Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

miercuri, 26 iunie 2013

De pe vârfurile blocurilor

Cerul pare
să aibă altă culoare

      Mi-am întins braţul şi am lăsat vântul să treacă peste vârfurile degetelor mele, să le mângâie cu blândeţea sa seacă, iar razele soarelui să se risipească printre degetele mele, încălzindu-mi sângele. Acelaşi parfum fad mi-a invadat simţurile când am tras aer în piept, iar zumzetul oraşului m-a făcut să zâmbesc pentru o secundă, pentru că era atât de forţat şi totuşi atât de normal. Şi am sărit, de pe bloc pe bloc, ridicând praful de beton cu paşii mei ce apăsau greu. De la fiecare fereastră pornea altă senzaţie, care în ciocnirea lor inevitabilă creau un pod pe care eu păşeam în călătoria mea.
      Ştiţi, eu stau la casă. Haaha...serios. Am crescut în cartierul ăsta mic, de câteva străzi şi câteva intrări, şi totuşi când eram mică mi-era cumva să merg pe partea cealaltă a cartierului. N-am mai călcat pe acolo de luni de zile. E interesant când de limitat e universul fiecărui individ.
      Îmi place oraşul meu, mereu mi-a plăcut. Nu ştiu de ce, când ies afară şi mă uit în jur tot ce văd şi simt defapt nu-mi place. Şi totuşi conceptul de oraş în sine îmi place. Poate pentru că-mi place să mă numesc "orăşeancă". N-aveam de gând să văd arăt parte din mândria mea, o numiţi voi cum vreţi, dar fie. Saaaau, dacă ar fi să dezvolt, faptul că oraşul creează un soi de fortăreaţă care mă diferenţiază de restul lumii. 
      Şi totuşi, locul ăsta e imens. Când am fost într-o zi către periferie am zis că sunt în altă lume. Să nu uităm că eu fac discriminare în funcţie de foaaarte mulţi factori, incluzând...poziţia geografică. Sună urât, dacă stau să mă gândesc, faptul că oamenii de la, nu ştiu, 10 kilometri şi alţi oameni, le sunt inferiori primilor. De ce vă zic despre prostiile fără sens pe care le gândesc eu? Era vorba de metropola asta.
      Buuuucureşti, oraşul...diversităţii, excesului de absolut orice şi probabil locul de unde pornesc multe. "Diversitate" e un cuvânt care cuprinde atâtea, nu mai e nevoie de mai multă descriere. Uite...s-a făcut linişte, abia acum. Până acum a fost acel zumzet inutil de care vă spuneam.
       De ce îmi place oraşul ăsta? Pentru acea gălăgie care ţipă a viaţă trăită în mod efemer, parcă exteriorizează disperarea sufletului omenesc, dacă există aşa ceva. Peeentru că ploaia e ceva atât de rar care reuşeşte să ne strângă pe toţi împreună, adică la gurile de metrou. Pentru că! poţi să fii în metrou şi să nu ştii nimic de ce e afară, ar putea foarte bine să fie şi război, şi când cobori din tren şi ieşi la suprafaţă, vezi lumea strânsă la gura metroului şi ştii că plouă dinainte să vezi sau auzi ploaia. Pentru că parcurile uscate sunt încă pline de oameni şi clădirile de beton noi şi urâte pline de locuri de aruncat banii par a fi goale. Pentru că aici sunt o groază de evenimente şi concerte şi să nu uităm de convenţiile anime şi sediul Manga-shop. Şiiii pentru că Reika a venit şi a făcut poză colo de pe strada Stavropoleos cred la clădirea CEC.
       Şi oraşul pare să aibă un suflet. Faptul că are defecte şi calităţi îl face cumva uman. Sau pur şi simplu reflectă sufletele celor care şi-au lăsat amprenta peste el.

Everybody loves somebody
Poza e luată de pe facebook-ul Reikăi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top