Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

joi, 29 martie 2012

Another

"Mai bine...ai fii atent.
Se poate...să fi început deja."

         Cu 26 de ani înainte, în a treia clasă din clasele de seniori ale şcolii generale din nordul oraşului Yomiyama, exista un elev popular, care avea note bune şi era admirat de toţi, pe nume Misaki. După ce Misaki moarte subit, colegii lui se hotărăsc să se comporte ca şi cum Misaki ar fi încă în viaţă.
         Apoi, în primăvara anului 1998, un elev pe nume Sakakibara Kouichi se transferă în aceeaşi clasă din acel an. Acesta însă devine suspicios când observă atmosfera ciudată şi înfiorătoare din clasă, dar mai ales când face cunoştinţă cu o fată pe nume Misaki Mei, care poartă un plasture peste ochiul stâng şi este întotdeauna singură.

De la stânga la drepata: Sakuragi Yukari, Akazawa, Kouchi~, Teshigawara, Tomohiko Kazami, Mochizuki [jos] şi Misaki Mei [în spate]

        Another este o capodoperă din toate punctele de vedere. Este un anime echilibrat, complex şi care prezintă o poveste înfiorătoare, despre disperarea omului şi pericolul morţii.
        M-am apucat de el pentru că îmi insufla puternic calitate, strălucea numai prin povestea pe care o prezenta şi arta superbă. Ca de obicei, intuiţia mea a fost corectă; astfel că, timp de, cam şapte săptămâni, cred, m-am bucurat de fiori săptămânali de calitate. Pentru un anime de 12 episoade, Another este prezentat superb; mai mult ar fi fost prea mult. Este un horror cu un mister complex, cu tente psihologice prezentate printr-o dramă plasată în spaţiul unei şcoli de provincie.
         Povestea este superb gândită, nu a existat episod în care să nu fie câte o fază care să mă lase practic cu gura căscată şi cu pupilele dilatate. Another m-a luat prin surprindere, m-a făcut să-mi pun mâinile în cap şi să-mi răsfăţ simţurile cu senzaţii agitate prin calmul lor. Este horror, are o doză bună de sânge, dar nu m-a speriat; e genul de horror care e îmbinat cu alte elemente bine făcute, astfel că nu m-a speriat. N-am putut, n-am vrut şi nici nu m-am gândit să prezic nimic, pentru că jocul ăsta cu moartea pe care-l au copii ăia e total imprevizibil. Finalul m-a lăsat iarăşi cu gura căscată, mi-a dat fiori şi am simţit cum uşor, dar sigur, îmi arde puţin creierul. Şi apoi a fost lovitura finală. Graţios, nu altcumva.

     Grafica este şi ea minunată. Este exact ideea mea de grafică perfectă pentru un anime; mă refer la personaje, la mediul înconjurător şi la detaliile alea pe care n-ai cum să le înţelegi din prima, dar ele tot sunt fascinante. Sunetul mi-a ars mie creierii în special: opening-ul este perfect, armonizat într-o nebunie totală cu animaţia; ending-ul aduce mult dorita doză de linişte după un episod fulgerător. Apoi BAM! preview-ul pentru următorul episod, cu acea melodie disperată, rapidă şi superbă care pe mine m-a lăsat fără aer. Coloana sonoră este magnifică, sunt acolo mereu nişte viori şi un pian care inspiră un suspans calm. Vocile sunt, cred, numai seiyuu noi sau mai puţin cunoscuţi. Eu pe Abe Atsushi, care-l face pe Sakakibara al nostru îl ştiu din rolul lui Mashiro Moritaka din Bakuman; vocea lui Mei este unică, perfectă pentru personaj. În general vocile sunt făcute foarte bine, dar nimic special. Adică...trebuiau să fie făcute bine.
     Personajele sunt multe, complexe şi disperate. Disperarea şi frica lor creşte treptat, cu cât îşi dau seama mai mult în ce situaţie se află. Sakakibara este genial pentru un protagonist de horror: nu îi este frică. Deloc. Pentru asta îl admir, pe el şi pe autorul care s-a gândit la asta. Mei este, la fel, deloc speriat sau suspicioasă; ea se va dovedi a cunoaşte multe, poate chiar prea multe. Celelalte personaje ar fi putut fii puţin mai dezvoltate, deşi cred că în 12 episoade nu a fost timp. Mie personal mi-a plăcut, încă de la început, de Teshigawara [doooamne ce seiyuu are ăsta, şi cred că numai eu ştiu la ce mă refer, dar fie], sincer, acum dacă stau să mă gândesc, şi eu aş fi procedat cam ca el.
     Partea horror este bine făcută, originală pentru cineva care nu are mare experienţă cu genul respectiv. Misterul se împleteşte superb cu drama, o dramă din aceea în care nu se plânge, ci se ţipă. Eu Another îl recomand oricui, este o capodoperă. Seamănă mult, dar cred că are ceva ce-l face mai bun decât Shiki. Deşi ele seamănă, personal eu nu le pot pune una deasupra celeilalte, dar nici la egalitate nu se află.

Impresii de început aici.
Şi, spoiler, în videoclipul ăsta este una dintre scenele care şi acum mă lasă praf, alături de muzica perfectă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top