Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

sâmbătă, 22 iunie 2013

After Eden

      Porţile luminii s-au deschis în faţa ochilor mei, parcă surâzându-mi cu speranţă. În urma iubirii mele a rămas doar sângele ce păta nisipul deşertului arid, acela ce fusese odată brăzdat de umbra războiului. Din blândeţe s-a născut visul acelei luni de septembrie, pe care l-am văzut adânc gravat în abisul privirii tale. Incertitudinea m-a lăsat ţipând din cauza disperării adusă de propriile-mi greşeli. M-am pierdut în pădurea dorinţelor, şi am privit-o cum arde. În urma haosului, magnolia a înflorit pătată în roşu, şi sub liniştea cerului strălucitor s-a născut o grădină în care sufletele pierdute şi-au găsit liniştea. Odată cu iarna care i-a presărat cu lacrimile ei reci, aceştia au adormit, pentru a mă întâmpina pe mine la porţile luminii.
         Au trecut enşpe mii de ani şi am ascultat şi eu un album Kalafina. Ştiam că o să-mi placă, că am să le iubesc, dar tot mi-a luat ani. Astfel că această postare va fi o măreaţă elogie la adresa acestor patru zâne magnifice. Zic patru pentru că magia porneşte de la compozitoarea lor, Yuki Kajiura.
      Kalafina a fost formată undeva prin 2008 de către compozitoarea Yuki Kajiura, care la vremea respectivă se ocupa de coloana sonoră pentru filmele Kara no Kyoukai, cu scopul de a cânta temele muzicale pentru această serie. Când seria s-a terminat, Kalafina şi-a continuat activitatea. Melodiile lor au apărut printr-o serie de anime-uri, dintre care unele dintre cele mai populare sunt "Lacrimosa" şi "Kagayaku sora no shijima ni wa", folosite ca ending-uri pentru ambele sezoane Kuroshitsuji. Genurile pe care le abordează trupa ar fi pop, chamber pop şi muzică clasică contemporană. La început se pare că trupa ar fi fost un cvartet, dar după primele două single-uri au rămas cele trei actuale membre, KEIKO, WAKANA şi HIKARU.
De la stânga la dreapta: WAKANA, HIKARU, KEIKO
            Care sunt ca nişte zâne. Deci acesta e termenul, nu altul. După ce am văzut un videoclip live am fost în stare să asociez voce-chip-nume, deşi e destul de greu pentru că deseori ele cântă câte două. Sincer, nu mi se par neapărat frumoase, ca şi fizic. Dar fiecare are frumuseţea ei proprie care străluceşte din inimă, ca orice om de altfel. N-am ascultat cu atât de multă atenţie, dar din ce am prins eu, de obicei KEIKO cântă secţiunile mai joase, mai grave, WAKANA se axează pe secţiunile mai înalte, iar HIKARU foloseşte de obicei o tonalitate de mijloc. Tind să spun că vocea lui HIKARU îmi place cel mai mult, pentru că mi se pare mai melodioasă...mai puţin spartă, ca să folosesc cu cuvânt urât, că altul nu găsesc, decât a celorlalte două. Modul în care se îmbracă este absolut superb, poartă de obicei fuste/rochii, voaluri şi chestii uşor voluminoase, corsete, are un aspect uşor clasic.
            Albumul în sine este cel de-al treilea şi conţine cele mari două favorite ale mele care sunt sigură că nu se vor schimba niciodată. Lansat în 2011, este scris şi compus din scoarţă în scoarţă de Yuki Kajiura. Are un sunet destul de variat, având în vedere că foloseşte tot soiul de instrumente, ceea ce-l face uşor inconsistent, dar totuşi melodiile sunt ordonate cu sens. Ţin să mai menţionez două chestii: 1. am citit odată undeva că acele cuvinte fără sens dar foarte melodioase presărate prin melodii sunt defapt într-o limbă oarecum inventată de Yuki Kajiura şi 2. o mare parte din melodii, inclusiv astea, se găsesc traduse aici. Acum, pe rând:

