Taishou Mebiusline

      Tânărul Hiiragi Kyouichirou îşi părăseşte satul natal pentru a studia la universitatea din Tokyo. Acesta este fiul cel mai mare al familiei care administrează şi conduce satul său, astfel că acesta are sarcina de a moşteni această ocupaţie, motiv pentru care este trimis de părinţi la studii. La plecare, lui Kyouichirou i se încredinţează o katana sacră a familiei, iar tatăl său îi spune că, în funcţie de corectitudinea din punct de vedere moral a acţiunilor acestuia, katana îl va proteja sau îl va blestema. Acesta ajunge în maiestoasa capitală, pregătit fiind să întâmpine orice soartă i s-ar pune în cale şi să-şi proteje principiile. El nu are însă nicio idee că "soarta" îi va aduce nişte experienţe cu totul extraordinare.

aka a whole shitload of plot

      Mebiusline (prescurtez aşa) este un superb joc BL lansat la finalul anului trecut. Acţiunea se petrece în era Taishou (japonezii au ere în funcţie de cât durează domnia împăratului), deci undeva pe la începutul anilor '20. Am aflat de joc de pe blogul lui domshiki şi am avut aşa o rază d'aia de instinct/atracţie "trebuie să joc chestia asta". De data asta intuiţia mea a funcţionat la maxim :>. Astfel că n-am avut de ales decât să joc în japoneză, dar m-am descurcat. Dacă n'aveţi de gând să jucaţi, vă invit cu drag să citiţi review-ul hilar al lui domshiki. I think mah fav line from that review has to be "Tate goes into a drunk rage about (...) how he wants to kill fucking Senge and shave off his loreal paris hair. " *lol*.

      Mi-a luat...ceva să-l joc. Probabil cam o săptămână. Jocul pare a fi de lungime medie, 30 de ore or smth. Jucând în japoneză, am ajuns să binecuvântez chestia asta numită Wakan. E relativ obositor, dar învăţ kanji (într-un hal haotic, ce-i adevărat) şi mă ajută la citit. Limbajul a fost greoi. Au folosit kanji unde de obicei se foloseşte hiragana, şi pentru că povestea implică familia imperială cu suita lor de titluri şi denumiri, la un moment dat eram ameţită.

*look at that hair ✖‿✖* "Privind reflexia figurii frumoase a lui Senge în lama lustruită, voi muri; astfel gândi atunci Kyuouichirou". - inclusiv descrierile lui Senge au o anumită eleganţă.

      Povestea e greoaie. E groasă. E deasă. E naibii complicată. Îîîîn fine, am trecut şi prin ea. E complicată, dar e solid făcută - există inconsistenţe între evenimentele din rute, dar cum personajele sunt şi ele complexe, se justifică cumva. Genurile probabil sunt un mister supranatural cu iz de război şi istorie. Scenariul nu e nimic extraordinar, uneori m-a atins, alteori mi s-a părut în plus. Există în schimb o diversitate de motive, ceea ce dă întregului complexitate. Dezvoltarea relaţiilor e plăcut graduală şi consistentă.

Turnul ăla chiar a existat la vremea aia. Cred că a fost primul zgârie nori din Japonia - avea 12 etaje.

      Arta e o plăcere. În afară de acea uşoară distorsionare a unghiurilor feţelor din anumite perspective (asta e des în jocuri), totul e curat făcut. Fundalele sunt făcute cu acurateţe, iar hainele sunt interesante. Pentru că e situat în perioada aia, apar kimonouri (mai exact Kyou poartă hakama). Cromatica are un ton uşor stins,  totul e echilibrat şi probabil din cauza perioadei nu apar culori stridente. CG-urile au o mică problemă din punctul meu de vedere, şi anume că se cam repetă aceleaşi poziţii, aceleaşi cadre - le lipseşte o anume diversitate. Există şi animaţii, nimic extraordinar, dar adaugă o notă drăguţă imaginilor şi fac experienţa mai interesantă, în special în ruta lui Shigure.

      Coloana sonoră e iarăşi o plăcere pe care mi-a luat o grămadă s-o găsesc, la început a fost o delectare s-o ascult, dar repetată de n ori a devenit...s-a consumat, ceva de genul. Are, bineînţeles, elemente ce aduc a muzică tradiţională japoneză. Chitară electrică pentru scenele de acţiune, apoi flaut şi probabil niko. Pian n-am observat, sincer - este, dar nu foarte des. Fiecare final de rută are o piesă instrumentală mai complexă, iar apoi există, ofc, o melodie pentru opening şi una pentru endingul de la ruta adevărată.

      Sistemul de joc e simplu, doar alegeri şi muuulte bad end-uri. Mare parte n-au scene, iar dintre alea care au, doar una chiar m-a lovit. Principala chestie care se întâmplă în ele e că moaaare cineva sau altcineva sau mai mulţi sau naiba ştie oricum bye bye life. Am trecut peste ele, la început cu gust amar, apoi cu detaşare pentru că devenisem obişnuită. Înainte să joc am citit un review spoiler-free, ca să ştiu dacă chiar vreau să mă apuc de troaca asta imensă în japoneză, şi acolo scria cum că ar fi o anume ordine recomandată de joc, aşa că m-am structurat şi eu urmând oarecum sfatul ăla. Există o anumită bucată de "rută comună", apoi evenimentele se detaşează total.

