Anime Iarnă 2013

"Everybody loves somebody"

...or something

      Cred că am să-mi fac un obicei din a nu scrie ceva concret înainte de a tăia postarările de genul ăsta.

      Am explicat o grămadă de chestii în postarea din sezonul trecut, but today I'm soooo lazy (i dont even wanna write this but then i'll just procrastinate cuz i don't really feel like doing anything). Pe scurt: ce fac eu fiecare sezon e să mă informez în legătură cu noile serii anime, apoi iau o hârtie A4, o rup frumos în două pe lungime, scriu seriile ordonate după zilele săptămânii începând cu duminica, şi apoi, timp de cam trei luni, mă uit în fiecare zi la ea şi-mi zic "ăsta pot să-l văd şi mâine", pentru că la seriile pe care vreau cu adevărat să le văd nu mai e nevoie să-mi amintească lista. Însemnările sunt...cam evidente, dar fie: culoare închisă pentru ce văd cu siguranţă, culoare mai deschisă pentru seriile despre care nu sunt sigură, mâzgăleală în faţa numelui pentru seriile rămase din sezonul trecut şi văzut roşu pentru cele terminate.

      Iarna trecută a fost un sezon bun, miştoc, echilibrat - n-am avut shojo dar se pune Amnesia. Cam tot ce am văzut a primit note între 8 şi 9...defapt n-a fost notă mai mică de 8 (eu sunt şi indulgentă). Am să mai copiez din postarea trecută pentru că au fost destule serii rămase din toamnă.Let's get into it:

DUMINICĂ

Why show you a nice decent picture when Ixion is all like this. Divin :))

1. Ixion Saga DT : DT! DT! DT! DT! Ăsta este comedia sezonului, cu râsete bune şi cântece şi mai bune. Venită de la directorul Gintama şi Danshi Koukousei no Nichijou, iar materialul de bază e un joc care aparent n'are nimic de'a face cu comedia. Personajul principal este Hokaze Kon, un tânăr gamer tipic care se trezeşte într-o lume magică medievală precum în jocurile pe care le joacă. Pus în faţa unei situaţii incredibile, Kon îşi propune cu o hotărâre de fier că el nu trebuie să moară înainte să-şi piardă virginitatea! Deci vă daţi seama...ha...haa haaaahaaa. Toate personajele sunt ABSOLUT EPICE, seiyuu-ul lui Kon este Eguchi Takuya [Watanuki în Inu x Boku], voce de care m-am îndrăgostit de când cu anime-ul ăsta. Antagonistuuul...dacă-l pot numi aşa, este făcut de Kamiya Hiroshi şi este cu siguranţă personajul meu preferat. Adică frate, îl cheamă Elekpyle Dukakis. Plus, recomandare, să fiţi siguri că vedeţi opening-ul subtitrat cum trebuie în engleză, pentru că, Oh Doamne, melodia aia e 50% din umorul anime-ului. DT! DT! DT! DT! [ţipând la mine în cameră ca o nebună în fiecare duminică noapte]. A fost puţin distrugător că au schimbat ending-ul acela frumos după vreo 12 episoade, iar de acolo anime-ul a decăzut. Nu cred că am dat unei simple comedii 10 vreodată, dar Ixion a reuşit să se menţină constant până la final şi ultimul episod a fost epic. I will miss this one.

LUNI

1. AMNESIA : Care ieşea mereu subtitrat marţi seară, pe tumblr erau spoilere de luni seară şi trebuia să stau o zi departe de el. Bazat pe un joc otome, i-am dat zece pentru că mie îmi place genul în sine şi AMNESIA este un exemplar bine executat al genului (ca şi calitate în general aş zice că e undeva între 7 şi 8). I-am făcut recenzie separat.