1. Eden - În inima ta se găseşte lumina pe care o căutam. Primea mea reacţie la melodie a fost o pură fascinare. E optimistă, e plină de dorinţe, e nesfârşită. Versurile sunt foarte drăguţe, trimit un mesaj de genul "hai să fim fericiţi împreună în această obişnuită dar frumoasă viaţă". Cântecul, vocile adică, sunt aproape continue, dau impresia de viteză, ca şi cum cineva m-ar lua de mână şi m-ar purta prin universuri. Instrumentul care se remarcă este unul de suflat, s-ar putea să fie flaut.
2. sandpiper - Iubirea mea s-a scurs purpurie pe nisipul uscat. Pentru început, melodia aceasta este una dintre favoritele mele de pe album. Mi-a deschis universul imaginaţiei şi m-a făcut să scriu o poveste pe care o ador. N-am scris-o pe hârtie, ci pur şi simplu s-a derulat în mintea mea. De fiecare dată când ascultam melodia mai clar, din nou. Poate am s-o scriu odată aici, dar...în fine. Melodia în sine este...o baladă? Cu siguranţă nu-mi dă...energie. Ce îmi dă sunt sentimente foarte puternice. Versurile spun o poveste care la finalul suferinţei prezintă drumul acel nou către necunoscut. E un vers acolo care sună cam aşa tradus "lumea e dureros de largă". Ritmul în sine e foarte interesant, într-un fel oriental, am impresia că ce aud eu acolo e o tamburină, alături de chitară acustică, dar la mijloc cu un solo de vioară. Am văzut versiunea aia live de sus şi am iubit-o şi mai mult.

3. Magia - "Vreau să te văd zâmbind, tu cel ce porţi puterea de a distruge chiar şi întunericul" Melodia asta este...iubirea vieţii mele. Deci acesta a fost primul lucru care mi-a venit în minte; este marea mea favorită. Am auzit-o când am văzut Madoka, acum...mai mult de un an de zile. Văzând acum versurile, se vede, melodia a fost scrisă pentru seria aceea. Pentru mine are alt sens, însă. Şi aceasta este o...stimulatoare de imaginaţie? Probabil că muzica bună se poate identifica şi după capacitatea ei de a crea o imagine, un sens unic, un univers, în mintea ascultătorului. "Magia" mi-a arătat mie iubire, multă iubire, tot felul de iubire, apoi suferinţă inevitabilă, război şi în final distrugere, totul...sub o vrajă. Versurile traduse mi-au făcut mintea praf (e de vină topica japoneză care e exact pe invers - eu aştept să citesc ce aud pentru că parţial înţeleg, dar cum totul e invers, ce aud şi ce citesc nu se sincronizează), dar mesajul e puternic, mai bine zis complex. Sunetul e mult prea complex ca să-l pot eu descrie cu vorbele mele, dar se poate spune că ritmul variază într-un mod lin. Iubesc notele alea lungi şi puternice şi frumoase şi arrrgh! pe care le ţine...cred că este HIKARU, la finalul refrenului. Melodia are undeva în a doua jumătate un solo de vioară care trece în solo de chitară electrică i mean have u ever seen such badassness no i think u didnt. Videoclipul a fost prima dată dezamăgitor, pentru că voiam o poveste. Dar el în sine este frumos - sunt cele trei fete, îmbrăcate atât de mişto de mi-a picat gura, cu diverse efecte, draperii imense roşii şi un montaj interesant
4. Ku Gatsu - Destinul m-a făcut să vreau să nu mai iubesc. Deci melodia aceasta mi-a prins urechea prima de pe album, poate pentru că e aşa de clară. "Ku Gatsu" înseamnă luna a 9a, adică septembrie (trăiască melodia asta că acest 九月 (titlul în kanji duuh) este o excepţie de la numărătoare, ceea ce înseamnă că eu ştiam cum se spune corect încă din'nainte să învăţ şi melodia m-a ajutat să fixez foarte bine informaţia). E interesant cum acest cântec se potriveşte chiar foarte bine cu ceea ce aveam eu în minte când l-am auzit. Poate...pentru că e aşa de clar, e uşor de înţeles, versurile nu sunt complicate, sau mai bine zis sunt scurte. Mi se pare că şi asta ar fi tot o baladă, are un sunet blând, cu un solo de flaut la mijloc.
5. in your eyes - Mi-am regăsit viaţa în adâncul privirii tale. Când am auzit-o pe aceasta prima dată, am rămas puţin mirată pentru că nu suna deloc cum mă aşteptam. Adică mă obişnuisem cu un anume sunet pentru melodiile Kalafina, dar se pare că lucrările lor se întind pe o gamă mult mai largă. Sunetul în sine aici seamănă puuuţin cu sandpiper, îmi aduce aminte de aceeaşi tentă orientală, cu percuţia şi basul care nu aduc a rock şi chitara acustică sau ce-o fi. Tot o melodie dinamică, într-un fel infinită, e repetitivă, dar nu se învârte în cerc, ci pur şi simplu continuă să avanseze pe un drum neschimbat. Mesajul este drăguţ, este vorba de frumuseţea unei iubiri neîmpărtăşite.
6. destination unknown - "Dacă aceasta este rana mea, se pare că aş putea să o vindec lingându-mi-o eu însămi." Cântecul ăsta e puternic, emană şi-mi dă forţă. Ironic, e despre incertitudine. Poate că şi din aceasta se poate naşte putere, cine ştie. Normal că şi melodia în sine sună puternic, percuţie grea, cu o atmosferă într-un fel grandioasă uneori (mai ales când fetele cântă în limba aia neînţeleasă), şi o chitară electrică superbă pe tot parcursul cântecului. Un tempo rapid, la finalul refrenului cu o notă lungă, puternică, aşa cum îmi place mie, cântată de HIKARU (fuck yeah am recunoscut-o şi după am verificat într-o versiune live). Mesajul e foarte bine comprimat în titlu, e vorba de incertitudinea în legătură cu iubirea.
7. neverending - Cântecul infinitului îmi răsună şi acum în suflet. E amuzant, m-am gândit la un cuvânt cu care să descriu melodia asta, şi acela a fost "trecătoare". Are iarăşi un curs dinamic, care de data asta curge purtând un alt sentiment. Oooo grămadă de instrumente cu coarde, eu ştiu că am auzit-o vioară dar poate foarte bine să fie şi violă (care e mai mare şi sună mai grav decât vioara) şi chitară acustică. Îmi crează în minte imaginea unei păduri magice, cu zâne şi alte minuni ascunse în umbra copacilor. Versurile îmi sunt un pic abstracte, dar par să vorbească, în mare, despre cursul vieţii.
8. kotonoha - Abisul ascuns în adâncul cuvintelor mele. "Kotonoha" este un soi de poem japonez. Cântecul este scurt, şi într-un fel mă sperie părţile fără voce, sunt foarte line şi abstracte. Versurile vorbesc despre, ei bine, cuvinte. Uitându-mă pe informaţiile de pe album, niciun fel de instrument nu e trecut la cântecul acesta. Tot sunetul pare a fi deci digital. În principal lasă o atmosferă lină, uşoaară, ca de vis.
9. magnolia -  Şi s-a hrănit floarea cu viaţa ce curgea purpurie la rădăcinile sale. Cel de-al doilea cântec favorit de pe album, iarăşi o melodie care mi-a deschis porţile imaginaţiei. Am văzut mult sânge, disperare şi ataşament, nepăsare şi comportament tipic uman. Melodia în sine este o superbitate, alcătuită în mare parte din instrumentaţie sintetică, şi o minunată chitară electrică. Versurile...sunt greu de iterpretat: oscilează între imaginea florii şi un anume soi de iubire - nu ştiu dacă iubirea e floarea, dacă floarea priveşte iubirea, sau dacă floarea e iubită. Sau poate că toate astea, în diferite faze ale melodiei. Mie melodia îmi sună sinistru pentru că aşa vreau, dar ea în sine cu siguranţă poartă o atmosferă relativ greoaie, e într-un fel apăsătoare.

