Orihara Izaya

ORIHARA RULLZ.

             Hai să lăsăm la o parte faptul că mă aflu într-un maraton postare-comentarii cu Kata, am să fac o scurtă şi sinceră postare despre cel mai extrordinar tip care a spart un telefon vreodată: Orihara Izaya.

Stăm într-o lumină care nu va apune

Am chef de scris.

Ascult Three Days Grace.

                      Viaţa e frumoasă. Viaţa asta e atât de frumoasă încât uneori de ia şi te loveşte atât de tare încât îţi vine să urli ca nebunul şi să întrebi "Ce vină am eu?!".

                      Faptul că cu toţi de aflăm în acest inconfundabil univers care defapt se învârte în jurul nostru poate fi dovedit numai de simpla existenţă a suferinţei. Uneori te doare atât de tare încât nu-ţi mai recunoşti propriul loc, alteori te doare atât de tare încât ai urla. Ai urla şi printre morţi, într-un cimitir înţeţoşat şi uitat chiar şi de fantome, numai ca să ştii că cineva te aude. Suferinţa asta dureroasă care ne roade pe noi, care ne dă vise şi ne face să credem că realitatea poate fi schimbată e doar o glumă. Viaţa asta cumva, chiar şi printr-o simplă sclipire, poate să fie extraordinară.

                      Ţipam la cerul de vară, iar el îmi răspundea cu lacrimile lui de foc. Îmi arăta că meritam să fiu distrusă, eram conştientă atunci că totul e doar un chin care trebuie dus pentru eternitate. Mă gândeam la el, la cât de mult l-am iubit şi la cât de puţin îmi pasă acum. Am trăit printr-o minciună atât de mult timp încât adevărul mi se parte ceva ireal, iar timpul pare îngheţat de lipsa acestuia. Nu credeam că am să ajung până aici, că am să fiu în stare să rezist şi să fug atât de mult.

                      Totuşi, atunci când rolurile se schimbă, pot simţi respiraţia grea a vânătorului. El devine obsesia mea, iar răzbunarea mea criminală se transformă într-o fugă de moarte. Furia mea îmi plânge de milă, fiind singura care-mi mai înţelege ura. Şi atunci îmi amintesc de lacrimile ca de copil pe care el le vărsa atunci când eu nu ştiam că am ceva ce merită protejat.

S-a terminat aşa cum a început

-Crăceală Naţională-

Fost'au odată trei dudui,

Cu'adevărat pierdute, cu'adevărat nebune

   

Hellău, let's get crunk

"A fost odată

Un beţivan care cânta într-o gară

Purta geacă de piele, tricou de rocker vestit

Până la urmă, a rămas un tâmpit"

                      Hai să'i dedicăm această postare lui Ghildi. Nu că ar citi-o vreodată, dar totuşi parcă numai la el mă gândesc când văd alcool.

"Mereu mi se întâmplă asta..."

"...când ies cu o tipă afară"

Plouă. Hai să sărim ca nebunii în bălţi.

O să-l întrecem pe Orihara.

           *Adineauri am auzit un "ARRRRRH! Am rupt uşa!!!" Da, la mine în casă cică se montau uşi. Mama pare apoplexată.* Bun venit în casa mea de nebuni! Dar despre asta o să vorbim altădată.

           Zilele astea au fost de înviorate, să zicem. Plouă. Draaaaace, plouă în mai?! Înghiţişi-ar norii ploaia, vreau să ies afară şi să râd ca disperata, nu să mă ud ca o găină. Luuuni...hell yeah, am luat maximă la simularea de examen. I mean I'm damn proud, am luat peste 9.50, iar Kata [WTF] a luat ceva gen peste 8.50. Apoi mai pe seară am ieşit cu Mali p'afară şi am vorbit o tonă de prostii. Ieri am ieşit cu colegă'mea Sara, am mers la Mc şi aboi în parc, am făcut poze până mi s-a dus bateria la telefon şi am râs. Am râs ca de obicei. Când ies cu o fată sunt nişte momente d'astea în care râdem. Facem o glumă, vreo două miştouri şi zici că ne-am îmbătat, nu alta. It's alwayz this way, chiar dacă'i furtună.