2. Zettai Karen Children: The Unlimited – Hyobu Kyosuke : Într-o lume în care populaţia poate fi împărţită între oameni normali şi esperi (indivizi cu puteri psihokinezice), trăieşte Andy Hinomiya, persoană ce se află între aceste două tipuri de existenţe – el nu este total nici esper, nici om normal. Ce se va întâmpla când acesta se va întâlni cu Hyobu Kyosuke, unul dintre cei mai puternici esperi? Vor cânta, printre altele. Bine, cel puţin cu numele. The Unlimited (şi aşa voi prescurta anime-ul de acum) face parte din seria Zettai Karen Children, care e la bază o manga ce se publică din 2005, cu o adaptare anime de vreo 50 de episoade – deci o serie de succes. The Unlimited n’are prea multe de-a face cu originalul, astfel că nu e necesar să-l fi văzut. Ce m-a atras a fost simplu – seiyuu. M-am apucat de el şi l-am dus până la capăt fără să simt că-mi pierd vremea. Povestea e destul de simplă, un shonen supranatural relativ tipic, grafica e relativ mediocră (erau acolo nişte culori care m-au cam zgâriat pe ochi) iar coloana sonoră este bună. S-au înregistrat o tonă de character song-uri care sunt foarte bune, şi ca voce, şi ca instrumentaţie. Singurele personaje mai proeminente sunt Hinomiya şi Hyobu, cel din urmă fiind un personaj chiar interesant (e principalul, normal că ar trebui să fie bun de ceva). Seiyuu celor doi ar fi, pentru Hinomiya, Suwabe Junichi (Ren Jinguji în Uta no Prince-sama) şi, pentru Hyobu, Yusa Koji (Lau în Kuroshitsuji). Ei au fost principalul motiv pentru care am văzut seria şi nu m-au dezamăgit, bineînţeles. Unul dintre ending-uri, numit Darkness Night, a fost cântat de ei doi şi ah my ears melodia aia e genială. Şi uite aşa se naşte o mică mare pasiune pentru Yusa Koji (să nu uităm de character song-urile lui Lau, adică cui nu i-ar plăcea un cântec numit „Shampoo Dream”?). [God yaoi with those two is everywhere and I actually ship them too.]

MARŢI

1. Senyuu. : O comedie micuţă (5 minute pe episod) care nu prea m-a făcut să râd, pentru că are un umor care la mine nu prinde. I-am dat 8 pentru că e bine făcută şi pentru personajul ăla făcut de Sakurai Takahiro.

MIERCURI

1. Tamako Market : Asta a fost o drăgălăşenie. Venită de la Kyoto Animation (producătorii Clannad, Inuyasha, şi K-ON! printre altele) şi cu character design-ul făcut de aceeaşi persoană care l-a făcut şi pentru K-ON!, Tamako Market este o comedie slice-of-life cu elemente moe din plin. Cho kawaii desu yo, kore! Povestea se învârte în jurului lui Tamako (numele ei de familie e imposibil şi nu-l ştiu but let's look it up for record's sake) Kitashirakawa, o tânără elevă de liceu ce locuieşte în piaţa Usagiyama şi a cărei familie se ocupă de un magazin de mochi (...un soi de desert japonez din orez, de obicei în formă sferică). Într-o zi în piaţă apare o pasăre vorbitoare pe nume Dera Mochimazzi care se pare că vine dintr-o ţară exotică în căutarea unei mirese pentru prinţul acelei ţări. Şi asta viaţa lui Tamako...rămâne cam la fel, cu mochi şi cuteness overload la greu. Sau, cine ştie? Suspansul a apărut abia în episodul 10 din 12 şi asta e...nu dezamăgitor, dar nici satisfăcător. I-am dat 8 pentru că e drăguţă, pentru Dera (care apropo are vocea unui personaj din Togainu no Chi şi mi-am dat seama de asta târziu but it still was a shock) şi pentru MOCHIZOOOU, that guy in the friendzone of a totally dense girl like Tamako amicul lui Tamako cu care vorbeşte de la fereastră la fereastră seara prin pahare din alea legate cu aţă. That guy was so cuuuute >.<