10. Kagayaku Sora no Shijima ni wa - Lumina te va purta către o altă lumină. *feeeeeeelsss* Deci se vor face în câteva luni 4 ani de când am auzit prima dată melodia asta. i must rewatch kuroshitsuji Şi acum îmi distruge sufletul, îmi amintesc atât de clar momentele în care am ascultat-o; am auzit-o de atât de multe ori că a ajuns să marcheze momente din viaţa mea. Până să aud Magia, asta era favorita mea. Este o superbitate de melodie, cu un sunet blând dominat de vocile fetelor, care deşi sunt într-un fel de puternice, tot ce fac e să transmită în mod puternic un sentiment uşor, lin. E acolo un flaut care face totul să sune şi mai crud de frumos şi acel moment magic în care fetele cântă în limba aia neînţeleasă. Versurile...au în ele o tentă, dacă nu fac referinţă chiar în totalitate, nu pot să-mi dau seama, de Kuroshitsuji II. Citindu-le traduse mi-am adus aminte de Alois *cries*. E vorba de...moarte, despărţire, despărţire după moarte, şi ce aceasta lasă în urmă, cred. Videoclipul, iarăşi, nimic extraordinar, e totuşi frumos. Sunt fetele îmbrăcate în alb, cântându-şi melodia printre nişte ruine undeva în piatra unui munte cred, tot locul luminat cu lumânări mari şi multe. ...vai cât am cântat melodia asta la viaţa mea.
11. Mune no Yukue - M-am regăsit în strălucirea unei noi zile. Aceasta este iarăşi o melodie care-mi inspiră optimism, îmi pune un zâmbet pe faţă. Tempo-ul este parţial rapid, uşor ameţitor, pentru că vocile fetelor se suprapun...pe voci diferite, if you get what i'm trying to say, adică nu cântă aceleaşi note împreună. "Mune no Yukue" înseamnă ceva de genul "Locul în care aparţine inima", deşi "yukue" poate însemna şi destinaţie. Mesajul pare a fi despre dezvoltarea sinelui spre bine.
12. snow falling - Fragmente de viaţă stinsă acoperă pământul. Deci vă rooog prima dată când am auzit melodia a început să ningă. Thank you very much nature for synchronising with my music. Melodia asta e atât de directă, din toate punctele de vedere, încât atinge până la inimă. E foarte clară, instrumentaţia formată din instrumente clasice cu corzi (pian, vioară, violoncel, this sort of stuff) e lină, uşoară şi înceată, abia simţită. Astfel că vocile par foarte puternice, pătrunzătoare, deşi ele cântă defapt blând. Mesajul...nu ştiu exact despre ce e vorba, pare a fi vorba despre un adio. Daaar ştiu că această melodie e folosită pentru ultimul film Kara no Kyoukai şi cum din ce ştiu eu seria e un mister horror supranatural psihologic (gotta watch this asap), e probabil ca melodia să fie făcută pentru film. Pentru că dă impresia de final.
13. symphonia - "Chiar a ta viaţă cântă o melodie a iubirii." O piesă perfectă pentru a încheia albumul. Sunetul este complex, într-un fel se potriveşte cu titlul, are o anume atmosferă grandioasă. Şi aici este un flaut care apare din când în când şi care mie-mi place, adică mă zgârie undeva pe suflet într-un mod plăcut. Cam jumate din melodie este dominată de vocea lui KEIKO, care, pentru că este ceva mai gravă decât a celorlalte două, adaugă la acea grandoare de care vorbeam. Versurile sunt optimiste, parcă fiecare cuvânt zâmbeşte, vorbesc despre frumuseţea vieţii. Videoclipul chiar m-a atins la inimă, nu ştiu de ce, că nu e chiar aşa special. Sunt fetele într-un câmp imens la marginea unei păduri, câmp brăzdat de flori albe şi micuţe, înalte până pe la genunchi. Şi un alt cadru cu doi copii "ai pădurii", să zicem, o fetiţă şi un băiat, care la finalul melodiei se întâlnesc. Ce e frumos în a le vedea pe fete cântând este expresiile pe care le fac, adică se vede că trăiesc melodia. 


