"Chiar dacă sunt o constelaţie
aşa de mică şi narcisistă,
nu ţi-aş mulţumi dacă m-ai iubi"
Când privesc norii care seamănă cu ochii morbizi şi goi ai unei persoane pe care aş fi vrut să o uit demult, parcă frigul care mă înconjoară şi o face pe adormita de lângă mine să se vaite, pare sec şi fără viaţă. Viaţa se scurge cu prea multe melodii pe fundal, şi-mi dau seama că am uitat să preţuiesc ceea ce niciodată nu am avut.
Vreau să mă îndrăgostesc. Mai vreau o doză bună de fluturi în stomac, urmată de nopţi nedormite în care cineva să-mi asculte idealurile imposibile, ca apoi să fiu din nou dezamăgită de idioţenia masculină şi să ajung să nu-mi mai pese.
As vrea sa fug. În Wonderland poate, să-l omor pe Pălărierul Nebun şi să devin eu cea mai nebună. Măcar aşa aş putea spune că cerul nu mai pare mort. Dacă te-aş omorî, doar ca să-mi plâng regretul pe umărul tau, m-ai lăsă?
Happiness >.<
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu