Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

sâmbătă, 31 decembrie 2011

Afară

se aude un zumzet continuu
al artificilor.

         Sunt singură, mai sunt câteva minute şi lumea va începe să numere descrescător. Ascult o melodia superbă care-mi aduce aminte de multe şi îmi imaginez culoarea artificiilor de afară. Am ieşit, doar ca să simt frigul o secundă şi am văzut cerul negru, tăiat de macaraua pe care o văd mereu la capătul străzii. Şi acum zumzetul se aude mai tare, e enervant pentru că e pur şi simplu fără culoare. Am să ies afară să număr şi eu de la zece la unu.
         Şi simt cum melancolia că cuprinde, o melancolie dulce, odată cu melodia mea. "Chiar dacă sunt o constelaţie aşa de mică, îţi mulţumesc că m-ai observat".

Anu' nou, lume!

Încă mă simt copil,
deşi am crescut mai repede
decât mă aşteptam.


        Am crescut, cică. Ce înseamnă să creşti? Să ştii mai multe poate. Dacă ar fi aşa, atunci să zicem că am crescut un pic. Oare trebuia să şi aplic ce am învăţat? Contează...? =))

vineri, 30 decembrie 2011

Tamagoyaki

Trebuie neapărat
să învăţ şi eu să fac

           Au venit ai mei acasă aseară, iar după un mic conflict [mic pe naiba că iar mă luase plânsul de nervi, dar mi-a trecut repede pentru că tata făcea mişto şi mă prăpădeam de râs], azi de dimineaţă totul era perfect. Chiar mi-a fost dor de ei.

joi, 29 decembrie 2011

Laughter

私はこの世界が大嫌い
みんなが大嫌い


           Uneori îmi vine să râd. Tare, numai ca să simt că sunt fericită. Cineva care râde, ar trebui să fie fericit, nu? Şi totuşi, eu râd pentru a-mi căuta fericirea. Râd tare, în speranţa că ea va apărea. Dar ea nu mă aude.

"Lost again without you."

Parcă am rămas aceeaşi,
cu tot cu dorinţa mea de schimbare.
Nu-mi mai e dor. Deloc.


         Bineînţeles că vacanţa asta nu avea cum să fie de neuitat. Până acum am pierdut timpul, şi mă enervez la culme când mă gândesc că eu sunt singura care trage şi pune în mişcare totul. Când voi avea şi eu parte de puţină cooperare?! M-am săturat să suport şi să tolerez singură. Nu mai pot.

miercuri, 28 decembrie 2011

Mawaru Penguindrum

Electrizant.
Cu tot cu strategia de supravieţuire.


          Nici nu ştiu cu ce să încep. De obicei îmi place să scriu eu singură cam despre ce e vorba într-un anime, dar având în vedere că Mawaru Penguindrum este un anime pe care l-am înţeles într-un aşa mod încât nici nu mai ştiu ce s-a întâmplat, va fi greu. Vroiam să-l mai văd odată cap-coadă [având în vedere că l-am văzut când era ongoing de la episodul 9 când a început şcoala] şi după să scriu, dar e prea genial. Staţi să-mi amintesc cum a început.

          [Tocmai mă uitam la descrierea anime-ului pe my anime list şi am văzut trezi fraze mari şi late. Hai că nu-i aşa de greu.] Trei fraţi, gemenii Kanba şi Shouma, alături de sora lor mai mică şi mai mereu în spital din cauza sănătăţii ei fragile, Himari, trăiesc împreună în casa Takakura. Într-o zi în care cei trei vizitau un acvariu, Himari îşi alege drept suvenir o pălărie ciudată, pentru ca după câteva minute să dispară şi să fie găsită de fraţii ei leşinată. Ajunşi la spital, nu se mai poate face nimic pentru ea, dar cei doi gemeni rămân fără cuvinte când o văd pe sora lor cu pălăria aceea în cap strigând "Seizon Senryaku!" ["Strategie de Supravieţuire!"]. Astfel cei trei sunt prinşi într-un joc în care imposibilul trebuie făcut posibil pentru a supravieţui.

marți, 27 decembrie 2011

My Diary. II

Sau amintiri pe fundal
de note muzicale.


      Japonezii sunt scunzi, cu nasurile mici şi de obicei cu voci mai ciudate faţă de restul lumii. Sunt prea talentaţi, deştepţi şi geniali pentru că pur şi simplu reuşesc să se facă văzuţi în modul lor. Şi ce dacă sunt altfel, asta îi face unici!

luni, 26 decembrie 2011

MAXIM a la Kata

Sayuuki Deathscythe: să mooor XD
♥ Raluca: MA-TA?
Sayuuki Deathscythe: DAAA
Sayuuki Deathscythe: EA L-A VĂZUT
Sayuuki Deathscythe: şi face
Sayuuki Deathscythe: maria uite unu bun de tine
Sayuuki Deathscythe: şi eu
♥ Raluca: stiam eu ca MA-TA e geniala
Sayuuki Deathscythe: OH DAAA
Sayuuki Deathscythe: OH DAAA
♥ Raluca: pacat ca nu o mostenesti
♥ Raluca: -.-"
♥ Raluca: ))))))))))))))))))
Sayuuki Deathscythe: ))
♥ Raluca: maxim am zis!
Sayuuki Deathscythe: eu mi-s tută ca tata
Sayuuki Deathscythe: tută şi bună la pat când am chef
Sayuuki Deathscythe: că de obicei n-am
Sayuuki Deathscythe: >_>

Daisuke-ness

Mi-am amintit chestia asta acum.
Dacă am mai postat-o [deşi nu cred]
nu contează.


16 decembrie 2011, ziua de naştere a lui Sayuuki:

Sayuuki: Miiisaki, dar alunele ce sunt...legume, fructe sau cereale?
Misaki: Hmm...măi nu ştiiu ce să zic...
Sayuuki: Ştiiii cum se spune că roşile sunt fructe când ele sunt legume toată ziua.
Misaki: Alunele suuunt...[suspans XD]...alune!
Sayuuki: Haaaa?! /:) LOOOL!
Misaki: Ştii, ştiiii cum zicea Daisuke [Ono]: otoko wa...otoko! [bărbaţii sunt...bărbaţi!]
Sayuuki: Mdeaah :-<.

duminică, 25 decembrie 2011

Crăciun Fericit!

Pentru că există zilele astea
în care sufletul ţi se încălzeşte
şi îţi aminteşti ce frumoasă
era lumea odată.

          În fiecare an speră să ningă măcar odată până la Crăciun, pentru că pur şi simplu lumea arată mai pură când e albă şi îngheţată. Anul acesta Crăciunul a fost unul melancolic, neobişnuit şi ciudat de special.

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Nyaahahaahaa XD

Nyan cat pe sisteeem!~


        Sunt zile în care reuşesc să râd pur şi simplu pentru că vreau să râd. Pentru că pur şi simplu unele momente sunt atât de epice în simplitatea lor încât îţi taie respiraţia.

vineri, 23 decembrie 2011

Maraton pe frig

La naiba cu ceasul.
Pentru mine e încă joi.


