Why I am not next to sea now

Because life happened

      Există acele lucruri fantastice care-mi fac inima să tresare numai atunci când mă gândesc la ele, care-mi aduc un adevărat calm sufletesc doar când le conştientizez în faţa mea. Presărate printre amărăciunea vieţii de zi cu zi, printre dorinţele neîmplinite şi printre veşnica nemulţumire care poate oricând lovi fiinţa umană, acestea sunt probabil ceea ce mă motivează să merg mai departe. Şi probabil cu astfel de lucruri am vrut mereu să-mi umplu verile.

Ce este timpul?

Poate

ceea ce ne ţine în urmă

        Sunt puţine motive pentru care mă trezesc de dimineaţă atunci când aş putea să n-o fac. Şi puţine dimineţi în care mă trezesc dintr-un motiv care mă face fericită. Aş vrea ca pur şi simplu în fiecare dimineaţă să deschid ochii şi să mă lovesc de o anume satisfacere, nu fericire. Dar până la urmă probabil că asta mi-ar fura liniştea şi m-ar îneca în acea dulceaţă a vieţii de care mie cumva mi-e scârbă.

Let's make sweet love

Adică prăjitură

cu glazură de amintiri

      Visul unei veri perfecte pentru mine este ceva foarte simplu. Ceva care prin aparenta sa stridentă grandoarea ţipă nebunia personalităţii mele. Sub cerul arzând al verii, înconjurată pe cât posibil de iubita mea mare, să străbat aerul zâmbind nebună şi cântând, sau mai bine zis ţipând, "We're soarin'", ca iubirea-mi să-mi răspundă la fel de entuziast "Flyin'!" şi cerul să răsune cu vocile noastre fericite "There's not a star in heaven that we can't reaach!". Toate asta în timp ce noi doi sfidăm cumva normalitatea, călărind astfel pe o grămadă de pepeni făcuţi cam praf în urma unei bătăi, a căror zeamă ne face să alunecăm cu viteză.

...OHHH DAAAAAAAAAAAAAA.

Being blue

has never been

so colorful

      Mă gândeam că poate ar trebui să învăţ să mă abţin din a zâmbi dureros de larg şi idiotic de câte ori mă întâlnesc cu cineva pe care nu l-am mai văzut de mult timp, dar probabil e imposibil. Probabil că aşa e omul, atunci când e cu adevărat fericit, nu care cum să nu scape ceva din sentimentul acela printre degete. Să spun că mi-a fost dor, am uitat, poate pentru că o spusesem de atâtea ori înainte să ne vedem.

Scoici

    Dorinţa mea neaşteptată le-a trezit din somnul lor îngheţat, aducându-le în faţa dureroasei lumini care avea să le dicteze sfârşitul. Le-am scăpat în abisul arzător, le-am făcut să-şi deschidă porţile grele ale sufletului lor şi m-am bucurat de fiecare ţipăt care le trimitea viaţa către coşul de gunoi. Apoi le-am înghiţit sângele cu poftă şi fără să-i apreciez gustul acru, distrugând astfel ultima urmă a existenţei lor.

Braşov reloaded

...au trecut aaani!

    "Au trecut aaani şi viaţa s-a schimbaat!" Trecerea timpului mă loveşte şi mai tare acum pentru că sunt conştientă de ea mult mai bine decât eram când eram copil. Acum viaţa se scurge altfel, lăsând în urmă un soi de regret pe care n-aş avea de ce să-l bag în seamă. M-am...refugiat trei zile în oraşul ăsta din munţi şi am făcut ceea ce n-am putut face acum un an.

Valurile nostalgiei

They're drowning me

slowly

      M-am gândit, oare optimismul are cantitate? Probabil că poate fi măsurat şi pus pe o scară de intensităţi, dar oare fiecare treaptă reprezintă "optimismul" autentic? Tot ce ştiu eu e că optimismul e neschimbat. Că dorinţele mele simple, şi totuşi atât de greu de îndeplinit, sunt cele care dau valoare secundelor efemere ale vieţii. Pentru că dorinţele cu adevărat greu de îndeplinit sunt "vise" în vocabularul meu. În orice caz, nu nuanţa cerului dictează lumina zâmbetului meu.

