After the shitstorm

It will always stink

         Viaţa mă iubeşte enorm. Mă adoră atât de tare încât se ţine de mine prin toate suferinţele pe care le pot suporta. Şi prin cele pe care nu le pot suporta. Chiar şi atunci când am ajuns la pragul lucidităţii, când mintea mea a luat-o razna, ea tot mă iubeşte. Chiar dacă noi ajungem să o urâm, să-i urâm forţa cu care se leagă de noi, forţă pe care noi n-o avem, să urăsc acel sentiment crud şi apăsător care poate este pur şi simplu conştiinţa, care-mi spune că e greşit să o neg, ea tot va continua să mă iubească. Dar ea nu poate să facă altceva decât să mă adore, nedespărţită de mine. Atunci când sunt împroşcată cu mizerie, atunci când sunt doborâtă la pământ într-un mod atât de dureros încât tot ce aş vrea ar fi să nu mă mai ridic, ea tot ce face este ca ea în sine, singură, să reziste. Inutilă rău viaţa asta, nu?

Feeding the pain

叶わない想い抱いて

      A existat un timp în care ea zâmbea. Un miraj al fericirii încă sălăşluia în amintirile ei, ca o speranţă ce, distrusă de adevărul realităţii, încă mai trăia doar pentru a o tortura. Însă atunci când a simţit cum sufletele lor trec printre degetele ei, în drumul lor ireversibil spre acea altă lume necunoscută, când a realizat că sângele de pe mâinile ei, izvorât din urlete de disperare, îi arde pielea cu senzaţia lui, a realizat că nu mai există drum de întoarcere. Că orice acţiune, cuvânt, gest, chiar şi gând, sunt ireversibile şi din fiecare ia viaţă un sentiment inutil, fără formă şi fără sens, al căror efecte sunt văzute mult prea târziu. Şi-a dat seama că singura soluţie era să meargă tocmai împotriva sensului vieţii ei.

Mi s-au uscat lacrimile

Care nu vor uita
să-mi ude obrajii din nou

    Este cu adevărat mizer, acest izvor al tristeţii care-şi are originea în sufletul omului. S-a născut odată cu mine, şi îmi arată fiecare greşeală pe care îndrăznesc s-o fac. Toarnă peste mine smoala distrugerii, îmi topeşte simţurile şi curajul încet, arzându-le ireversibil parcă, strat cu strat, până simt cum ploaia nefericirii mele cade peste inima mea care încă bate, aşa expusă cum este ea, agăţându-se cu fiecare bătaie de acel fir subţire al speranţei. Tot din aceeaşi inimă a mea care naşte suferinţă şi creşte îndoieli, toate ca pe o mamă iubitoare, ca şi cum ar vrea să-mi facă un bine, tot ea mă face să vreau să-mi deschid ochii şi să văd acea rază de lumină pe care numai puterea mea o poate percepe. Îmi spune cât de patetică sunt, mai ales pentru că dau vina pe ea.

Playtime with reality

Mereu mi-au plăcut

lucrurile dulci

     Nu dulcegăriile, nicidecum. Acea senzaţie pe care o am când mă ustură gâtul din cauza unor doze exagerate de lucruri dulci îmi aminteşte de usturimea cuvintelor aruncate fără a fi gândite de cei din jurul meu. Şi totuşi, accept aceste doze mult prea mari care-mi sunt practic împinse pe gât de frumoasa realitate cu zâmbetul ei insuportabil, pentru că mi se pare că ar fi mai bine cu prea mult decât cu deloc.

Sinking into my emotions

And so,

I am already far away from myself

        Mă devorez pe mine însămi şi mă pierd în vise frumoase care se transformă într-o crudă realitate când lumina zilei îmi loveşte ochii. Nu ştiu dacă ar trebui să am nevoie de ceea ce-mi doresc, dar ştiu că ceea ce-mi doresc mă face fericită. Nu ştiu dacă ar trebui să fiu mândră de mine pentru că mă avânt în fiecare secundă a vieţii într-o lume din care s-ar putea să nu mai pot scăpa, sau dacă ar trebui să mă compătimesc pentru că nu mai simt nevoia lumii reale.

