Swallow me

Sonata Arctica devine obsesivă. Se potriveşte prea bine cu tot.

Mă doare gâtul. Mă mir cum de nu s-au ars boxele. E tare că mama n-are nici o treabă cu muzica mea.

Etcc. Sonata Evăăăăr \m/!

        Am chef de o manga. Am să caut ceva interesant pe net, poate îmi mai umplu timpul. Am găsit prin bibliotecă Mara, de Ioan Slavici. Dă-mi în cap, nu mă omor după Slavici. Dar am s-o citesc, că apare pe bibiliografia de la profa de română. Şi după, ceva ce cred că o să-mi placă : Mirona, Cella Serghi. Am citi vreo 2 pagini la întâmplare ca să văd dacă o arunc într-un colţ sau nu, şi de atunci stă pe raft. Nu mă omor eu cu lectura, dar când încep dau gata o carte în maxim o săptămână. Cel mai tare e să citeşti noaptea, cel puţin eu asta am făcut toată vacanţa de iarna trecută.

        Despre muzicăă...am nişte părinţi taare tru din punctul ăsta de vedere. Tata nu prea e p'acasă iar mama nu are absolut nici o problemă. Chiar începe să-i placă Nighwish. Defapt, mama mi-a spus de Nighwish :)). Anyway, uneori ai mei sunt chiar tru. Mai ales când avem toţi crize =]]. D'aia e bine că nu prea avem vecini.

        Mi-am făcut rost de telefon : înainte aveam o buturugă antică, primul meu telefon, care avea ecranul spart pentru a doua oară. Oricum, mă descurcam, plus că eu nu prea vorbesc mult la telefon. Fază tare la şcoală : aveam telefonul în bancă, aproape de mine ca să văd ceasul. Şi fumătoru', Robert, care stătea în ultima bancă, îmi zice "Maria, pune telefonul ăla undeva că-mi face cu ochiul". Whatt? Telefonu' meu zici? =]]. I-am zis "Ia şi uită-te şi tu un pic la el, să vedem dacă îţi mai face cu ochiul". I-l dau, se uită, telefonul era praf, zgâriat, spart, praaaf. Face o mutră...epică, zici că secase izvoru' de manele, mi-l dă înapoi şi-mi zice dezamăgit "Ia-l înapoi, n-am nevoie de aşa ceva!". Am râs cât am putut cu Sara, a fost absolut penală mutra băiatului. Eh, acuma mi-am făcut rost de altul, thank god. Dacă mi-l fură pe ăla, deşi nu e cine ştie ce, în pisez pe fumător. Mai ales că atunci când mi-a furat Edi mp3-ul [un aparat nu prea extraordinar, ce-i drept, dar bun, îl am de un an şi merge perfect], Robert a fost primul care m-a ajutat să-l recuperez. Ciudat, noh? D'aia îmi ador eu clasa de nebuni, fumători, manelişti, nesimţiţi şi poate pitzi. Pentru că sunt pur şi simplu adorabili <3.