            Şiii cam asta a fost cu After Eden. Kalafina se recomandă ooooricui pentru că muzica lor e pur şi simplu frumoasă. Şi cum trupa e populară, se găsesc tot felul de materiale, multe traduse; nu e greu să fii fan (vai cât am puricat eu site-urile chinezeşti pentru materiale cu Yuya :))) ). De aici încolo am să o iau uşor şi am să acopăr discografia lor în următoarele 12 luni probabil.
            Pluuuus, pe ediţia limitată a albumul este un material cu călătoria fetelor la Anime Expo 2011, în L.A. (wwwwai ce drăguţ ziceau ERU-EI). L-am văzut acum şi chiar mi-a plăcut, a descris activitatea fetelor pe acolo. Am văzut cum se compoartă şi cum interacţionează, au fost şi chestiuţe drăguţe puse la final gen se jucau cu palmele (habar n-am cum se numeşte jocul acela şi dacă are un nume, dar ştiţi voi, îţi baţi palmele, după în diagonală palma celuilalt, apoi cealaltă palmă tot pe diagonală, apoi palma dreaptă de palma dreaptă a celuilalt şi la fel şi cu stânga amândouă în acelaşi timp, fac pariu că toată generaţia mea ştie asta), cum au fost pe la cumpărături prin L.A. şi pur şi simplu ele trei fiind superbe aşa cum sunt ele. Ştiu ce cumpăr când mai dau o comandă în Japonia.
Excuse me while I die cuz japanese people are sometimes more like a lot of times racists i mean the region-lock their android apps and youtube channels.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top