Plouă cu soare

Norii cântă

Soarele se'ascunde

Şi-mi amintesc de ziua de vară când urlam împreună cu el

            E ciudat să mergi pe stradă şi să simţi picături reci de ploaie cum te lovesc, în timp ce soarele îşi aruncă razele calde peste tine. Zilele trec uşor şi tu nu încetezi să uiţi că ploaia îţi poate aminti de multe, şi cu un zâmbet fericit pe faţă îţi dai seama că vine vara.

            Voi vă daţi seama că vine vara? O să vină zilele alea amuzante în care o să te întreci cu căldura. Simt că vara asta am să topesc atmosfera, vrea să râd şi să uit şi să îmi amintesc noi minunăţii. Vreau să cunosc o tonă de lume şi să am curajul să vorbesc cu el. Nu zic el cu majuscule fiindcă n-ar avea sens. Aşa nebună şi curajoasă cum sunt, în faţa lui mă topesc şi uit cine sunt. Ironia asta. Poate că vara o să-mi dea şi curaj şi o să alunge şi ironia. Să nu uităm să ne zâmbim!

Happiness >.<

De ce sunt nebună.

"Pe sistem mâtzitooor, vere!"

"Eşti nebună, pe sistem turbo!"

"Pe bune, tu eşti cu capu'...!"

"Taci, că te aude! Cât de nebună poţi să fii?!"

Mă simt mândră că oamenii de pe această planetă mohorâtă mă consideră atât de COLORATĂ. 

             De vreo doi ani de când mi-am ieşit din carapace şi am făcut mare şi radicala schimbare în adolescenţa mea, inclusiv mama, care teoretic ar trebui să mă iubească aşa cum sunt, îmi reproşează că sunt prea nebună pentru ea.

             Când eram un kid mic şi neintrodus, nu vorbeam cu nimeni, râdeam la orice şi nu înţelegeam o varietate de lucruri care-mi făceau viaţa mai grea. Mă ofticam, visam să fiu o barbie şi să am o tonă de barbie şi să fiu altfel. Bineînţeles că înăuntru nu m-am schimbat, doar că...am crescut. Oameni cu care stau un minut sau chiar ani îmi zic că sunt sărită de pe fix. Eu argumentez simplu că nebunia mea iminentă e doar o modalitate de a ieşi din tot felul de situaţii, dar nici eu nu ştiu dacă e aşa. Poate că faptul că am fost o stridentă şi o repezită de când eram copil m-a ajutat să devin aşa.

             Ce este nebunia? Şi nu, nu mă refer la acea nebunie bolnavă, doar că pur şi simplu nu pot să găsesc alt termen. Nebunie colorată, nebunie neortodoxă, ieşită din tipare, nebunie anormală sau pur şi simplu o stare d'aia de beţie imaginară, amestecată cu nişte râsete şi nişte oameni extraordinari. Această nebunie a mea e simplul curaj de a face ceva ce n-ar trebui să faci, ceva ce "n-ar fi normal" să faci. Să urli în mijlocul drumului, de exemplu [asta se trage de la faptul că urlam ca o descreierată la pisici şi căţei când eram mică], să sari într-o baltă sau să pui pariuri nebune; sau să faci mişto, sau să vorbeşti perversiuni, sau să scrii nebuni sau o grămadă de alte tâmpenii.

             N-am să mă schimb. Nu pot, nu vreau şi-mi place să fiu aşa pentru că aşa sunt eu. Just 'cuz' I'm like that chiut rainbow, it's just that I show my face way more often than it.

Kyah!

Michi-biraki

Am găsit raiul pe pământ :

Să stai la o masă, înconjurat de 

puşti amuzanţi şi teancuri de manga

Şi să te gândeşti că n-a fost vreodată 

mai mişto să ai o carte în mână

              Dacă numai la un mic festival fără prea multă propagandă m-am distrat atât de bine, atunci la Otaku cred că va fi manie. Sau nebuneală. Sau poate fan-girl screams. Kyaaah! Plus, dacă apare Kata, o să fie colorăleară la superlativ. 