       Ziua care tocmai a trecut s-a simţit ca o adevărată zi de vacanţă. Am ieşit afară doar ca să fug de frig, am trecut prin locuri mult prea cunoscute pe unde nu aş fi vrut să ajung, am văzut cafeneaua aia în care vreau să creez amintiri şi am mâncat brioşe.

joi, 22 decembrie 2011

A căzut

pe obrazul meu.
Albă şi rece.


          Şi odată cu zăpada a apărut un zâmbet pe faţa mea. Mi-a amintit de un început, de începutul meu aş putea spune. Aş fi vrut totuşi să am pe cineva care să mă ţină de mână şi să ne plimbăm prin zăpada care cădea prin parcul înnegrit de noapte. Dar ei îi era frică. Poate ar fi trebuit să fie un el.

miercuri, 21 decembrie 2011

Melody Girl

There's nothing else
I can say.


          Universul ei îşi schimbase sensul, iar acum totul se mişca într-un aşa mod încât o ameţea. Superstar...pe naiba.
          Era nerăbdătoare când se gândea că în curând ceva avea să schimbe. Zgomotul acelui univers pe care nu-l putu cuceri o asurzea, iar amintirile o făceau să se înece în acel dor ironic.
            Iar acum melodia ar fi făcut-o să zâmbească cu figura ei tipică scârbită, dar se abţinu pur şi simplu pentru că-şi preţuia amintirile.
          Ţipete. Ţipete acute şi melodii nereuşite. O tortură care n-o mai afecta, atât de puţin îi păsa.
       Doare. Timpanele îi vibrau odată cu podeaua. Şi tocmai când avusese şansa de a cădea într-un vis, realitatea îi cântă din nou la ureche.
          Ultima zi.

さよなら...お前たちの顔もう二度と見たくない

Nebunia dinainte de vacanţă

Am scăpat. Am scăpat.
AM SCĂPAT!

Pedobear! <3

           Sunt o leneşă, tocmai d'aia ador vacanţa. Semestrul care tocmai s-a încheiat nu m-a lăsat cu cine ştie ce amintiri, notele au fost destul de acceptabile pentru cât am învăţat [dar am împuşcat ieri un 4 la fizică şi mi-am distrus media] şi astăzi a fost o zi demnă de sfârşit. Văzându-mi colegii cei idioţi, am ajuns la concluzia că n-am ce căuta acolo.

luni, 19 decembrie 2011

I Believe I Can Fly.

"Ştii, noi am zburat împreună odată."
Pe naiba >__>


          Au fost puţine momente în care pot spune că am făcut lucruri pe care nu ştiam că le-am făcut. Dar când cineva îmi aruncă în faţă frumoasa replică "dar noi am mai făcut asta împreună" simt cu îmi ard creierii şi singurul lucru la care mă gândesc ar fi "de ce aş face eu asta cu tine?!". De un timp, îmi trăiesc viaţa fără ca eu să ştiu. Hai, pe bune.

duminică, 18 decembrie 2011

Clannad

きみだけをきみだけを
好きでいたよ

          Okazaki Tomoya este un delicvent care vede viaţa ca pe ceva plictisitor şi crede că niciodată nu va împlini ceva serios, pierzându-şi zilele de liceu alături de prietenul lui, Sunohara. Într-o zi însă, în drum spre şcoală, o va întâlni pe Furukawa Nagisa, o fată care îi va spune că ea adoră acea şcoală. Până la urmă, cei doi se vor împrieteni şi Tomoya va hotărî să o ajute pe Nagisa în încercarea ei de a restaura clubul de teatru. Astfel că cei doi îşi vor face prieteni noi şi vor avea diferite experienţe împreună, influenţându-şi total vieţile unul celuilalt. Un anime superb care spune o poveste de viaţă cât de poate de adevărată.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Lumină la fereastră

Sau o picătură din ceva mai bun.
Până la urmă, există aşa de puţine
persoane pentru care aş vrea să mă stresez.


         Azi am avut parte de una dintre acele zile în care am simţit că merită să-ţi trăieşti viaţa. Şi totuşi, m-au lovit adineauri nişte cuvinte care mi-au tăiat tot cheful de fericire.

vineri, 16 decembrie 2011

Marea vârstă de cincisprezece ani

Am fost să iau o sticlă de şampanie.
Că doar odată faci 15 ani.


      La mulţi ani mie şi minunăţiei mele idioate. La vârsta de 15 ani pot să zic că nu am regrete prea multe, am fost îndrăgostită de prea multe ori şi m-am schimbat faţă de acum un an. Plus, e 23:10. Să vedem dacă termin de scris până se face mâine.

joi, 15 decembrie 2011

De ce cred că sunt o sadistă

Defapt, nu sunt.
Sunt prea nebună ca să fiu,
dar totuşi sunt.


         Subiectul pe care-l voi aborda [sau mai bine zis modul în care îl voi aborda] s-ar putea să revolteze pe cineva. Aşa că dacă stai vara să te pişte ţânţari, doar pentru că ţi-e milă să-i omori [că doar sunt şi ei fiinţe], atunci alegi dacă vrei să citeşti sau nu. [I have no idea why I wanted to say this, because it's kinda worthless]

miercuri, 14 decembrie 2011

DELIGHT

Atunci când găseşti pe cineva
care-ţi înţelege obsesiile,
totul devine genial.
KYAH DAKARA!


      La început lucrurile par stupide, trase de păr sau cu intenţii prost ascunse. Şi atunci îţi dai seama că-ţi place, să te joci şi să simţi cum eşti jucat pe degetele altcuiva. Şi când ajungi la concluzia că nu te mai saturi, ţipi în entuziasmul tău şi-ţi dai seama că sunt momente în care există cineva care te iubeşte. Kyah? KYAAAH!

luni, 12 decembrie 2011

Broken Girl

I am a solider to my own
emptiness.


       Ideea de a fi singură în acel loc în care viaţa devenise fără sens şi în fiecare noapte singura ei alinare îi erau propriile coşmaruri, acea idee o făcea să dispere. Gândul că totul s-a terminat, că fericirea ei a dispărut odată cu ultimele note ale cântecului pe care el nu i l-ar fi cântat niciodată o făcea să realizeze că nu mai are nici o şansă. Şi totuşi, când dimineaţa sunetul oraşului a făcut-o să-şi revină din acea stare letargică şi şi-a dat seama că este cu adevărat singură, a hotărât să uite totul şi s-o ia de la capăt. Orgoliul şi încăpăţânarea care, spunea el, îi distruseră fericirea, acum o ajutau să se ridice, pentru a deveni încă o dată ceea ce fusese cândva.

Revelaţie

Pe naiba.
Deja ştiam de mult ce
voi spune acum.
Dar trebuie spus, nu?


            Ştiu că nu trebuie să plâng. Pentru nimeni, vreodată. Dar totuşi, aveam nevoie de o scuză, nu? Cândva demult când încă nu aveam de ce să plâng, plângeam noaptea în mijlocul străzii liniştită şi mi-am zis: "Plângi, fată, plângi, iar odată cu lacrimile, aruncă şi slăbiciunea din tine."

duminică, 11 decembrie 2011

Nu mai plânge. E vina ta.


