Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

duminică, 18 decembrie 2011

Clannad

きみだけをきみだけを
好きでいたよ

          Okazaki Tomoya este un delicvent care vede viaţa ca pe ceva plictisitor şi crede că niciodată nu va împlini ceva serios, pierzându-şi zilele de liceu alături de prietenul lui, Sunohara. Într-o zi însă, în drum spre şcoală, o va întâlni pe Furukawa Nagisa, o fată care îi va spune că ea adoră acea şcoală. Până la urmă, cei doi se vor împrieteni şi Tomoya va hotărî să o ajute pe Nagisa în încercarea ei de a restaura clubul de teatru. Astfel că cei doi îşi vor face prieteni noi şi vor avea diferite experienţe împreună, influenţându-şi total vieţile unul celuilalt. Un anime superb care spune o poveste de viaţă cât de poate de adevărată.


         A se şti de la început: nu am avut aşteptări de le Clannad, ştiam că nu e genul meu de anime. Aşa că înainte de a-l începe, am citit nişte spoilere şi am aflat cum se termină povestea. Şi, cu toate astea, m-am bucurat de fiecare minut din Clannad, cu adevărat.
       Superb. Cu acest cuvânt pot descrie toată povestea. Clannad ar fi fost genul de anime care pe mine personal m-ar fi plictisit de moarte şi chiar şi acum mă mir cum de mi s-a părut aşa de interesant. Ah, am uitat să menţionez: am văzut primul sezon, apoi pe al doilea [~After Story~] şi cele două episoade speciale cu Tomoyo şi Kyou. Filmul ştiu că a fost făcut înainte de anime, dar am decis să-l văd după ce văd seria. Îl voi vedea cândva în viitor când voi vrea să-mi amintesc de această serie minunată. Astfel că voi trata cele două sezoane ca pe o singură poveste.
         Povestea este foarte bine dezvoltată, este destul de lungă pentru a se putea înţelege în totalitate, dar în acelaşi timp nu e trasă de păr. Al doilea sezon pot spune că e mai bun decât primul, pentru că acţiunea se mişcă mai repede şi se poate observa cum personajele se maturizează. Ce mi-a plăcut a fost că [deşi ştiam cam cum se va sfârşi, am ignorat totul şi nu am tras concluzii, adică chiar am savurat întreaga poveste] nu am putut să spun cum se va termina chiar de la început. Pentru mine, faptul că un anime nu-ţi lasă posibilitatea să-ţi imaginezi un posibil sfârşit este ceea ce-l face cu adevărat interesant.
         Grafica: mai întâi m-am apucat să văd online [eu care de obicei îmi downloadez anime-urile, de obicei chiar în HD dacă le găsesc], asta pentru că nu aveam aşteptări, dar apoi pe la jumătatea primului sezon l-am downloadat şi văzut în HD. Chiar şi aşa, mi-a plăcut grafica, dacă era mai puţin atrăgătoare cred că mă opream la primul sezon.
          Sunetul: n-am putut să nu observ că ambele sezoane au acelaşi sountrack, lucru care mi s-a părut, bineînţeles, repetitiv. Mai ales că ~After Story~ e destul de diferit de prima parte, nişte teme muzicale diferite ar fi schimbat sentimentul pe care-l dădea povestea. Cât despre opening-uri şi ending-uri, au fost drăguţe, dar de obicei am trecut peste ele [eu care mereu mă uit la ele]. Prima oară când au auzit "Dango Daikazoku" mi s-a părut...stupid, sincer. Apoi a ajuns să-mi placă. Iar opening-ul de la ~After Story~ l-am ascultat zilele astea până la epuizare.
         Personaje: multe. Multe fete, puţini băieţi. Dar cu toţii diferiţi, interesanţi şi la sfârşit speciali. După primele episoade am ajuns la concluzia că Tomoya arată foarte mişto [şi asta s-a menţinut până la sfârşit]. Nagisa...nu pot să zic că mi-a plăcut, dar nici n-am urât-o. De obicei mie nu-mi plac tipele slabe la caracter, dar Nagisa are latura ei curajoasă şi ambiţioasă care o face o fată drăguţă. Gemenele Kyou şi Ryou Fujibayashi mi-au amintit de gemele Hiiragi din Lucky Star: una mai ruşinoasă şi neîndemânatică, cealaltă o tsundere destul de outgoing. Personajul Tomoya Sakagami mi s-a părut foarte interesant, genul de tipă puternică şi dură, directă şi sinceră. Kotomi Ichinose este tipa studioasă, un geniu chiar, care are defapt un trecut destul de tulburat. Şi ultima dintre fete [creeed...] este micuţa Ibuki Fuuko, preferata mea [seiyuu: Ai Nonaka, care o face şi pe Fuura Kafuka din Zetsubou Sensei]. În rest, genial de amuzanţi sunt părinţii Nagisei, Akio şi Sanae.

De la stânga la dreapta: Akio şi Sanae Furukawa, Sunohara Youhei [jos], Fujibayashi Ryou, Furukawa Nagisa, Fujibayashi Kyou, Okazaki Tomoya [sus], Ichinose Kotomi, Ibuki Fuuko, Sakagami Tomoyo.
           Primu sezon se concentrează mai mult pe viaţa în şcoală a întregului grup, în timp ce în ~After Story~ este în prim plan relaţia dintre Nagisa şi Tomoya. Sfârşitul este unul cu adevărat fericit, după multe momente în care cei doi trec prin adevărate încercări ale vieţii.  

Următorul anime ar fi Soul Eater. Dar acum mă gândesc să văd Shugo Chara!, doar pentru că zilele trecute mă gândeam că mi-e dor de ceva shoujo, plus seiyuu-ul lui Tomoya [Yuuchi Nakamura] este şi seiyuu-ul personajului principal masculin din Shugo Chara!. Sau mai bine Full Moon wo Sagashite ?. Habar n-am =)). Vine vacanţa!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top