Anime Vară 2013 - PRIMA IMPRESIE

Pentru că de ce nu.

I'll try and make this short

...it may end up sort of sensless

Sezonul se anunţă a fi destul de interesant şi pentru că e vară nu m-am abţinut şi acum cred că m-am apucat de vreo 20 de titluri. O bună parte din ele sunt continuări ceea ce face totul şi mai divers. Însă momentan nu am văzut nimic care să mi se pară extraordinar, ceea ce e cumva trist. N-am dat niciun zece vreunui anime de anul ăsta. Eeen fin, let the fangirling begin:

'Till the last moment

When we revive

from our regrets

      Până în ultimul moment...voi fi alături de tine. Îţi voi zâmbi cu toată căldura pe care o voi găsi în inima mea, cu fiecare scânteie a sufletului meu arzând. Te voi privi cu hotărâre şi cu un anume regret, poate cu tristeţe sau pur şi simplu cu calmul adus de o decizie sigură. Totul depinde de tine. Dacă acea căldură din sufletul meu te va îmbrăţişa şi te va preţui, sau te va arde, hrănindu-se din ţipetele tale. Dacă te voi privi cu bucurie în fiecare zi, ca pe ceva preţios, ca pe cineva pe care vreau să-l văd zâmbind, al cărui zâmbet mă face şi pe mine fericită, sau dacă în adâncul ochilor mei nu vei găsi nicio urmă de regret, decât probabil o milă din aceea scârboasă în urma căreia se află sentimentul de superioritate.

Turning this month's page

Yuki!

       Oare controlul de unde vine, pe ce idee se bazează şi de ce pare a fi necesar? Poate că face parte din faţada de care toţi avem nevoie pentru a supravieţui, sau mai bine zis pentru a ne croi un drum prin această societate. Şi poate că se naşte din dorinţa noastră lăuntrică de a fi...perfecţi, puternici sau frumoşi. Cu siguranţă el este acolo, acel control involuntar, care vine de la sine şi cu greu poate fi doborât, pentru a ne apăra de ceea ce ne-ar răni. Dar nu oare omul este cu adevărat fericit când se simte liber?

The depths of everything

May be

where true beauty lies

"Peştele care se îneacă"...şi eu simt deseori că mă sufoc respirând aerul acestei lumi

       Am vizitat din nou necunoscutul. Eram prieteni vechi, atât de vechi încât uitasem chiar şi urmele lăsate de el în visele mele. Când a devenit deja cunoscut, dovedindu-se a fi ceva mult inferior aşteptărilor mele, l-am abandonat indignată în favoarea dorinţei puternice de a avea ceva nou. Nu neapărat un alt necunoscut, pur şi simplu nou. Mi-a trecut rapid prin minte aceeaşi tristeţe care mă cuprindea mereu după un astfel de moment, spunându-mi că vina a mea este, a mea şi aşteptărilor mele. Şi apoi m-am întrebat...oare toată viaţa mea aşa va fi?

Vreau să-mi amintesc...

...cum să folosesc iubirea

“See, there was this boy; his heart was as fragile as the wind. “

     Singurătatea poate fi concepută ca fiind atât o slăbiciune cât şi o dovadă de putere psihică. Probabil că fiecare caracteristică umană, fiecare stadiu sau stare sunt aşa. Şi totuşi, singurătatea pare a fi ceva întotdeauna unic, ceva ce nu poate fi împărtăşit. Ne îndepărtează de ceilalţi pentru a ne apropia de propria persoană, pentru că oricum până când nu vom fi cu adevărat noi înşine, nu ne vom putea apropia nici de cei din jurul nostru. Solitudinea aceasta care ne rupe de lume doar pentru a ne apăra este o slăbiciune pentru cel care nu o doreşte şi o dovadă de putere pentru cel care poate să trăiască alături de ea.

Dreaming of glorious beauty

a.k.a. Reika

麗華

     Societatea în care trăim, oamenii cu care alegem să ne înconjurăm, sau cei printre care suntem obligați de circumstanțe să trăim, sunt probabil un factor important care ne dictează percepția despre sine și despre modul în care ar care trebui să luăm decizii. E inevitabil și totuși frustrant, pentru că până la urmă ne lăsăm indirect controlați de ceilalți. Depinde de noi să alegem ce lăsăm și cun să ne controleze.