JOI

1. Shirokuma Cafe - S-a terminat...*sob*. Am trecut printr-un întreg an alături de Shirokuma Cafe...*more sobs*. A început în aprilie anul trecut şi s-a menţinut drăguţ şi minunat timp de 50 de episoade. "Cafeneaua Ursului Polar" este o serie comedie slice-of-life bazată pe o manga scrisă de o femeie (menţionez asta pentru că o femeie şi un bărbat avordează aceleaşi genuri în moduri diferite de obicei şi creaţiile unei femei tind să atragă alte femei, la fel şi cu bărbaţii). Într-o zi cu soare în oraşul în care animalele merg ocazional şi în două picioare (depinde de specie) şi vorbesc foarte normal cu oamenii, un pui de panda intră în cafeneaua ursului polar Shirokuma (shirokuma înseamnă practic urs polar şi după kanji urs alb dar specia dă numele în serie), văitându-se că şi-ar dori o slujbă care să-i necesite să nu facă nimic. Facem astfel cunoştinţă cu leneşul Panda [voce: Fukuyama Jun], apoi cu clientul fidel al cafenelei, Pinguin [Kamiya Hiroshi] şi mai departe cu o varietate de specii care vor fi nevoite să suporte şi să răspundă, sau uneori chiar să se amuze, în legătură cu constantele jocuri de cuvinte ale lui Shirokuma [Sakurai Takahiro]. Serie este praf de drăguţă, seiyuu sunt geniali şi am râs bine de tot undeva până la episodul 30, apoi am continuat să o vizionez cu plăcere.

2. PSYCHO-PASS : Unul dintre cele două anime-uri de pe slot-ul de difuzare noitaminA, un sci-fi cu tente psihologice şi acţiune bine proporţionată, totul într-o utopie. Mi-a plăcut foarte mult, devenind astfel una dintre seriile mele favorite. Într-o lume în care sentimentele, stările, grijile şi bucuriile oamenilor pot fi măsurate cu o simplă maşinărie, fiecare îşi are soarta pecetluită încă de la naştere. Sistemul SIByL decide pentru fiecare indivit în parte, în urma analizării abilităţilor sale, ce carieră sau drum în viaţă ar trebui să urmeze. De asemenea, starea psihică a fiecărui individ este măsurată şi înregistrată în Pyscho-Pass-ul persoanei respective, astfel că cei care trec de un anumit nivel vor fi fie trimişi la terapie, fie exterminaţi, în funcţie de decizia armelor "Dominator", controlate de sistemul SIByL, la care numai poliţia are acces. Tânăra Tsunemori Akane îşi începe lucrul ca şi inspector alături de o echipă de criminali latenţi cărora, datorită abilităţilor lor le este permis de sistem să lucreze în poliţie. Ce se va întâmpla când o serie de crime izbucneşte în oraş, crime ce par să aibă în spate aceeaşi persoană? Am făcut recenzie separată aici.

3. Robotics;Notes - Un Sci-Fi, al doilea de pe slot-ul noitaminA din sezonul acesta,+ produs de Nitro+ (s-au ocupat de serii precum Steins;Gate şi au o filieră, Nitro+Chiral, care produce visual novel-uri BL, precum Togainu no Chi; au, în general, teme greoaie, mai întunecate şi destul de complicate), care a fost difuzat pe slot-ul noitaminA încă din toamna lui 2012. Acţiunea se plasează într-un viitor destul de apropiat, anul 2019, într-o Japonie ce aparţine unei lumi cu o tehnologie mult mai avansată. Se concentrează pe un grup de liceeni care fac parte din clubul de robotică a şcolii lor: preşedinta clubului, Akiho Senomiya, este o mare iubitoare de roboţi, visând să construiască un robot gigant alături de Yashio Kaito, prietenul ei din copilărie care nu pare a fi deloc interest de ţintele extraordinare ale lui Akiho. Ce se va întâmpla când Kaito descoperă repoartele Kimijima, care conţin informaţii legate de conspiraţii cu privire la întreaga lume? Well, it’s for sure shit will happen. M-am uitat la Robotics pentru că era pe slotul noitaminA şi s-a dovedit a fi ceva bun, dar nu extraordinar din punctul meu de vedere. Când a început sezonul de iarnă (în ianuarie), povestea s-a intesificat, s-a complicat şi a devenit interesantă, dar nu destul de mult încât să mă facă să simt nevoie să văd episoadele imediat ce ieşeau. La ultimul episod am stat câteva secunde şi m-am gândit „cum s-a ajuns aici? pentru ce se luptă ăştia?”(eu uit relativ repede ce se întâmplă într-un anime on-going, dar la fel de repede îmi şi amintesc), apoi mi-am dat seama cât de complicat şi complex a fost făcut, şi i-am dat un nouă. Nu merită chiar nota aia, dar una mai mică nu pot să-i dau pentru că anime-ul a fost chiar bun.  Printre seiyuu au fost Kimura Ryohei (Kise Ryota în Kuroko no Basket, Akira Takizawa în Higashi no Eden) şi Hosoya Yoshimasa (Nezumi în No.6, Wataya Arata în Chihayafuru) - mi-a plăcut că l-am auzit pe Kimura Ryohei într-un rol principal, îmi place vocea lui. Personajele au fost interesante, nişte stereotipuri prezentate într-un mod plăcut, meritând menţionată Furugoori, un mic geniu şi o fangirl foarte amuzantă (îi place yaoi, i mean...) şi Subaru Hidaka (personajul lui Hosoyan), care n-a primit prea mult screen time, dar a fost praf de amuzant la început şi de drăguţ spre sfârşit. Grafica şi coloana sonoră au fost bine făcute, opening-urile şi ending-urile la fel, meritând menţionat al doilea ending, „Topology”, cântat de Ito Kanako.

