HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.
Şi odată cu zăpada a apărut un zâmbet pe faţa mea. Mi-a amintit de un început, de începutul meu aş putea spune. Aş fi vrut totuşi să am pe cineva care să mă ţină de mână şi să ne plimbăm prin zăpada care cădea prin parcul înnegrit de noapte. Dar ei îi era frică. Poate ar fi trebuit să fie un el.
Universul ei îşi schimbase sensul, iar acum totul se mişca într-un aşa mod încât o ameţea. Superstar...pe naiba.
Era nerăbdătoare când se gândea că în curând ceva avea să schimbe. Zgomotul acelui univers pe care nu-l putu cuceri o asurzea, iar amintirile o făceau să se înece în acel dor ironic.
Iar acum melodia ar fi făcut-o să zâmbească cu figura ei tipică scârbită, dar se abţinu pur şi simplu pentru că-şi preţuia amintirile.
Ţipete. Ţipete acute şi melodii nereuşite. O tortură care n-o mai afecta, atât de puţin îi păsa.
Doare. Timpanele îi vibrau odată cu podeaua. Şi tocmai când avusese şansa de a cădea într-un vis, realitatea îi cântă din nou la ureche.
Sunt o leneşă, tocmai d'aia ador vacanţa. Semestrul care tocmai s-a încheiat nu m-a lăsat cu cine ştie ce amintiri, notele au fost destul de acceptabile pentru cât am învăţat [dar am împuşcat ieri un 4 la fizică şi mi-am distrus media] şi astăzi a fost o zi demnă de sfârşit. Văzându-mi colegii cei idioţi, am ajuns la concluzia că n-am ce căuta acolo.
Au fost puţine momente în care pot spune că am făcut lucruri pe care nu ştiam că le-am făcut. Dar când cineva îmi aruncă în faţă frumoasa replică "dar noi am mai făcut asta împreună" simt cu îmi ard creierii şi singurul lucru la care mă gândesc ar fi "de ce aş face eu asta cu tine?!". De un timp, îmi trăiesc viaţa fără ca eu să ştiu. Hai, pe bune.
Okazaki Tomoya este un delicvent care vede viaţa ca pe ceva plictisitor şi crede că niciodată nu va împlini ceva serios, pierzându-şi zilele de liceu alături de prietenul lui, Sunohara. Într-o zi însă, în drum spre şcoală, o va întâlni pe Furukawa Nagisa, o fată care îi va spune că ea adoră acea şcoală. Până la urmă, cei doi se vor împrieteni şi Tomoya va hotărî să o ajute pe Nagisa în încercarea ei de a restaura clubul de teatru. Astfel că cei doi îşi vor face prieteni noi şi vor avea diferite experienţe împreună, influenţându-şi total vieţile unul celuilalt. Un anime superb care spune o poveste de viaţă cât de poate de adevărată.
Azi am avut parte de una dintre acele zile în care am simţit că merită să-ţi trăieşti viaţa. Şi totuşi, m-au lovit adineauri nişte cuvinte care mi-au tăiat tot cheful de fericire.
La mulţi ani mie şi minunăţiei mele idioate. La vârsta de 15 ani pot să zic că nu am regrete prea multe, am fost îndrăgostită de prea multe ori şi m-am schimbat faţă de acum un an. Plus, e 23:10. Să vedem dacă termin de scris până se face mâine.
Subiectul pe care-l voi aborda [sau mai bine zis modul în care îl voi aborda] s-ar putea să revolteze pe cineva. Aşa că dacă stai vara să te pişte ţânţari, doar pentru că ţi-e milă să-i omori [că doar sunt şi ei fiinţe], atunci alegi dacă vrei să citeşti sau nu. [I have no idea why I wanted to say this, because it's kinda worthless]
La început lucrurile par stupide, trase de păr sau cu intenţii prost ascunse. Şi atunci îţi dai seama că-ţi place, să te joci şi să simţi cum eşti jucat pe degetele altcuiva. Şi când ajungi la concluzia că nu te mai saturi, ţipi în entuziasmul tău şi-ţi dai seama că sunt momente în care există cineva care te iubeşte. Kyah? KYAAAH!
Ideea de a fi singură în acel loc în care viaţa devenise fără sens şi în fiecare noapte singura ei alinare îi erau propriile coşmaruri, acea idee o făcea să dispere. Gândul că totul s-a terminat, că fericirea ei a dispărut odată cu ultimele note ale cântecului pe care el nu i l-ar fi cântat niciodată o făcea să realizeze că nu mai are nici o şansă. Şi totuşi, când dimineaţa sunetul oraşului a făcut-o să-şi revină din acea stare letargică şi şi-a dat seama că este cu adevărat singură, a hotărât să uite totul şi s-o ia de la capăt. Orgoliul şi încăpăţânarea care, spunea el, îi distruseră fericirea, acum o ajutau să se ridice, pentru a deveni încă o dată ceea ce fusese cândva.
だれだって孤独だ。 Everyone is alone. だれだって空ろだ。 Everyone is empty. もう、だれも他人を必要としない。 People no longer have any need of others. どんあ才能もスペアが見つかる。 You can always find a new substitute for any talent. どんあ関係でも取替えなきく。 Any relationship can be replaced. そんあ世界に飽きていた。 That's the world I grew tired of.
槙島 聖護 Makishima Shōgo
Ce-i aia, idee cretinizantă?!
„Dying is not an option, Loving Dreaming is a my way of living and Dreaming Loving is my way to judge.”
Dacă postările mele ţi se par lungi şi plictisitoare, spune-mi sincer. Oricum, eu n-am să-mi schimb modul de a trăi fiindcă tu eşti o fiinţă leneşă şi idioată care nu are capacitatea mintală de a citi vreo 50 de rânduri.
咲いた野の花よ Oh, field flower that has bloomed, ああ どうか教えておくれ Ah, somehow, please tell m 人は何故 傷つけあって Why is it that people hurt each other 争うのでしょう And fight?
凛と咲く花よ Oh, flower that blooms with the asphalt, そこから何が見える What can you see from there? 人は何故 許しあうこと Why is it that people できないのでしょう Cannot forgive each other?
Tot mai plângi... N-ai înţeles? Ca-această lume aburită Se-nvârte totuşi fără sens? De ce mai stai... Umbrind pământul ars, Privind pierdut Acel neant ce singur s-a vândut? Poţi tu înţelege Primul cuvânt nespus Prin negura de mult uitată A singurului apus?
