Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

duminică, 30 iunie 2013

Valurile nostalgiei

They're drowning me
slowly

      M-am gândit, oare optimismul are cantitate? Probabil că poate fi măsurat şi pus pe o scară de intensităţi, dar oare fiecare treaptă reprezintă "optimismul" autentic? Tot ce ştiu eu e că optimismul e neschimbat. Că dorinţele mele simple, şi totuşi atât de greu de îndeplinit, sunt cele care dau valoare secundelor efemere ale vieţii. Pentru că dorinţele cu adevărat greu de îndeplinit sunt "vise" în vocabularul meu. În orice caz, nu nuanţa cerului dictează lumina zâmbetului meu.
      M-am întors acasă acum ceva timp. Aveam de gând să spun că plec, dar mi-a scăpat ocazia. Am fost la ţară cu ai mei şi mi-am câştigat timpul într-un mod care mă face să mă simt mândră: am văzut mult anime. Ehee  (ヘ。ヘ) La Bucureşti plouă atât de tare încât mama s-a panicat grav când a văzut cum curge apa valuri prin oraş şi cum un individ avusese nenorocul să rămână cu maşina în apă de juma' de metru. I srsly didnt give a fuck pentru că...eram acaaaaaasăăăă.☆*・゜゚・*\(^O^)/*・゜゚・*☆
       Ataşamentul meu de casă rămâne neclintit. Ne-am trezit că plouă în ea, în schimb. Bine că nu în camera mea. Troacele mele sunt bine. Oricum la ţară m-am cărat după mine cu un rucsac plin de chestii fragile şi cabluri şi tot ce poţi să bagi în priză sau în chestii care se bagă în priză, plus cărţile de japoneză. Mi-am făcut tema repede şi am greşit. Am învăţat doi kanji noi, pentru că-mi stăteau pe creieri de mult timp. 閉 (shi.meru/to.jiru) şi 開 (a.keru/hi.raku), a "închide" şi "deschide". Seamănă, nu? Înainte mi se păreau imposibili, kanji din familia radicalului ăluia care înseamnă poartă 門, dar acum îi iau ca atare şi totul are sens. Adică a auzi e poarta aia şi cu kanji-ul de la ureche înăuntru. Fuck yeah. Heehe, cred că referirile astea minore la limba japoneză vor apărea des de acum încolo.
       În prima săptămâna de vacanţă concretă am simţit cum am timp. Am avut nişte chestii de făcut şi m-am cam plimbat prin oraş şi m-am bucurat de căldura pe care o evitam. Vacanţa e o chestie minunată, ştiţi şi voi. Am fost prin muuulte magazine că au început reducerile de sezon dar nimiiiiiic, ca de obicei, haine de calitate relativ proastă, deloc interesante ca aspect şi la preţuri scârboase. Mi-e într-un fel frică, sincer, că eu cu greu găsesc ceva să-mi placă. Chiar şi unicul magazin în care mai aveam încredere s-a reprofilat şi arată mediocru acum. În fine, I'll survive. I always do. But I wanna do it fabulously. Is that impossible?
       Voiam să menţionez de mult floarea de la mine din cameră. *cries* Mi-a adus mama un trandafir japonez (─‿‿─) în cameră acum vreo două săptămâni. Planta e înaltă, are mai bine de juma de metru şi normal că face flooooori. Deci eu ador florile, dar mama are în casă numai verzituri care nu fac flori. Ei bine, iubirea asta îmi dă câte o minune roz în fiecare săptămână. Habar n-aveam că-mi plac aşa de mult. Văd boboci cum creeesc pe zi ce trece şi mă aplec şi-i sărut şi-mi sunt atât de dragi. Daaar...când am plecat acum patru zile, erau aproape gata să înflorească, şi acum deja s-au ofilit. Se trec foarte repede florile astea, stau înflorite cam o zi şi după aia adio. Se strâng frumos şi cad de la sine. E într-un fel trist.
       În finaaaal, s-a terminat sezonul anime de primăvară. Ceea ce înseamnă postarea aia lungă. Apoi, pentru că în vară am de gând să văd mult anime, probabil că blogul v-a fi uşor dominat de postări legate de asta. Care postări în sine oricum se vor rări pentru că cine ştie pe unde mă poartă vântul. Oricum la lecţii la japoneză ajung :)) Se face curând cam un an de când am început. Şi s-au făcut la începutul lunii (care stai să azi se duce)...treeeei ani de zile de când blogul ăsta rulează. Tre' să trec pe la pagina aia "despre mine" cândva şi să-i dau un update. (>y<) What the...deja e atât de târziu.
        Şiiii şi nu cred că am menţionat dar A IEŞIT POSION KISSSSS! Slowly...slowly...
excuse me while i *burn with feels*
Also why ain't 'em artist drawing Reiji with his maracas like that is the ultimate ship..."ROLLIN'!"
Everybody loves somebody
*replayz the mathafuckin song*
...deci tre' să fac rost de o pereche de maracas BECAUSE I MUST

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top