Aishiteru

Nu tot ce e praf se targe pe nas

E atât de frumos încât te face să vrei să plângi

              Pentru că şi iubita mea soţie, Nexa, a făcut chestia asta, am simţit şi eu nevoia să o fac. Poate că perioada asta din viaţa mea e singura în care voi putea înşira atâtea nume.

New people, old people

"Ce urâtă eeeşti!"

Pe bune?! Cine vorbea =]]

                 Ziua asta am terminat-o în forţă, fuuulll tilt. Şi prin simplul fapt că zilele obişnuite sunt la fel de interesante ca cele extraordinare, am decis să le amestec pentru a mă bucura de amândouă. Oare cunoaşte cineva sentimentul acela de entuziasm care apare când vezi o simplă şi neaşteptată figură. Oameni vechi, înconjuraţi de oameni noi.

                 Zilele mele încep ciudat. Apare un sentiment de frustraţie când îl văd pe Dizzy în staţie la tramvai, dar dispare uşor, când îi zic simplul "'Neaţa". La şcoală nu prea mai facem nimic, n-au fost faze foarte interesante. Poate atunci când Robert s-a dus la Dizzy [ăsta e un rocker cu plete miştoace] şi îi cânta "Are mama o fetiţă frumuşică foc / Face caca la oliţă şi mănâncă tot", în timp ce-i ciufulea pletele. Dah, asta a fost amuzant.

                 Apoi am ieşit cu Mali. Heeeeell yeeah! Aveam o presimţire că o să văd toată gaşca de bunăciuni azi,şi chiar aşa a fost. Oficial, blondu' s-a făcut un cocalar cu brevet [nici nu-şi mai ia placa], iar Vlad, deşi s-a tuns şi arată cam ciufulit [Mali zicea că e urât, dah mie mi se pare kawaii :X], e prima dată când l-am văzut cu blugi albi. Parcă are cracii mai lungi în vara asta =]] [varaaa....]. Deci, am salutat lumea, am văzut lume nouă şi am râs. De ce dracu' se uitau ţigăncile de la mine din cartier ca la poartă nouă, nu ştiu...He-he. Apoi am fost în Afi, ca să ne holbăm. Nimic interesant, nimic; aş fi vrut să-mi iau un hanorac, dar pur şi simplu n-am găsit.

                 Plus, când să ne întoarcem acasă, am luat tramvaiul greşit. Bine că ne-am dat seama.

Happiness >.<

Verde. Roşu. Negru

"Waaii, cât îmi place chestia asta!

Da', hai dă-mi-l pe Dildău"

               Am ajuns la un stadiu de nebunie în care mă uimesc singură. Am ajuns să sparg lumi şi să le pun la loc ca pe jucării. Şi totuşi, în final totul e distrus. Cică.

Funerariul Luminii

There's nothing like a funeral to make you feel alive

             Focul a fost pentru ea dintotdeauna un element fascinant. Dar pentru că n-a putut să-l simtă cu adevărat niciodată din cauza ardorii sale, l-a visat în acest fabulos de neimaginat: apusul. Da, a visat că a atins focul.

             Râsetele asurzitoare ale copiilor dispăreau odată cu lăsarea serii. Stătea cu capul pe nisipul încă cald şi asculta vântul. Când s-a ridicat, a văzut acel astru luminos care se pregătea să moară, înecându-se în mare. Vântul plângea deasupra valurilor, care parcă plângeau dispariţia luminei lor. Cerul se înfurie, înroşindu-se, gata să facă orice să readucă soarele pe cer. Iar acesta zâmbea melancolic, fiind singurul care ştia că se va întoarce. Pentru o clipă ea a clipit, şi a văzut o stea. Cerul se stinse.

             Funerariul soarelui fu uitat de stele, iar luna domina acum fericită. Nici ea nu ştia că mâine va muri.

            

Eu, decedata, vă iubesc. Pe dracu'

"OMFG! OMFG!"

Zi fără pizdeală nu se poate

"Frăguţă cu ciocolată

Şi cu frişcă-amestecată ,

Cu căpşună multă-multă

Şi vanilie zmeurică!"

           M-am trezit fără chef de şcoală, ca orice om normal. Dar atunci când mi-am dat seama că voi avea o zi minunată, mi-am revenit. Se poate şi fără alcool sau ţigări, fără obsedaţi sau obsedanţi, doar o doză de umor, plus ceva imaginar amor. Na'vă şi rima :>.

 

Apă de izvor

Late

Şi striga blonda lor "fuuuute-mă"

Şi noi o auzeam şi ne durea în cur. Ha-ha.

         Weekend-ul ăsta n-am făcut nimic extraordinar. M-am plimbat pe străzi în orele pustii şi mi-am amintit că sunt o persoană care poate răni uşor. E clişeic cum, deşi pe mine lucrurile care mă rănesc că fac să tac, lucrurile cu care îi rănesc eu pe ceilalţi îi fac să urle.

Tasteless Sight

Viaţa te loveşte uneori fără să-ţi dai seama că faci cea mai epică figură

Zâmbeşte!

              A fost scurt. M'a durut în cur când i-am văzut. Am văzut the biggest failure of life. Vara trecută se dădeau pe skate-uri. Acum au cercei aurii în urechi. Cel mai groaznic arată un cocalar care a fost skater. E o ruşine pentru rasa asta de bunăciuni. Ha-ha, bunăciuni...de unde. Iar blondu' avea un zâmbet rânjit de faţă când m-a văzut şi mi-a făcut cu mâna crispat; până la urmă, nu se aştepta să mă vadă. Curvă masculină, blondul ăsta. Şi atunci când eu ajung să spun că un băiat e o curvă masculină, fie ţin la el, fie mi se pare un amărât tâmpit.

              Azi la şcoală am vorbit despre banchet. I caaan't wait for it, adică termin şi eu a 8a şi vreau să nu uit clasa asta, chiar dacă am stat cu ei doar 2 ani. Am vorbit cu fetele de la clasa paralelă şi vom face banchetul împreună, ambele clase. Am găsit o locaţie super-mişto şi am vorbit cu Nexa despre rochiile pe care o să ni le facă mama ei. Trebuie să mai exersez să merg pe tocuri. Oricum, la 5 ani mergeam fericită pe platformele maică'mi de 10 cm, deci n-am probleme =)). Plus, vine Otaku...waaaaa. Kata zicea că vine, Nexa la fel, dar nuştu' dacă's şanse. Oricum, Cippy vinee :X. Anul ăsta nu trebuie să-l ratez, pe el şi pe Angel [lumeee, la Nijikon a fost plin de moace miştoace]. Oricum le am pe ambele Ann-chan şi ele sigur au să vină. Free Hugs in my arms  <3.

            I just live mah beautiful life. 

Happiness >.<

Don't try to fix me. I'm not broken

Daylight broke me into little shards of existence

And yet, it's just the time that passes to melt it all away

Evanescence - Hello

Câtă ironie pe lumea asta. Sau poate că simpla existenţă a naturii umane face această lume ironică. Şi totuşi, simţea cum se pierde uşor, fără şanse prea multe de scăpare. Dar exista acel motiv, acel fir de păianjen subţire, aproape invizibil şi fără putere, care oricând s-ar fi putut rupe. Acest lucru îl ajuta însă să trăiască, dându-i un neînsemnat scop. Acel fir de păianjen era salvarea lor, a tuturor, şi deşi părea fără speranţă, toţi alergau să-l prindă. Pentru că oamenii au această putere. Aveau puterea să se agaţe de acel fir mic al vieţii şi să-l transforme în salvarea lor. Realitatea.

Batem străzile la picior

Pentru că ador oraşul ăsta.

Ciudat, dar adevărat. 

Dacă plec de aici, trec graniţa şi gata.

             Îmi amintesc ce frumoase sunt momentele astea când pur şi simplu te plimbi şi simţi cum vântul îţi trece pe lângă urechi, fără vreo grijă pe lume. E de ajuns să ştii că n-ai să te rătăceşti, şi parcă toată lumea e a ta. Dar parcă uneori să mergi singur pe stradă nu mai are noimă. Fiecare are un loc în care ceva important i s-a întâmplat. Poate uneori acesta este defectul meu : leg prea multe sentimente de locuri sau obiecte. Nu că un sentiment n-ar putea să fie oriunde.

Veşnica ironie ironizantă

"Ştiiu că mă iubeşti. Dacă vii cu mine, mai facem o şedinţă, îţi cumpăr şi-un suc, îngheţată, ce să mai, hai!"

Am fost mereu uşor influenţabilă.

Sau măcar m-am prefăcut, pentru binele meu.

Dacă nu pot să lupt, de ce să nu mă adaptez.

Uneori doza asta de lene a mea mă scoate din o tonă de probleme.