Plâng. Şi nu pot să mă opresc.
Mă uit la pereţii goi şi îmi vine şi mai tare să plâng.
Îmi dau seama că sunt singură din nou.
Nu că vreodată aş fi avut pe cineva.

Îmi pare foarte rău. Îmi pare mult prea rău.



Singing is deceiving, Dreaming is believing.
Pe bune?

Foc în fiecare zi

Vineri, 16 decembrie
dă Doamne să ningă!


           Săptămâna a trecut. Şi, în timp ce stau singură în cameră şi ascult muzică în căştile noi, mă holbez un pic la posterele de pe pereţi, mă gândesc, oare am început să am o viaţă plictisitoare? Sper că nu, doar am nevoie de cineva s-o fac mai interesantă. Vineri fac 15 ani.

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Chihayafuru

      Ayase Chihaya este o fetiţă binevoitore şi cam băieţoasă care nu poate spune că excelează în ceva anume. Singurul ei vis este ca sora ei, care aspiră la o carieră în modeling, să ajungă numărul unu în Japonia. Dar într-o zi va întâlni pe cineva care-i va spune că visele sunt ceva care privesc doar propria persoană şi pentru care trebuie să munceşti din greu. În acelaşi timp, Chihaya descoperă o pasiune pentru vechiul joc tradiţional japonez numit "karuta".

vineri, 9 decembrie 2011

Regrete

Mă întreb dacă vreodată
am regretat ceva cu adevărat


        Poate că e prea devreme pentru mine să ştiu ce înseamnă să regreţi. Poate că niciodată nu voi regreta ceva, poate că orgoliul meu nu mă va lăsa să plâng degeaba sau poate voi realiza că nu sunt chiar aşa de puternică. Cine ştie? Mă întreb ce va fi peste zece sau douăzeci de ani..
        Cunosc oameni care plâng uşor, pe care viaţa îi oboseşte cu o mică lovitură. Şi nu-i înţeleg. Viaţa te va lovi cu putere de multe ori de aici încolo, de ce să plângi pentru alţii şi din cauza altora? Sunt puţine lucruri şi persoane care consider că merită lacrimile mele, şi simt că orgoliul m-a salvat de multe ori. Orgoliul şi o melodie sau alta.
        Poate că asociez prea mult muzica cu momentele importante din viaţa mea, astfel că sunt melodii pe care nu îndrăznesc să le mai ascult. Dar asta e altă poveste. Şi visez prea mult. Nu sunt deloc realistă, habar n-am cum am să trăiesc.
        Îmi pare rău. Pentru mine, pentru greşelile mele şi pentru mândria şi încăpăţânarea mea care simt că într-o zi mă vor distruge. Sper să nu fie aşa. Şi mai regret faptul că m-am ataşat atât de tare de acel cineva încât am plâns ca o proastă când am aflat că era vina mea că ceva neimportant s-a întâmplat. N-am mai plâns pentru cineva [nu din cauza cuiva] de mult. Defapt, niciodată. Drace, trebuie să-i spun chestiile astea dar e al naibii de greu. Oare am să regret cândva că nu i-am spus? Nu vreau să ştiu.

joi, 8 decembrie 2011

Fâs

Tata: "Taci din gură că ai numai 7 la şcoală."
[da, am doi de 7]
"Dar am luat patru de zece săptămâna asta."
"Fâs."

        A zis-o cu o moacă nemulţumită. A zis-o în timp ce număra banii dintr-o cutie roşie, ca să vadă cât am luat de acolo cât a fost el plecat. Şi i-am zis să-mi lase bani, aveam nevoie pentru nişte cărţi, o ieşire deja planificată şi pentru un cadou. "Nu-ţi las nimic, ce nevoie ai tu de bani?".

luni, 5 decembrie 2011

Speed Girl

Postarea asta îmi aminteşte de o alta
cu cuţite şi blondul Katei.
Pe care n-o găsesc =)).
Uite-o. Ahh, good ol' times 8->.


HEEY~ Shake it up baby now!
Ore no uta ga kikitai ka?!
Nani?
Ore no haato wo kometa uta wo kimi dake no tame ni utatte hoshii?!
Sore wa zeitaku de mon da ze...
Ore no uta wo kiita koto no aru iatsu wa hoshi no kazo hodo da ga. Ore no magokoro ga komota wo kiita iatsu wa...
...Kida Masaomi... KIDA Masaomi, KIDA MASAOMI!
Tsumari, ore shika inai dakara na!
Da-ke-do~
Ore ga ore hitori no tame ni utate kita utao, kyou wa kimi dake no tame ni utao.
Konna mika ni ichizo no chaansu wo te ni ireta kimi wa...shiawase monda ze.
Dekireba, kimi mo isshoni utate kure.
Ore ga kimi ni haato wo todokeru yo ni, kimi mo ore ni haato todokete kureru to ureshii.
Maa, kikoenai kedo na~.

Sore ja, kiite kurei...!

Endless feeling

Frustrare.
A dracului frustrare.
Aparesi te omoara incet.


            I'm at my friggin' awsum [screw that] school. Acum am info [ofc] si dupa romana, unde sper sa ne aduca tezele la romana. Another thing to be frustrated about, school. Screw feelings and thut shit.
            I wasted my weekend. Another proof that I'm wasting my life everyday, I'm starting to think that there is nothing worth living for [Zetsubou shita...!]. I'm tired of waiting, I wated enough and still I don't have the power and will to end eveything. Sunt prea toleranta. Mult prea.
            I keep on calling and sending messages, even though I'm never called and I hardly ever recieve a message. Simt ca trag ceva problematic dupa mine. Lumea asta e plina de oameni neseriosi si dezamagitori. And still I wait, with that small tray of hope that still is in my heart.
            Answer when I call, come when I'm already there. Because I always answer and I'm there for you as much as I can. I feel like you dont treasure what I fell for you. For God's sake, answer or just forget it.

Nu vorbesc serios. I really don't know what this feeling is.

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Sayonara Zetsubou Sensei

După ce am văzut 
două sezone din trei,
cred că pot comenta.
Pentru început
ITOSHIKI NOZOMU RULLZ.
Hell Yeah XD!

            Personajul nostru principal, Itoshiki Nozomu, este mereu disperat de faptul că disperarea îl macină. Dar într-o zi o va întâlni pe Kafuka Fuura, cea mai optimistă şi zâmbăreaţă persoană existentă, care, după ce îl salvează de la moarte, îi spune "Cum să vrei să te sinucizi într-o zi aşa de frumoasă?". Şi, pe lângă asta, Itoshiki va afla mai târziu că domnişoara numai zâmbete este defapt eleva lui, el în sine fiind profesor la un liceu unde clasa a cărui diriginte este pare a fi alcătuită din personaje la fel de ciudate. Oare cum arată viaţa de zi cu zi a acestor personaje ieşite din comun? Sayonara Zetsubou Sensei este o descriere exagerat de comică a stereotipurilor de personalităţi specifice adolescentului japonez.

