Entuziasm

Pentru un minut a ieşit soarele. Din cauza asta ştiu ce am să fac azi. Am să fac praf lumea fără să mă gândesc.

 [Edit] : Am ieşit imediat ce am avut ocazia. Şi m-am certat, din nou. Am nevoie de o redozare.

We're coiling our lacuna

  

Muzica metal, trebuia un post şi pentru ea. N'am să înşir de ce e cea mai tare, că mi'e lene acută. Vă spun doar că am înnebunit şi corupt lumea cu ea. Şi aici este playlist'ul meu pe moment : 

 
Linkin Park - The Catalyst 
 

  1. Linkin Park - Numb; The Catalyst; In the End; New Divide

 Patru melodii la rând, vechi şi noi, care totuşi nu mă plictisesc încă. Ştiu, Linkin Park nu e metal, mai degrabă rock, dar sunt buni. Îmi plac versurile şi linia melodică e ok, îi ascult când mă satur de prea mult zgâriat pe urechi. Un bun început, faţă de ce urmează.

 
Linkin Park - Numb

  2. Lacuna Coil - Our Truth ; Tarja - I Feel Immortal

 Lacuna Coil, rock spaniol. Îmi place să evaluez variaţiile muzicii rock şi metal în funcţie de ţară. De exemplu, Nightwish, Sonata Arctica şi Stratovarius, toate formaţii finlandeze, cântă destul de similar şi diferenţele generale nu sunt prea mari. Oricum, fiecare e originală şi totuşi există diferenţe notabile. Revenind, Lacuna Coil cântă mai diferit, mai uşor, cel puţin pe albumul Karmacode, dar totuşi au elemente grele. Tarja...trebuia pusă, vocea ei e incomparabilă. Personal, îmi place mai mult stilul muzical pe care-l adoptă acum, i se potriveşte mai bine decât metalul de la Nightwish. Şi totuşi, Nightwish era mai original cu ea.

 
Lacuna Coil - Our Truth

  3. Stratovarius - When Mountains Fall ; Nightwish - Bye Bye Beautiful

 Stratovarius nu prea am ascultat, sincer, dar îmi plac. E o formaţie mai veche, se vede după voce şi stilul muzical, iar melodia asta îmi aduce aminte de vară. Şi de blond...=)) De'asta îmi place toamna, nu am timp să visez. Iar Bye Bye Beautiful trebuie s-o ştiţi. Chiar dacă vocea lui Anette mai scârţâie, melodia este foarte bună (asta pentru că Nightwish are acelaşi compozitor...).

 
Nightwish - Bye Bye Beautiful

  4. Epica - Unleashed ; Nightwish - Wish I Had An Angel

  Epica, metal simfonic onlandez.. Melodia este destul de nouă, îmi place mai ales videoclipul, este genială şi o ascult de o lună. Nightwish, varaianta originală şi mult mai bună. Când am ascultat-o prima dată, îmi semăa destul de bine cu Bye Bye Beautiful, dar originalitatea vocii Tarjei este incomparabilă.

