Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

marți, 11 iunie 2013

SEVENTH HEAVEN: AKIRA

 アキラ

      "Aşa, bucură-te mai mult. Nu ai de ce să te ruşinezi. Lasă-mă să-ţi aud sentimentele prin voce. Visezi? Lasă-mă să-ţi văd chipul mai îndeaproape. Mă voi apropia şi mai tare. În curând totul va deveni plăcere. Priveşte-mă în ochi. Nu pleca încă. Nu-ţi şterge lacrimile. Lasă-le aşa umede cum sunt. Ce figură drăguţă ai. A fost dureros, nu-i aşa? Bine...
Poţi...pleca acum."

The Perfect Ruthless Prince
Tsundere. Cool. Do-S. Dual nature.

Age: 996
Height: 178 cm
Weight: 60 kg
Blood type: A
Favorite food: Beef jerky

“…we’ll save it for later.
Until the night of the full moon, do your best to entertain me?”


      Akira este primul personaj din seria SEVENTH HEAVEN și...probabil e mult prea devreme să spun asta, dar probabil este personajul meu preferat. Are o personalitate destul de similară cu a mea, și este unul dintre idealurile mele când vine vorba de personalități. Seiyuu-ul lui este Nojima Kenji, pe care eu l-am auzit în Psycho-Pass în rolul lui Nobuchika Ginoza și în Kaichou wa Maid-sama în rolul lui Sakurai Kuuga (blondul ăla solist al formației ăleia faimoase cică, UxMishi).
      Am ascultat CD-ul acum o lună, deci am uitat detaliile pe care voiam să le menționez. Am să-l reiau, de data asta cu traducerea în față pentru acuratețe, și am să-mi scriu impresiile structurate pe părțile CD-ului, numite "drama" și numerotate cu cifre romane. Spoilere sunt, dar sunt relativ minore. Traducerea e luată de aici.

Drama I
      Ascultând cu traducere face totul mai clar, dar atmosfera de prima dată e mereu specială. Hmm, e interesant cât preț pun eu pe aspectele astea.
      Hai să vă descriu introducerea. Am să folosesc pronume la persoana I pentru că mă identific. Deci incipitul plasează ascultătorul într-un cadru sinistru, și totuși calmant: eroina vrea să se sinucidă. Da, suferința acestei lumi m-a împins până la a dori moartea. Dorința aceasta m-a purtat până la conacul Hiiragi, unde turnul cu ceas mi-a atras atenția. Și prezența mea a atras prezența lui Akira, unul dintre cei care locuiesc în acest conac și fac parte din SEVENTH HEAVEN. El cunoaște suferința mea, și știe prea bine că singurul lucru care mă oprește este teama de acea durerw fizică ce vine alături de moarte. "Sau mai bine zis, te înțeleg pentru că cel care te privește sunt eu". Se pare că numai cei ce doresc moartea îl pot vedea. Și-mi spune că acum cerurile sunt închise, și chiar dacă aș muri, sufletul meu n-ar trece în cealaltă lume. Că el se află acum în fața mea pentru că a pierdut un joc de poker, și-mi sugerează că și-ar putea folosi puterea cântecului său pentru a-mi trimite sufletul în cealaltă lume. Dar, cum se pare că e plictisit, îmi spune că defapt n-am de ales. Până în noaptea cu lună plină, când cerurile se deschid și sufletul meu poate trece mai departe, trebuie să rămân cu el, să-i țin companie. N-am putut face altceva decât să îl urmez.
      Minunată poveste, nu? Mie mi se pare frumoasă, originală, îmi place. Akira vorbește aici cu un ton ușor superior, în care se ascunde puțină milă, presărat cu chicote amare. 

Drama II
      Hmmhhmm...haahaaha! Ascultând asta, m-a făcut să râd bucuroasă. Și de ceea ce Akira spune, și din cauza atitudinii lui. Însă ceea ce face mă lasă înghețată, pur și simplu îmi taie reacțiile și respirația.
Își menține tonul ușor superior. Până la urmă, el este un shinigami care a trăit secole. Vorbește clar, ceva mai calm decât la început, când modul în care apasă pe cuvinte era intimidant. Și acum este, dar în alt mod. Cu aceeași milă, compasiune în voce. Nu știu către cine e adresat acest sentiment, totuși.
      Îmi dă impresii greșite. Atât de greșite încât mă indignez și mă înroșesc de rușine. Vrea să jucăm poker. Și totuși, sunt momente în care și el se simte neplăcut și se indginează ușor din cauza reacțiilor mele.

Drama III
      Orgă...Akira cântă la orgă. Ce ciudat. L-am rugat să cânte din nou, și până la urmă a acceptat. ...Prima dată când am ascultat cd-ul, pur și simplu mi-au înghețat oasele de teamă când am auzit orga, și am crezut că Akira defapt cânta cu vocea.
      Akira...se pare că nu are prea multe cunoștințe legate de oameni, ceea ce face reacțiile sale neașteptate. Dar pare că vrea să știe, oricum el e o fire observativă. Ceea ce-l face răbdător, calm...blând.