1 Decembrie

Cu întârziere, nu-mi pasă.
Mai nou toată viaţa mea
se scurge după o tură bună de anime.
Zetsubou Sensei shit comin' up b-).

Believe it or not, aşa arată România în ochii japonezilor. No comment.
            Deci, ca să fie clar, eu toată săptămâna trecută, în afară de luni, n-am călcat pe la şcoală. Şi m-am simţit a dracului de bine. Pe 1 decembrie am avut o zi în care mi-am reamintit cât de plină de idioţi e lumea asta, începând cu mine. Datte watashi wa honto ni o idioată, cuz bakas rule the world, after all. Awsumness overload.

miercuri, 30 noiembrie 2011

Flower Boy Ramyum Shop [K-drama]

Dorama lăăv<3.
Ramen also lăăv :)).


          Odată cu moartea neaşteptată a tatălui său, Yang Eun Bi [eroina noastră], va moşteni magazinul de ramen al părinţilor săi. Dar, presată dintr-o parte de Cha Chi Su, fiul unui bogat preşedinte al unei companii şi intitulat de către el însăşi prinţ al şcolii sale, care vrea ca ea să se întoracă la postul ei de profesoară în şcoala lui, după ce aceasta l-a făcut de ruşine de două ori şi apoi a fost dată afară, iar din cealaltă pare de Choe Gang Hyeok, care pretinde că este soţul ei şi doreşte să se căsătorească cu ea, cum va reuşi Eun Bi să găsească soluţiile pentru toate probleme ei?

Cakes can kill

I honestly cannot believe this.
Shit, I'm sick and it's killn' meh.


           Mi-a fost luat laptopul. I'm in friggin' despair now, somebody gimme back mah drug! It doesn't really matter, I'm already kinda wasting my life.

duminică, 27 noiembrie 2011

死んだらどうする?

         Şi dacă aş fi murit?!


        Odată cu iarna care bate la uşă, prin faţa ochilor mei se desfăşoară o pustietate iminentă şi parcă dintr-o dată nu mai văd vreun motiv pentru care ar trebui să trăiesc. Sau poate că trăiesc doar pentru a nu muri. Pentru că, zilele astea mi-am dat seama că am nevoie de o motivaţie pentru a fi fericită.

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Tartă cu fructe ver. 2

Teehehehehee XD
Pentru că, până la urmă,
fericirea vine cu linguriţa
[când am devenit aşa clişeică?]

"Shizu are pentru tine:
Ecchi, kissuri şi iubire~"

         "Ono-kun wa baka desu, dakedo are wa ii iatsu." to "Watashi wa sakana ga daiiisuki...dakedo, watashi wa sakana zenzen suki ja nai.". [orice greşeli ar fi, correct me if ya know whut ya're doin'].
         Sincer, astăzi n-am făcut nimic atât de important, care ar merita menţionat sau care avea vreo valoare în ochii unui străin. N-am râs până la lacrimi, n-am mai văzut vreun băiat care să-mi schimbe părerile despre băieţii în general şi nu am văzut un cosplayer Roy Mustang în mijlocul străzii. Aş fi vrut eu. Dar, pentru că am îndurat frigul şi gustul de ciocolată cu cineva drag, timpul a trecut mai repede decât o fantezie despre Iza şi Shizu. XD

vineri, 25 noiembrie 2011

Vreau să te văd [会いたい]

Toamna se pot întâmpla miracole.
Cum ar fi minunea căderii frunzelor.
Naiba.

         Sorry for the lack of posts. It's just that I've been busy with school and that shit [who the ... am I kiddin'? I hate school]. And, before I knew it, it's already winter. This cold is freezing my bones and my soul just wants to go to a never ending sleep.

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Credeai că mă cunoşti?

Am învăţat să mă aştept la orice,
de la absolut oricine.


         Sau poate că nu. Poate că totuşi mă afectează ce cred ceilalţi, şi deşi încerc să pun un zid pe care numai eu îl văd între mine şi lume, uneori pur şi simplu totul se dărâmă. Puţine sunt totuşi persoanele care au distrus acest zid, dar măcar ştiu că pot avea încredere în ele. Sper.

vineri, 18 noiembrie 2011

Let's spin wildly!

Pentru că suntem într-o
contiună ameţeală.


         Nu pot să-mi mai amintesc de când n-am mai auzit o melodie adevărată în engleză. E ciudat că devin prea ataşată de geniul japonez? After all, I'm still the same.

joi, 17 noiembrie 2011

SCREAMO

Nu voi putea uita visele
pe care le-am văzut în această cameră.


          Încet, încet, mă înec în propria-mi amărăciune. Totul e negru, iar în acest întuneric surd aş vrea să aud ceva, orice.

miercuri, 16 noiembrie 2011

Planetary Suicide



Aveam nevoie de răspunsuri. Le-am găsit în urletele tale de disperare.


           Albumul ăsta...nu ştiu dacă e comeback-ul meu la metal sau la vocaloid. Totuşi, mi-am dat seama că japonezii sunt prea geniali.
             "Planetary Suicide" este compus şi scris de Yuyoyuppe [ゆよゆっぺ], vocea principală fiind Megurine Luka, plus vreo două melodii cu Hatsune Miku. Are o temă...realist de sinistră să zicem, versurile sunt puternice şi muzica este de impact. După părerea mea, un album încărcat cu sentimente complexe, plus o muzică care te scoate din raza realului. Or smth i really lăv. <3
             Prima dată am auzit un cover în engleză după "Leia", apoi am ascultat melodia originală şi am auzit pentru prima dată vocea lui Megurine Luka. Apoi am luat albumul şi am devenit obsedată de melodii una după alta.
              În principal, toate melodiile sunt superbe, dar pe mine personal m-au cam stresat unele secvenţe în care erau pur şi simplu ţipete din alea groaznice. Şi totuşi, versurile sunt atât de reale încât mă doare inima când le aud. Melodiile, sincer, sunt cam depresive, dar totuşi geniale.

What is Happiness?

Pentru că, până la urmă,
tot ce are un început are şi un sfârşit


         Sunt o maestră a pierderii timpului. În fiecare dimineaţă mă trezesc cu amarul gând că urmează o zi plictisitoare şi fără rost. Unde dracu' e vacanţa aia amărâtă?

luni, 14 noiembrie 2011

Piece of Crap [SANTA~]


Vine Craciunul Bree!

Prima postare de la scoala!~

      Astfel ca dupa incercarea eroica de a-mi invinge lenea, am ajuns in cimitirul zilei de azi, scoala.
       A trecut mult timp de cand n-am mai postat dintr-un laborator de informatica, iar acuma ma apuca nostalgia si dorul de colegii si diriga din generala. Parca ii vad deja in prima zi de ninsoare, intr-o dimineata de vineri, am iesit in ora de informatica afara si am facut urme prin zapada din jurul scolii.

      Si parca ma apuca asa un sentiment  de teroare cand ma gandesc ca cineva aici ar putea sa citeasca, dar am sa ma obsnuiesc cu sentimentul. Maine am teza la latina and it's freacking me out. Plus, am ales un calculator cu o tastatura varza. Teeheehe~

Later edit ofc.