'Till the last moment

When we revive

from our regrets

      Până în ultimul moment...voi fi alături de tine. Îţi voi zâmbi cu toată căldura pe care o voi găsi în inima mea, cu fiecare scânteie a sufletului meu arzând. Te voi privi cu hotărâre şi cu un anume regret, poate cu tristeţe sau pur şi simplu cu calmul adus de o decizie sigură. Totul depinde de tine. Dacă acea căldură din sufletul meu te va îmbrăţişa şi te va preţui, sau te va arde, hrănindu-se din ţipetele tale. Dacă te voi privi cu bucurie în fiecare zi, ca pe ceva preţios, ca pe cineva pe care vreau să-l văd zâmbind, al cărui zâmbet mă face şi pe mine fericită, sau dacă în adâncul ochilor mei nu vei găsi nicio urmă de regret, decât probabil o milă din aceea scârboasă în urma căreia se află sentimentul de superioritate.

Plimbare pe acoperişuri

Zburând peste

visele noastre

      Peste orizontul senin trece urma unui zâmbet şi mai senin. Îşi duce iubirea în spate, la propriu, cu bucurie, ca pe ceva valoros, fără de care probabil n-ar putea zâmbi aşa. Iubirea lui ţipă şi se agită. Mâinile-i tremură încet în timp ce se ţine cu degete încleştate de şuviţele lui, şi vocea revoltată i se blochează deseori, stupefiată. Sub ei, oraşul se lasă călcat în picioare. Ţiglă cu ţiglă, jgheab cu jgheab, totul este marcat de paşi uşori şi rapizi, ce nu lasă niciun alt sunet în urmă decât urletele de mirare amestecată cu o uşoară groază a iubirii purtate pe umeri. Şi continuă să calce pe acoperişuri, să sară unul peste altul, ca pe pietre ce formează un soi de cărare peste o apă curgătoare. În urma lor, şuviţe albastre precum cerul senin flutură.

Turning this month's page

Yuki!

       Oare controlul de unde vine, pe ce idee se bazează şi de ce pare a fi necesar? Poate că face parte din faţada de care toţi avem nevoie pentru a supravieţui, sau mai bine zis pentru a ne croi un drum prin această societate. Şi poate că se naşte din dorinţa noastră lăuntrică de a fi...perfecţi, puternici sau frumoşi. Cu siguranţă el este acolo, acel control involuntar, care vine de la sine şi cu greu poate fi doborât, pentru a ne apăra de ceea ce ne-ar răni. Dar nu oare omul este cu adevărat fericit când se simte liber?

Eclere

Priveşte şi

este privită?

      O oglindă. Priveşte fiecare detaliu şi totuşi nu vede nimic, rămânând rece şi neschimbată la atingerea razelor care parcă vor s-o încălzească, dar sunt alungate odată cu reflexia lor. Prezenţa ei e uneori înţepătoare, parcă fiind o pereche de ochi ce privesc silenţios totul, existând, dar nefăcându-se văzuţi. Însă aceasta îşi regăseşte adevărata viaţă numai atunci când reflectă viaţă. Prinde contur atunci când conturează un zâmbet, o mişcare, un dezastru sau un moment plin de entuziasm. Aş vrea...să fiu ca o oglindă. Oare?

The depths of everything

May be

where true beauty lies

"Peştele care se îneacă"...şi eu simt deseori că mă sufoc respirând aerul acestei lumi

       Am vizitat din nou necunoscutul. Eram prieteni vechi, atât de vechi încât uitasem chiar şi urmele lăsate de el în visele mele. Când a devenit deja cunoscut, dovedindu-se a fi ceva mult inferior aşteptărilor mele, l-am abandonat indignată în favoarea dorinţei puternice de a avea ceva nou. Nu neapărat un alt necunoscut, pur şi simplu nou. Mi-a trecut rapid prin minte aceeaşi tristeţe care mă cuprindea mereu după un astfel de moment, spunându-mi că vina a mea este, a mea şi aşteptărilor mele. Şi apoi m-am întrebat...oare toată viaţa mea aşa va fi?

The world's always joking

And mostly

also lying

       Probabil că actele percepute ca fiind "rele" există pentru că pot fi folosite pentru obţinearea a ceva ce poate fi perceput ca "bine". Nimic nu pare a fi inutil şi totul, de la comportament la concepte abstracte şi pure minciuni, poate fi folosit pentru a servi drept avantaj. Sau poate că simplul fapt că noi gândim totul prin prisma ideii de avantaj sau dezavantaj este ceva greşit . Pentru că, până la urmă nu conteză neapărat rezultatul unei minciuni faţă de modul în care aceasta este văzută.