           Sara însă m-a şocat cu o chestie pe care na-m chef s-o comentez. O singură avertizare : niciodată nu spuneţi de unde vă luaţi ţoalele. Nevăr. Colegii mei nu prea ştiu ce'o să facem cu banchetu. Oricum, cu zilele a două colege plus Otaku în mai şi banchet plus excursie în iunie mă mir de unde o să scot bani. Sunt complet falită, ai mei nici nu vor să audă. Viaţa =]]

           Azi pe stradă m'a apucat compusul de cântece. Am un talent înnăscut, de trei ori mai mare pe ploaie.

Hahappiness >.<

Asta fiindcă suntem ai dracu' de serioşi

Să vă fie frică de cea mai mare 

ameninţare a parchetului şcolilor

The Milky Wars

                      I'm not gonna brag. Not today. Vacanţa de paşte a fost prea tare. Nu m-am dezlipit de telefon şi de aparatul de fotografiat. Cică. Am scăpat de o săptămână de şcoală, am făcut o excursie tipică cu familia mea şi am mai văzut un ciot de România. M-am jucat The Sims de mi-a venit rău. N-am văzut decât un film dintre cele vreo 7 pe care voriam să le văd. Am văzut nuştu câte episoade din Shakugan no Shana. Am lenevit ca deşteapta. Life's beautiful.

                     Ar trebui să-mi fac o agendă. Luna asta am o grămadă de evenimente. Goosh. Sara şi Nexa-şi fac zilele de naştere şi onomastică împreună. Până la urmă le-am zis că le pun nişte bani într-un plic şi-şi  iau ele ce au chef. N-am pic de creativitate când vine vorba de cadouri, iar ceva hand-made...poate lu' Sara i-ar plăcea [i mean she'd luv it just cuz m-a rugat ca până la sfârşitul anului să-i umplu un carneţel cu desene şi prostii d'ale mele]. Apoi sunt tezele, era să uit. Damn, am o tonă de învăţat pentru amărâta aia de geografie, iar la istorie ne dă test că nu dăm teză. Şi vine Otaku şi am de gând să mă distrez de nebunie acolo. Şi Cash-Cash zicea că vrea să pună pe facebook un free hugs event, ceea ce-ar fi prea tare. Pluuus, am de gând să-mi aranjez colecţia black şi să-mi iau ceva tricouri d'alea black cu trupe. Am primit unul and I so god damn like it, arată genial. Şi mi-am pierdut crucea; aveam o cruce gotică super mişto, dar s-a rupt şi s-a făcut cam bucăţele. Pe lanţul ăla de piele era o plăcuţă, vreo două inele şi încă o cruciuliţă şi arăta prea tare. Trebuie să-mi mai iau aşa ceva, dar chestiile de genu' n-am văzut decât la mare. I'll just look for it, sau mă duc la Vama Veche o tură şi gata. 

                     Şcoala e la fel de phunny. Adică azi Nexa, Ştefan şi Adi s-au bătut cu lapte mai rău ca-n război. Şi aruncă Nexa cu lapte în Ştefan, iar copilu' întrebă cine a aruncat...iar eu am ridicat mâna. Nuştu ce mi-a venit, adică Nexa nu mi-a dat încă verigheta oficial, dar totuşi. Astfel că acuma shuzii mei sunt jumate uzi de lapte şi jumate călcaţi în picioare. And many other fuckin' stuff happend, dar parcă aş tăcea. They always tell meh to shut up. I wanna run away.

Haaaaaappiness >.<

Părăsind Roşul

"Vreau să zbor doar pentru a cădea undeva prin visele tale."

