Kuragehime

Sau povestea unei fete

fără orgoliu

     Printre rezidenţii exclusiv feminini şi total înspăimântaţi de tot ceea ce înseamnă mediul social ai Amamizu-kan o găsim pe tânără Kurashita Tsukimi, o fată al cărei singur interes sunt meduzele. Într-o zi însă, Tsukimi se găseşte nevoită să invite în Amamizu-kan o tânără care prin frumuseţea extraordinară a stilului ei emană un aer mult prea plin de viaţă şi frumuseţe pentru rezidentele clădirii. Ce va face Tsukimi atunci când această fiinţă neobişnuită se va dovedi a fii ceea ce nu pare?

        Primul episod din Kuragehime [Prinţesa Meduză - titlul sună urât în română] l-am văzut acum luni de zile la Michi-biraki, dar abia zilele trecute mi-a trecut prin cap să mă apuc de el. Mi-a plăcut mult, a fost neaşteptat de bun şi original, astfel că mă voi apuca de manga cât de curând posibil.

         Povestea este, cum am mai spus, originală. Anime-ul în sine este un shojo difuzat prin 2010 pe slot-ul noitaminA [v-am spus că-i place anime-urile difuzate de ăştia]. Firul narativ este continuu, deşi faptul că anime-ul are doar 11 episoade nu-l face grăbit, dar obligă finalul a fi unul incomplet. Deşi manga a luat un premiu pe categoria "shojo", pe net anime-ul este clasificat ca fiind un josei [varianta mai matură a shojo], dar ce pot eu spune e că povestea în sine oscilează undeva între aceste două genuri.

     Sunetul nu este nimic special, dar se potriveşte cu seria în sine. Coloana sonoră este aproape inobservabilă, iar opening-ul şi ending-ul nu sunt nici ele nimic extraordinar, dar, din nou, se potrivesc cu seria. Seiyuu sunt...de recunoscut. Hanazawa Kana [Sonohara Anri în Durarara!! printre altele] o face pe Tsukimi - ma recunoscut-o imediat şi am fost puţin dezamăgită pentru că în toată viaţa mea de fan anime am auzit-o pe Hanazawa Kana relativ des, dar rolul şi-l face impecabil. Apoi o avem pe Mitsuki Saiga în rol principal [mi-era dor de vocea ei], un seiyuu care este cunoscut mai mult pentru rolurile sale masculine [pe care eu am auzit-o în rol principal în Moyashimon]. L-am auzit imediat şi pe Juunichi Suwabe  [Jinguuji Ren în Uta no Prince-sama] şi personajul lui a fost printre preferatele mele.

         Grafica este chiar drăguţă. Meduzele arată frumos [aşa se şi vrea a fi prezentate], personajele de la drăguţ spre superb şi fundalele sunt bine lucrate dar nu extraordinare.. Există acolo o tematică a hainelor frumoase [îmi aduce aminte de Paradise Kiss] care unora s-ar putea să le placă, mie ştiu că mi s-a părut interesantă. În opening există nişte înflorituri amuzante care n-au în niciun fel legătură cu povestea, dar sunt drăguţe.

         Personajele sunt unice, sar cel puţin neobişnuite: protagonista este o tânără obsedată de meduze căreia îi este frică de o bună bucată din mediul înconjurător [de la "hipsteri" până la orice soi de bărbat/băiat]. La fel sunt şi celelalte tipe din Amamizu-kan, fiecare cu obsesia ei pentru ceva neobişnuit [de la chimonouri la trenuri] şi complexe legate de societate. Chestie care sincer m-a enervat [nu suport oamenii slabi, care nu sunt în stare să-şi realizeze propria valoare], dar am trecut peste ea pentru că, în mare, fetele sunt amuzante şi unice cu tot cu puterea lor de a se pietrifica când un hipster le atinge. Personajul principal masculin, Kuranosuke, care defapt adoră rochiţele şi arată bombă în ele este o superbitate de băiat cu un caracter simpatic şi cu instince şi mai simpatice. Alături de fratele său mai mare, Shu, care are nişte complexe la fel de simpatice [he hee hee], ăştia doi sunt cu siguranţă favoriţii mei.

       Kuragehime a fost drăguţ, neaşteptat de drăguţ. Îl recomand oricui doreşte o mică romanţă simpatică, relativ întortocheată şi totuşi satisfăcătoare, deşi scurtă. And now I'm off to read the manga.