Sau din amintirile
ultimei iubiri
Îi mângâiam ușor părul și zâmbeam nu amar, dar nici fericită, pentru că știam că, atâta timp cât nici măcar nu-și ridică ochii către cea care-l atinge, el niciodată nu va putea să se gândesc la mine așa cum mă gândeam eu la el. Am trăit știind că viitorul nu-mi va urma sentimentele și acum îmi dau seama că existența mea pentru el a fost ceva neînsemnat.
Vai dar cât l-am iubit! Și totul a fost în inima mea, simțeam că pot face orice pentru el, dar am ales să-mi las orgoliul meu interior să-mi dicteze acțiunile. Deși devenise evident, sau cel puțin așa cred, el niciodată nu mi-a răspuns în vreun fel. Așa că mi-am ales mândria și m-am bucurat de mica mea iubire în liniște.
Însă nu mă așteptam să mă uite. Putea măcar să mă țină minte ca și ciudata aia care l-a pălmuit când era beat, dar nu să nu mai știe nici figura mea. Cum așa?
Azi am avut o discuție rapidă și drăguță cu Sara, iubita mea Sara care mi-e acum din nou colegă după doi ani în care am fost în aceeași clasă. Și mi-a spus "Știi, m-am întâlnit cu Cutare". "Ah, my last crush", mi-am zis. Continuând, Sara mi-a zis "Știi și am pomenit de tine. Și face el "Care Cutăreasca?" Păi Cutăreasca, știi, ți-a fost colegă într-a 8a". He totally forgot.
Atât de mult l-a durut în cur de mine încât după un an juma' m-a uitat. And I was like "Da' dă-l naibii!". Nu știu de ce, nu m-am mirat; m-a surprins faptul, dar parcă mă așteptam la ceva de genul. Singurul lucru care mi se pare ciudat e că eu de atunci nu m-am mai îndrăgostit.
Happiness >.<
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu