miercuri, 24 iulie 2013
Seventh Heaven
"Defapt, ştiam că pot să zbor, dar am uitat vântul, înfricoşată de momentul zborului." "Tu eşti cel care mă conduci către o lume atât de luminoasă." "Pieptul pe care l-ai atins poartă o rană blândă." "Din întunericul nesfârşit, scâteia pe care tu mi-ai dăruit-o luminează viaţa născută în sufletul meu gol." "Tot ce putem să facem e să strigăm fără speranţă că suntem în viaţă până când vom rămâne fără putere." "Mi-am amintit visul pe care l-am lăsat în urmă odată cu copilăria mea." "Nu vei mai fi singur niciodată. Vom merge împreună către un loc miraculos."
Culori :
Muzică
miercuri, 17 iulie 2013
Being blue
has never been
so colorful
Mă gândeam că poate ar trebui să învăţ să mă abţin din a zâmbi dureros de larg şi idiotic de câte ori mă întâlnesc cu cineva pe care nu l-am mai văzut de mult timp, dar probabil e imposibil. Probabil că aşa e omul, atunci când e cu adevărat fericit, nu care cum să nu scape ceva din sentimentul acela printre degete. Să spun că mi-a fost dor, am uitat, poate pentru că o spusesem de atâtea ori înainte să ne vedem.
Culori :
Distracţie,
Life
Anime Vară 2013 - PRIMA IMPRESIE
Pentru că de ce nu.
I'll try and make this short
...it may end up sort of sensless
Sezonul se anunţă a fi destul de interesant şi pentru că e vară nu m-am abţinut şi acum cred că m-am apucat de vreo 20 de titluri. O bună parte din ele sunt continuări ceea ce face totul şi mai divers. Însă momentan nu am văzut nimic care să mi se pară extraordinar, ceea ce e cumva trist. N-am dat niciun zece vreunui anime de anul ăsta. Eeen fin, let the fangirling begin:
Culori :
Weekly Anime
duminică, 14 iulie 2013
Tanabata
私の妄想が事実に成りますように・・・
か?
Dorinţele mele erau probabil la fel de multe precum stelele, dar nu vor fi niciodată atât de minunate, de luminoase, sau de necesare cerului nopţii aşa cum stelele sunt. Şi totuşi eu am continuat să-mi doresc. Să pot zbura printre ele, sau să strălucesc ca ele, să mă pierd printre ele, să fiu steaua luminoasă în cerul nopţii inimii cuiva. Dar...cel mai probabil mi-am dorit să fiu eu o stea. Şi totuşi ar fi trist, ca lumina mea să ajungă pe pământ mult după ce ea în sine s-a stins. Aşa că am să-mi doresc...
Culori :
Stuff
vineri, 12 iulie 2013
Scoici
Dorinţa mea neaşteptată le-a trezit din somnul lor îngheţat, aducându-le în faţa dureroasei lumini care avea să le dicteze sfârşitul. Le-am scăpat în abisul arzător, le-am făcut să-şi deschidă porţile grele ale sufletului lor şi m-am bucurat de fiecare ţipăt care le trimitea viaţa către coşul de gunoi. Apoi le-am înghiţit sângele cu poftă şi fără să-i apreciez gustul acru, distrugând astfel ultima urmă a existenţei lor.
Culori :
Life,
Yanagi [lecţii de japoneză]
Braşov reloaded
...au trecut aaani!
"Au trecut aaani şi viaţa s-a schimbaat!" Trecerea timpului mă loveşte şi mai tare acum pentru că sunt conştientă de ea mult mai bine decât eram când eram copil. Acum viaţa se scurge altfel, lăsând în urmă un soi de regret pe care n-aş avea de ce să-l bag în seamă. M-am...refugiat trei zile în oraşul ăsta din munţi şi am făcut ceea ce n-am putut face acum un an.
Culori :
Distracţie,
Life
Ikki III
イッキ III
...scuze, aşa e. Chiar ai fost îngrijorată. Ah...poate ar fi fost mai bine dacă ţi-aş şi spus eu mai mult. Că te iubesc, doar pe tine. M-am panicat, când mi-am dat seama că mai e doar o lună şi tu te depărtezi iarăşi deşi credeam că ai început să te apropii de mine. Deşi îţi spusesem de multe ori să fii atentă în legătură cu fetele din jur, ai devenit dintr-o dată fără apărare. Probabil din cauza asta, am ajuns să fim deranjaţi de ele. ...m-am panicat foarte tare, îmi pare rău. Cel care te-a îngrijorat cel mai tare am fost eu... Să ştii, eu te iubesc. Ştiu că am fost şi rece cu tine, dar toate astea au fost pentru ca tu să nu păţeşti ceva. Dar, n-am să mai fac asta. Am să-ţi spun în fiecare zi că te iubesc, încât să nu conteze dacă-ţi vei mai pierde amintirile încă o dată.
Culori :
AMNESIA,
Otome,
Visual Novels
SEVENTH HEAVEN: ITSUKI
イツキ
"Nu mai pleca de lângă mine niciodată. Rămâi alături de mine. Te doare? Închide-ţi ochii. Am să te ţin de mână. Te voi face cu siguranţă fericită. Vreau să rămânem aşa pe vecie. Arată-mi mai mult din ceea ce până acum am putut doar visa. Vreau să iubesc. Îţi este ruşine? Pentru că aceasta este bucuria de a ne uni.
Culori :
Drama CD,
Otome,
SEVENTH HEAVEN
duminică, 7 iulie 2013
30 Anime Facts
This is basically a tumblr challange
but why not do it like this
Culori :
Anime şi Manga,
Leapşă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

