I wish I had someone to fangirl about

In real life,

I mean

       Am vrut întotdeauna să cred că atracţia vine din admiraţie. Că lumea e plina de posibilităţi, că fiecare persoană are calităţi care-i întrec defectele şi că oricine poate fi frumos în felul lui. Dar, ce se întâmplă când adevărul e crud, iar atracţia se transformă în regret?

Monochrome frame

It's all about

what you want to feel

     Monotonia a luat calea asfaltului şi s-a transformat într-un vuiet stins de entuziasm. Şinele au trosnit gălăgios, ca de obicei, şi zgomotul a acoperit tot ceea ce putea fi perceput ca frumos. O scurtă exteriorizare de ură nefondată, care a fost înăbuşită de lumina obscură a serii. Luminile oraşului încercau să pară interesante prin strălucirea lor vagă, dar agitaţia inutilă făcea figurile tipice să devină neinteresate.

CRACK STAR FLASH

      Pupilele mi se dilataseră, şi nu din cauza luminii care-mi lovise rapid privirea, ci din cauza optimismului multicolor care mi-era aruncat în faţă. Am simţit fericire pură, am simţit că pot să fac absolut orice din ambiţia mea, mi-am aruncat slăbiciunea în urmă şi am îmbrăţişat scena dezastruoasă care se numeşte viaţa. Oraşul m-a absorbit şi eu l-am devorat pe el. L-am analizat ca pe persoana complexă ce ştiam că este, şi mi-am dat seama că acele defecte pe care le are îi bat calităţile. M-am înnecat în dorinţele mele juvenile, doar pentru a mă trezi mângâiată de lacrimile regretului. Însă strălucirea soarelui şi poate o doză din orgoliul meu m-au făcut să trec peste suferinţă şi să privesc partea frumoasă a vieţii. Ambiţia a revenit în mâinile mele ca o vrajă şi am simţit nevoia să cuceresc, poate chiar întregul univers. Nu mi-a luat mult până să mă îmbăt din nou cu gustul amar al iubirii, încât am ajuns să lupt pentru ea cu toate puterile mele. În final, mi-a rămas speranţa şi nostalgia verii.

Monotonie ameţitoare

Sau când ceasul
e blocat

    Aş vrea să opresc timpul? Numai dacă aş putea s-o fac cu adevărat, aş ştii. În acest val continuu care se numeşte viaţa de zi cu zi nu mă pot înneca, nici pierde, ci pur şi simplu rezista. Dar lumea asta tipică, văzută prin ochii mei plictisiţi de complexitate, prinde ceva culoare şi mă face să vreau să rânjesc mulţumită. Trec peste, mă întorc, şi mai fac un pas.

De vorbă cu şi despre domnul Manga Shop

E ca un soi de

Moş Crăciun

      Doar că-ţi ia bani :)).

      Perfecţiunea, fragilă şi vicleană cum e ea, poate fi frumos întinsă pe o masă şi devorată din priviri, în timp ce-ţi goleşte portofelul. Însă aroma ei e atât de extraordinară încât te lasă fără regrete şi bani, dar cu un viitor şi nişte dorinţe sigure. Fie pe acea masă care nu şi-a schimbat poziţia în ultimii ani, fie în raftul meu, oricum îi stă bine.

Nijikon 2012.

I have feels for this!

      Mereu am visat la eternitate ca la ceva care poate fi al meu numai dacă mi-l doresc. Dar acum când îmi văd fericirea efemeră înşirată în faţa ochilor mei, ideea de etern mi se pare un blestem. Fie că fericirea se materializează în ţipetele entuziaste care mă lasă răguşită, în cărţile frumoase care mă privesc de raft, în acea clătită fierbinte pe care am mâncat-o cu furculiţa sau filozofia inutilă a vieţii pe care o înşir alături de iubirea mea.

"Not sleeping at all"

"Now come inside me,

let me drink you all up"

       Totul se termină cu bine când se termină în exces. Sau poate că nu, sigur că nu. Dar parcă exagerarea e singurul lucru care face o glumă, o replică, o imagine, un moment sau viaţa întreagă mai intense. Asta, şi excesul de somn.

Nijikon 2012

Paradisul poate fi

uneori orbitor

        Strălucirea lumii, care m-a fascinat toată viaţa, a devenit ceva care acum poate fi simplu introdus în rutina mea. Ceea ce poate sună egoist, dar astăzi mi-am dat seama că lucrurile care acum ani de zile îmi făceau ochii să strălucească de fascinaţie şi capul să se întoarcă cu curiozitate, au ajuns acum fenomene normale şi aşteptate. Asta nu înseamnă însă ceva rău, ci pur şi simplu denotă faptul că orizonturile mele s-au lărgit.

"Stinge mă uşa!"

Întunericul nu înnebuneşte,

ci dă idei

        Râdeam când le-am auzit ţipetele, singurul lucru pe care l-am putut face a fost să râd din toată inimea mea. Era pur şi simplu amuzant, extatic chiar, să le văd siluetele care le trădau mişcările ameţite. Din când în când mai dădeam de licărerea unei priviri, şi zâmbeam pur şi simplu pentru că nu eram eu aceea care avea privirea pierdută. Odată cu venirea luminii, singurul lucru pe care l-am văzut a fost iubirea excesivă

N-am apucat să-ţi cânt

Din nou

       Mi-e milă de mine când mă gândesc că singurii care mă ascultă sunt pereţii tapetaţi cu figuri ireale de hârtie. Asta sună crud, simt mândria mea cum cade odată cu cuvintele care se desprind din adâncul sincerităţii mele. Aş fi vrut să mă auzi, dar mi-ar fi venit să mă îngrop sigură dacă nu m-ai fi auzit perfect. M-am simţit ca o tânără care se pregăteşte să-şi mărturisească iubirea: entuziasmată şi totul cu o frică inexplicabilă în inimă.