4. Zetsuen no Tempest - Unul dintre cele mai bune anime-uri ale sezonului de toamnă, pentru că atunci a fost cu adevărat o capdoperă, Zetsuen no Tempest s-a degradat puţin în a doua parte a seriei, începută în iarnă. Adaptare totală după o manga venită de la autorul Spiral, Zetsuen no Tempest este un mister de tip shonen creat în jurul unui context supranatural. Şi uite că mi-e greu să formulez un paragraf care să explice incipitul. Povestea începe foarte complex şi este total imprevizibilă în prima jumătate, care menţine un suspans continuu. În a doua jumătate devine parţial previzilă (ce se întâmplă în mare, nu însă cum se întâmplă). Grafica este absolut superbă, personajele arată minunat, ochii le strălucesc în mod minunat şi se îmbracă fabulos. Inclusiv sângele pare mai frumos. Coloana sonoră este pur şi simplu frumoasă, este atât de bine făcută încât am observat-o din primul episod - foloseşte în principal instrumente cu coarde, mai ales vioara. Opening-urile şi ending-urile sunt bunicele, dar aş fi preferat ceva mai distrugător emoţional; primul ending e o melodie praf de kawaii cântată de Hanazawa Kana care a cam stricat toată atmosfera. Personajele sunt complex construite, puternice, sau mai bine zis cu slăbiciuni acceptabile şi pe care par a şi le controla. Seiyuu sunt absolut minunaţi şi am ţipat ca o nebună când l-am auzit pe Uchiyama Kouki (aici Takigawa Yoshino, în Soul Eater e Soul Evans, în Shiki e Yuki Natsuno, în Aquarion Evol my sexy animal Kagura boy pffft). Vocea lui Mahiro este făcută de Toyonaga Toshiyuki (Ryugamine Mikado în Durarara!! şi Matsuoka Shun în Kimi to Boku.), pe care eu îl ştiam cu roluri de băieţi mai slabi de înger şi cu voci relativ înalte, dar BAMF vine cu Mahiro şi o voce sexy, masculină, oh mah gawd pur şi simplu frumoasă. Şi arogantă. Fetele (cele două personaje principale alături de Mahiro şi Yohino - vai cât mi-am muşcat limba încurcându-mă în numele lor şi al lui Mashiro Moritaka din Bakuman...I mean Mahiro-Mashiro-Yoshino...acum e aş de uşor :))) ) sunt făcute de Hanazawa Kana şi Miyuki Sawashiro, două voci care-mi sunt praf de cunoscute. Am să citesc manga cândva pentru că e gata. Recomand Zetsuen absolut oricui, este o serie foarte atent şi complex gândită, cu bătălii mai mult mintale decât fizice, are o doză interesantă de romance şi referinţe la piesele lui Shakespeare. (Am ascultat coloana sonoră cât am scris şi mi-e milă s-o opresc ca să trec la următorul titlu).

5. Sasami-san@Ganbaranai - Ăsta l-am pus pe listă din nouă motive - e făcut de studio-ul Shaft (Bakemonogatari, Zetsubou Sensei, Madoka, Arakawa - numai anime-uri bune) şi pentru că avea Asumi Kana în rol principal şi mie-mi place vocea ei. M-am apucat de el târziu, pe la jumătatea sezonului, am reuşit să văd trei episoade care mi s-au părut ok spre plictisitoare şi l-am lăsat baltă, momentan cu intenţia de a nu mă apuca de el prea curând.

VINERI

1. Cuticle Tantei Inaba – Inaba Hiroshi este un detectiv privat, fiind de asemenea o fiinţă alterată genetică, având genele unui lup. Acesta are extraordinara abilitate de a extrage informaţii prin examinarea sau gustarea părului cuiva (sau a ceva), ceea  ce vine la pachet cu un minunat hair fetish. Cum va reacţiona Hiroshi când va afla că şeful unei mafii europene, Don Valentino, care este defapt şi de drept o captă, a prins, la propriu, gustul yen-ului japonez? He will rage, that is. Nu ştiu de ce am avut chef să scriu incipitul lui Inaba, era mai simplu să spun: un tip jumate lup cu un hair fetish care se bate in diverse moduri cu o capră care rumegă la bani cu sos. Deci vă daţi seama că Inaba e o comedie. Adaptată după manga cu acelaşi nume, care este publicată lunar în revista GFantasy (alături de Kuroshitsuji, Kimi to Boku, Durarara!! şi Pandora Hearts, parcă), seria este interesantă şi relativ amuzantă. Personajele sunt toate duse cu capul, cel puţin un pic, dacă nu de tot, dar asta într-un mod amuzant, bineînţeles. Povestea e un soi de slice-of-life, cu diverse probleme care apar în viaţa liniştită (cică) a lui Inaba. Vorbind de Hiroshi, acesta e făcut de Junichi Suwabe (Ren Jinguji în UtaPri), ceea ce a fost foarte tare, neaşteptat şi cu un anume impact – mai mult respect pentru Suwabe-san şi abilităţile lui. Personajul meu preferat a fost Azusa-chan, o copilă cu abilităţi nemaipomenite şi un zâmbet rânjet genial. Ca să fie clar, nimeni, dar niiiimeni nu e normal în Inaba şi faptul acesta e perfect normal.  Capra aia fost genială, mai ales limbajul pe care l-a folosit (unul mai tradiţional, d’aia e bine să ştii japoneză, că chestiile astea nu pot fi traduse). Muzica a fost drăguţă, cu opening cântat de Suwabe-san şi ending cântat de seiyuu-ul caprei. I-am dat 9 pentru că a fost bun, pentru fetish-ul legat de păr şi obsesia pe pisici a altui personaj (oh gawwwd cats), pentru Azusa-chan şi pentru discuţiile foarte drăguţe legate de otrăvuri dintre două personaje. Şi ah da, au avut un episod inspirat din Capra cu trei iezi. Fuck yeah Creangă =)).

2. Chihayafuru 2 - Haaaahaa, citeam asta, postarea asta de mai bine de un an când primul sezon era ongoing şi mă doare kokoro-ul. Într-un mod frumos. Eu de Chihaya am dat încă de la începuturile ei, când primul sezon abia începuse în toamna lui 2011 şi îl ador. E o bucurie imensă pentru mine că s-a făcut sezonul 2 (deşi târziu, după mai bine de un an de la prima serie) şi anime-ul acesta a fost, este şi va fi (pentru nu foarte mult timp *sob*) bijuteria, lumina, motivul de entuziasm al zilelor mele de sâmbătă. Îmi încălzeşte sufletul, nu alta. Este o serie josei dominată de genul sport, dar scrisă într-un mod foarte frumos. Ayase Chihaya este o fetiţă binevoitore şi cam băieţoasă care nu poate spune că excelează în ceva anume. Singurul ei vis este ca sora ei, care aspiră la o carieră în modeling, să ajungă numărul unu în Japonia. Dar într-o zi va întâlni pe cineva care-i va spune că visele sunt ceva care privesc doar propria persoană şi pentru care trebuie să munceşti din greu. În acelaşi timp, Chihaya descoperă o pasiune pentru vechiul joc tradiţional japonez numit "karuta".