Miku Sketchin'

Hatsune Miku - [ワールドイズマイン] World Is Mine

Aşa e, am părăsit era metalului, ce-i rău în asta?!

Mă simt din ce în ce mai Otaku :>

Orihara Izaya

ORIHARA RULLZ.

             Hai să lăsăm la o parte faptul că mă aflu într-un maraton postare-comentarii cu Kata, am să fac o scurtă şi sinceră postare despre cel mai extrordinar tip care a spart un telefon vreodată: Orihara Izaya.

Stăm într-o lumină care nu va apune

Am chef de scris.

Ascult Three Days Grace.

                      Viaţa e frumoasă. Viaţa asta e atât de frumoasă încât uneori de ia şi te loveşte atât de tare încât îţi vine să urli ca nebunul şi să întrebi "Ce vină am eu?!".

                      Faptul că cu toţi de aflăm în acest inconfundabil univers care defapt se învârte în jurul nostru poate fi dovedit numai de simpla existenţă a suferinţei. Uneori te doare atât de tare încât nu-ţi mai recunoşti propriul loc, alteori te doare atât de tare încât ai urla. Ai urla şi printre morţi, într-un cimitir înţeţoşat şi uitat chiar şi de fantome, numai ca să ştii că cineva te aude. Suferinţa asta dureroasă care ne roade pe noi, care ne dă vise şi ne face să credem că realitatea poate fi schimbată e doar o glumă. Viaţa asta cumva, chiar şi printr-o simplă sclipire, poate să fie extraordinară.

                      Ţipam la cerul de vară, iar el îmi răspundea cu lacrimile lui de foc. Îmi arăta că meritam să fiu distrusă, eram conştientă atunci că totul e doar un chin care trebuie dus pentru eternitate. Mă gândeam la el, la cât de mult l-am iubit şi la cât de puţin îmi pasă acum. Am trăit printr-o minciună atât de mult timp încât adevărul mi se parte ceva ireal, iar timpul pare îngheţat de lipsa acestuia. Nu credeam că am să ajung până aici, că am să fiu în stare să rezist şi să fug atât de mult.

                      Totuşi, atunci când rolurile se schimbă, pot simţi respiraţia grea a vânătorului. El devine obsesia mea, iar răzbunarea mea criminală se transformă într-o fugă de moarte. Furia mea îmi plânge de milă, fiind singura care-mi mai înţelege ura. Şi atunci îmi amintesc de lacrimile ca de copil pe care el le vărsa atunci când eu nu ştiam că am ceva ce merită protejat.

S-a terminat aşa cum a început

-Crăceală Naţională-

Fost'au odată trei dudui,

Cu'adevărat pierdute, cu'adevărat nebune

   

Hellău, let's get crunk

"A fost odată

Un beţivan care cânta într-o gară

Purta geacă de piele, tricou de rocker vestit

Până la urmă, a rămas un tâmpit"

                      Hai să'i dedicăm această postare lui Ghildi. Nu că ar citi-o vreodată, dar totuşi parcă numai la el mă gândesc când văd alcool.

"Mereu mi se întâmplă asta..."

"...când ies cu o tipă afară"

Plouă. Hai să sărim ca nebunii în bălţi.

O să-l întrecem pe Orihara.

           *Adineauri am auzit un "ARRRRRH! Am rupt uşa!!!" Da, la mine în casă cică se montau uşi. Mama pare apoplexată.* Bun venit în casa mea de nebuni! Dar despre asta o să vorbim altădată.