ADOR ilustraţia asta. Prezintă perfect imaginea personajelor în stadiul lor iniţial. Look at my lovely Senge being fabulous max as always.

      Rutele - personajele de cucerit - sunt patru. Tipologii destul de diferite, fiecare are o personalitate bine construită, şi, cu excepţia lui Senge, e posibil ca toţi să fie plăcuţi marii majorităţi. Relaţiile dintre ei sunt la fel de diverse şi interesante, iar modul în care Kyou interacţionează cu ei rămâne constant (adică nu-şi schimbă atitudinea/caracterul de la rută la rută). Senge e cumva excepţie de la regulă mereu din cauza tipologiei lui. Poziţiile lor sociale joacă un rol important în poveste şi aflarea treptată a acestora e o parte destul de interesantă a jocului.

       Kyouichirou e un protagonist foaaarte simpatic. E un soi de bocchan mai modest, un băiat crescut şi educat cu grijă şi cu o anume eleganţă şi discreţie. Vorbeşte politicos şi cu "watashi" şi "anata", ştie să mânuiască sabia şi deci he's got some guts and ofc balls. E foarte bine echilibrat, poartă cu mândrie aura aia de uke, dar, când e nevoie, propria lui putere iese la iveală. Acuma că scenariul e făcut în aşa fel încât să vină mereu cineva să-i salveze funduleţul if u know what i mean, e altă problemă. Lu' duducă ăsta îi plac senbei (un soi de biscuite/sărăţea din orez :)) ) şi chestia asta e un element folosit atât de des în joc încât i-a cam devenit definitoriu.

      Am început cu SHIGURE. Pare simpatic, nu? Cel puţin mie aşa mi s-a părut, după modul în care stă, tonul cu care vorbeşte şi după cum arată. Visez eu sau de obicei personajele cu părul mai ondulat, mai revoltat aşa, sunt mai simpatice şi mai uşor de apropiat? (Reeeeiji Kotobuki) En fin, I wanted Shigure and I got him.

E genul ăla de nice but strong (actually all of 'em have da powah in da fists) dude who speaks smth like "darou? dakara ore wa saikyou da ze!". Ruta lui are atâta plot încât la un moment dat se împarte în două, astfel că sunt două ending-uri mari şi fericite. Relaţia lui cu lil Kyou e foarte cute and has some srs fluff but than theres that one moment when Shigure does that to Kyou and makes him release those beautiful sounds and i'm like "i can never get enough of this kinda fetish". Basically he's licking his ear. 

       Apoi am trecut la don'şoru TATEBAYASHI KAI. I somehow never gonna be able to take Tate srsly. Ruta lui a fost mai puţin diversă, a trecut cel mai repede şi a fost cumva amuzantă pentru că Tate e genul ăla de...bărbat (dunno how i should call him ah da tipul e soldat) care are nişte principii clare, o tărie din asta venită din sentimente frumoase. Practic el pare dur, bine, cumva chiar este, dar defapt are o inimă blândă, să-i zicem nobilă (sorry anyone aint more noble than my Senge tho). Tate...bayashi-sama, cum îi zice Kyou, poate fi foarte frumos privit ca acel cavaler curajos pe cal alb (mă deci curajos, nu fermecător) - oricum aşa îl vede Kyou.

Starea lui emoţională s-a dovedit a fi ceva destul de încurcat and now i realise thats a point a like about Tate bocchama as his butler calls him. Yeah he has a fucking butler he's that kind of guy. Cel mai puţin favorit pentru că nu m-a încălzit cu nimic ruta lui and u young man get those fucking bangs on ur forhead the lack of hair on ur head is totally unattractive i mean look at the others how they're letting their fabulous locks fly around.

       După Kai bocchama, am trecut la the mathafucking god of overwhealming gorgeous bitchness, SENGE IORI. Care apropo e nume de fată, "Iori". Yaoi makers dont give a fuck tho, neither do I. Ahaam, deci Senge este tipologia sadistului posesiv care se grăbeşte şi forţează şi ştim noi ce face, e rudă de acelaşi grad cu Shiki din Togainu din anumite puncte de vedere. Şi, deşi pe mine mă lasă total rece genul ăsta de personaj, Iori zici că mi-a fiert sângele, nu alta. Deci s-a urcat aşa cu putere de catapultă în lista personajelor mele favorite şi e undeva suuus de tot. Iori este...mândru, încrezător în sine, fermecător, puternic, conştient de toate acestea, pe care le foloseşte spre propriul beneficiu, este nobil (viconte bitchez), citit, cu atenţie educat şi cu şi mai multă atenţie autoeducat pentru a-şi cunoaşte foarte bine subiectele care-l interesează, elegant, atrăgător, carismatic şi totuşi înfricoşător, cu un control de sine extraordinar şi totuşi cu o gamă largă de emoţii puternice, posesiv şi dominator, hotărât şi, nu în ultimul rând, o personalitate obişnuită cu controlul suferinţei de orice fel.