SÂMBĂTĂ

1. Bakuman. 3 - Sezonul final din adaptarea după manga lui Ohba Tsugumi şi Obata Takeshi, creatorii Death Note. O postare mai veche despre manga în sine aici. Manga este o capodoperă, însă anime-ul e uuuun pic alterat. Simplu spus, trebuiau să facă 4 sezoane. Au existat mici inconsistenţe (eu nu le-am observat, pentru că m-am apucat de anime după o bună perioadă după ce am citit manga, dar Koori a observat, fiindcă Bakuman e una dintre favoritele ei), şi s-a omis cel puţin un arc (şi era unul foarte tare), dar tot zece am dat seriei pentru că e foarte bună. Bakuman este o serie despre cum se face manga, despre vise şi legăturile dintre oameni. Adaptarea tehnică e bine făcută, însă nu ceva extraordinar - grafica e bine şlefuită, cântecele se potrivesc dar nu mă omor după ele. Seiyuu sunt buni. Adică buuuuuni - ...personajele au porecle şi mi-e greu să le spun pe nume, dar fie. În rolurile principale sunt doi băieţi - Moritaka Mashiro (Saiko) şi Takagi Akito (Shuujin), Saiko e făcut de Abe Atsushi (Sakakibara Kouichi în Another) şi Shuujin de Hino Satoshi (Sai în Naruto Shippuden). A fost un pic trist şi nostalgic să mă despart de Bakuman după nişte ani de zile, dar probabil că Ohba Tsugumi va veni cu ceva nou la fel de interesant. Şi ah da, parcă ultimul episod a avut un mic epilog pe care manga nu l-a avut.

2. Hakkenden: Touhou Hakken Ibun - S-a confirmat sezon doi din vară, o continuare directă. Era şi de aşteptat, seria se simţea incompletă către final. Dar a fost foaaaaarte bun, acest Hakkenden. Creatoarea este Abe Miyuki, o manga-ka care se află de mai mult de un deceniu în industrie şi până la Hakkenden mai tot ce a publicat are eticheta shonen ai. N-am citit nimic de-al ei dar ştiu că publică în paralel cu Hakkenden seria Super Lovers, care pare foarte bună şi pe care o aştept să se termine. Astfel că, din punct de vedere vizual, Hakkenden e pur şi simplu frumos. Asta a fost principala atracţie la el, apoi seiyuu. S-a dovedit a fi o serie interesantă, amuzantă, pentru care aveam nervi că n-o traduceau decât după vreo 3 zile după ce ieşea episodul. Genurile dominante sunt supranatural, mister şi shojo, dar eu cred că şi un băiat s-ar putea uita la Hakkenden. Are subtile şi drăguţe referinţe shonen ai pe acolo (gay-isme), dar mie alea chiar mi-au plăcut. Povestea este chiar foarte interesantă, şi cum primul sezon a fost mai mult o joacă, abia aştept vara ca să văd ce şi cum. Personajele sunt foarte tari, îl ador pe protagonist, Inuzuka Shino. La început mi-a plăcut serios de Osaki Kaname (dat name), pentru personalitatea lui carefree, dar n-am avut parte prea mult de figura lui pe parcursul seriei. Există şi un mic element de romance (asta pentru Misaki), între Kaname (DAT NAME) şi Hamaji, una dintre puţinele fete din serie (hăăhăă), care are o personalitate absolut minunată - i know i ship them and i hardly ever ship anything. Şiii şii să nu-l uit pe Rio, Satomi Rio, personajul meu total favorit, o figură pur şi simplu nobilă completată de vocea lui Kamiya Hiroshi (mi-a amintit de Erec-sama din Ixion, că sunt acelaşi timp de personaj şi au acelaşi seiyuu...şi Erec e my fav din Ixion :)) ). Seiyuu sunt fabuloşi, Shino e făcut de Kakihara Tetsuya (Natsu în Fairy Tail, Shin în Amnesia), şi cum Kakki (fuck yeah cutesy nicknames) are o voce uşor nazală, un pic...mofturoasă şi fiţoasă şi arogantă de la mama natură, se potriveşte perfect cu Shino, care e o drăgălăşenie mofturoasă (e un puşti de 12 ani parcă - so i have pedo tendancies). Apoi mai avem Hino Satoshi şi Namikawa Daisuke şi arrgh Takuma Terashima şi Maeno Tomoaki şi nu-i aşa că nu-i ştiţi pe niciunul dar mie mi-e lene să vă spun ce şi cum. Deci arta e frumoasă - personajele sunt mai toate beautiful beauties, totul se petrece în trecut...secolul XIX, habar n-am, perioada Meiji (creeeed >.<), oricum perioada aia în care în Japonia abia intra cultura vestică (trains and suits and shit), clădirile în stil occidental sunt superb făcute, peisajele sunt frumoase, puţinele lupte luminoase şi graţioase (gosh Kaname) şi hainele miştoace că ăia sunt cumva afiliaţi cu biserca (naiba ştie ce soi de biserică) deci loads of black and white and robes and crosses and fabulousness yeaaah na'vă frază de şapte rânduri (văd eu, la voi o să fie mai multe pffft stai că s-au făcut opt). Coloana sonoră este ahhh my ears stai că de la seiyuu s-au dus naibii - muzica de fundal în sine nu e aşa de observabilă, dar...ar trebui să fie bună (la ongoing-uri nu se observă coloana sonoră în special decât dacă e ori mai repetitivă şi se imprimă în minte, ori e de impact, ori e pe placul ascultătorului sau pur şi simplu e bună). Opening-ul este genial, cântat de Faylan (a mai cântat theme songs în Miraki Nikki), iar ending-ul de pa pa paamm Kakihara Tetsuya (seiyuu-ul protagonistului duh) - îmi place cum cântă băiatul ăsta. Băiatul ăsta e sexy rău. Fie că vorbim despre Shino sau Kakki. Have a pic cuz this is the last anime. Trăiască blogul lui Koori, de acolo am luat poza (era să mă pierd pe tumblr şi postam asta peste un miliard de ani dacă asta se întâmpla).