Suferinţa nu se poate sfârşi decât cu mai multă suferinţă.

Şi ce e cel mai dureros e faptul că el mă iubeşte mai mult decât mă va iubi cineva vreodată.

Flying Girl.

Prima parte aici

Oricând mi-ar plăcea

ca trecutul să nu existe, el totuşi există.

       Îşi întinse mână tremurândă spre cerul nopţii luminat acum de puterea suferinţei ei, şi-şi strânse degetele într-un pumn forţat, din care lipsea adevărata putere. Ar fi vrut să prindă acea licărire de pe cer şi s-o planteze în inima ei, pentru a o preţui toată viaţa. Pentru că ştia că ceea ce a fost ars de maginificul acelei lumini era viitorul ei.

I want to be...

...crushed down

      Ploaia de metal care rănea pământul cu fiecare picătură cădea neîncetat peste o lume care nu mai merita dreptul la viaţă. Se secase pe sine atât de tare şi ajunse la un nivel de distrugere atât de mizerabil încât, acum, viaţa ei se scurgea uşor, însă fără nici o dâră de sânge. Nici sânge care să curgă din rănile ei nu mai avea, iar lacrimile ei aveau să devină propria-i distrugere.

Killing the suffering

"Într-o zi am să-l omor"

     Ironic e faptul că îmi calc unul dintre cele mai importante principii după care îmi duc viața: să nu mă las afectată de alții. Nu pot, pur și simplu nu pot să fiu atât de nesimțită încât să nu-mi pese. Și, deoarece persoana pe care eu o consider cea mai slabă din întreaga lume, este în stare să facă ceea ce eu nu pot, îmi dau seama cât de puțină putere am eu însumi.

I don't want to feel anything, anymore

Nu vreau să fiu nemuritoare,

vreau să fiu cenuşă

     Doare. Atât de tare încât mă face să vreau să-mi calc viitorul în picioare şi să cad în întunericul nesfârşit. N-am nevoie de un viitor care-mi aduce numai suferinţă, nu vreau să fiu obligată să suport lucrul pe care-l urăsc cel mai tare. Vreau să mă arunc în adânc, să-mi simt viaţa cum îmi trece prin faţa ochilor şi, odată cu respiraţia mea care se va tăia, să renunţ la suferinţa de aici pentru una şi mai groaznică.

GRANRODEO - ウソノイロ (Uso no Iro)

În cinstea slăbiciunii

Aparent,

nu există un inamic mai puternic

decât dorinţele mele

      Am ajuns să mă întreb dacă nu cumva îmi aduc suferinţa sigură, pentru că nu pot să dau vina pe nimeni altceva. Mi-e scârbă să o fac, defapt a ajuns să-mi fie scârbă de atât de multe lucruri încât lumea pe care eu o văd a ajuns dezgustătoare. Şi, precum ploaia care la început mă răcorea cu atingerea ei delicată, doar pentru ca în final să-mi taie simţirile cu picăturile care îmi păreau a fi nişte gloanţe, am ajuns să distrug tot ceea ce ar fi trebuit să preţuiesc.

Nu mă trezi

Uită-mă

şi lasă-mă să ard

     Sunetele din fundal mă fac să tresar, şi aş vrea să ţip cu scrâbă şi să le spun că m-am săturat să-i aud mereu pe fundalul disperării mele, când ei îmi spun mereu să tac. Am decis de mult că voi tăcea, o voi face pentru mine şi pentru a-mi fi mie bine, dar e mult prea greu. Mă doare, ca şi cum cineva şi-ar înfige cuţitul urii în inima şi ar trage-o, ar face-o bucăţi şi m-ar privi sadic cum eu stau să mi-o culeg. Mă droghez cu acele momente în care sunt atât de distrusă încât simt cum sufletul meu ar vrea să-şi ia zborul, dar nu poate, pentru că sfârşitul suferinţei e departe. Nu mă droghez, înghit.

Sub cerul distrus...

...vreau să dansez,

purtată de braţele tale.