 
Nightwish - Wish I Had An Angel

Somewhere : Passing

    Astăzi a fost o zi destul de rece şi enervantă, dar măcar am pierdut timpul distrându-mă. M-am trezit târziu şi a trebuit să mă grăbesc ca să ajung la şcoală, ca să aflu cu stupoare că mergem la nu ştiu ce târg de carte şi cărasem ghiozdanul degeaba; am plecat acasă înapoi, eu şi vreo două fete (asta se întâmplă când ai o buturugă de telefon spart, pe care ţi-e lene să-l scoţi de pe silent) şi m-am grăbit să ajung la şcoală până la nouă. Ok, am mai lălăito pe la info ceva timp şi când să plecăm, stai că nu mai mergem, că să facem ore. Bine, oi fi eu proastă sau ce, dar după ce m-am învârtit toată dimineaţa numai de ore aveam chef. Aşa că am plecat, simplu. Am fost cu fetele la McDonald’s şi am mâncat ceva, am mai vorbit şi am plecat acasă, că era prea frig să mai stau. Şi aşa am avut eu chef, să merg acasă pe jos; mă mir că nu am încheţat. În Bucureşti e groaznic : frig, înnorat, şi ploaia asta rară şi rece te taie. E enervant, cred că o să petrec din ce în ce mai mult tip în casă. Week-endul ăsta sper să mai ies, dacă nu plouă. În rest, la şcoală nici nu mă gândesc. În schimb am  terminat sezonul 1 din Kuroshitsuji…
    Deci, revenind : Kuroshitsuji a meritat holbarea. Este unul dintre cele mai reuşite anime-uri pe care le-am văzut (că am şi văzut multe…). Vorbim expres de anime, deci. Sfârşitul e destul de tragic şi poate vag, dar tot îmi place. În astea 5 episoade parcă totul se întâmplă prea repede, le-am văzut toate odată şi mi s-a părut puţin. Dar sfârşitul a fost perfect. Lupta dintre înger şi demon, dedicarea lui Sebastian şi loialitatea până în ultima clipă. Şi îmi place că finalul lasă drumul deschis unei continuări la fel de controvesate. Ultimul zâmbet al lui Sebastian este mirific. După vreo zece minute mi-am dat seama că nu avea cum să termine. Oricum, nu intenţionez să mă apuc încă de Kuroshitsuji II până când nu citesc toate capitolele din manga pe care le găsesc pe net.

    După confuzia din ultimul episod, am rămas aşa când am văzut Kuro OVA …O.O Abia m-am trezit bine, când am văzut ce rol avea Undertaker. Am râs mult în episodul ăla, e genial şi amuzant şi…perfect. Preferatul meu a fost Greil Sutcliffe, a jucar rolul Opheliei impecabil. Etc. Mi se face rău dacă mai plăvărăgesc despre Kuroshitsuji. Îmi place momentan foarte mult manga, am ajuns la capitolul 43 şi m-a mirat foarte mult faptul că Sebastian a fost omorât. Bineînţeles, sper şi sunt destul de sigură că o să apară el ; oricum, un lanţ de crime e ceva foarte interesant.
    În rest, am pierdut timpul şi am făcut curat în cameră în timp record, acum vreo juma’ de oră. Începe să-mi placă ceea ce fac, deşi pare stupid. Dah, sunt adormită şi într-o stare de stupizenie totală. =)) Goodnight, my dear hell of a butler’s master.

Kuroshitsuji : Hell of a Romeo

A Black Butler is something that every girls thinks is needed, but a demon is that something that everyone recalls.

'Between the good and bad’s where you’ll find me reaching for heaven hell'

Once one has rejected faith, it will become impossible for him to enter the gates of Heaven...

   Absolut, trebuia să pomenesc odată.  Am dat click acum două secunde pe butonul "Publicaţi Postare", pentru ca, cu o secundă înainte să dau click pe butonul "Postare Nouă". De ce? Ca să scriu odată ce'i aia Kuroshitsuji şi de ce îl/îi ador şi îl/îi voi adora. Ce este? One hell of a anime.

Plănuiam să-mi lărgesc orizonturile în acest domeniu de mult, dar am început să citesc manga. Am să scriu şi despre manga. Trebuie. =]]

    Deci, în Kuroshitsuji este vorba despre doi tipi : un puşti care strigă oriunde şi oricum 'Sebastian!', şi un majordon care-i răspunde de oriunde şi oricum 'Yes, My Lord!'. Taare introducere...sunt în stare de tonicăreală.

     Pff...am să postez aşa cum e acum. Mă freacă tata la cap să dispar. Edit Later.