Fericirea văzută prin lupă

S-ar putea să fie

doar minciuni

        Cunoaşteţi sentimentul acela care dă impresia că nu trăieşti, ci supravieţuieşti? Ei bine eu mă lupt cu el de ceva timp şi, pentru că, pare-se, bătăliile se termină cu retragerea ambelor armate, probabil războiul nu se va termina fără victime. Sau, mai concret spus, eu fug de greutăţile vieţii şi odată cu ele îmi scapă...sau scap şi de aspectele frumoase. Nu vreau să lupt, dar dacă ar fi să urmez o replică dintr-un anime văzut recent, heehe, "e nevoie să-ţi pătezi mâinile pentru a proteja ceea ce-ţi e drag". Se vede că fără război pacea nu mai pare pace.

Propria lume îmi cade în cap

Precum visele patetice

ale zilelor de ieri

         Să ne îmbrăţişăm trecutul, oricum ar fi el. Oricând de ruşinaţi, indiferenţi, trişti sau plini de regrete ne-ar face acesta să ne simţim. Timpul trece ca să vindece, ca să creeze şi să dea viaţă, să aducă uitarea şi poate şi înţelepciunea. Avem nevoie de trecut pentru a avea un viitor, şi avem nevoie de prezent pentru a ne crea viitorul. Să folosim ceea ce ne-a fost deja dat, ceea ce pare normal şi deloc special, pentru a crea, a face rost de, a pune mâna pe, a fabrica sau a născoci tot ceea ce n-avem şi ni se pare special.

Masato no Katana

Or more

procrastination

      No, I actually wanna write this.

      E ciudat cum scrisul îmi poate schimba starea de spirit. Nu e ca şi cum cineva mă influenţează, nici ceea ce scriu nu mă influenţează pentru că nu pot să scriu ceva contrat stării mele de spirit. Defapt şi de drept, eu mă influenţez singură, eu îmi induc o stare de spirit pentru că vreau să mă simt într-un anime fel sau vreau să transmit ceva vouă ăstora care vă pierdeţi vremea p'aci într-un anume fel. As you can guess, I don't feel serious as always.

"With a kiss...

...I'll shut that mouth of yours

that laughs and calls me a fool!"

       Poate că oamenii ar putea fi categorisiţi după cât de mult îşi lasă instinctele să le domine ruşinea. Sau cât îşi lasă latura animalică să o domine pe cea umană, dacă ar fi să credem că există o "latură animalică" în oameni. Şi totuşi, asta nu ar însemna neapărat că instinctele sunt ceva animalic şi ruşinea este pur şi tipic umană. Pentru că, probabil că un instinct lăsat liber, însă controlat, care ascunde o anumită pudoare, e mai frumos decât onoarea ruşinii, dacă aşa ceva există. Cel puţin aşa aş vrea eu să cred.

Constelaţia zilelor trecute

Îşi arde

ultima lumină

       Vreau să întind mâna către Andromeda şi s-o fac un inel pe degetul meu. Printre strălucirea stelelor vreau să mă pierd, să mă topesc şi să devin lumină alături de ele. Să le privesc pe veci cum se nasc pentru a-şi dărui viaţa cerului negru, linişti nopţii şi zâmbetelor oamenilor. În această viaţă vreau să iubesc sub cerul înstelat, să văd moartea sub strălucirea lui şi să-mi aud ecoul în noaptea goală.

Război cu praful...

...de sub podeaua

bătută de paşii mei inegali noaptea

        Influenţa celor din jur este un aspect inevitabil şi surprinzător. Este probabil unul dintre factorii cu cea mai mare influenţă (pffft, n-am chef să mă gândesc cum să evit repetiţia) asupra comportamentului nostru, asupra formării lui şi variaţilor lui. Ce se întâmplă însă când influenţa celorlalţi mă face să acţionez în aşa fel încât praful din jurul meu se ridică?

I want to be All Alone With You

"Oamenii sunt puternici"

Asta e o minciună, nu?

       Nu vreau să cred în faptul că m-am simţit mândră de mine pentru că eram în stare să mai zâmbesc vag după ce mi-a fost călcat sufletul în picioare. Nu pot fi o persoană nobilă, miunată şi atât de perfectă încât să dau blândeţe în locul urii care mi se trimite. Şi nu pot zâmbi când plouă.