OMG I am so proud of myself!!! Linia aia de deasupra numelui lui, am înţeles-o în totalitate! I AM SO FUCKING PROUD. De vreo doi kanji nu eram total sigură dar i-am dedus cu succes. Sună aşa "ima, boku ga kimi ni tsutaetai omoi wo uta ni komete" - "acum voi pune într-un cântec sentimentele pe care vreau să ţi le transmit" (Kakki e şi cântăreţ obviously). WHOZ THE MASTER: FUCK I AM. În contextul în care eu la lecţiile de japo n-am făcut pic de kanji.

OVA

Acolo sunt trântite toate OVA pe care trebuie să le văd, nu neapărat care ies în sezonul de pe listă. Aia de la Jinrui a fost drăguţă, chiar mai drăguţă decât anime-ul (a fost scurtă şi n-am avut timp să mă plictisesc), Acchi Kocchi a for pur şi simplu kawaii iar Junjou Romantica...well ummm u know...Junjou Romantica...(i missed that series). Aştept să fie traduse toate micile special-uri de la Kuroko no Basket ca să le văd toate odată.

   Sezonul ăsta a fost unul bun către foarte bun. Principala notă pe care am dat-o a fost 9. M-a lăsat cu o nostalgie mai profundă din caza atâtora anime-uri rămase din sezonul trecut care s-au terminat. Singurul anime cu care merg mai departe este Chihaya. Au fost în total 14...puţine faţă de alte dăţi, dar mai bine aşa. Din primăvară, am două sequel-uri, una fiind UtaPri (m-am apucat deja de el), şi Haiyore Nyaruko-san!. Mă uit sigur la Karneval şi Kakumeiki Valvrave (sci-fi produs de Urobuchi Gen, cel care s-a ocupat şi de Psycho-Pass), însă am o listă cu 16 titluri. Eu mă apuc ceva mai târziu de sezon, deci momentan nu pot să comentez nimic. În orice caz, iarna lui 2013 a fost bună (i mean Chihaya), cu o varietate interesantă de anime pentru mine.