HARAMICHI

This I call:

...

ONE AWESOME DAY!

             Sunt unele momente în viaţă când oamenii sunt legaţi între ei de un fir invizibil şi subţire, dar mereu acolo şi indestructibil. Poate că totul are o şansă, nu?

             Aşa de rău îmi pare că mi-ai irosit minutele vieţii ca să o sun de 20 de ori pe Misa. Când o văd e moartă. Ha-ha >:). Aşa, revenind. A fost foarte frumos, extra phun şi ciudat de colorat. A fost unul din evenimentele alea la care oboseşti numai pentru că e genial [nu vreau să mă gândesc la organizatori]. Am fost cu Lidia, cu Ann-chan şi cu Cash Cash. Am cunoscut foarte mulţi oameni geniali şi sigur vreau să merg la următoarea ediţie.

             Cred că personajul care a atras cea mai multă atenţie a fost Shota, un tip care mi-a bătut amanta când vine vorba de awesomeness-ul cracilor, if you get meh. Thaomne, ce am mai râs când a dansat, pe mine şi Lidia ne dureau obrajii. Karaokele a fost chiar foarte tru, mai ales o tipă, care cred că aveam rădăcini asiatice, care a cântat supeeeeerb. Cel mai mişto a fost că după-aia am plecat toţi [i mea like 30 people] către Afi să mâncăm. Ziceai că eram o clasă de copii mici în excursie, la un moment dat cântam pe stradă iar în metrou se holbau oamenii la noi ca la bunăciuni [heeee-he =))].

             Deci in ză end, ziua de azi m-a obosit praf şi mi-a făcut un dor apocaliptic de Misa. Plus azi noapte mă trezesc eu cu chef de anime-uri şi ca proasta fără să-mi dau seama am văzut aproape tot ultimul episod din Hanasakeru Seishounen. And I hate spoilerz.

Taaaaahaaahaanoshiii~

Inscripţii

Mă uit

la inscripţiile japoneze de pe pereţii mei

şi mă chinui să-mi amintesc

ce înseamnă fiecare.

..."Such great memories."

        Trăiesc doar pentru a crea amintiri. Vreau să devin o fabrică de amintiri, să nu uit niciodată vreun nume sau vreo faţă. Vreau să trăiesc veşnic, ca să pot avea amintiri nesfârşite, ca să pot înţelege orice fel de sentimente ar putea avea cineva. Dar dacă voi deveni o maşină, voi putea vreodată să mai am propriile mele sentimente?

        Pereţii mei sunt ca o oglindă. Fiecare bucăţică de hârtie colorată de pe ei e ca o bucată din inima mea. Şi acum când mă uit la imaginea aia ciudată cu Alice Cooper îmi amintesc că el era în moment ăla în braţele mele şi eu parcă nu aveam curajul să mă uit la faţa lui.

        Asta îmi aminteşte ce persoană neinteresantă sunt; cel mai intens moment al acestui an a fost, până acum, clipa în care un rocker pilit dormea cu capul pe pieptul meu. Ce-a fost mai frumos a fost că atunci când s-a trezit, a dat berea pe jos. Foarte intens, nu? -.-" [I'm feeling wasted].

        Nu mai contează. Pe altă bucată de hârtie sunt feţele pe care le-am văzut la primul meu concert. N-am să uit vreodată sunetele acelea care-mi vibrau în inimă; poate că niciodată n-am ţipat atât de tare. Iar pe celelate bucăţi parcă se văd râsetele mele şi razele de soare ale fiecărei dimineţi.

        Ironic, pun mai multă valoare în lucruri decât în persoane. Poate pentru că un lucru drag mi-a fost distrus, şi poate pentru că acel lucru nu m-a trădat vreodată. În schimb, am învăţat de mult că nu trebuie să mai pun valoare în oameni, pentru că într-un fel sau altul, sigur mă vor trăda într-o zi.

Happiness >...<

Mascara[dă]

Ieri am avut o zi

care nu seamănă deloc cu mine.

Ironia.

          Devine enervant. Alţii dau vina pe tine, când defapt eşecul se datorează proprii lor nedeterminări. Şi ce e şi mai enervant e că te pun să repari propriile lor greşeli de parcă ar fi ale tale. De parcă ar fi vina ta. Cât de urât.

Brand new sky

Se simţea singură.

Şi singurătatea

o lovea mai tare decât

puterea iubirii.

         Cine putea ştii că stelele zâmbesc? Poate că şi ele au sentimente, poate că strălucirea lor nu e eternă, aşa cum se crede. Atunci ne întrebăm, oare mai merită să credem în imortalitate?