Agitaţie monotonă

Probabil că nici el

nu înţelege ce simte

       Secretele lumii, ale minţii omeneşti, ale visului sau abisului, are dorinţelor sau ale logicii, sunt probabil ceva ce nu trebuie înţeles. Însă, cum omul este o fiinţă mult prea gradioasă, prea minunată, şi prea complexă pentru a ignora aceste concepte, rămânând astfel în neştiinţă, apare dorinţa de cunoaştere. Sau tentaţia, fiecare o numeşte şi o priveşte cum vrea, pentru că, până la urmă, lumea arată aşa cum arată pentru că fiecare alege să o privească aşa cum doreşte. Şi, probabil, că imposibilitatea ignorării acestor dorinţe este defapt esenţa slăbiciunii.

Durata optimismului

Vreau să simt că sunt în viaţă

şi trăiesc

        Optimismul e ceva care, dacă stăm să ne gândim, nu poate fi simţit cu adevărat decât precedat de o anumită doză de pesimism. Suferinţa are poate un impact mult mai puternic atunci când e precedată de fericire. E frumos, ironic, şi totuşi are atâta sens încât de dureros, acest fapt prin care două concepte, sentimente, cum ar fi să le numim, deşi sunt total opuse, existenţa unuia depinde de existenţa celuilalt. Omul are nevoie de toate, multe, şi oricum ar fi ele, bune sau rele.

Mi-e dor de stelele...

...pe care fumul oraşului

mi le ascunde

      Simţeam pe piele briza uşor rece, înţepătoare, a nopţilor de vară, care alunga febra din sufletul meu şi îmi amintea de visele fade pe care încă le ţin în mână. Mi-am înecat simţurile în neantul întunericului şi mi-am lăsat privirea mângâiată de razele blânde ale lunii. Când am deschis şi mi-am îndreptat ochii spre cerul care părea un abis ce emană propria-i lumină, am făcut cunoştinţă cu acea predea de lumină printre care se găsesc flăcările dorinţelor şi iubirii oamenilor. Fiecare stea avea un suflet al ei, un mister al cărui sens stă în spatele faptul că nu trebuie înţeles. M-am pierdut în căldura lor şi aş fi vrut să nu le părăsesc niciodată.

Strawberry Days

Viaţa e mult mai frumoasă

când o devorezi cu zahăr

Boys are always better when sparkly.

      Probabil că redescoperirea e un proces mai interesant şi mai concret decât cel care-l precedă, evident, descoperirea. Impactul unor concepte, motive sau imagini noi nu este neapărat la fel de efectiv şi nu lasă o impresie la fel de puternică şi durabilă decât înţelegerea lui în profunzime, care, în cele mai multe cazuri, nu poate fi dusă la bun sfârşit doar de la prima experienţă. Sau, mai bine zis, oamenii mereu învaţă cel mai bine din propriile greşeli şi, probabil, reuşite.

Almost All Alone With You

"Vreau să fii fericit...

alături de mine"

    Presupun că îmi doresc să fiu dependentă de ceva faţă de care să nu simt că ar fi nevoia să scap, ceva care să nu-mi dea impresia că mă afectează. Probabil că vreau să cred că dependenţa este ceva reciproc, că nu numai eu sunt cea care alege să se dedice şi să se lase absorbită de ea. Dar, până la urmă, probabil că am nevoie de ceva pe care să-l doresc atât de mult precum eu îl fac să mă dorească.

Swift Gaming

It's all about how

you play with your life

    Niciodată n-am încercat să percep cu adevărat viaţa ca pe un proces distinct căruia i se poate atribui, fie şi cu sens conotativ, un nume, o definiţie sau un sentiment. E adevărat că haosul acesta ce ascunde un inifnit necunoscut care se numeşte viaţă a putut fi numit, pe rând şi uneori la grămadă, suferinţă şi durere, fericire şi optimism, împlinire sau dezamăgire, joc sau realitate, vis sau iad. Oricum îşi alege fiecare să o numească, viaţa va rămâne acel element care poate fi privit în două moduri: viitorul care poate fi schimbat prin efort şi muncă sau care va fi aşteptat şi acceptat sub denumirea de "soartă". Cât despre trecut, fiecare face ce vrea cu el.

It feels like weekend

But there's no

choco!

     Nu vreau să mă pierd printre vise, nu vreau să simt că am căzut pradă unui ireal din care nu aş simţi nevoia să evadez. Dorinţele mele mă fac să cred că mă trădez pe mine însumi în fiecare moment în care elimin realitatea din faţa ochilor mei. Poate că ar trebui să creez singură lucrurile pe care mi le doresc, sau poate ar trebui să las soarta să mi le aducă. Şi, atunci când această soartă mi le distruge?