Drama IV
      Se pare că Akira a trăit atât de mult încât nu mai are simțuri. Sau poate a uitat să simtă. Tocmai de aceea probabil nu are preferințe în mare parte din situații. Și totuși, se pare că percepe cu adevărat nuanța sunetelor. Probabil din cauza puterii lui.
În fața mea apare un Akira...care nu pare a fi Akira. Privirea lui mă face să-mi fie teamă. Ceea ce face îmi îngheață simțurile, dar...acest Akira e cald. Adevăratul Akira ar fi rece, o ființă ce există, dar nu trăiește. Acesta Akira, și căldura lui, se pare că sunt o iluzie. Mâine va fi noaptea lunii pline.

Drama V
      Am jucat ultimul joc de poker.  "Timpul nu se oprește, nu?"

Drama VI
      Nu știu de ce Akira spune că e rece...poate pentru că nu- și poate simți propria căldură. Dar, sunt sigură că dacă inima lui n-ar fi fost atât de caldă, dacă în sufletul lui n-ar fi ars acea flacără a cărei sens nu-l înțeleg, cu siguranță nu ar fi putut să-mi dăruiască mie atâta căldură. Atâta, încât sufletul meu a vrut să plângă, a fost prins într-un vis minunat.
      "Am crezut că nimic nu mai poate mișca o inimă moartă. Dar oare era așa pentru că nu te cunoscusem pe tine?"

"Love Delight"
      Este minunatul cântec al lui Akira. Vraja care mi-a trimis sufletul către cealaltă lume.
      Am auzit cântecul de sute de ori probabil, dar ascultat după poveste în sine, pentru că până la urmă face parte din poveste, sună mult mai frumos. Îmi lovește inima...defapt, simt cumva cum mi se desparte de trup. E hipnotizantă, melodia asta. Oricum muzica e cel mai bun și sănătos drog. Deci îmi trezește niște sentimente inexplicabile. Oricum tot cd-ul acesta, și probabil toată seria asta, mi-a trezit și îmi va trezi dorința de moarte. Se joacă cu unele dintre cele mai puternice sentimente ale mele.
      Melodia în sine este superbă, e calmă, e fermecătoare, și totuși are tristețea unui cântec de moarte. Are bătăi ritmice, clopoței cred, un pian și, bineînțeles, vocea lui Akira. Care sună calm și totuși intens. Există acolo...nu știu cât, un minut, jumătate de minut, în care șoptește enunțuri scurte, cu o voce...pasională, suferindă și calmă, dacă ar fi să vi-o descriu în trei cuvinte, deși doar trei nu sunt de ajuns. V-am tradus fragmentul respectiv la început.
      Mesajul melodiei este structurat pe două nivele de exprimare, și asta e posibil doar pentru că se folosește limba japoneză. Se folosesc kanji cu sensuri teoretic total diferite faţă de ceea ce se cântă, ca de exemplu "abis" în loc de "inimă". Se crează un nivel emoţional şi mai intens, aproape dureros.

"Extra Track ~ Last Message"
      În eternitatea singurătății, singurul lucru de care Akira s-a putut agăța a fost durerea. Singurul lucru care l-a legat de viață a fost suferința.
「俺はまた気が来るほど長い時間を過ごすことになるのか」
"Oare eu voi ajunge din nou să privesc trecerea timpului până la nebunie?"

      Stați să...*sob*...să-mi șterg lacrimile care n-au curs și să mă înnec în durerea asta. Aș fi vrut să fiu în locul ei...îmi pare rău...
*overflowing feelings that can only be consumed in silence* 

      La a doua ascultare a fost diferit, pentru că eram într-un loc în care atenția.mi-era atrasă de diverse. Și totuși, finalul mi-a lăsat o impresie atât de puternică încât mi-am amintit tot ce-am simțit prima dată. Experiența asta a fost minunată și atât de intensă. Probabil că asta înseamnă un drama cd bun, unul care te face să te simți în mijlocul acțiunii, să o trăiești.
      Am să încep cu mine și eroina. O eroină scrisă bine, cea mai bună din puținele eroine fără față, voce și gânduri pe care am ezperimentat-o. Poate asta se datorează și contextului, pentru că o mare majoritate ar avea cu siguranță reacții similare. Eu m-am identificat de la început până la sfărșit. Mi-a înghețat figura de teamă, am rămas surprinsă la acțiunile bruște, m-am enervat și am râs, iar după l-am auzit pe Akira spunând lucruri de genul "nu mă privi așa nervoasă" sau "de ce râzi?". Am simțit nevoia să-i răspund și am rămas fără cuvinte în anumite situații. În orice caz, s-a simțit foarte real. Asta și din cauza microfonului, de care vă zic ceva mai încolo.

