There's nothing like a funeral to make you feel alive
Focul a fost pentru ea dintotdeauna un element fascinant. Dar pentru că n-a putut să-l simtă cu adevărat niciodată din cauza ardorii sale, l-a visat în acest fabulos de neimaginat: apusul. Da, a visat că a atins focul.
Râsetele asurzitoare ale copiilor dispăreau odată cu lăsarea serii. Stătea cu capul pe nisipul încă cald şi asculta vântul. Când s-a ridicat, a văzut acel astru luminos care se pregătea să moară, înecându-se în mare. Vântul plângea deasupra valurilor, care parcă plângeau dispariţia luminei lor. Cerul se înfurie, înroşindu-se, gata să facă orice să readucă soarele pe cer. Iar acesta zâmbea melancolic, fiind singurul care ştia că se va întoarce. Pentru o clipă ea a clipit, şi a văzut o stea. Cerul se stinse.
Funerariul soarelui fu uitat de stele, iar luna domina acum fericită. Nici ea nu ştia că mâine va muri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu