Rain Beat

În fiecare noapte în care nu pot să dorm

văd cum lumea se prăbuşeşte uşor.

        Sunt nopţi în care aud sunete puternice şi înfundate şi sclipiri de lumină albăstruie îmi trec pe la fereastră. Artificii, fie ele în sâmbete de toamnă sau nopţi de primăvară, artificii lansate fără vreo avertizare şi în zile aparent neimportante. Mereu m-au fascinat.

      Astăzi oamenii îşi lasă lacrimile să cadă pe pământ, lacrimi negre care-mi străpung inima şi-mi fac sentimentele să se evapore. Mi-am dat seama că dorinţa mea de a creşte mi-a distrus copilăria. Vreau să mă ascund în noapte, să fug departe de zâmbetele sadice şi dorinţele neîmplinite. Să nu mai văd acea lună care străpunge cerul cu strălucirea ei şi-mi sfărâmă amintirile.

       Oare numai eu pot vedea ploaia care loveşte pământul, dispărând în noapte? Vreau s-o îmbrăţişez împreună cu tine, numai noi şi noaptea care dispare şi ne taie sufletele cu reflexia ei.

      Cerul se deschide în depărtare, iar ploaia stinsă de focul dimineţii încă ne cântă. Umbrele din ochii tăi şi mirosul oraşului care începuse să aburească îmi aminteau încă o dată că am rămas un copil care vrea prea repede să crească. Te-am îmbrăţişat, alături de toamna care-şi lăsa visele cărămizii să cadă pe pământ, şi odată cu ea am dat glas dorinţelor mele. 

      Ştiam că ploaia numai pe mine mă vedea, în fiecare moment învăluindu-mă în căldura lacrimilor ei. Odată cu ea a curs şi timpul nostru, doar pentru a ne lăsa cu o urmă care să ne amintească de drumul spre casă.

      Tu, ploaie care doar pe mine mă vezi şi dispari prea repede lăsând în urmă lacrimi, de ce încă mă ţii aproape de el? Drumul spre casă a dispărut, acoperit de îndoielile şi durerea mea.

His voice kills slowly.