      Akira...vai cât i-am folosit numele, îmi place numele acesta. Cum am zis și la început, personalitatea lui e un ideal al meu. Am să vă înșir mai întâi caracteristicile pe care le am și eu. E tsundere, dar nu foarte tsundere, aspectele și dorințele serioase și le exprimă direct și fără ezitare. E do-S (deci eu aveam impresia că asta înseamnă un sadist la superlativ, unul foarte intens, you get it, dar personajele pe care le-am cunoscut până acum nu a fost niciunul un sadist extrem, ci mai degrabă unul blând, deci am ajuns la concluzia că termenul se referă la asta). Ador asta, adică e sadist, dar nu în modul dureros. Își acceptă soarta, e destul de încrezător și e blând. Și cam până aici seamănă cu mine. Dar el e ușor...miștocar, nu știu cum să zic, într-un fel, excitant (niciunul dintre cuvintele astea nu e bun, dar fie). Se joacă!, așaa, se joacă cu nervii mei și-mi face obrajii un soi de becuri care trec instant de la roșul intens al rușinii la un albul rece și pal al temii. Și ah da, ca și mine, se pare că-i plac mâncărurile dulci și are și limbă de pisică (adică nu suportă chestiile fierbinți). Are simț obsrvator și o logică solidă. Se atașează de eroină și la final cade într-o calmă disperare, dar rămâne până la final de o blândețe care-mi încălzește inima până la fierbere.

      Modul în care arată...AAAAAAARRRRGH e perfect. Deci tu mă auzi PERFECT! *fangirling rage* Fuuu...ok, deci cum arată Akira. Părul albastru deschis și ochii galben puternic sunt o combinație de succes. Îl face să pară și mai pătrunzător, cu privirea aia, și totuși calm, cu părul acela. Iubesc orice soi de tatuaje pe chip și cel al lui Akira este superb. Inelul mare cu chei în loc de cercel...e o idee genială, fabuloasă, plus că acele chei arată mișto rău, și eu sper ca mai târziu să se releve cumva faptul că aceste chei ar putea avea o însemnătate. Mănușile sunt iarăși ceva ce îmi placeeee, iar fracul acela e pur și simplu stilat. Akira, și probabil și toți ceilalți din SEVENTH HEAVEN, arată ușor extravagant, dar totul e frumos echilibrat.
      Povestea e bine făcută, foarte interesantă pentru un otome. E tristă, dar nu tragică, ceea ce mie îmi place. Interacțiunea eroinei cu Akira este drăguță, diversă, folosește niște clișee într-un mod plăcut. Atmosfera...am ascultat asta noaptea, deci am trăit cu impresia că totul se întămplă noaptea. Posibilitatea ca totul să fie așa e destul de mare. Un întuneric plăcut, luminat de lună, un aer liniștitor. Genul de loc în care vreau să trăiesc. Apoi, există tot felul de motive pe parcursul acțiunii, de la comportament reținut, blând, dur, cu atitudine superioară și jucăușă până la chestii care trezesc indignare, lacrimi sau pur și simplu taie respirația.

      Aș mai menționa și coloana sonoră, nu e multă, dar cât este, este exact ceea ce-mi place mie. Viori, în orice caz instrumente cu corzi din astea mai clasice, totul pe un ton lent, liniștitor. Pentru că totul se întâmplă într-un conac, există acea nuanță luxuriantă a muzicii, care e totuși dominată de sinistru. Găsiţi tema seriei în playlist-ul de jos.
      Seiyuu este, am mai zis, Nojima Kenji. Când mi-am dat seama că e el mi-a sărit inima de bucurie, că la vremea respectivă aveam o serioasă mică obsesie pe el. Folosește un ton destul de jos, se observă din cântec că voxea lui în mod normal sună ceva mai sus. Uuuneori vocea lui sună ca și a lui Ginoza (tonul e același, atitudinea, și de inflexiunile, fac diferența) și asta mă omoară pentru că mi-l imaginez pe Ginoza comportându-se așa, e foarte amuzant. Șoptește mult și asta mă topeșteeee, daaar în principal sună calm, ușor apăsat...fermecător.

      Aaaam uitat să zic de microfon, the dummy head mic. Am explicat în introducere ce e. It's basically magic. Deci chestia aia e omorâtoare, face totul să sune atâââât de real, din cauza faptului că se simte distanța și unghiul din care se vorbește și intensitatea. D'aia SEVENTH HEAVEN trebuie ascultat la căști. Și la boxe se simte, dar muuuuult mai fad.
      La final...Akiraa! La final, deci, recomand cd-ul ăsta, și defapt toată seria pentru că sunt sigură că o să fie la fel de bună și pe mai departe, oricui poate să suporte motivul trist. Nu e prea intensă și totuși e bine făcută, un titlu bun pentru cei care n-au mai ascultat, plus că e popular, ceea ce înseamnă că va fi tradus de fani.
      Acum abia aștept să ascult următorul cd, a fost lansat cu puțin timp în urmă, și care pare să prezinte un personaj ceva mai ieșit din comun decât Akira, oricum, interesaaant.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top