    
     Am revenit. Trebuia. Deci, să revenim :

    Am început să văd Kuroshitsuji acum vreo două săptămâni (defapt să citesc manga); auzisem de prin august, dar nu prea mă interesase. Citeam mult manga, aşa că m'am înscris pe un site de download manga şi am citi de p'acolo. Şi am văzut într-o zi "Manga of the Week : Kuroshitsuji". Atunci am zis că mă apuc de manga, că prea mult auzisem. Şi după vreo 4 zile am început anime'ul. Simplu şi pronto. Ideea de 'epocă victoriană' o ştiam deja şi acum mi se pare genial să plasezi totul cu 200 de ani înainte. E foarte fascinant, plus că mai învăţ ceva. Ambientul, hainele şi eticheta strictă şi elegantă, cu culoarea de modern adiacentă fac totul foarte interesant şo...nais, suit, cul, tru, etc. Aşa e Kuroshitsuji. Din cauza epocii ăstea victoriene am visat de curând că îmi pictam peretele camerei într-o scenă de bal autentică. Lipsea doar o fată cu rochie roz şi al ei tutor cu ochii roşii şi cu mănuşi impecabile. Kya! =))

    Acum... Cum să nu'ţi placă...el : 

    Sebastian Michelis. Numai numele este fooarte...parfumat. Nu, foarte potrivit pentru un demon. Cred că ăsta e şi punctul lui foarte, faptul că e demon. M-a impresionat plăcut asta, mai ales că de ceva timp un manga fără elemente supranaturale mi se părea prea...obişnuit. Aşa, de lămureală, vorbim despre manga şi anime. Vocea este perfectă, japonezii ăştia ştiu să aleagă. Imaginea acea a lui, serios, cu zâmbetul acela ironic şi poate sarcastic, zvelt şi graţios; era clar un personaj desenat de o femeie.  Clar, un bărbat desenat de o femeie va fi mai atractiv pentru alte persoane de sex feminin. Deşi este clar un shōnen, deoarece n-are pic de element feminin (Greil Sutcliffe nu prea pare să aibă caracteristici feminine seductive prea puternice), este plin de tipi drăguţi, cu Sebastian în frunte. Ca majordon, îşi ia locul întâi cu siguranţă, acel 'Yes, My Lord' făcând orice fată (nu sunt singură, nu?) să fi vrut să zică 'Yes, My Lady". He-he =)) Deci, overall, Sebby este numărul unu din multe puncte de vedere, îmi place foarte mult, este unic şi este un personaj destul de controversant.

   Ciel Phantomhive. Irezistibil, puştiul e bestial. Personajul îmi place foarte mult, mai ales din cauza trecutului ăla negru de care'şi aminteşte cam des. Nici nu zici că are 12 ani, asta e clar. E foarte matur, elegant şi irezistibil. Irezistibil. Ăsta'i Ciel pentru mine, cea retardă pe moment. Cred că o să râd tare de tot dacă voi mai citi asta cândva. Revenind; îmi place în primul rând acea superioriate pe care o are, acel aer de nobil; şi asta îl face irezistibil. Viaţa lui în sine e dureroasă şi plină de ură; sentimentele lui nu se rezumă la doar un zâmbet sarcastic ca al lui Sebastian, el e descris mai bine. Titlul lui, de asemenea interesant. Am citit până acum mii de pagini de romane franceze, cu ai lor regi şi controverse şi m-am îndrăgostit de viaţa de la curte. Kuroshitsuji are şi asta, deci e minunat; în spatele titlului nobiliar se ascunde o persoană care cară pe umeri o responsabilitate imensă faţă de conducător. Mic, şi totuşi "The Queen's Guard Dog". Indeed, he's iresistible.

