Şampanie în cutia cu sclipici

Or Eurovision 2012

in a nutshell

     Astăzi seară ştiam că e Eurovision-ul, dar n-aveam de gând să mă uit. Până la urmă m-a sunat tata [care nu-i acasă] şi mi-a spus să mă uit. Am prins sfârşitul concursului, mai bine spus când Irlanda era pe scenă. Ştiam că şi anul ăsta sunt băieţii de la Jedward, dar nu credeam că au evoluat de la coafuri zgârie nori [asta îmi amintesc eu de anul trecut] la costume de culoarea soarelui arzând.

OTAKU 2012

Prima zi...

Potato desu~

Şi aici postarea de anul trecut.

     Şi uite aşa îmi dau din nou seama cum a trecut anul ăsta epic al vieţii mele. Să sperăm că aşa va fi şi la anul, epic. Otaku de anul ăsta a fost foarte interesant, mai bun cu siguranţă decât cel de anul trecut, aceeaşi atmosferă superbă şi strălucitoare plină de otaci, cosplayer şi fani înnebuniţi pe la standurile cu merchandise. Şi parcă văd la şcoală, ca şi anul trecut, un poster cu festivalul afişat la intrare luni. Lucru interesant şi chiar nemaiîntâlnit în România, Otaku 2012 a fost o ediţie specială Vocaloid.

Umbrella Duck

Viaţa e atât de frumoasă

încât mă disperă.

       E ciudat sentimentul acela pe care-l ai când istoria se repetă. Când simţi că ce ţi se întâmplă nu e neapărat o situaţie nouă, şi totuşi tinzi să faci aceleaşi greşeli. Am sesizat că sunt mult prea tolerantă şi generoasă, astfel că unii au impresii greşite despre mine.

Desperate Girl.

A devenit o dorinţă egoistă, pentru că nu-şi dorea iubire

Prima parte aici.

Nici măcar dulceaţa cruzii realităţi

nu a putut-o salva

            Lăsând în urmă linia arzândă a orizontului, paşii ei grăbiţi doborau la pământ covorul de iarbă înaltă de pe marginea râului. Alerga gâfâind cu tălpile goale prin iarba umedă, încercând disperată să-şi prindă viitorul în mâna din care-i zburase. Spaima o cuprinse când văzu că sfoara subţire a zmeului ei colorat îi scăpă printre degete şi acum se afla în mâna mică a unui băiat necunoscut care o privea încruntat. Nici unul dintre ei nu avea cum să ştie că în momentul în care sfoara a trecut dintr-o mână în alta, viitorul lor s-a disipat în strălucirea răsăritului.

This way to the ministry of magic...

Şi nu uita să tragi apa

Să zicem că eu aş fi Hinata, Yuzuru ar fi Irina şi Meda, Naoi [the girls and, tabun, Koori, are going to kill me for this]

       Sunt anumite lucruri cu care mă laud, aspecte şi capabilităţi pe care le cunosc prea bine şi subiecte în care ştiu că nu am cum să greşesc. Unii se laudă cu propria persoană, dar uită să precizeze exact ce este de lăudat la acea proprie persoană, care defapt este patetică şi deci, nu are nici un drept să se laude. Atunci când mă lovesc de părerile, obiceiurile proaste sau comportamentul necizelat [şi eu am defecte, dar măcar încerc să le controlez şi corectez] al altora, toleranţa sau scârba mă lovesc, astfel că sunt puţine situaţii din care ies rău. I just taught myself how to act in a way that I find appropriate.

Angel Beats!

Sau menirea vieţii de după moarte

         Otonashi Yuzuru se trezeşte, doar pentru a afla că este mort. O fată cu o armă în mână, numită Yuri, îi spune că se află în viaţa de apoi şi Otonashi realizează că singurul lucru pe care şi-l aminteşte despre el este doar numele lui. Yuri îi spune că ea este lidera "Afterlife Battlefront", o grupare alcătuită din sufletele altor persoane moarte care au trecut în acea lume, grupare care luptă împotriva unei fete numită Tenshi. Neputând să creadă că Tenshi [Angel] ar putea fi un inamic, Otonashi încearcă să vorbească cu ea, dar coversaţia se termină într-un mod neaşteptat.

          Până la urmă, Otonashi se va alătura organizaţiei, chiar dacă se va simţi atras într-un anumit mod de inamicul cu care trebuie să lupte. În încercările lui de a-şi recupera amintiriile şi de a o înţelege pe Tenshi, el va descoperi treptat misterele vieţii de apoi.

My soul, your beats

Sau "ba ba ba barirari ba ba ba" etc.

prin ploi torenţiale.

         Telefonul sună şi din cauza vibraţiei care vine înainte de tonul de apel mi se cutremură patul, ca de obicei. Apoi aud 'acel' ton de apel şi în secunda doi răspund entuziasmată la apel: era Misaki: "Ce-ai fată de mă suni sâmbăta, te-ai tâmpit?!", "Cum aşa?", "Tu niciodată nu m-ai sunat sâmbăta, numai eu te-am sunat.", "...chiar aşa de nesimţită sunt...arrh!". Şi aşa am pornit prin ploaie, cu umbrela în mână, vocea lui Hosoyan pe fundal şi entuziasmul în suflet spre casa acestei fiinţe adorabil de nesimţită.

Zenryoku Danshi!

Număr zilele

şi urletele din spatele tunetelor

        Uneori mă sperie faptul că dorinţa mea puternică de schimbare m-ar putea face să pierd ceea ce deja am obţinut cu greu până acum. Şi totuşi, în fiecare secundă se găseşte cineva, ceva, o replică sau un gest care să mă dezamăgească, să-mi arate cât de diferiţi sunt oamenii. Îmi înghit dorinţele, las partea mea tolerantă să mă controleze şi în final îmi dau seama că e nevoie de un efort imens pentru a nu fi singur.

        Visez pierdută la nopţile scurte în care briza mării îmi dă părul peste ochi şi îmi amintesc că mi-am propus ca vara asta să fabric amintiri pe bandă. Sună ciudat, nu?

Totally Captivated

          Ewon Jung este obligat să lucreze pentru mafia din Seul, din cauza fostului lui iubit, Jiho, care este încă gelos din cauza infidelităţii lui Ewon. Liderul bandei, un personaj cu o figură parcă ruptă de pe marile ecrane, devine interesat de imaginea atractivă a noului băiat. Va fi Ewon capabil să supravieţuiască în acestă lume violentă (ca să nu mai menţionăm constanta hărţuire sexuală) ca şi subordonatul superbului Mookyul Eun?

Michi-biraki II

A trecut un an

în care flacăra nebuniei încă mai arde

De la stânga la dreapta: Ana, Mika-chan, Misaki, Sayuuki [eeeu] şi Shiro-chan + Marian undeva pe acolo

        Honto ni natsukashiii~, şi asta doar pentru că anul ăsta mi-am dat seama cât de neschimbată sunt. Şi totuşi m-am maturizat, fără ca nimeni să-şi dea seama. Astfel că am urlat ca o nebună ca de obicei, am făcut lucrurile pe care doream să le fac şi m-am luat o doză bune de fericire. Cel mai bun drog existent.