              Mâine plec la ţară de Paşte şi o să vin peste vreo două săptămâni. M-am pregătit cu de toate, am încărcat laptopul cu vreo trei filme pe care vreau să le văd şi mi-am descărcat tot sezonul doi din Shakugan no Shana. Sigur am să am timp să-l văd pe tot. So, Hahadio.

Visez. Viseeez

E ciudat că instinctul meu criminal se trezeşte cel mai tare 

atunci când ceva sau cineva îmi perturbă visele. Too wierd.

              Când eram mai mică visam tot felul de lucruri ciudate. Am avut o perioadă când eram atât de obsedată încât am reuşit, printr-o aparent simplă concentrare, să visez continuări ale unor vise anterioare.

              Atunci când visezi, alungi realitatea de care, când eşti treaz, te ţii strâns ca de un fir de aţă. Şi totuşi, dacă am putea visa toată viaţa, ar fi bine. Dar parcă existenţa unei modalităţi de a schimba realitatea prin vise face lumea mai frumoasă, poate mai colorată şi mai vie. Visele sunt ca o evadare, te fac să uiţi de tot şi să te pierzi într-o iluzie şi parcă atunci când totul se termină, n-ai nici o remuşcare pentru că ştii că n-a fost real. Eu sunt o persoană obsedată şi obsedantă, deşi nu se vede. Până acum numai puţini prieteni buni şi vechi şi-au dat seama de asta şi, ironic, nu este deranjant. Eu îmi ţin obsesiile pentru mine şi mi le hrănesc cu vise. Până mă plictisesc şi sentimentul se alterează uşor, irevocabil şi fără regrete; pentru că, până la urmă a fost un vis.

              Nu-mi vine să cred ce am visat. Nu-mi vine să cred pe cine am visat. Eu, el şi un cuţit. A fost scurt, deloc dramatic şi rece. Şi când m-am trezit mi-am dat seama că mai bine nu visam deloc. Uneori e frumos să visezi, dar parcă visele mele devin dintre cele mai ciudate.

Happiness >.<

Whahaha: "Eşti nebună, pe sistem turbo"

Tăgguiesc următorii pentru leapşa asta : Nexa, Ada, Mali, Kiwi, Ayano.

Şi mersi Nya pentru compliment :">.

He-he. So mah little chiut maniac narcissistic love called Nya ma tăgguit pentru leapşa asta.

Chiiiut Cupcake

Când te pierzi printre rafturi

E ca o reverie d'aia de-ţi îmbolnăveşte portofelu

                   Azi, după phun-ul cu maniacii mei alcoolici am fost cu mama la schopping. Heell yeah! Până la urmă mi-am luat...rochia pentru banchet. Nu sunt sigură dacă o să rămână asta, dar am vorbit cu Nexa [mah fashion stylist] şi a zis că e suuuper chiut.

                   Fost'am la Cache Cache. Adooor magazinul ăla, are nişte chestii mişto rău şi are mereeeu reduceri multe. Astfel că jumate din magazin era la -70% din simplul fapt că aduceau colecţia nouă. După ce am probat o tonă de chestii, mi-am luat două tricouri miştoace şi o cămaşă albastru şi mov în carouri, pe care a găsit-o mama printre rafturi. 

                   Cât despre rochie...am găsit-o la o reducere extraordinară. E neagră cu floricele roşii pe ea, e strânsă sub piept şi jos vine până la genunchi gogoşar. Oricum arată super chiut şi pe mine mă prinde modelul; ce e interesant e că se poate purta pe ambele părţi. Plus, cred că mi-am găsit şi o coafură drăguţă pentru banchet; deşi vroiam să-mi prind părul sus, cred c-o să-l las liber, mai ales că e destul de mişto ondulat [părul meu e o nuanţă de şaten închis către brunet şi e drept până la ceafă iar de acolo se ondulează până la vârfuri, e lung cam până la bust]. Ador tipele astea de pe youtube care postează tutoriale etc. [Michelle Phan] şi am ales coafura asta. Acuma trebuie doar să-mi găsesc nişte pantofi potriviţi şi poate un bolero sau un sacou.