       Ar fi vrut să verse lacrimi amare în acel moment, dar căldura zâmbetului lui melancolic şi focul din ochii lui o făcea să se simtă pierdută, şi îi dădea o fericire pe care ştia că o va simţi toată viaţa. Lăsând în urmă regretele, alerga cu paşi repezi, ţinându-şi iubitul strâns de mână, către un viitor care, chiar dacă avea să le aducă numai suferinţă, măcar îi va găsi împreună. În urma lor, pădurea ardea acum singură, doar ca să stingă în cenuşă orice urmă a lumii în care fuseseră fericiţi.

Rânjetul stelelor

"I can be obnoxious at times,
But try and see my heart"

   Sub norii care-mi blochează viziunea viitorului, viaţa mea se scurge ca şi lacrmile pe care nu pot să le vărs, şi totul mă face să mă înec în aşteptările mele. Ştiam că e imposibil, că fericirea nu se obţine cu câteva cuvinte, dar am obosit să mă agăţ cu dinţii şi ghearele de ea. Şi doare, ca un jung care-mi distruge inima; nu dezamăgirea doare, ci faptul că eu sunt singura care iubeşte. Mă iubeşti, şi totuşi nu mi-o arăţi, apoi mă faci să cred că eu exagerez şi te îngreunez cu sentimentele mele profunde. Ceva ce nu poate fi văzut nu există, ştii şi tu asta, nu?

Light My Fire

Focul urii mele te va distruge

în timp ce vei ţipa de plăcere

       De când m-a întâlnit, el era conştient că alături de mine îşi va găsi groaznicul sfârşit, şi am putut să-l simt cum îşi îneca frica şi îndoielile în alte sentimente pe care nu le înţelegeam. Şi totuşi m-a iubit pentru ceea ce aveam să devin, în final înecându-se în propria-i dorinţă. Eu oare l-am iubit sau l-am compătimit? L-am distrus, asta ştiu sigur.

Amintirea primăverii

Timpul trece precum briza înţepătoare a verii,

lăsându-mă pe mine cu amintirile mele amare

         Îmi place să văd oameni fericiţi. Când văd oameni care zâmbesc, care trăiesc cu acea sclipire minunată a entuziasmului vieţii în ochi, zâmbesc. Zâmbesc larg, şi în minte îmi doresc ca fericirea lor să dureze cât mai mult. Şi asta doar pentru că fericirea mea a fost spulberată de zâmbetele lor. Ironic, nu?

Rain Beat

În fiecare noapte în care nu pot să dorm

văd cum lumea se prăbuşeşte uşor.

        Sunt nopţi în care aud sunete puternice şi înfundate şi sclipiri de lumină albăstruie îmi trec pe la fereastră. Artificii, fie ele în sâmbete de toamnă sau nopţi de primăvară, artificii lansate fără vreo avertizare şi în zile aparent neimportante. Mereu m-au fascinat.

Şi ea se uită urât la mine când îi spun adevărul

"Taci. Taci. Abţine-te şi taci."

Ce gânduri inutile am uneori.

         Doare. Doare şi simt că cineva îmi dă un pumn în stomac, dar imediat relizez că pur şi simplu am luat o adevărată, simplă şi rapidă, care m-a făcut praf. Mă întreb oare ce feţe fac în chinurile mele de a rezista.

I don't want my dreams to become true

E ciudat faptul că regret;

mă doare, mă distruge şi eu nu fac nimic.

         Am prea multe dorinţe penibile, imposibile şi pe care mi-e frică să le spun cuiva. Cerul e negru şi mă sperie, totul pare atât de înfricoşător încât îmi dau seama abia acum că toată încrederea mea e cioburi pe podeaua rece a dimensiunii viselor mele. Curaj încă mai am, dar nu mă ajută cu nimic.

Drench you with rose

Am învăţat cum să privesc lumea

printr-o perdea de lumină.

       Şi totuşi, de ce disperarea pare mai dulce decât liniştea? În spatele perdelei de lumină care-mi orbeşte realitatea se dă o luptă fără sfârşit, care mi-a transformat vara într-o furtună de gheaţă. Cântă-mi, ca să mă trezesc. Eu, înecată în mândria şi visele mele, nu mai pot să cânt.