Pe balconul din Predeal şi lumina ţipetelor

Zilele astea am ajuns să mă întreb

dacă nu cumva trăiesc doar pentru visele mele.

        Pândeam weekend-ul care tocmai a trecut. Acele două zile aveau să-mi aducă o doză dublă de fericire cum numai eu îmi pot imagina. Şi anul ăsta, şi anul trecut. Să vedem peste un an, cum vom fi, dacă vom mai fi.
  

        Vorbeam cu Nexa ieri, cu care nu mai vorbisem de luni bune. Ceea ce mi-a amintit de Sara, cu care trebuie neapărat să vorbesc. M-am lenevit, nu mai fac eforturile pe care le făceam înainte pentru a-mi menţine prieteniile şi relaţiile. Şi deci, vorbeam cu Nexa, care a avut grijă să-mi amintească, nu că eu aş fi putut uita, că acum un an, pe vremea asta, aia, cum o fi, noi cântam Mayday Parade, Stereo Skyline şi alte prostii pe un balcon într-o vilă din Predeal şi ne plângeam amorul. A trecut un an de la nebunia aia, asta, cum o fi. Ziua în care i-am cântat, ziua în care am inhalat extaz şi altele, ziua în care am simţit că lumea se învârte un pic mai tare. S-a dus, n'o să mai fie. Şi acum mă gândesc că încă nu m-am săturat.

        Anul ăsta am fost la PLUNKLOCK, duh. M-a obosit tot evenimentul de nici nu-mi vine să cred. Azi, pe băncile şcolii, încă simţeam că mă ustură ochii de la lumina puternică şi că mă doare gâtul de la ţipete. M-a luat un somn din ăla veşnic care nu trece decât când  dai de poarta şcolii. Am luat o notă bună, am dat un test neaşteptat, dar floare-la-ureche, că doar e fost la engleză. Mâine sunt de serviciu pe şcoală, scap de o zi lungă cu şapte ore. Azi, în vestiar la sport, le-am auzit pe fetele [curve] de la mine din clasă care se declarau nefutute şi cu chef s-o ia în gură. Mă, fetele, eu ştiu c-o vreţi, dar n-am nevoie să vă aud lamentându-vă că nu se uită nimeni la voi, nu e problema mea. Stupizenii peste tâmpenii, că doar aşa se face şcoală. Nu ştiu, nu ştiu cum rezist eu până la vară. Las' că vine săptămâna altfel [= pierdere de timp] şi mai scap şi eu de moacele seci ale ălora. Şi Michi-biraki, unde se face un an de când s-a întâmplat ceva prea frumos.

        Continuu cu iubirea mea pentru vocea lui Kiyan şi chitara lui e-zuka, în curând am să aleg un album pe care să-l ascult de la cap la coadă, dar momentan sunt prinsă între nişte melodii acustice superbe de care nu mă mai satur. Şi trebuie să-mi fac un poster cu PLUNKLOCK să-i pun la loc de cinste pe perete lângă Sebastian.