    Restul personajelor notabile ar fi Undertaker, Greil Sutcliffe şi Madam Red. Primul e total genial. Are mutra aia caraghioasă şi în acelaşi timp serioasă. Dar, ce m-a stresat : în manga are o singură apariţie, în cazul lui Madam Red. Dar atunci e mult mai bine prezentat, pe mine m'a făcut să râd destul de bine faza cu biscuiţi în formă de oase care nu apare în anime. Chestie minoră, dar mie mi'a plăcut. Vocea e cu totul potrivită, nu te sperie când iese din coşciug. :]] Îmi place în general atitudinea lui, dacă aş pune ceva, aş zice că tipu' e hardcore. Sunt bună la descriere, ştiu. Greil Sutcliffe; îmi place părul roşu, în primul rând şi apoi felul în care'l face praf pe Sebastian. Ador felul ăla al ei (greu...să zic 'el' sau 'ea'? whatevă) de a-şi expune farmecul feminin incomparabil. Personajul e comic, se potriveşte decorului şi e pătrunzător 'cuz' she's such a killah! Madam Red; apariţie scură şi semnificativă. Trecutul ei seamănă oarecum cu al lui Ciel. Mi'a plăcut atitudinea aia criminală, omora pe cine merita măcar. Era genul de tipă dură de din-afară şi sensibilă de din-năuntru, Şi roşul o făcea mai criminală. Elegantă şi criminală.

    Alte prezenţe nu m-au omorât prin anime, în manga mi se pare interesantă trupa de circ. În mare este un proiect foarte reuşit şi este ceva ce merită văzut. Am să continuu să vă omor cu Kuroshitsuji mult timp, asta e sigur.

Sid Monochrome no Kiss

Fără prea multe râsete nu merge

    Azi = bestial! Cred că o să mă duc la şcoală doar pentru că e atât de penal p'acolo. Şi am continuat cu Kuroshitsuji, aşa că am ajuns la episodul 19. Şi vreau să mai citesc manga, e mai interesantă ca poveste decât anime-ul. Muzică, am dat-o pe J-pop şi J-rock, după atât de mult timp...

    La şcoală a fost super tare, după o oră de fizică şi două de mate, am ieşit la sport. Ne-am învârtit un pic şi am decis să jucăm cu toţi câte ceva. Deja jocurile alea ale copilăriei le-am uitat, mai ales numărătorile alea cu rime penibile. Nu contează, mi-am amintit tot într-un sfert de oră. Şi-am jucat vreo două jocuri d'astea, unul în care ne-am rupt mâinile unul altuia şi al doilea, renumitul...cum s'o scrie..."v'aţi ascunselea". Îl ştii, cum să nu'l ştii, doar l-ai jucat măcar odată când erai la grădiniţă. A fost tare, mai ales că curtea şcolii e imensă şi e perfectă pentru ascuns. Am făcut mişto, am aflat că tipul nou şi ciudat de ciudat, Adi, e tare bun la rupt mâini şi mi-am dat seama că nu trebuia să mă apropii nici eu, nici Kata şi nici Andra de Robert, ăla cu fumu'. =)) Şi dup'aia s-a jucat...lapte gros. Nu'l ştii? Nici eu nu-l ştiam până să ajung între dragii mei retarzi. Practic, e un joc în care lumea se caţără unii pe alţii. Eu nu m'am băgat, n'avea chef să se urce nimeni pe mine. Însă Andra, Kata (care e mai mult decât slabă) şi încă două fete s-au jucat. Şi astfel că două dintre ele au trebuit să plece acasă într-un picior, deoarece băieţii au căzut peste ele. Naşpa. Bine, a fost amuzant de privit, că se ajungeau la tot felul de poziţii când cădeau ăştia. Oricum, naşpa, să-ţi faci praf picioru' aşa.

    În rest am ajuns acasă şi mi-am dat seama că bucătăria era plină de zeamă de struguri şi că trebuia să facă cineva curat (mama nu era acasă...) şi astfel m'am făcut cam vişinie pe mâini. Am făcut temele surprinzător de repede şi acum n'am nimic mai bun de făcut decât să bântui netu'. S-a făcut un frig afară...nici nu vreau să mă gândesc. Despre Kuroshitsuji în următorul post.

Do you regret I'm alive?