        Privea cerul nopţii ca pe o carte deschisă, iar fiecare licărire a stelelor îi amintea de ochii lui. În locul acela, de unde cerul pare că va cădea odată cu lumina lui, totul pare la fel. Amintirile îi treceau prin faţa ochilor şi dispăreau în întunericul de neatins, doar pentru a-i aminti din nou că e singură.

        "Neee, îţi aminteşti când ne-am întâlnit prima dată?"

        "Am încetat să mai număr anii de mult, sincer."

        "Ştii ce cred eu? Poate că odată ce ne vom despărţi, universul meu va deveni mai colorat. M-am săturat de imaginea ta monocromă, uneori mă sperie."

        "Şi crezi că vei găsi pe altcineva mai bun decât mine?"

        "Nu. Am să rămân cu stelele mele."

        Poate că zâmbetul ei de atunci schimbase totul. Poate că dacă stele ar muri, el ar fi acolo.

Stray Love Hearts!

"On the night of my 16th birthday

I had a dream...

or was it...a nightmare?"

"Your Heart Will Be Mine"

THIS...killed meh. :-<

     Stray Love Hearts! [sau S.L.H., pe scurt], a fost cred că una dintre primele mele manga. La început, povestea mi s-a părut sincer clişeică şi după...primul capitol [oh da!] mi-am dat seama cu ce tip se alege eroina la sfârşit. Well, let's get into it : 

     Este vorba despre o fată, Kozue Hiyoki, care are un coşmar în ziua aniversării ei de 16 ani şi inima îi este "literar" furată. Nu, nu se îndrăgosteşte telepatic de nimeni, inima îi e şterpelită de un tip cu părul argintiu şi un tatuaj ciudat pe piept. Şi, ironic, nu moare [ce păcat, putea să lase tipii frumoşi fanelor :>]. Astfel că se înscrie în Academia St. Nazareth, în căminul S, al cărui emblemă semăna ciudat de mult cu tatuajul tipului cu păr argintiu, sperând ca acolo să-şi găsească inima. Astfel află că are puterea de a pătrunde în visele oamenilor în timp ce aceştia dorm. Pentru a descoperi "hoţul" aceasta va trebuia să locuiască o săptămână în camera fiecărui rezident al căminului S...a bunch of pretty boys, for short.

Vreau să-ţi văd zâmbetul

Nu lacrimile.

Doar amintirile noastre.

When I went to you, my colored feelings overflowed
Please don’t avert, look at me, I believe in you
Yes, no one else knows that our own thoughts are
A pale sea of time that is strong and beautiful
I’m alive in your arms and chest

           M-am trezit cu zgomotul tipic de sub fereastra mea. Cu lumina care-mi ţipa în ochi şi cu tipicul instinct de  a apuca telefonul; aveam un mesaj : "sună-mă".

         Uneori mă întreb de ce totul pare că e în ceaţă. Mintea îmi stă în loc şi ecoul vocii mele face camera să pară mai vie. Luminile nopţii îmi bântuie somnul, iar zgomotele nopţii mă zgârie pe creieri. Aşteptarea devine apăsătoare.

         Mai ales că nu-mi pot da seama ce aştept. Devin confuză şi monotonia mă acreşte. Poate că ar trebui să mă apuc să fac ceva mai interesant. Am nevoie de ceva ca să pot ieşi din rutina mea inexistentă. 

        Când mă uit la lumea asta falsă mi se face rău, doar gândindu-mă că originalitatea ca deveni şi ea curând o minciună. Mi-e dor. Mi-e ciudat de dor de puţină emoţie, simt că doza mea de existenţă mi-a fost tăiată.

         Şi când mă gândesc că speranţele mele nu există, îmi dau seama ce persoană simplă şi deloc interesantă sunt. M-am săturat.

FREE HUGS FOREVĂ!

"FREE HUGS?!"

"Haaide mă, voi n-aveţi pic de iubire?!"

>:D<

             Free hugs. Nu ştii ce-i aia, google it. Prima oară am început la Nijikon anul trecut, unde erau o grămadă de free huggeri. Apoi anul ăsta la Otaku, unde am fost cu drăguţa de Pikachu. Şi apoi astăzi. Nu mă aşteptam să fie atât de tru.

