Vreau să-ţi văd zâmbetul

Nu lacrimile.

Doar amintirile noastre.

When I went to you, my colored feelings overflowed
Please don’t avert, look at me, I believe in you
Yes, no one else knows that our own thoughts are
A pale sea of time that is strong and beautiful
I’m alive in your arms and chest

           M-am trezit cu zgomotul tipic de sub fereastra mea. Cu lumina care-mi ţipa în ochi şi cu tipicul instinct de  a apuca telefonul; aveam un mesaj : "sună-mă".

         Uneori mă întreb de ce totul pare că e în ceaţă. Mintea îmi stă în loc şi ecoul vocii mele face camera să pară mai vie. Luminile nopţii îmi bântuie somnul, iar zgomotele nopţii mă zgârie pe creieri. Aşteptarea devine apăsătoare.

         Mai ales că nu-mi pot da seama ce aştept. Devin confuză şi monotonia mă acreşte. Poate că ar trebui să mă apuc să fac ceva mai interesant. Am nevoie de ceva ca să pot ieşi din rutina mea inexistentă. 

        Când mă uit la lumea asta falsă mi se face rău, doar gândindu-mă că originalitatea ca deveni şi ea curând o minciună. Mi-e dor. Mi-e ciudat de dor de puţină emoţie, simt că doza mea de existenţă mi-a fost tăiată.

         Şi când mă gândesc că speranţele mele nu există, îmi dau seama ce persoană simplă şi deloc interesantă sunt. M-am săturat.