   Deşi sunt mai mult decât fericită, am reuşit să ironizez lumea. "I live my hard life!", influneţa Kuroshitsuji se observă. Azi o fost o zi de şcoală destul de ciudată şi aglomerată, am făcut o parte din ore îngrămădiţi cu ăia de la B şi ei au aflat cât de idiot şi nesimţit e Robert, iar eu aflat cât de idioţi şi miştocari de proastă calitate sunt ei. În rest am râs, am făcut mişto şi am vorbit al dracului de tare, de mă ştiau 50 de inşi din toată clasa. (dah, cred că am fost 50, cu exagerarea de rigoare). Orele sunt uşoare, la română am trecut la altă poezie (aşa de repede?), de data asta Nichita Stănescu. Şi zice profa "Nu Nichita pe care o ştiţi la televizor". La francă am făcut politică :P. Avem o profă truu, cred că n'o să prea facem francă anu' ăsta, că o să facem orice altceva. Fază tare la francă : prostu' de Vali avea limbariţă industrială, ca de obicei şi profa ne zicea ceva de...ceva interesant oricum, despre politică şi Franţa. Şi ăla vorbea ca prostu' prin spate. Înainte profa ne spusese că ea nu acceptă violenţa şi că nu o să se ia de noi, că n'o să ţipe etc. Şi s-a ţinut de cuvânt cu vârf şi îndesat. Cum? Ea vorbea acolo şi ăla vorbea în spate, amândoi odată. Profa se'ncruntă, se răsteşte (nici măcar n'a ţipat, aleluia!) la prostu' să tacă odată, ăla rămâne cu ochii mari şi nu zice nimic; profa se gândeşte vreo două secunde, clipeşte, zâmbeşte frumos şi-i zice "Scuză-mă...!". Am râs să murim, nu alta. Cum să'şi ceară o profă scuze lu' Vali?! Doamne, tipa e truu rău. Şi a şi făcut psihologia, deci se poate vorbi cu ea. Enfin, la şcoală e truu şi e moarte p'acolo. =)) Dacă m'ar auzi colegii, ar muri mai rău.

   Restul zilei l'am petrecut cu tata, care a ajuns suspect de devreme acasă. Am făcut mişto de tot ce ne încojura, bine că nu era mama acasă, că altfel era potop. A vrut domnu' tiacă'miu să se ia şi de mania mea pentru Kuroshitsuji, dah i'am închis gura înainte să spună vreo perlă şi să mă scoată din sărite. Şi am continuat să vizionez Kuroshitsuji. Cât despre Kuroshitsuji, am ajuns undeva pe la episodul 18 şi am downloadat până la 20. Şi am citit manga zilele astea. E mai interesantă decât anime-ul, asta e sigur, dar fără vocea lui Sebastian care spune tare şi răspicat "Yes, My Lord!", cred că n'ar fi acelaşi lucru. O să vobesc despre Kuro când termin primul sezon. 

   În mare a început să se simtă plictiseala de toamnă, dar măcar la şcoală e ceva mai fun. Şi continuăm cu muzica Metal, câteva melodii Epica, Stratovarius şi ceva nou Nightwish şi Tarja Turunen. Proiecte personale sunt multe, timp puţin. Şi vine Nijikon!

Macaraua din faţa primăriei

   Ce-i cu macaraua? E lucrul pe care-l văd dacă-mi ridic ochii în acest moment. Mai multe despre mine. Prea multe despre mine. Prin geamul ăsta vechi al camerei mele n-am mai văzut cerul clar de mult. Whatevă', e vina mea că stau într-un cartier mic şi prea populat. Mi-e lene să fac 5 paşi şi să fac o poză urâtă şi mohorâtă, ca să am cu ce mă lăuda. M-am ridicat, revin în 5 secunde. N-am aparatul, l-a luat tata cu el. Naşpa, niciodată n-am cu ce-mi face pozele mele idioate. Nevermind. Ascult din nou Kamelot.
   Până acum a îndrugat numa' prostii. Şi am să continuu. Azi n-am fost la şcoală deloc, deşi trebuia să mergem la nuştu' ce activitate sportivă, nu s-a dus nimeni. Toată dimineaţa am visat numai tâmpenii. Am visat un vis pe care-l mai visasem. Ciudat. Dacă se mai întâmplă ceva pe parcursul zilei, dau edit.