[Edit next day at info]

      Am descoperit un cantec prea adevarat. Desi e in japoneza si il inteleg pe jumatate, tot e prea adevarat. Am teza la latina intr-o ora, wish me luck [shiawase tte nani? ^___^].
      Am invatat cat m-a tinut rabdarea, avand in vedere ca ieri m-am culcat la 2 si azi m-am trezit la 10 juma. Si am vaga impresie ca voi avea o nota mai mare decat colega'mea de banca care a invatat tot week-endu, doar pentru ca mereu asa a fost. 
      And it's not like I want to be here or anythin', it's just that I'm supposed to be here. Why there's always a place that's not your home where you're supposed to be?
[Demo nanimo kangaetakunai].

Happiness >.< 

“Ono-kun is an idiot, but he’s a good guy.”
[Kamiya Hiroshi]

This thing just made my day. Dedicatie pentru Misa ^__^.

Strobe Edge

Asta fiindcă
n-am chef să mă culc sau
să-mi fac temele la română.
I'm hopeless. -.-"

De la stânga la dreapta : Ichinose Ren, Kinoshita Ninako, Andou Takumi.

           N-am mai citit o manga shoujo de mult timp. Acum, dacă stau să mă gândesc, nu cred că am citit un shoujo tipic şi adevărat care să fie mai lung de 2 volume în viaţa mea. Şi Strobe Edge l-am citit în 3 zile, 10 volume. Doooamne, dacă aş citi cărţi cu frecvenţa cu care citesc manga, lumea ar fi praf!

          Povestea e drăguţă, cam tipică, dar drăguţă. Atâta timp cât am vrut să citesc în continuare şi nu m-a plictisit, atunci o manga e bună. Eroina noastră drăguţă [overdose of this word already -.-"], Kinoshita Ninako, care încă nu ştie ce înseamnă cu adevărat dragostea, se va îndrăgosti de idolul şcolii, Ichinose Ren. [băă era să fac spoiiler, eu care urăsc spoilerele >.<]. Fiind pregătită să suporte această iubire nemărturisită, ea va face faţă unor încercări care ori o vor ajuta să se maturizeze ca femeie, ori îi vor distruge inima. Dar, oare această iubire va rămâne una nemărturisită, sau poate că în adâncul inimii lui Ren va răsări ceva?

A never ending fantasy...

...I feel that is what I have reached.
Vreau să ţip. Dar a venit tata acasă :)).


          Procrastinare. Vai cât poate să mă descrie cuvântul ăsta. Şi am realizat că mi-e aproape imposibil să postez înainte de ora zero. Adică, pentru mine e încă duminică. Poate că e mai bine să crezi că timpul e aşa cum vrei tu.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Certuri

Mă întreb dacă soluţia cea mai bună
chiar este nepăsarea.

[N-am să mă chinui să caut o imagine sau un videoclip sugestiv, că o să-mi ia toată viaţa]

         Azi e sâmbătă. Am făcut ochi la ora 3 jumate. Mă uimesc pe zi ce trece. Şi totuşi nu mi-am întrecut propriul record. În două ore juma' se face noapte şi eu abia m-am trezit. Arrr -___-.

joi, 10 noiembrie 2011

Thunder Girl II

        Ironie. Am făcut acel ceva ce nici n-aş fi visat că aş putea fi în stare să-l fac. I guess my fangirl power is overwhelming.


miercuri, 9 noiembrie 2011

Teoria zilei imbecile

Pentru că în fiecare zi
există ceva care să mă facă
să-mi doresc o schimbare



          Azi am fost, în sfârşit, la şcoală. A fost mai bine decât mă aşteptam, dar, în acelaşi timp, mi-am confirmat că trebuie neapărat să mă mut.

Ideal de toamnă

Aş vrea să nu mai am nişte idealuri
atât de idioate.

           Azi e miercuri. Zi de şcoală blestemată. Mi s-au stricat căştile, şcoala e groaznic de plictisitoare şi afară vântul îţi îngheaţă oasele.
            Sincer, speram să nu mă transform într-una dintre acele persoane plictisitoare şi enervante care se vaită iarna că vor vară, dar se pare că e cam inevitabil. Iarna obişnuia să fie anotimpul meu preferat, totuşi, dar când mă gândesc la ideea de a merge singură prin parcurile înzăpezite, parcă nu mai pare la fel de fascinant.

luni, 7 noiembrie 2011

În ziua în care nu am putut să ţip

"Chiar dacă sunt o constelaţie
aşa de mică şi narcisistă,
nu ţi-aş mulţumi dacă m-ai iubi"


          Când privesc norii care seamănă cu ochii morbizi şi goi ai unei persoane pe care aş fi vrut să o uit demult, parcă frigul care mă înconjoară şi o face pe adormita de lângă mine să se vaite, pare sec şi fără viaţă. Viaţa se scurge cu prea multe melodii pe fundal, şi-mi dau seama că am uitat să preţuiesc ceea ce niciodată nu am avut. 

         Vreau să mă îndrăgostesc. Mai vreau o doză bună de fluturi  în stomac, urmată de nopţi nedormite în care cineva să-mi asculte idealurile imposibile, ca apoi să fiu din nou dezamăgită de idioţenia masculină şi să ajung să nu-mi mai pese. 
          As vrea sa fug. În Wonderland poate, să-l omor pe Pălărierul Nebun şi să devin eu cea mai nebună. Măcar aşa aş putea spune că cerul nu mai pare mort. Dacă te-aş omorî, doar ca să-mi plâng regretul pe umărul tau, m-ai lăsă?

Happiness >.<

Thunder Girl I

For Misa.
*Just a bunch of fantasies*


După atâta timp în care, ar fi vrut să creadă, lumea parcă mai prinsese o nuanţă de lumină, trebuia să existe ceva care să-i facă să se îndoiască.

duminică, 6 noiembrie 2011

E 23:21.
Îmi dau un premiu dacă postez asta
înainte de miezul nopţii.


               Îmi iese fum pe creieri. Mă uit la nori şi văd numai tâmpenii. Aş vrea să trăiesc într-o lume imposibilă. Eu, aia realistă.

duminică, 30 octombrie 2011

Remember

Sunt lucrui în viaţă
pe care nu ai voie să le uiţi.


          Când ne-am văzut ultima dată nu credeam că-mi veţi lipsi atât de mult. Mint. De ce să vă ridic în slăvi când nu mor de dorul vostru? Şi totuşi, ceva mai bun ca voi nu voi mai găsi.

