Passionate, gun, trainwreck, memories, summer, electric, lullaby, senseless, song, sadist :|

HAI SĂ NE JUCĂM ÎMPREUNĂ. CE CIUDAT SUNĂ ACUM, CÂND ACEL SENTIMENT INOCENT A DISPĂRUT DE MULT. HAI SĂ ZBURĂM. NU, O SĂ STĂM PE PĂMÂNTUL ĂSTA ŞI O SĂ ZÂMBIM SARCASTIC PÂNĂ CÂND CINEVA SE VA PRINDE CĂ SUNTEM EXTRAORDINARI. PENTRU CĂ SUNTEM.

joi, 22 decembrie 2011

A căzut

pe obrazul meu.
Albă şi rece.


          Şi odată cu zăpada a apărut un zâmbet pe faţa mea. Mi-a amintit de un început, de începutul meu aş putea spune. Aş fi vrut totuşi să am pe cineva care să mă ţină de mână şi să ne plimbăm prin zăpada care cădea prin parcul înnegrit de noapte. Dar ei îi era frică. Poate ar fi trebuit să fie un el.

          Mereu am simţit că prima ninsoare e magică, aveam nevoie de ea aşa cum lumea nu avea nevoie de mine. M-am născut iarna, şi chiar dacă ador vara, vreau să cred că sunt cumva legată de iarnă. Odată a nins prima dată de ziua mea, pe 16 decembrie, când am făcut 11 ani. De când eram copil mi-am dorit să ningă prima dată de ziua mea, poate pentru că pur şi simplu mă face să mă simt cumva specială. Ca şi cum zăpada ar veni în oraş numai pentru mine.

          Şi totuşi, zăpada care cade îmi aduce aminte de cât de singură sunt şi melancolia mă cuprinde când îmi amintesc că nu am cu cine să împărtăşesc acel sentiment de entuziasm. În seara asta am vorbit vreo două ore cu o prietenă şi am început să depănăm amintiri, despre noi şi despre ei. Şi ea încă mai avea poza aia cu mine şi cu el, poză făcută cu soarele arzător afară. Mi-a amintit că vreau să mă îndrăgostesc. Nu să fiu iubită, ci să ştiu că iubesc. Îmi lipseşte dorul acela care-mi făcea somnul greu sau plimbările prin parc în speranţa de a-l vedea măcar o secundă. Mereu am iubit de la distanţă şi mi-a fost de ajuns să-mi imaginez cum ar putea fi el cu adevărat. Doar pentru că atunci când am decis să mă apropii, fără aşteptări dar cu speranţe, m-a lovit realitatea şi mi-am dat seama cât de diferit era el cu adevărat. Şi sentimentul meu mult preţuit şi vechi de luni sau ani de zile s-a dus într-o secundă. În mintea mea ştiam cum avea să se termine, dar undeva în adâncul inimii mele care-şi imagina fericirea vroiam să cred că există speranţă. Ce e ironic că asta s-a repetat. Până la poza aia din ziua cu soare. Dar asta e altă poveste pe care nu vreau să mi-o amintesc. Pentru că acum ninge. Habar nu am de ce, dar în loc de "ninge" mă apucasem să scriu "plânge". 

          Cazi, zăpadă rece şi înţepătoare, şi odată cu visul pe care-l aduci şterge tot ce-am simţit vreodată în nopţile de vară. Şi odată cu vântul care te împrăştie şi-mi mângâie obrajii, adu acea furtună care îmi va da dulcea iluzie a vieţii.

何処に行けばいいのかさえ見失い壊れた胸に
P.S.: Cred că mi-a luat o oră şi ceva să caut un amărât de kanji şi până la urmă am renunţat. Oare există cineva care poate să-mi explice ce-i cu acel penultim kanji [că katakana sigur nu e] din clipul ăsta, minutul 01:10. Defapt, e ora 02:39.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
back to top