             Să începem cu urâtul. Pe facebook 12.000 de oameni au făcut public faptul că vin. Teoretic, Parcul Herăstrău ar fi trebuit să colcăie de free huggări...teoretic. Practic, abia dacă ne-am strâns 30 de persoane în total. Şi dacă ar fi fost alţii pe acolo, sigur ne-ar fi auzit; pentru că începusem să ţipăm şi să atragem atenţie. So, lume ironic de puţină. Apoi...măria sa cel care a făcut evenimentul pe facebook nu şi-a arătat moaca. Şi nu cred că am fi putut să-l/o ratăm. 

            Deşi au fost nişte chestii naşpa, a fost o toooonă de distracţie. Cel mai frumos a fost că nici nu prea am făcut cunoştinţă [spiritul de turmă în acţiune] şi totuşi ne-am înţeles relativ bine. În general toată lumea a fost foarte drăguţă şi amuzantă şi nu mă aşteptam, sincer, să ne înţelegem atât de bine [la un moment dat ţipam în unison].

            Am revăzut-o pe Pikachu de la Otaku [cel mai tru lucru al zilei], mi s-a alăturat Kata [nu mă aşteptam ca amantă'mea să fie atât de înnebunită după huguri, dar a fost mişto], plus că m-am întâlnit cu o tonă de lume cunoscută. A fost o experienţă foarte frumoasă şi siiigur am să mai merg la chestii din astea. Abia aştept Nijikonul <3.

HAPPINESS <3

Mi-am luat căşti noi

Ador vocile

şi chitările

şi faptul că creirii îmi zboară.

Vara asta.

        Mama zicea că's dependentă de căşti. Adevărat. Declar sus şi tare că n-aş putea trăi fără muzică. Muzica mă linişteşte, mă face mai veselă şi-mi dă un minuscul impuls de a trăi. Şi, la fel ca o drogată, îmi vine să mor când mi-e luată. Ironic, nu?

       Mă topesc când prin faţa ochilor mei trece acea amintire crudă în timp ce ascult o melodie veche şi fără sens. Poate că totul a fost aşa cum am vrut, aşa cum a fost scris în versurile melodiei. Ador nopţile în care sunt singură acasă şi podeaua vibrează, iar chitările electrice în gâdilă urechile. Mă fac să vreau să ţip cu toată fiinţa mea, să mă fac auzită până la capătul pământului. Pentru că, până la urmă, muzica e doar încă o modalitate de a-ţi urla sentimentele, nu?

I still can't forget that summer's melody.

Happiness >.<

Pe tocuri

Lista mea cu tipi idioţi creşte,

iar lista cu tipi interesanţi devine

din ce în ce mai mică.

M-am plictisit

de idioţii ăştia.

              Fuuuck. Mama are idei serioase [bine că nu-s planuri :-<] să mă trimită la studii peste vară în Austria [bine, vara asta deja e dusă]. Am luat supradoză de anime iar zilele astea. Şi cred că de patru nopţi n-am mai dormit.

               Mah darling entertainer [Misa I mean] şi-a scrântit mâna. Afară e cald de mori şi zilele trecute mi-am făcut picioarele praf la un botez. Şi am întâlnit şi un idiot de-mi venea să-mi smulg părul din cap că-mi făcusem aşteptări prea mari. Sau nu, defapt nu aveam aşteptări [de plictiseală am adormit în maşină]. 

              Azi trebuia să dau nuştu ce probă la liceu să intru la clasa de intensiv engleză. Când am ajuns acolo, am aflat că proba nu se mai dă şi că deja au fost făcute clasa [btw, eu mi's boboacă în Şcoala Centrală, clasa a IX D, profil fillo :3]. Habar n-am de ce dar de la un timp vara mi se pare obositoare. Vreau să merg la ARTmania să-i văd pe Sonata Arctica, Tarja, Lacuna Coil şi mai pe toţi, dară sunt şanse puţine. Nici nu ştiu dacă vrea să mai văd Within Temptation la Peninsula [nu prea am cu cine să merg, sincer, în afară de soaţă'mea cu care n-am mai vorbit de 2 săptămâni]. 

              Astfel că în jurul ochilor mei se învârte această senzaţie de dulce pierdere de timp. Trebuie să ies din starea asta.

Happiness >.< [PLOUĂ?!]

Misaki + Grell = Hanabi

"Ştii...tu eşti ceva genul...nu, chiar exact la fel ca 

Grell Sutcilff."

"Gyaah, Daiisukii!

Şi tu eşti ceva genul...o combinaţie între 

Misaki şi Shana"

"EU?! Holly shit, that's me for real."

"Are you drunk?" YEAH!