          Cu colegii de care m-am despărţit în clasa a 8a n-am petrecut decât doi ani. Şi totuşi, au fost poate cei mai frumoşi ani ai vieţii mele până acum. M-am simţit liberă alături de voi, pentru că ştiam că măcar încercaţi să mă acceptaţi aşa cum sunt. Şi încă mă bucur că v-am întâlnit, pentru că altfel nu m-aş fi schimbat.
          Sper că peste zece ani să ne vedem iarăşi în parcul de lângă şcoală, să râdem ca nebunii împreună şi să comentăm viitorul.Mă întreb dacă voi mai găsi vreodată atâţia oameni strânşi la un loc care să mă înnebunească cu nebunia lor. Numai împreună cu voi puteam să ţip şi să mă laud cu asta. Am fost cei mai tari, împreună. 
Pentru că din cauza voastră am inventat cea mai epică înjurătură.
Pentru că din cauza voastră era să mă înnec în Herăstrău în ziua în care am chiulit de la mate.
Pentru că din cauza voastră l-am îmbătat pe China în excursia aia.
Pentru că din cauza voastră am devenit maestră la copiat.
Pentru că din cauza voastră acum cânt pe holurile şcolii şi nu mă interesează dacă se uită lumea.
Pentru că noi râdeam în parc în zilele în care trebuia să fim la şcoală.
Pentru că din cauza voastră am pus gura pe prima mea ţigară. [b-)]
Pentru că din cauza mea n-am să vă uit.
           Oi fi eu neglijentă şi nepăsătoare, dar tot v-am iubit. Asta pentru că soaţă'mea Nexa a scris asta.

Ceva porcos. Amintiri adică :)).

Happiness >.<

[青の祓魔師] AO NO EXORCIST

EPIC.
Simplu, dar epic.

            Lumea este alcătuită din două dimensiuni paralele: Assiah, unde trăiesc oamenii, şi lumea demonilor, Gehenna. Atunci când fii gemeni ai lui Satan, jumătate demoni, jumătate oameni, sunt născuţi în Assiah, exorcistul Shiro Fujimoto îi ia în grijă după moartea mamei lor. Dintre ce doi însă, numai fratele mai mare, Rin, va moşteni puterile demonice ale tatălui său, materializate în nişte flăcări albastre. Astfel că în ziua în care Rin îşi află originea şi faptele oribile ale tatălui său, hotărăşte să devină un exorcist, pentru a-l putea omorî pe Satan.

joi, 27 octombrie 2011

Nu mă trage lenea
să mă duc să-mi fac temele. -.-"

I LĂV AMAIMON <3. Oh, and let's not forget Kamiyan.
           E frig. Razele soarelui care mă orbesc când ies pe scata rulantă din metrou sunt seci şi dispar după câteva ore. Le privesc din clasa mea şi mă gândesc că în două luni am reuşit să-mi fac prieteni. Într-un fel e destul de bine, având în vedere că şcoala mea este cu adevărat scârboasă şi aş vrea să mă mut, dar totuşi s-o iau de la capăt n-ar fi uşor.
           Am terminat de citit Mara de Ioan Slavici [pentru şcoală, ofc] în trei zile şi, tocmai când ajungeam să cred că Slavici e un scriitor cât de cât plăcut mie, sfârşitul cărţii m-a făcut să decid că Slavici ăsta e sec. Groaznic de sec, din punctul meu de vedere. Am mai citit şi Moara cu Noroc [aia şi mai şi], dar parcă Mara a fost mai tolerabilă. Oricum am terminat cu ea şi până când profa de română nu ne spune ce să mai citit, eu mă car cu manga frumos ambalată în ghiozdan. Cea mai bună lectură b-).
           E frig. Îl simt până şi sub oase frigul ăsta care vrea să mă facă să uit că a existat odată vara aia plină de zâmbete. Mai sunt vreo două luni până  la ziua mea [fuuck, să-i zic lu' Misa >:)], şi abia aştept să ningă.
           Ah, da. Şi marea majoritate a specimenelor din clasa mea sunt oripilante. Habar n-am cum de rezist aşa bine.

Happiness >.<

duminică, 23 octombrie 2011

Life's life.

Tocmai mi-a trecut prin cap
că sunt multe lucruri care pur şi simplu
nu trebuie făcute.
[cum ar fi să mănânci mămăligă cu chopsticks]


           Mă întreb, oare viaţa se măsoară? Sau se citeşte, sau poate chiar se omoară. Aş vrea să cred că viaţa trebuie să fie mai mult decât trăită.

Nijikon '11

It's all 'bout havin' phun.
Pentru că până la urmă contează şi locul,
nu numai oamenii.


              A trecut un an. A TRECUT UN AN. Nu-mi vine să cred câte lucruri s-au întâmplat într-un singur an. Şi ca de obicei, am realizat prea târziu că totul se schimbă.

              Aseară m-am băgat la culcare foarte târziu, în contextul în care trebuia a doua zi să mă trezesc la 8. Am început Ao no Exorcist şi mi-a plăcut atât de mult încât nu mi se făcea somn. Anyway, n-am trezit la 8 fără vreo problemă, am făcut şi micul dejun şi am sunat lumea. Am zis că nu-i bai dacă ajung ceva mai târziu. Mă sună Misa pe la 10 fără ceva să-mi zică că ea e deja acolo. Într-un sfert de oră am ieşit pe uşă, iar la capul străzii mi-am dat seama că nu luasem banii.
              Am ajuns acolo, am dat un big hug to mah biatch şi m-am pus pe cumpărat. Mi-am luat postere cât să-mi umplu toată camera [asta era şi ideea b-)], am trecut şi pe la manga şi mi-am luat nişte bunăciuni [:))] şi până la sfârşitul zilea am rămas aproape falită. De muuult timp n-am mai avut parte de o sesiune de fangirl-ism din ăla hardcore de mult. Eu şi cu Misa eram ceva gen kyah kyah mai mereu, iar săracul Cosmin după vreo două ore se obişnuise. 
              Multă lume cunoscută. Ciudat de multă cunoscută. Anul trecut la Niji nu cunoşteam mai pe nimeni. Thut is ză miracle of a year. A fost tare faza când eu şi Misa ne-am dus la baie şi intră Marc [Marc care e un tip care poate să poarte o pălăriuţă din aceea lolita cu pampon, să lingă o acadea şi să mai arate şi bine], care o căuta pe Shuu. And I was smth like [în mijlocul băii pline de oameni]: Shuuuuu!. =)) Bine, la sfârşitul zilei mi-am dat seama că Shuu era defapt acel cosplayer cu bretonul total peste ochi.
              Speaking of cosplay...am impresia şi nu ştiu de ce dar la Otaku a fost mai divers. Cred, mi se pare, posibil. A fost relativ funny, mai ales că a fost prezentat foarte mişto [deşi au fost multe scăpări, sincer chiar nu m-a interesat să fie perfect]. Câştigătoarea are un costum...atât de tru încât nu se poate mişca în el. La propriu. Parcă era un cosplay după zeiţa Atena, oricum purta o armură şi avea aripi în spate, care atunci când îşi ridica mâinile se deschideau. Ah şi a fost un cosplayer după Alois Trancy [Kuroshitsuji], iar când eu şi Misa am auzit numele am fost ceva de genu KYAAAH! în acelaşi timp.
              M-am distrat. Deci eram ceva LOL din două în două secunde. Iar la un moment dat începusem să-i şoptesc Misei chestii la ureche, ea ţipa ca deşteapta şi Cosmin se uita cumva la noi. Am avut inclusiv constructiva discuţie despre "fantezii". Teeehee XD. De cumpărat mi-am cumpărat o tonă de postere [14 parcă], câteva cu Kuroshitsuji, câteva cu Vampire Knight şi parcă nu mai ştiu ce. Am văzut-o pe tipa aia care fusese anul trecut cu bijuterii hand-made şi mi-am mai luat un colier [care e ofc geeenial]. Şi n-am rezistat senzaţiei să-mi iau un inel din ăla cum are Ciel din Kuroshitsuji [argintiu cu o piatră mare albastră - superb adică :))].
              Mâine să nu uit să-mi iau aparatul că vreau să fac poze cu cosplayerii. Mai ales cu tipul ăla care-l face pe Shizuo din Durarara!!, plus că astăzi nu l-am văzut la concursul individual, deci înseamnă că e la concursul pe grupe. Dacă mai apare şi un tip bun care să facă cosplay după Izaya o fie moartea fangirl-ismului. Şi mă rog la ceruri să vină tuta de Misa ca să-l vânăm pe Shizuo [azi după cosplay era de negăsiiiit >.<]. Am cunoscut lume destulă, am văzut o toonă de lume cunoscută şi am rămas falită.
This is what Nijikon can make people do =)).