           Zilele astea au fost de înviorate, să zicem. Plouă. Draaaaace, plouă în mai?! Înghiţişi-ar norii ploaia, vreau să ies afară şi să râd ca disperata, nu să mă ud ca o găină. Luuuni...hell yeah, am luat maximă la simularea de examen. I mean I'm damn proud, am luat peste 9.50, iar Kata [WTF] a luat ceva gen peste 8.50. Apoi mai pe seară am ieşit cu Mali p'afară şi am vorbit o tonă de prostii. Ieri am ieşit cu colegă'mea Sara, am mers la Mc şi aboi în parc, am făcut poze până mi s-a dus bateria la telefon şi am râs. Am râs ca de obicei. Când ies cu o fată sunt nişte momente d'astea în care râdem. Facem o glumă, vreo două miştouri şi zici că ne-am îmbătat, nu alta. It's alwayz this way, chiar dacă'i furtună.

           Sara însă m-a şocat cu o chestie pe care na-m chef s-o comentez. O singură avertizare : niciodată nu spuneţi de unde vă luaţi ţoalele. Nevăr. Colegii mei nu prea ştiu ce'o să facem cu banchetu. Oricum, cu zilele a două colege plus Otaku în mai şi banchet plus excursie în iunie mă mir de unde o să scot bani. Sunt complet falită, ai mei nici nu vor să audă. Viaţa =]]

           Azi pe stradă m'a apucat compusul de cântece. Am un talent înnăscut, de trei ori mai mare pe ploaie.

Hahappiness >.<

Asta fiindcă suntem ai dracu' de serioşi

Să vă fie frică de cea mai mare 

ameninţare a parchetului şcolilor

The Milky Wars

                      I'm not gonna brag. Not today. Vacanţa de paşte a fost prea tare. Nu m-am dezlipit de telefon şi de aparatul de fotografiat. Cică. Am scăpat de o săptămână de şcoală, am făcut o excursie tipică cu familia mea şi am mai văzut un ciot de România. M-am jucat The Sims de mi-a venit rău. N-am văzut decât un film dintre cele vreo 7 pe care voriam să le văd. Am văzut nuştu câte episoade din Shakugan no Shana. Am lenevit ca deşteapta. Life's beautiful.

                     Ar trebui să-mi fac o agendă. Luna asta am o grămadă de evenimente. Goosh. Sara şi Nexa-şi fac zilele de naştere şi onomastică împreună. Până la urmă le-am zis că le pun nişte bani într-un plic şi-şi  iau ele ce au chef. N-am pic de creativitate când vine vorba de cadouri, iar ceva hand-made...poate lu' Sara i-ar plăcea [i mean she'd luv it just cuz m-a rugat ca până la sfârşitul anului să-i umplu un carneţel cu desene şi prostii d'ale mele]. Apoi sunt tezele, era să uit. Damn, am o tonă de învăţat pentru amărâta aia de geografie, iar la istorie ne dă test că nu dăm teză. Şi vine Otaku şi am de gând să mă distrez de nebunie acolo. Şi Cash-Cash zicea că vrea să pună pe facebook un free hugs event, ceea ce-ar fi prea tare. Pluuus, am de gând să-mi aranjez colecţia black şi să-mi iau ceva tricouri d'alea black cu trupe. Am primit unul and I so god damn like it, arată genial. Şi mi-am pierdut crucea; aveam o cruce gotică super mişto, dar s-a rupt şi s-a făcut cam bucăţele. Pe lanţul ăla de piele era o plăcuţă, vreo două inele şi încă o cruciuliţă şi arăta prea tare. Trebuie să-mi mai iau aşa ceva, dar chestiile de genu' n-am văzut decât la mare. I'll just look for it, sau mă duc la Vama Veche o tură şi gata. 

                     Şcoala e la fel de phunny. Adică azi Nexa, Ştefan şi Adi s-au bătut cu lapte mai rău ca-n război. Şi aruncă Nexa cu lapte în Ştefan, iar copilu' întrebă cine a aruncat...iar eu am ridicat mâna. Nuştu ce mi-a venit, adică Nexa nu mi-a dat încă verigheta oficial, dar totuşi. Astfel că acuma shuzii mei sunt jumate uzi de lapte şi jumate călcaţi în picioare. And many other fuckin' stuff happend, dar parcă aş tăcea. They always tell meh to shut up. I wanna run away.

Haaaaaappiness >.<