Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

luni, 12 decembrie 2011

Broken Girl

I am a solider to my own
emptiness.


       Ideea de a fi singură în acel loc în care viaţa devenise fără sens şi în fiecare noapte singura ei alinare îi erau propriile coşmaruri, acea idee o făcea să dispere. Gândul că totul s-a terminat, că fericirea ei a dispărut odată cu ultimele note ale cântecului pe care el nu i l-ar fi cântat niciodată o făcea să realizeze că nu mai are nici o şansă. Şi totuşi, când dimineaţa sunetul oraşului a făcut-o să-şi revină din acea stare letargică şi şi-a dat seama că este cu adevărat singură, a hotărât să uite totul şi s-o ia de la capăt. Orgoliul şi încăpăţânarea care, spunea el, îi distruseră fericirea, acum o ajutau să se ridice, pentru a deveni încă o dată ceea ce fusese cândva.


       La piciorul pianului care le cântase fericirea curgea încet sângele ei, iar bandajele care ar fi trebui să-i oprească rănile erau acum rupte, atârnând de încheieturile mâinilor ei zgâriate care la rândul lor treceau de marginea pianului cândva grandios pe care corpul ei se afla, în timp ce ea îşi plângea fericirea. Plângea mut, fără ca expresia feţei ei să schimbe, în timp ce asculta acel cântec pe care avea să nu-l uite niciodată. Degetele lui apăsau uşor clapele pianului zgâriat de cioburile aruncate la ultima lor ceartă, cioburi care îi însângeraseră ei mâinile şi lăsaseră o cicatrice pe faţa lui. Vocea lui, odată cu ecoul ei puternic, răsunau în camera goală, care cândva fusese locul în care ea îl învăţase să valseze. Ar fi valsat împreună şi acum dacă nu le-ar fi fost scârbă se se atingă şi dacă cioburile acelea nu ar fi încă pe podea. Niciunul nu şi-ar fi imaginat vreodată că ziua în care el va cânta, încercând să n-o privească în timp ce vocea lui tremura de emoţie, iar ea va plânge când îi va vedea privirea scârbită, va veni. Privind podeaua, câteva pete uscate de sânge mai rămăseseră la sfârşitul cântecului.

       El vărsă o lacrimă de regret, după care o fermecă pentru ultima dată cu un sărut pe care ea îl cunoştea prea bine. O lăsă acolo, cu lacrimile ei reci, doar pentru a ieşi afară din camera întunecoasă ca să verse cele mai amare lacrimi pe care le-a vărsat el vreodată în viaţa lui. Şi a ţipat tare, ca ea să-l audă şi să-şi amintească amândoi de greşelile pe care le-au făcut.

Şi locul a rămas pustiu, ea cu zgârieturile în palme şi el cu rana aceea care nu avea să se vindece în adâncul inimii lui.
"Poate vom fi fericiţi într-o altă viaţă".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top