Trenul vieţii

Oare e nevoie

de un nou început?

     Sunetul acesta artificial și repetitiv care poartă mii și mii de vieți îmi este foarte drag, nu știu de ce. Se asemănă cu cel care mă poartă pe mine în fiecare vară către o mică lume a viselor. Deși, acela pare mai fin și totuși mai greoi, trădând parcă cum că ar purta pe aripile lui fragilitatea puterii. Uneori stau și pe fundalul melodios al vieții mele apare o sclipire a infinitului: n-aș putea rămâne aici pe veci?

Vreau să-mi amintesc...

...cum să folosesc iubirea

“See, there was this boy; his heart was as fragile as the wind. “

     Singurătatea poate fi concepută ca fiind atât o slăbiciune cât şi o dovadă de putere psihică. Probabil că fiecare caracteristică umană, fiecare stadiu sau stare sunt aşa. Şi totuşi, singurătatea pare a fi ceva întotdeauna unic, ceva ce nu poate fi împărtăşit. Ne îndepărtează de ceilalţi pentru a ne apropia de propria persoană, pentru că oricum până când nu vom fi cu adevărat noi înşine, nu ne vom putea apropia nici de cei din jurul nostru. Solitudinea aceasta care ne rupe de lume doar pentru a ne apăra este o slăbiciune pentru cel care nu o doreşte şi o dovadă de putere pentru cel care poate să trăiască alături de ea.

Dreaming of glorious beauty

a.k.a. Reika

麗華

     Societatea în care trăim, oamenii cu care alegem să ne înconjurăm, sau cei printre care suntem obligați de circumstanțe să trăim, sunt probabil un factor important care ne dictează percepția despre sine și despre modul în care ar care trebui să luăm decizii. E inevitabil și totuși frustrant, pentru că până la urmă ne lăsăm indirect controlați de ceilalți. Depinde de noi să alegem ce lăsăm și cun să ne controleze.

Nu am nevoie de talent

Ca să trec peste greutățile vieții

     Ritmul vieții noastre este probabil ceva ce pare hotărât. Până la urmă, avem control absolut asupra noastră, chiar și atunci când alegem să ne lăsăm controlați de alții. Fiecare dintre noi are propria voință, și probabil ca ea se poate manifesta într-un mod latent. Pentru că, fie ne putem lăsa duși de val, fie prinși în ritmul altcuiva, dar totul în final este alegerea noastră. Să nu ne gândim ca în unele situații nu avem de ales, ci că preferăm să nu alegem.

Propria lume îmi cade în cap

Precum visele patetice

ale zilelor de ieri

         Să ne îmbrăţişăm trecutul, oricum ar fi el. Oricând de ruşinaţi, indiferenţi, trişti sau plini de regrete ne-ar face acesta să ne simţim. Timpul trece ca să vindece, ca să creeze şi să dea viaţă, să aducă uitarea şi poate şi înţelepciunea. Avem nevoie de trecut pentru a avea un viitor, şi avem nevoie de prezent pentru a ne crea viitorul. Să folosim ceea ce ne-a fost deja dat, ceea ce pare normal şi deloc special, pentru a crea, a face rost de, a pune mâna pe, a fabrica sau a născoci tot ceea ce n-avem şi ni se pare special.

Masato no Katana

Or more

procrastination

      No, I actually wanna write this.

      E ciudat cum scrisul îmi poate schimba starea de spirit. Nu e ca şi cum cineva mă influenţează, nici ceea ce scriu nu mă influenţează pentru că nu pot să scriu ceva contrat stării mele de spirit. Defapt şi de drept, eu mă influenţez singură, eu îmi induc o stare de spirit pentru că vreau să mă simt într-un anime fel sau vreau să transmit ceva vouă ăstora care vă pierdeţi vremea p'aci într-un anume fel. As you can guess, I don't feel serious as always.

Michi-biraki III

Precum visul

unor culori vii

        S-ar putea spune că iubirea poate fi atât simţită cât şi învăţată. Probabil oricărui concept i se poate aplica această afirmaţie. Astfel că, se ajunge la idea că aceste două motive n-ar putea exista unul fără celălalt. Ceea ce înseamnă că se completează unul pe celălalt. Am redescoperit astăzi că atunci când îmbini a învăţa cu a simţi, experienţa devine una de neuitat. Am învăţat din nou cum să simt, am regăsit o latură nouă a frumuseţii şi am admirat viaţa ca fiind ceva plin de oportunităţi.