Hardcore, mah old fashioned shit

Azi...cea mai freak zii of mah truly shushky life. Am început să-mi fac propria limbă, mulţumită ciudat de ciudat Katei. Deja se observă, nu? =]] 

    La şcoală a fost plictisitor ca de obicei, toată, dar toată lumea a răcit. Iar mie abia mi-a trecut faza aia de mucăreală de săptămâna trecută, fază atât de nesimnificativă încât nici n-am fost la doctor. Un weekend de stat numai în casă şi m-am rezovat. Nu ştiu de ce, dar scriu asta şi mă gândesc ce-ar zice Kashim dacă ar trece p'aci. Cred că m'ar tăia în patru. Mi-e dor de el, serios. Mai nou, mi-e dor de o grămadă de lume, lume d'aia extraordinară. I miss my one of a hell Romeo. Etcc. Ah, şi la şcoală s-a pus Robert în spatele meu la ora de română şi a început să-mi şoptească tot felul de tâmpenico-fantastice prostii. Şi eu care încă sunt totuşi răcită, scot eu şerveţelul meu nemuritor din bancă şi-i zic "Nah, ca să nu mă uiţi!"...Profa de română nici nu s-a obosit să se întoarcă. He-he, I miss Undertaker. Tocmai acum mi-am dat seama că am pe birou...unu, doi, cinci şerveţele bune de aruncat. Încă sunt răcită? Da, that's why I miss Undertaker. La istorie a fost tare, am luat un zece şi am făcut nişte desene cretine cu Sara. În rest, am dormit cu ochii deschişi şi am înţeles ce fel de figură de stil este 'oximoronul'. Oh da, ador limba asta natală!

    Şi azi am avut meditaţii la mate. Booring, but useful. În rest, am downloadat în masă Kuroshitsuji şi după ce mă ocup de nişte poze, m'apuc de vizionat. Lovin' that one of a hell Phantom!

Şi aici e ora mea de istorie:

Missing his cigarette or missing him? None, surely.

Viaţa e crudă, cruntă şi plictisitoare. Am minţit săptămâna asta de am crăpat. Chestii minore, până acum. Whatevă', latura mea de jegoasă ordinară e prea hardcore pentru lumea asta. Am despicat firul în patru cu maică'mea weekendu' ăsta şi am ajuns la o concluzie : "pula nu ştie carte". Aşa e, băieţii, puştanii, liceenii, tinereii, bărbaţii şi chiar şi moşii sunt cu toţii groaznici. Habar n-au să aprecieze şi să observe, vor tot şi toate. Etc, povestea se ştie de muult. Ah, şi încă o chestie : sunt mai deşteaptă decât mama. Nu, nu la chimie, la chimie ea e profa. La psihologie; dah, mai deşteaptă. Viaţa. Whatevă', I'm one hell of a daughter. Nu credeam că timpul petrecut cu mama ar putea fi atât de...tru. Şi ăsta e cuvântul, tru. Daah, ador să petrect timpu' cu mama, mai ales că are o grămadă de băieţi drăguţi pe la liceul ăla la care predă. Viaţa...minunată. =]]

Faza cu ţigara..."Oricum, eu stau să fumez". "Hm...normal. Şi aşa scap şi eu de tine". Tipul, se ştie el, şi-a luat nişte palme bune în ziua aia. Şi nu de la ţigări. Jegosul viciu mie mi se pare graţios. Dar asta înseamnă că el e graţios. Nu, el nu e în stare să preia şi partea aia a ţigărilor. Şi asta'l face un jegos, chiar dacă atunci m-a ajutat. Şi fraate, chiar am crezut că merită. Nu, ei nu merită.

"I have no regret to be free"

Lacking of fun this weekend. Ah, m-am apucat de Kuroshitsuji şi am să mă apuc de canto. Sunt tare, ce să mai.

>.<

Şi aşa, pentru Robert.