HAPPINESS >.<

joi, 20 octombrie 2011

Leia [君の声を聞かせて]

Nu vreau să cred
că am distrus totul.


         Duminică plângeam. Plângeam pentru că te-am sunat de mai bine de o mie de ori şi tu nu mi-ai răspuns. Atunci când am dat de tine, tot vina mea era. Acum din nou ai dispărut. Mă întreb, oare e numai vina mea?

         Nu suport ideea de a te pierde. Poate că sunt egoistă. Poate că ţie nu-ţi pasă. Sau poate nu vrem să ne pese. Oricum ar fi, tot doare. Te-am sunat de pe telefonul meu, dar cred că m-ai blocat. Te-am sunat de pe telefonul de acasă, dar după două zile şi pe ăsta cred că l-ai blocat. Te-am mai sunat, dar nu răspunzi. Chestia asta pe mine mă roade şi simt că mor; nu vreau să cred că e vina mea, nu vreau să credcă am pierdut tot ce mi-era drag.
         Ne vedem sâmbătă. Oare ai să fi acolo? Oare ai să-mi răspunzi?

Cât de stupid sună.

Baka mitai ni

Waratte wa,
Sora dake miteta, honto ni mabushii natsu.

I <3 KAMIYAN.

         "Râdeam prosteşte în timp ce mă uitam la soare, o vară cu adevărat strălucitoare." A fost =)). De acum parcă soarele care-mi loveşte ochii când ies de la metrou în drumul spre şcoală îmi aminteşte cât de abstractă e viaţa.

marți, 18 octombrie 2011

Soundless Voice



Când liniştea nopţii înconjoară oraşul, îmi întind mâinile şi privesc ploaia albă. Zăpada se topşete într-o clipă atunci când se întâlneşte cu mâinile mele. O viaţă efemeră.
Ca lumina, zăpada se adună fără vreun sunet, în timp ce tu zâmbeşti când o aduni. "Cum sună vocea mea acum?" Chiar dacă voi răspunde, tu mă vei mai putea auzi.

Spune-mi despre suferinţa ta, spune-mi despre singurătatea ta. Oriunde eşti, eu te voi găsi. Te rog nu mă lăsa singur, te implor. Nu suntem mereu împreună ca unul? Cu cât zăpada se adună din ce în ce mai multă, tu dispari uşor. Nu pot să fac nimic decât să te strâng în braţe. Îmi doresc, doar odată, să-ţi mai aud vocea, strigă-mi numele.

Văd o lacrimă în ochii tăi goi. În această lume fără culoare totul s-a oprit, în afară de zăpada care încă mai cade uşor. Ai devenit rece şi vocea ta nu se mai întoarce. Nu mai putem să ne contopim într-unul. Ascultă-mi vocea şi zâmbeşte-mi încă o dată, am rămas fără lacrimile cu care te-aş fi putut topi.

Dacă mai este posibil, ia-mi vocea şi dă-o celui pe care încă îl mai preţuiesc. Dacă va trebui să rămân într-o lume în care tu nu exişti, atunci vreau să dispar odată cu tine. Neputând să-ţi mai spun nici măcar "te iubesc", lumea noastră pare că s-a sfârşit. Oricât de tare aş ţipa, tu şi vocea ta nu se vor mai întoarce.

Către zăpada care încă mai cade, te rog nu te opri. Ia-mă odată cu ea. Totul efemer, vocea mea, viaţa mea, şterge-le pe toate. Până când totul rămâne alb.

duminică, 16 octombrie 2011

Plâng.

Vreau să iau o pauza de la a trăi.
E prea dureros.
Unde s-a dus toată forţa mea?!


Cunosc oameni care aruncă cu cuvinte. Le aruncă atât de tare încât fiecare sunet mă loveşte, îmi zgârie inima şi-mi zdrobeşte sufletul. Şi lacrimile nu se mai opresc. Şi-mi dau seama cât de slabă sunt. Şi, în încercările mele de a-i opri devin acelaşi lucru: o persoană care aruncă cu cuvinte grele.

Ce dracu este sentimentul ăsta? Sentimentul ăsta care-mi face praf mândria, îmi distruge orgoliul şi mă face să cred că sunt ultima fiinţă de pe pământ. Îmi pare rău. Nici nu ştii cât îmi pare de rău. Îmi pare rău că sunt ceea ce sunt, că eu vreau ca tu să te schimbi, negândindu-mă că eu ar trebui să mă schimb. Eram oarbă. Nu-mi vedeam defectele, deşi ştiam că ele există, credeam că nu sunt ceva care mă poate defini. Acum că le văd, le văd rănindu-te şi trântindu-ne la pământ, nu-mi vine să cred ce persoană nereuşită sunt. Nu-mi vine să cred cât de egoistă şi fără sentimente am putut fi. Doare. Doare să ştii că ţi-ai aruncat singur vina asupră-ţi.

Nu credeam că pot plânge atâta, după atât timp în care parcă devenisem mai puternică. Nu-mi imaginam că pot plânge atâta din cauza cuiva. M-am obişnuit ca în inima mea, oricât de apropiate ar fi relaţiile mele cu oamenii, să-mi creez un zid. Un zid care m-ar fi protejat dacă aş fi ajuns vreodată să fiu rănită sau dezamăgită. Tu mi-am trântit la pământ "puternica" mea apărare şi m-ai făcut să-mi dau seama că iubirea e nesfârşită în toatel formele sale. Oare îţi dai seama cât de mult ţin eu la tine?

În sfârşit. Apare el. El cel care îmi ia totul într-o secundă şi-mi repetă la nesfârşit că sunt nimic fără el. Mă jupoaie de viaţă cu cuvintele lui, mă lasă cu lacrimile mele amare să-mi dau seama că sunt singură şi că nu va veni nimeni să mă salveze.

Nu ştiu când voi mai putea zâmbii cu adevărat.

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Nuntă în Hotel Cişmigiu

sau La Mulţi Ani amată-mea.
Să ne iubim pe veci, curvo!


