Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

sâmbătă, 14 mai 2011

Seebaaaastian [Fan Girl SCREAM]

"Unu-doi-trei : Seeeebaaastiaaaan!"
"Voi sunteţi fane anime?!"
L-am văzut pe Sebas-chan în iad.


                 "E mişto când ieşi afară, ori te duci prin mall, ori mergi şi mănânci ceva, ori te dai în tiribombe d'astea, ori râzi până te doare burta, dar să le faci pe toate într-o zi e absolut genial!" Săptămâna asta a fost absolut superbă, deja odată cu venirea soarelui pe cer se simte aerul acela al libertăţii de vară. Mi-e dor de Cookie al meu. Şi da, în loc de bishie i-am zis cookie. Teeheehe :">.
                 Astfel că am sunat-o pe Misaki ieri când eram cu Kata în Heră şi mi-a zis că azi e liberă. Toată dimineaţa ne-am trimis mesaje şi am vorbit, astfel că ne-am văzut pe la unu jumate în zona Parcului Tineretului. Am fost mai întâi în City Mall [cel mai gol mall evăr], unde am trălălăit o tonă despre bishie, manga şi anime; când am umblat prin desenele ei, am găsit bani. Teeheehe, astfel că a rămas să-mi facă cinste [sunt o profitoare :>]. I-am povestit o tonă de chestii din excursia noastră cu beţii şi violuri imaginare, ea mi-a povestit toate tâmpeniile din viaţa ei şi apoi am mers la Mc [acelaşi McDonald's ca ieri XD] să mâncăm. Eu mi-am luat veşnica mea brioşă, mereu când mănânc acolo îmi iau o brioşă <3.
                 După am intrat în parc cu ideea de a ne da în nuştu ce tiribombă hardcore, cică. Idee destul de ciudată, mai ales că mâncasem [eu în viaţa mea n-am vomitat după tiribombe, totuşi]. Am stat pe o bancă la ceva taclale, apoi am văzut că Misa începe să-şi bage brăţările în geantă, să scoată ce are prin buzunare şi mi-a zis şi mie să pun tot în geantă, că altfel rămân fără ele. Tiribomba a fost prea tare...dar habar n-am cum s-o numi. Ne-am dat de trei ori la rând într-o chestie care se învârtea, apoi te ridica în sus, învârtidu-se şi ridicându-se din ce în ce mai tare. Astfel că la un moment dat mă uitam în jos şi simţeam cum o să ajung atât de jos încât o să dau de Sebastian [Kuroshitsuji], în iad. Am urlat cu Misa ca nebuna "Sebaaaastian!", simţeam cum mă duc pe cealaltă lume, a fost prea tare. La un moment dat nu mai ştiam ce e în jurul meu, şi cu tot teribilismul meu şi după rugămiţile Misei, ne-am dat de trei ori în drumul rai-iad.
                 N-am mai fost în stare nici să râdem după cele trei ture de tiribombă, am fost să le luăm nişte apă şi ne-am aşezat pe iarbă lângă lac. Am ascultat muzică, astfel că Misa şi-a scris o întreagă listă cu nume de formaţii d'ale mele [corupem lumea la metal >:)]. Ne-am mai plimbat noi prin parc, m-am întâlnit cu o altă Ana [o tipă chiut pe care-o ştiu din o excursie la munte] şi am dat de două maniace : Misa căuta ceva prin geantă ceva şi a scos de acolo o carte cu lecţii de desenat manga; nişte tipe care se holbau cam ciudat au venit entuziasmate la noi "sunteţi fane anime?!". Astfel cred că s-a mărit turma de la Otaku. 
                 În mare, ziua a fost un succes de mâtzâială şi cookiecăreală, Misa este o tipă absolut genială [doar am devenit a ei nee-chan, deci :>] şi abia mai aştept ieşiri din astea. Plus, vine Otaku....KYAH!

Happiness >.<

Un comentariu:

 
back to top