At teh rock schol

  La şcoală, ora de info. Adol ziua de vineri, începem fix cu două ore cu diriga, adică la info. Taare, adormim de tot în ritmul ăsta. Plus, ăştia deja au început să chiulească, lucru inevitabil de altfel. Ieri a fost o zi banală, am frect menta şi-am făcut teme. Era 8 seara şi eu făceam teme la română, dar m-am ambiţionat şi mi-a ieşit o capodoperă de temă. Şi ăştia din clasă se uitau strâmb că habar n-au să lege o frază. Whatevă, viaţa lor.

  Am avut un vis penal, şi aşa mi-a venit o idee genială pentru restul zilei. Ah, şi m-am reapucat de citit. Presimt că vremurile când ieşeam afară chiar dacă ploua cu găleata s-au cam dus pentru moment. Oricum, am nevoie de un impuls şi o iau de la cap. Mamă ce e urlă p'aci, pluteşte în aer sentimentul de plictiseală. Cel puţin aşa mi se pare mie. Măcar a ieşit soarele, care-mi dă inspiraţie. S-a sunat, prima oră e deja gata?? Bloondule...

Şi iată inspiraţia mea...:

 

Coridorul lung şi întunecat ascundea pe acel cineva care zâmbea sarcastic. Şi tăietor, ca o secure. Pereţii tapetaţi cu acel model scorojit şi ars de timp erau atinşi uşor de o mână firavă, cu unghile lungi şi negre, înfăşurată într-un şirag de mărgele care creau un zgomot uşor, tăietor. Purta o rochie neagră, ce o făcea uşoară ca o umbră. Scurtă, poate prea scurtă, cu un voal imens în spate. părea o perversă mireasă a morţii, cea ce-l făcea pe individul ascuns în umbră să ofteze împovărat de imaginea damei. Aceasta urcă scările, privindu-l cu coada ochiului ei viclean, şoptindu-i un scurt "Vino", care zbură repede de pe buzele ei vineţi, acoperite de rujul sângeriu. 

El o urmă vărjit, ştiind că apariţia aceasta incertă era exact ceea ce şi-ar dori. Se uita mirat în jur, prin întunericul înţepător, fără să vadă o rază de lumină. Însă o simţea aproape, ceea ce-i dădea un sentiment de aparentă siguranţă. O uşă masivă, cunoscută prea bine de cei doi se deschise greu, scârţâind puternic. O cameră lucioasă, melancolică îi întâmpină cu pereţii ei de oglindă, în care cei doi se vedeau de mii de ori, în ciuda întunericului aspru care-i înconjura.

"Stai!", îi spuse tânărul şi o strânse puternic, pe la spate, înconjurându-i corpul subţire care fremăta sub atingerea lui. Îi simţea mirosul sângeriu, voalurile rochiei mângâindu-i trupul. Îi puse mâna pe piciorul gol, iar aceasta rămase indiferentă,  după câteva secunde respirând fierbinte asupra lui. "Chiar trebuie?", îl întrebă ea deznădăjduită. Îi plăcea acest sentiment de siguranţă pe care i-l dădea întunericul. I-ar fi lipsit zâmbetul lui  sarcastic, atingerea lui rece. Îl privi adânc cu ochii ei albi şi strălucitori, iar privirea ei era pătrunzătoare. Îl lovi ca un trăsnet, trăsnet care-i dădea acelaşi impuls. O sărută apăsat, simţind acea dulceaţă ce era numai a ei. Rămaseră aşa mult timp, cu ochii închişi, ca şi cum ar fi murit împreună. "Îmi pare rău..." , îi spuse ea, şi scoase un cuţit mic, ..."dar tu nu mă vei părăsi; vom pleca împreună, aşa cum ţi-ai dorit mereu."

Oglinzile scânteiau, arătând parcă urma de viaţă ce dăinuise strălucirea cândva. Sângele acoperea tot, mirosul puternic plutind în aer. Dar totuşi, erau împreună. Ţipete.