        Făă. Fato. Dudo. Nebuno. Curva mea. Da, tu. Nu ţi-am cântat "Hotel Cişmigiu". Păcat. Mare păcat. Lasă că ţi-l cânt la nuntă.

        O mincinoasă fără scrupule, obsedată de iubire şi o curvă de lux. Asta e ea, Kata. Amanta mea. Amantă pe naiba. Ştie ea de ce. Azi a făcut cinşpe ani. Ce tută sunt. Oare i-am zis soaţă'mii la mulţi ani? Acum sincer, cred că avem un divorţ cam invizibil. Etc.
        Prietenii vechi tot prieteni vechi sunt. Sunt acele persoane pe care, deşi le-a cam lăsat în urmă timpul, amintirea mea le ţine aproape; acele persoane cu care râdeam pe vârful unui bloc odată. Mă întreb dacă voi vă mai amintiţi...nu cred.
        Anyway, am fost cu Kata de ziua ei la un film [A naibii dragoste], o comedie romantică total epică. Apoi ne-am chinuit să mâncăm nişte mâncare chinezească cu beţele, în timp ce-i ascultam poveştile nesfârşite despre blonzime. Blonzimea asta...ne loveşte cu putere fără să ne dăm seama. Pe noi două zic. Nu-mi vine să cred că am întrebat-o de Vlad.

        Şi continuând seria fanteziilor noastre: pornind de la sicriul dublu în care cică ne vom odihni oasele împreună, acum avem şi-un loc sacru. Hotelul Cişmigiu. Îţi mai aminteşti ziua aia în care eram noi trei şi vă cântam?

joi, 13 octombrie 2011

My Diary.

そう 毎日つづく 物語を



    Razele blânde ale soarelui se ivesc prin fereastră, şi atunci îmi dau seama că un nou anotimp a venit. Atunci când îţi văd faţa adormită, nu pot găsi nici o urmă de îndoială pe ea. În timp ce încercăm să înaităm, frustrarea mă loveşte şi mă poticnesc. Învaţă-mă să mă port la fel de natural ca şi tine


   Imaginea nu-şi schimbă culoarea şi nu renunţă; Vreau să fiu eu însumi fără să mă pierd. Nu mă voi mai lăsa purtat de val. Încetează să mai treci peste pagini, nu e mai bine să citeşti pagină cu pagină? Acea poveste care continuă în fiecare zi.

   Sunt prieteni care merg împreună cu mine. Sunt prieteni pe care nu-i voi mai vedea niciodată. Acele timpuri au trecut, dar atunci când îmi amintesc, strălucesc în inima mea ca un talisman.

   Rănindu-i pe alţii şi fiind rănit, am realizat că oriunde ne aflăm, suntem în mijlocul unei călătorii. Atunci când mă întorc şi văd drumul pe care am mers până acum, mă întreb dacă chiar am ajuns atât de departe. Chiar dacă încă pare un mister, cu toată susţinerea multor oameni, am decis să nu renunţ şi să-mi continui drumul. Mi-am spus că nu voi mai fugi, că voi avea încredere în mine.

   Este normal să mergi în ritmul tău, dacă nu ai un vis pe care nu vrei să-l trădezi. Vreau să continui să mă maturizez blând. Mergând mai departe, ştiu că pot să susţin pe cineva. Nu voi mai avea vreo îndoială în drumul meu.


I love Kamiya Hiroshi.
^_________^

Povestea continuă în fiecare zi.

Ploaie. Cântece. Blond.
Fantezii. Cântece. Totul străluceşte.

De la stânga la dreapta : Shiro, Sayuuki şi Misaki.

      E minunat când realizezi că ai nişte oameni lângă tine în care poţi să ai încredere. E minunat când ai pe cineva care te acceptă aşa cum eşti, care te iubeşte cu bune şi cu rele şi care te înţelege. E minunat să iubeşti.

miercuri, 12 octombrie 2011

Hă hă. [SAKANA!]

Ştiam că sunt o persoană nocturnă.
În loc să-mi fie somn eu lucrez.

Oh da. Ce ascult eu la ora 2:02, ţinându-mă cu mâna de burtă să nu cumva să râd şi să mă audă ai mei.
SAKANA! 

            Ar trebui să-mi schimb obiceiul ăsta de a mă culca la 2 noaptea. Nu de alta dar mă cam doare undeva că a început şcoala. Şi azi am avut test. Şi o să mai am teste :)).

            De la un timp am început să observ că lumea mea nu se mai învârte în jurul şcolii, aşa cum era înainte. Acum şcoala este [cum zice mama "locul meu de muncă"] unul dintre foarte puţin importantele lucruri ale vieţii mele. Să vezi când or veni notele. Astăzi am plecat de acasă târziu. prin mulţimea de oameni de la metrou mergeam teleghidată cu căştile în urechi; sincer nu-mi păsa că am test la matematică şi că o să întârzii, tot ce vroiam e să mă afund în scârba faţă de lume pe care o simţeam pe moment. Mă întreb...oare am devenit unul dintre acei neglijenţi care nu ştiu ce vor să facă cu viaţa lor pe care-i detestam acum un an? Nu vreau să ştiu. Până la urmă sunt absolut neschimbată, doar că acum îmi lispeşte motivaţia de a mă gândi la viitor. Sau chiar la prezent.
            Nu cred că voi avea timp de muzică metal din nou. Vreodată. E prea multă muzică japoneză out there. În noaptea asta n-am avut altceva mai bun de făcut decât să-mi subtitrez un videoclip. I learnt smth new, yeaaa~.
Sincer mă simt mândră de mine că într-o oră am găsit şi versurile melodiei, şi videoclipul, am aranjat subtitrările şi le-am făcut şi timing-ul. Poate într-o zi am să găsesc pe cineva care mă va plăti pentru asta :)). Oricum, ar fi o oroare, momentan cel puţin, să traduc şi să fac timing-ul la un film întreg. My head aches only when I think about it.
            Oh da. Mah new obssession : Daisuke Ono şi Kamiya Hiroshi. Trebuie să găsesc nişte imagini frumoase cu ei să le trântesc pe peretele faimei de la mine din cameră. Posts about those two awsum smexy guys comin' up soon. Ah, şi m-am apucat de anime-ul Earl and Fairy. Kinda nice dar nu mor să aflu ce se întâmplă [starin' at Daisuke-sama =P~]

Happiness >.<

duminică, 9 octombrie 2011

Working!!

Dacă aş face o postare pentru fiecare
anime pe care l-am văzut,
cred că n-aş mai avea loc pe blog.



             Este unul dintre anime-urile alea fără acţiune care credeam că mă va plictisi. Sau nu.
             Takanashi Souta [yeah! mi-am aminit numele lui =))] este un licean obişnuit care într-o seară de iarnă întâlneşte o fată micuţă şi drăguţă care-l întreabă "ai dori un loc de muncă?". Astfel este angajat la un restaurat de familie, plin de oameni de tot felul. Vai cât am putut să râd la anime-ul ăsta. Şi eu de fel nu prea râd nici măcar la comedii.
 
back to top