Saa, omoidashite

Haide să creăm împreună amintiri.

Cât mai multe, cât mai frumoase.

      În fiecare zi, când ies pe uşă şi mă uit la cer, îmi pun în minte că ceea ce va urma va fi un lucru pe care mi-l voi aminti zâmbind peste ani. Înainte să-mi dau seama, am devenit dependentă de amintiri. Vreau să trăiesc fără regrete, fără învinuiri şi fără greşeli proprii din care aş putea învăţa. Şi totuşi, de ce nu pot să am în fiecare zi câte o amintire frumoasă? Pentru că sunt singură. Cel puţin acum.

Kamiya Hiroshi

"Kamiya-san, hontou desuka?

Hontou ni oppai wa suki ja nai desuka?"

*LOL*

          Cândva aş fi vrut să cred că nu ai cum să cunoşti o persoană cu adevărat decât printr-un contact direct şi real. Şi totuşi, ascultând vocea unui om, modul în care vorbeşte şi cuvintele pe care le foloseşte, poţi spune că ai înţeles o parte din personalitatea lui. Ştiu că este sincer, prea direct, uneori ruşinos, tinde să ascundă ce gândeşte şi are un umor ciudat împletit cu latura lui sadistă. Totul numai ascultându-l. Din cauza lui am realizat că unul dintre lucrurile care-mi place la sexul opus este vocea. 

          Astăzi e aniversarea lui, deci nu se putea să nu-i urez "la mulţi ani!".

Chicken Killer [Leapşă]

N-am mai făcut unda din'astea,

de când locul ăsta era tânăr.

1. Why my last relationship ended.

Pentru că nici nu a început.

2. Favorite band.
Evanescence

3. Ever been on a concert of them ?
În vise, şi nici în alea. Nu-i văd prin Romania curând oricum.

Sunet nocturn

Deja ai adormit?

Heeeei. ... A adormit.

Ce-aş vrea şi eu să adorm aşa de repede ca ea.

       Sunt momente în care-mi droghez mintea cu vise şi melodii, iar atunci când o durere surdă mă cuprinde, îmi dau seama cât de frumoasă e viaţa. Şi deschid ochii, e întuneric şi în urechi îmi răsună un ecou acut.

Drench you with rose

Am învăţat cum să privesc lumea

printr-o perdea de lumină.

       Şi totuşi, de ce disperarea pare mai dulce decât liniştea? În spatele perdelei de lumină care-mi orbeşte realitatea se dă o luptă fără sfârşit, care mi-a transformat vara într-o furtună de gheaţă. Cântă-mi, ca să mă trezesc. Eu, înecată în mândria şi visele mele, nu mai pot să cânt.

Shinrei Tantei Yakumo

Deci e claaar,

Daisuke Ono e genial!

       Pentru a-şi ajuta prietena posedată de un spirit, Ozawa Haruka îl va cunoaşte pe Saitou Yakumo, un student nepoliticos şi neîngrijit despre care se spune că ar avea puteri spirituale. Fata va observa totuşi că ochiul lui stâng este roşu, ceea ce-i permite să vadă spiritele morţilor. La început sceptică, Haruka ajunge să aibă încredere în Yakumo după ce acesta îi transmite un mesaj de la sora ei care murise de mică. Astfel că cei doi vor începe să lucreze împreună pentru a rezolva evenimentele terifiante care se petrec în universitatea lor, acesta fiind totuşi numai începutul unui viitor mult mai dificil.

Turnul de sirop

Este pe măsuţa de lângă patul meu.

Când vrei să te îmbolnăveşti,

se întâmplă într-un mod prea adevărat.

        Pare-se că m-a prins o amigdalită. Cel puţin asta a zis doctorul meu după ce s-a uitat la mine în gât astăzi. I-am spus că mă doare capul, în gât şi nasul şi chiar în partea de sus a oaselor obrajilor. Mi-a dat un turn de sirop [sirop de copii!] şi mi-a zis să nu mă mişc din pat până vineri. 

Deadman Wonderland

"I will be your deadman,

With nothing but this blood on my hands"

      Un cutremur masiv devastează întreaga insulă a Japoniei şi distruge mare parte din Tokyo, trei sferturi din el fiind scufundate în ocean.

      Peste zece ani, povestea începe cu Igarashi Ganta, un băiat normal în vârstă de 13-14 ani, unul dintre supravieţuitorii marelui cutremur, neamintindu-şi totuşi nimic legat de tragedie. Viaţa lui se schimbă însă când într-o zi de şcoală, un om ciudat acoperit cu sânge şi purtând o armură purpurie apare, plutind, la ferestrele clasei. Rânjind malefic, "Omul Roşu" masacrează întreaga clasă, lăsându-l în viaţă pe Ganta doar pentru a-i planta un ciob de cristal roşu în piept. Tânărul este singurul suspect, astfel că după un proces scurt acesta este condamnat la pedeapsa cu moartea şi trimis în Deadman Wonderland, o închisoare masivă care semăna cu un parc de distracţii.

Cum, e posibil ca o dorinţă să mi se îndeplinească?

Se poate, uite că se poate.

Cea mai stupidă dorinţă mi

s-a împlinit.

       Trăind în lumea mea imaginară, ştiu de mult că-mi lipseşte o doză bună de realitate. Tot ce sper e că atunci când voi lovi cu adevărat cursul vieţii, să nu-mi pară rău. Niciodată nu am fost genul care să regrete, totuşi.

Ultimul Cântec

Lovitura inspiraţiei.

Prin universul îngheţat de amintiri
Tot ce-mi doresc e să aud încă o dată,
Orbită de magnificul zăpezii, înconjurată de sclipiri,
Cântecul mut al verii în care am trăit odată
        Lumina ei de ce m-orbeşte?

Odată cu speranţa mea uitată în trecut
Mă bântuie o imposibilă dorinţă amăgitoare
Oare de ce încă nu pot uita tot ce-am avut,
Şi mă înec adânc în nebunia-mi distrugătoare
        Melancolia încă îmi zâmbeşte

Te rog nu te opri din zborul tău cel lin,
Şi mă-ncojoară cu iubirea ta de mult uitată
Înţepătura morţii, cântec regretului deplin,
Aş vrea să-mi rupă într-un moment inima toată
       Durerea e cea care mă încălzeşte

Cântă-mi sau cere-mi doar să-ţi cânt
Privirea ta mă umple de melodioase dorinţe
Vom dispărea-mpreună în al iernii ultim vânt
Odată cu căldura uiltimelor suferinţe
       Cântecul meu încă te iubeşte.