Dacă îmi aduc eu bine aminte, are titlul de general maior şi este cel care conduce garda imperială. Primul lucru care m-a atras la el a fost părul - pleata fabuloasă a lui Senge arată superb în absolut orice imagine cu el din joc. Apoi personalitatea, apoi limbajul ăla relativ complicat care ascunde o nuanţă de "măria mea vă va da gata pe toţi, ţăranilor" (aici semănă cu Camus), iar apoi elemente rutei lui care au atins aşa cu forţă un fetish de-al meu aaand there goes my blood, lost cuz of major nosebleeding.

"Consider că Senge, care nu şi-a lăsat frica să se termine tot cu frică, schimbând-o în forţă, este cu adevărat puternic" this kind of strong charas I LOVE

Fiind acea tipologie aparent blestemată, finalurile lui Senge (sunt patru frate) nu sunt satisfăcătoare în adevăratul sens al cuvântului. Deeeci, primul de care am dat mai întâi m-a lăsat aproape plângând şi după aia râzând isteric pentru că how could you actually write such a tottally stupid conclusion i mean CMON SENGE KYOUICHIROU and no they didnt get married. Apoi a fost aparent total necesarul final ciudato-scârbos. Aaaapoi un final cumva bun cuz they end up in a rlly badass way but it feels uncomplete. Şi probabil finalul ceel mai adevărat, ultimul de care am dat eu, în care rămân împreună înconjuraţi de flăcările dorinţelor lui Senge pentru că se ştie că prinţul nostru vrea să cucerească lumea. Aş putea vorbi despre Senge până pooooimâine, dar ajunge. Singurul lucru care mai trebuie menţionat e groaznica ironie că, în afară de ruta lui, relaţia lui cu Kyou ajunge naşpa rău.

       În final, MISAAAAKI. Al...cincilea "Misaki" pe care-l cunosc. L-am lăsat pe final de tot şi bine am făcut pentru că dacă terminam cu iubirea mea Senge, rămâneam cu gust amar. Aaah, Misaaki~. He's so loveable I just cant. Misaki apare mereu când Kyou are vreun soi de probleme, are un simţ puternic al perversiunii (basically he's a hentai jiji) şi în principal emană aura asta de total badassness. Genul ăla de look, tall and though, pe mine nu mă atrage, dar Misaki are părul ăla supeeeerb şi hainele alea şic rău (deci chiar în joc ceilalţi menţioneză cum că hainele lui sunt mişto, colorate, la modă, neobişnuite), plus personalitatea aia extraordinară AND HE CAN COOK.

Se vede de la mile distanţă de la bun început că e mort după micul Kyou and tottally not giving a fuck about da rest. Îmi place cum mereu tipii din rutele adevărate se dovedesc a fi aşa o chestie extraordinar de complicată şi aparent neaşteptată şi grandioasă şi importantă pentru existenţa protagonistului şi cum există relaţia asta absolut perfectă de la bun început între ei. Misaki e iarăşi simpatic, dar în sensul cumva jucăuş al cuvântului. Mare parte din ruta lui pare defapt o joacă, şi lasă în urmă aşa o bucurie din asta care umple sufletul.

       Finalul...mai bine zis ideea că s-a terminat m-a lăsat cu o anume disperare. Am să trec însă peste pentru că mai există materiale de experimentat şi timp de pierdut în cadrul seriei ăsteia. Mi-au plăcut la joc au fost următoarele detalii - faptul că există o opţiune de a salva replici (am aproape umplut cele 12 pagini), faptul că ecranul de start se sincronizează cu ora de pe PC şi-şi schimbă apariţia, astfel că noaptea e noapte şi acolo; also, interfaţa e foarte frumoasă - e elegantă.

       Seiyuu sunt în mare parte necunoscuţi. Am recunoscut cu mare plăcere o anume voce care apare în alt joc yaoi pe care-l iubesc eu. Vocea lui...Senge, ofc, m-a omorât - mai bine zis toţi seiyuu sunt foarte potriviţi pentru rolurile lor. Vocea lui Shigure are o anumită inflexiune foarte plăcută, şi este printre personaje o pereche de gemeni făcuţi de acelaşi seiyuu, dar ale căror voci sună relativ diferit.

       Sensul titlului a devenit clar până la finalul jocului şi, din ce am găsit azi pe tumblr, se pare că este cineva care-l traduce. Oricum, Mebiusline urcă frumos în topul jocurilor mele favorite, şi nu neapărat pentru elementele sale specifice, ci pentru acea anume atmosferă care m-a atras de la bun început.

 Does this post have too much Senge? NOO ofc not  (¬‿¬)