel fir de păianjen subţire, aproape invizibil şi fără putere, care oricând s-ar fi putut rupe. Acest lucru îl ajuta însă să trăiască, dându-i un neînsemnat scop. Acel fir de păianjen era salvarea lor, a tuturor, şi deşi părea fără speranţă, toţi alergau să-l prindă. Pentru că oamenii au această putere. Aveau puterea să se agaţe de acel fir mic al vieţii şi să-l transforme în salvarea lor. Realitatea.

Desperate For Attention

Când disperarea ne omoară,

Priviri de skateri ne doboară

 

Panic! At The Disco - The Only Diffrence Between Martudom And Suicide Is Press Coverage

           Astfel că în acest weekend aşteptam schimbări, dar acum mi-am dat seama că chiar nu mai există vreo şansă. Şi totuşi, eu încă visez.