NANA THE MOVIEs

Nee, Nana,

îmi aminteşti întâlnirea noastră?

       În acea vară aş putea spune că am rămas cu nişte amintiri, nu neapărat frumoase, ci unice. O ţineam de mână atunci când ea era speriată şi zâmbeam în întuneric, amintindu-mi de nebunia din "Hotel Cişmigiu". "Nana" mi-a lăsat în urmă multe dorinţe, care s-au stins odată cu sfârşitul acelei veri. Ştiam că atunci când nu vom mai fi obligaţi să ne vedem, vom uita unii de alţii. Şi totuşi simt că nu ne-am depărtat.

       "Nana" este povestea a două fete, numite amândouă Nana, care se întâlnesc într-un tren spre Tokyo, într-o zi de iarnă. Fiecare are trecutul ei unic în spate, dar viitorul le va îmbrăţişa împreună. O capodoperă de anime pe care nu ştiu de ce [fish] n-am menţionat-o prin blogul ăsta.

Maniac [not Music] Again

Momentul în care vreau să mă

simt ca un maniac

       Soarele îşi continuă jocul infinit cu norii, iar eu îmi continuu lupta zilnică cu propria-mi nemulţumire. Îmi fac planuri în viitorul apropriat, deşi ştiu că există acea groaznică situaţie în care soarta le-ar putea şoptii la ureche celor de care depinde acest viitor că eu merit o palmă, şi nu fericire. Şi, când ascult acea melodie superbă şi-mi imaginez cum cineva loveşte clapele pianului pe care eu îl aud, simt covorul din camera mea sub picioare în timp ce mă mişc cu simpla dorinţă de a-mi lua zborul. Dar geamurile mele au gratii, şi trandafirii fără miros pe care i-a primit mama şi care au ajuns în camera mea, deşi erau frumoşi, bineînţeles că s-au ofilit.

Energy saver

În fiecare zi îmi dau seama

că nu mă supraestimez

       Sunt mândră de mine pentru că am puterea de a mă ridica rapid chiar şi după cele mai puternice lovituri. Continuu numărătoarea mea până la sfârşitul suferinţei mele şi fiecare zi mă face să realizez că m-am învăluit într-un anonimat care-i face pe cei din jurul meu să mă subestimeze, când tot ce încerc eu să fac e să mă conserv şi să mă las afectată. Astfel că zilele de şcoală care au mai rămas mă obligă să-mi activez spiritul Oreki Houtarou-like.

Rânjetul stelelor

"I can be obnoxious at times,
But try and see my heart"

   Sub norii care-mi blochează viziunea viitorului, viaţa mea se scurge ca şi lacrmile pe care nu pot să le vărs, şi totul mă face să mă înec în aşteptările mele. Ştiam că e imposibil, că fericirea nu se obţine cu câteva cuvinte, dar am obosit să mă agăţ cu dinţii şi ghearele de ea. Şi doare, ca un jung care-mi distruge inima; nu dezamăgirea doare, ci faptul că eu sunt singura care iubeşte. Mă iubeşti, şi totuşi nu mi-o arăţi, apoi mă faci să cred că eu exagerez şi te îngreunez cu sentimentele mele profunde. Ceva ce nu poate fi văzut nu există, ştii şi tu asta, nu?

Never close our eyes

"There's plenty of time to sleep

when we die"

          Ploaia bate geamurile clasei şi primul lucru la care mă gândesc ar fi că aş prefera să fiu afară, chiar dacă ploaia mi-ar înţepa pielea cu fiecare picătură rece. Vreau să ies şi să-mi ţip libertatea, lumea s-a schimbat exact aşa cum am prezis eu şi acum sunt din nou singură şi închisă în încercările mele de supravieţuire. Viitorul meu nebun e încă încleştat în ghearele mele, iar odată cu vara, îl voi lăsa să-şi ia zborul.

Cosplay Gen

"...is that...Ririchiyo?

Aaah, Grell!"

  Hârtie frumos strălucitoare, care te priveşte cu ochii de cerneală, şi, dacă ai putea, ai scoate perechea aia de ochi din pagină şi ai devora-o cu totul. Culori, modele, materiale, dantele, toate aduse în lumea tridimensională de pe ecranul care dă viaţă poveştilor magnifice venite din Japonia. Toate astea, plus o grămadă alte lucruri interesante, se găsesc prin paginile revistei Cosplay Gen, pe care am pus mâna la Otaku. O investiţie [sau mai bine zis cheltuială] care a meritat.

Mix Juice

 Sau râsete mute

noaptea târziu.

Editare epică făcută de kamiya-sexual.

      Am văzut Kimi to Boku.2, episodul 9 acum câteva minute pur şi simplu pentru că nu suportam ideea că deja lumea face spoilere pe tumblr şi eu nu văzusem episodul. Păcat că l-am văzut noaptea şi cu ai mei acasă, a trebuit să mă abţin să râd. Yukki a fost HILAR. Ah, my feels :)).

Când tot ce văd este Kagura

Aş vrea să valsez

pe firul infinitului

          Mă trezesc în fiecare dimineaţă cu puternica impresie că ziua mea este deja pierdută dacă singurul lucru pe care-l voi face va fi să merg la şcoală. Deschid ochii şi privesc unde apuc, ori la Sebastian, ori pe geam, şi gălăgia de afară mă face să vreau să înjur pe cineva. Apoi mă ridic din pat şi-mi amintesc că viaţa e totuşi frumoasă şi merită trăită. Saaau mă trezesc constrânsă de vocea [în acel moment] enervantă a mamei. Life goes on.

Eşti atât de frumos încât mă disperi

"Even though I search for your figure
it’s too bright and I can’t see a thing"

KAGURAA...!

         Atunci când merg pe stradă şi privesc lumea ca pe un şir infinit de imagini, mă strufoc şi sufăr din cauza unei dorinţe absurde: caut frumuseţe. Rămân optimistă şi tolerantă şi, uitându-mă mai bine, văd farmecul unic al fiecărei perechi de ochi străini pe o întâlnesc. Şi totuşi, nu am găsit nici până acum acel ceva pe care să-l pot numi pur şi simplu "frumos", acel magnific care să-mi taie respiraţia şi să-mi topească simţirile. Când îmi văd reflexia, îmi dau seama că mă subestimam, şi-mi zâmbesc singură gândindu-mă ce persoană superbă sunt. Nu sunt narcisistă, doar am nevoie de cineva de care să mă îndrăgostesc.

OTAKU 2012.

"Şi să vezi că atunci când urcă

Marc pe scenă, o să fie nebunie"

You don't say?!

         A doua zi a festivalului OTAKU 2012 a fost mai monotonă, pentru mine personal, şi poate şi în general, decât prima. În general, festivalul a fost mai monoton decât Nijikon, dar destul de interesant şi divers. Observând atmosfera, am ajuns la concluzia că Nijikon-ul în general mi s-a părut mai interesant decât Otaku, astfel că aştept cu nerăbdare să vină toamna [ohh, nuuuu, şcoală!] pentru o încă o tură de distracţie. Până atunci hai să-mi înşir părerile despre ziua de azi.